ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3986/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 158

din 23 mai 2005 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de

contencios administrativ, pronunțată în dosarul nr. 1136/2005, a fost respinsă

acțiunea formulată de SC D.N. SA Târgu Mureș împotriva pârâtului Consiliul

Local al municipiului Piatra Neamț, cu privire la anularea raportului de

inspecție fiscală nr. 4441/2005 și a deciziei de impunere nr. 4606/2005.

Prin aceeași sentință,

contestația la executare formulată de aceeași reclamantă a fost disjunsă.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, reclamanta SC D.N. SA Târgu Mureș.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, prin decizia nr. 5483 din 16 noiembrie 2005, pronunțată în dosarul nr.

2526/2005, a admis recursul declarat de reclamantă, a casat sentința și a

trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță, cu motivarea că la dosarul

de fond se află dispozitivul hotărârii, întocmit conform art. 258 alin. (1) C.

proc. civ., dispozitiv care nu a fost semnat de judecător, iar potrivit

aceluiași text, aceasta se sancționează cu nulitatea hotărârii.

După rejudecarea cauzei,

prin sentința nr. 57 din 7 aprilie 2006, pronunțată în dosarul nr. 94/2006/R/CCA,

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, a

respins, ca inadmisibilă, acțiunea reclamantei împotriva pârâtului Consiliul

Local al municipiului Piatra Neamț, pentru anularea de acte administrative.

Pentru a pronunța această soluție,

Curtea de Apel Târgu Mureș a reținut că, împotriva celor două acte

administrative (raportul de inspecție fiscală nr. 4441 din 19 februarie 2005 și

decizia de impunere nr. 4606/D din 21 februarie 2005), reclamanta a sesizat

Consiliul Local Piatra Neamț, cu contestația reglementată de art. 174-176 C. proc. fisc. și art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Reclamanta susține că s-a

adresat instanței de contencios administrativ, pentru că în timpul soluționării

contestației, pârâtul a pus în executare actele contestate.

S-a reținut că reclamanta a

sesizat instanța de contencios administrativ, fără a mai aștepta soluția asupra

contestației, apreciind că pârâtul tergiversează și refuză nejustificat

pronunțarea deciziei de respingere sau admitere a contestației la care se

referă art. 180 C. proc. fisc., însă la instanța de contencios administrativ

pot fi atacate numai deciziile emise în soluționarea contestațiilor.

Reclamanta ar fi avut

posibilitatea să renunțe la procedura administrativ-jurisdicțională, dar în

condițiile în care a optat pentru jurisdicția administrativă-specială dar nu a

mai dorit să mai aștepte finalizarea căii de atac, avea obligația „notificării”

sau „renunțarea”, în condițiile art. 6 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004.

În cauză nu am fi nici în

prezența unui „refuz nejustificat” de soluționare în termenul legal al unei

cereri, deoarece chiar reclamanta susține că pârâtul i-a cerut o serie de

documente, iar art. 199 alin. (2) C. proc. fisc. permite ca în situațiile în

care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare,

termenul de 45 de zile se prelungește.

Instanța de fond a apreciat

că nu sunt date nici condițiile de admisibilitate pe temeiul art. 58 C. proc. civ., deoarece legea specială, Legea nr. 554/2004, a instituit și în materia suspendării

executării actului administrativ atacat, o procedură derogatorie.

Pentru să sumele contestate

au fost executate, reclamanta nu a mai susținut capetele de cerere apreciate a

întruni cerințele unei contestații la executare.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, reclamanta SC E.O.N. SA Târgu Mureș, societate care până la 27

martie 2006 a avut denumirea de SC D.N. SA Târgu Mureș, considerând că

hotărârea atacată este nelegală și netemeinică.

Primul motiv de recurs se

referă la faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat și nu a pus în discuția

părților primul capăt de cerere, capăt ce viza suspendarea executării

vremelnice a sumelor stabilite prin raportul de inspecție fiscală din 18

februarie 2005 și a actelor subsecvente și era fundamentată pe art. 14 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004.

