ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 499/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 499/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Oradea, reclamantul Serviciul Public de Editare a Monitorului Oficial al

Județului Satu Mare a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi

a României - Camera de Conturi Satu Mare, anularea în totalitate a Încheierii

nr. VI.32 din 01 februarie 2011 în sensul admiterii contestației împotriva

Deciziei nr. 21/2010 și a Procesului-verbal de constatare nr. 254/2001 a

Camerei de Conturi Satu Mare, precum și suspendarea executării actului

administrativ fiscal până la soluționarea irevocabilă a litigiului.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că, prin acordarea sporului de dispozitiv, nu se

încalcă nicio prevedere legală, dimpotrivă, se asigură egalitatea de tratament

economic și salarial a personalului din cadrul aceleiași autorități publice,

indemnizația de dispozitiv fiind acordată cu respectarea prevederilor art. 41

alin. (5) din Constituția României, a prevederilor art. 236 C. muncii, a OMAI

nr. 496/2003 și a art. 91 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001,

republicată.

Cu privire la Decizia

nr. 37 din 14 decembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție

în soluționarea recursului în interesul legii, reclamantul a susținut că

aceasta produce efecte juridice numai pentru viitor, potrivit art. 15 alin. (2)

din Constituția României.

Instituția reclamantă

a mai arătat că acordarea indemnizației de dispozitiv a fost reglementată prin

H.C.J. nr. 16/2007, hotărâre care nu a fost atacată în contencios administrativ

de Prefectul Județului Satu Mare.

Cu privire la

nerespectarea reglementărilor legale în efectuarea cheltuielilor de personal -

drepturi speciale pentru menținerea sănătății și securității muncii, prima de

vacanță și ajutor de îmbrăcăminte, reclamantul a susținut că aceste cheltuieli

s-au realizat în baza Contractului colectiv de muncă nr. 331 din 30 aprilie

2009 încheiat la nivelul Consiliului Județean Satu Mare, prin care au fost

stabilite drepturi care intră în categoria „alte adaosuri” ce fac parte din

salariul specificat în contractul individual de muncă, conform art. 155 din

Codul muncii.

Pe de altă parte,

reclamantul a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale

răspunderii civile delictuale, fiind realizată în mod greșit nominalizarea

persoanelor cu atribuții în domeniile în care s-au stabilit abateri, precizate

în Procesul-verbal de constatare nr. 254/2001, deoarece prin H.C.J. nr. 16/2007

a fost stabilită acordarea sporului de dispozitiv, ca urmare a exprimării

voinței consilierilor județeni.

În ceea ce privește

cererea de suspendare a executării deciziei contestate, instituția reclamantă a

susținut că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii, respectiv

cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, pârâta Curtea de Conturi a României a solicitat respingerea

acțiunii ca neîntemeiată.

Prin cererea de

intervenție accesorie formulată, Sindicatul Proautonomia Satu Mare a solicitat

admiterea acțiunii, în sensul anulării Încheierii de soluționare a contestației

formulate împotriva Deciziei nr. 21/2010 a Camerei de Conturi Satu Mare și

anulării Deciziei nr. 21/2010 a Camerei de Conturi Satu Mare.

Prin Sentința nr.

93/2011-CA din 08 aprilie 2011, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal a respins cererea de anulare a actelor

administrative formulată de reclamantul Serviciul Public de Editare a

Monitorului Oficial al Județului Satu Mare, în contradictoriu cu pârâta Curtea

de Conturi a României - Camera de Conturi Satu Mare, a respins ca rămasă fără

obiect cererea de suspendare a executării actelor administrative formulată de

reclamant și a respins cererea de intervenție formulată de Sindicatul

Proautonomia Satu Mare.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut situația de fapt potrivit căreia,

prin Încheierea nr. VI.32 din 01 februarie 2011 emisă de pârâta Curtea de

Conturi a României, a fost respinsă contestația formulată de reclamant

împotriva Deciziei nr. 21/2010 și a Procesului-verbal de constatare nr.

254/2010 emise de Camera de Conturi Satu Mare.

Prin decizia

contestată, organele de control au constatat mai multe abateri ce au fost

consemnate în procesul-verbal menționat, încheiat în urma auditului financiar

al contului de execuție pe anul 2009 efectuat la Serviciul Public de Editare a

Monitorului Oficial al Județului Satu Mare, stabilindu-se că, prin plata fără

temei a unor sume de bani, s-a creat în anul 2009 un prejudiciu bugetului

reclamantului, astfel încât s-a dispus recuperarea sumelor reprezentând

indemnizația lunară de dispozitiv, drepturi speciale pentru menținerea

sănătății și securității muncii, primele de vacanță și ajutorul financiar

pentru achiziționarea de îmbrăcăminte.

Curtea de Apel a

înlăturat apărarea reclamantului în sensul că indemnizația de dispozitiv a fost

acordată cu respectarea prevederilor legale, având în vedere că, prin Decizia

nr. 37 din 14 decembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

s-a stabilit că această indemnizație se acordă numai funcționarilor publici și

personalului contractual care își desfășoară activitatea în instituțiile

publice și organele de specialitate ale administrației publice centrale din

subordinea Ministerului Administrației și Internelor și personalului ce își

desfășoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor

locale și a prefecturilor, care au beneficiat de acest drept salarial anterior

transferului sau detașării din cadrul fostului Minister de Interne, ceea ce nu

este cazul personalului contractual din cadrul autorității reclamante.

Totodată, prima

instanță a apreciat că afirmația, potrivit căreia Curtea de Conturi ar trebui

să solicite mai întâi anularea contractelor colective de muncă sau să invoce

nelegalitatea hotărârilor de consiliu județean în temeiul cărora s-au acordat,

nu poate fi reținută, întrucât organul de audit are menirea de a constata

abaterile de la legalitate și regularitate și de a dispune luarea măsurilor de

remediere ce se impun pentru restabilirea legalității.

În cauză, a reținut

judecătorul fondului, atât sumele acordate cu titlu de indemnizație de

dispozitiv, cât și cele privind drepturile speciale pentru menținerea sănătății

și securității muncii, primele de vacanță, precum și ajutorul financiar pentru

achiziționarea de îmbrăcăminte au fost acordate cu încălcarea dispozițiilor

legale în materie, neputând fi reținută susținerea reclamantului că acestea

s-ar încadra în categoria „alte adaosuri”, altele decât cele a căror acordare și

cuantum sunt stabilite prin lege, nefiind în intenția legiuitorului de a lăsa

la latitudinea salariaților sau a altor autorități decât cea legislativă,

competența stabilirii drepturilor salariale, aceasta fiind, de fapt, calea prin

care s-ar crea inechitățile și convulsiile sociale la care se referă

reclamantul.

Față de soluția

pronunțată asupra acțiunii principale, Curtea a respins cererea de intervenție

în interesul reclamantului formulată de intervenientul Sindicatul Proautonomia

și a respins, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a executării actelor

administrative.

exercitată

Împotriva acestei

hotărâri, reclamantul Serviciul Public de Editare a Monitorului Oficial al

Județului Satu Mare a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 3 și 9 și ale

art. 304

1

C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea sentinței

recurate și trimiterea cauzei spre soluționare instanței competente și, în

subsidiar, modificarea sentinței în sensul admiterii cererii de chemare în

judecată.

În motivarea căii de atac, referitor la motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recurentul susține că

în mod greșit instanța de fond a reținut că este competentă să soluționeze

cauza în baza pct. 228 din Hotărârea Curții de Conturi nr. 130/2010, deși avea

obligația să își verifice competența în raport de dispozițiile legale

incidente.

Se arată că doar prin

legi organice și legi speciale se stabilește competența materială și

teritorială a instanțelor judecătorești din România, astfel că Hotărârea Curții

de Conturi nr. 130/2010, care stabilește reguli în acest domeniu, respectiv în

ceea ce privește competența instanțelor judecătorești specializate în judecarea

litigiilor rezultate din activitatea Curții de Conturi, contravine

dispozițiilor art. 140 din Constituția României cât și Legii nr. 24/2000. Prin

urmare, instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea competenței de

ordine publică a altei instanțe, fapt care atrage casarea acesteia cu

trimiterea spre rejudecare instanței competente potrivit Legii nr. 554/2004,

respectiv Tribunalului Satu Mare, secția contencios administrativ și fiscal.

În susținerea

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul

susține că hotărârea instanței de fond este dată cu aplicarea greșită a legii.

Se menționează, în

esență, că l-a pronunțarea sentinței recurate nu s-a ținut seama de principiul

securității și stabilității raporturilor juridice civile, că legea civilă

dispune numai pentru viitor și nici de faptul că dreptul la negocieri colective

este garantat prin Constituție, fiind astfel obligatorii convențiile încheiate,

implicit H.C.J. nr. 16/2007.

Intimata-pârâtă,

Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare prin care a solicitat

respingerea recursului ca nefondat, arătând că instanța de fond a fost

competentă să soluționeze cauza, iar pe fond, hotărârea recurată este legală și

temeinică.

Intimatul-intervenient

a depus note scrise prin care a subscris solicitărilor și argumentelor

recurentului expuse în cerea de recurs.

de recurs

Înalta Curte,

analizând recursul recurentului-reclamant prin prima motivelor invocate, a

apărărilor formulate, ținând seama de înscrisurile depuse la dosar și de

dispozițiile legale incidente în cauză, apreciază că acesta este fondat, pentru

următoarele considerente.

Este fondat motivul

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., potrivit căruia, hotărârea

s-a dat cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe.

În raport de actele

depuse la dosarul cauzei, se reține că obiectul cererii de chemare în judecată

îl constituie anularea în tot a Încheierii nr. VI.32/2011 Curții de Conturi a

României, a Deciziei nr. 21/2010 și a Procesului verbal de constatare nr.

254/2010 emise de Camera de Conturi Satu Mare, precum și suspendarea executării

actului administrativ fiscal până la soluționarea irevocabilă a litigiului,

conform art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare,

noțiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu

caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de

putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în

concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”.

În raport de obiectul

cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c)

menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere,

modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și

care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios

administrativ.

Potrivit

dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și

desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea

actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea

Plenului nr. 130/2010 publicată în M.Of. al României nr. 832 din 13 decembrie

2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi

județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care „suspendă

obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de

Soluționare a Contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la

data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a

Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația”.

În raport de

dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce

efecte juridice, fiind supus obligației executării este decizia structurii

Curții de Conturi prin care se respinge integral sau parțial contestația,

acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura

juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare.

Este adevărat că

regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor

structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că

împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor,

conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios

administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din

același regulament, „competența de soluționare a sesizării formulate de

conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de

soluționare a contestațiilor, aparține Secției de contencios administrativ și

fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul

entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ”.

Referindu-se la

competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: „Litigiile privind actele administrative

emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele

care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii

ale acestora de până la 500.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele

administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau

încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai

mari de 500.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios

administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială

nu se prevede altfel”.

Dat fiind faptul că

dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului

administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare

a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii

deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de

Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană.

Dispozițiile art. 228

din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr.

130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv

în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ.

De la dreptul comun

prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004, se poate deroga doar

prin dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială.

Regulamentul aprobat

prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria

legilor organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în

raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare.

În concluzie, față de

toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că în

cazul în care se respinge total sau parțial contestația împotriva deciziei

structurii Curții de Conturi, revine competența materială de soluționare a

cauzei tribunalului, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât

obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură județeană a

Curții de Conturi, ca autoritate publică județeană.

În cazul în care, în

procedura instituită de Regulament pentru soluționarea contestației la decizie

intervine desființarea/ anularea deciziei emise de structura Curții de Conturi,

printr-o încheiere emisă de comisia de soluționare a contestației, care se

substituie astfel deciziei structurii județene, competența materială de

soluționare a cauzei revine Curții de Apel, secția contencios administrativ și

fiscal, întrucât, în această situație, actul administrativ care produce efecte

juridice și „dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”, fiind supus

executării este această încheiere emisă de o comisie care funcționează în

cadrul Curții de Conturi a României, autoritate publică centrală.

În altă ordine, chiar

dacă soluțiile în ceea ce privește excepțiile de nelegalitate produc efecte

juridice doar între părțile din litigiu, faptul că prin Decizia nr. 4522 din 4

octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. 259/32/2011, a fost respins

recursul împotriva Sentinței civile nr. 112/ 2011 a Curții de Apel Bacău prin

care s-a admis excepția de nelegalitate și s-a constatat nelegalitatea

dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului

Curții de Conturi nr. 130/2010, întărește argumentele expuse anterior cu

privire la competența materială de soluționare a unor astfel cauze. De

asemenea, și prin Decizia nr. 421 din 27 ianuarie 2012 a aceleiași instanțe s-a

constatat nelegalitatea acelorași dispoziții.

Cum în cauză,

contestația împotriva Deciziei nr. 21/2010 a Camerei de Conturi Satu Mare a

fost respinsă integral prin Încheierea nr. VI.32 01 februarie 2011 de Curtea de

Conturi a României, Înalta Curte, ținând seama de considerentele expuse, reține

că revenea competența de soluționare a cauzei Tribunalului Satu Mare, secția

contencios administrativ și fiscal.

Prin urmare, în mod

greșit instanța de fond a reținut că îi revine competența materială de

soluționare a cauzei.

Potrivit art. 10

alin. (3) din Legea nr. 554/2004,cu modificările și completările ulterioare,

competența teritorială revine aceleiași instanțe.

În consecință, fiind

incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 3 C. proc. civ., Înalta

Curte, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) teza I și alin. (6

1

),

art. 313 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 din Legea nr. 554/2004,

cu modificările și completările ulterioare, va admite recursul formulat, va

casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare

Tribunalului Satu Mare, secția contencios administrativ și fiscal.

Această soluție face

de prisos analiza motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Serviciul Public de Editare a Monitorului Oficial al Județului Satu

Mare împotriva Sentinței nr. 93/2011-CA din 08 aprilie 2011 a Curții de Apel

Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

recurată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Satu Mare,

secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 februarie 2012.

Procesat

de GGC - LM