Al doilea motiv de recurs

critică soluția instanței de fond, pentru că în mod greșit a fost interpretat

actul juridic dedus judecății, schimbând natura și înțelesul lămurit și vădit

neîndoielnic al acestuia, aplicând și greșit legea.

Se susține că instanța de

fond a înlăturat toate susținerile recurentei, din care rezulta că de la

înregistrarea contestației au trecut 13 luni, iar pârâtul nu a dat nicio

soluție.

Se precizează că pârâtul a

solicitat lămuriri prin mai multe adrese, la care recurenta a răspuns.

De altfel, pe rolul Curții

de Apel Târgu Mureș se află dosarul nr. 3040/2005, având ca obiect anularea

deciziei nr. 80 din 24 decembrie 2005, emisă de Consiliul Local Piatra Neamț,

prin care s-a soluționat contestația reclamantei, dosar care a fost suspendat

prin încheierea din 27 ianuarie 2006, la cererea ambelor părți.

Se critică sentința

instanței de fond, și pentru că nu s-a admis conexarea dosarului nr. 94/R/2006,

cu dosarul nr. 3040/2005, încălcându-se principiul disponibilității, fiind

vorba de aceleași părți, de anularea unei singure decizii, care soluționase

două contestații la două acte fiscale întocmite de același pârât.

În drept, cererea de recurs

a fost întemeiată pe art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Examinând cauza, în raport cu

motivele de recurs invocate, ținând seama de înscrisurile aflate la dosar și de

dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat,

pentru următoarele considerente:

Recurenta a solicitat

instanței de fond să se dispună anularea unor acte administrative emise de

Consiliul Local Piatra Neamț, în condițiile în care recurenta a formulat

contestație și la organul administrativ emitent, înainte de soluționarea

contestației administrative.

În conformitate cu art. 179 alin.

(4) C. proc. fisc., contestațiile formulate împotriva actelor administrative

fiscale emise de autoritățile publice locale se soluționează de acestea, iar

conform art. 188 alin. (2) C. proc. fisc., deciziile emise pot fi atacate la

instanța de contencios administrativ competentă.

Contestația a fost formulată

către Consiliul Local Piatra Neamț, la 2 martie 2005, iar acțiunea a fost

adresată instanței la 12 aprilie 2005.

Este adevărat că potrivit art.

6 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, jurisdicțiile administrative speciale sunt

facultative și gratuite, iar potrivit art. 6 alin. (2) din același act

normativ, actele administrativ-jurisdicționale pot fi atacate direct la

instanța de contencios administrativ, în termen de 15 zile de la comunicare,

însă textul precizează condiția „dacă partea nu exercită căile

administrativ-jurisdicționale de atac”.

În cazul în care partea a

exercitat asemenea căii, acțiunea la instanța de contencios administrativ va

putea fi formulată numai după epuizarea căilor administrativ-jurisdicționale.

Dacă înțelegea să renunțe la

această cale administrativ-jurisdicțională, în timpul soluționării litigiului,

atunci această intenție trebuie „notificată” organului administrativ sesizat,

în conformitate cu art. 6 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

În cauză nu există o asemenea

notificare, astfel că în mod corect instanța de fond a respins acțiunea pentru

anularea actelor administrative ca inadmisibile.

Ulterior introducerii

acțiunii pe rolul instanței de fond, a fost emisă decizia nr. 80 din 24

octombrie 2005, de către Consiliul Local Piatra Neamț, prin care a fost

respinsă contestația împotriva raportului unilateral de inspecție fiscală nr. 4441/D

din 18 februarie 2005 și a deciziei de impunere 4606/D din 21 februarie 2005.

Această decizie a fost

contestată de către recurenta-reclamantă, contestație ce formează obiectul

dosarului nr. 3040/05/CCA al Curții de Apel Târgu Mureș, dosar care, prin încheierea

din 27 ianuarie 2006, a fost suspendat.

În cauza ce formează

obiectul dosarului nr. 3040/05/CCA, aflat pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș,

se contestă și raportul de inspecție fiscală nr. 14693/D din 4 iulie 2005 și a deciziei

de impunere nr. 6482/E din 5 iulie 2005, acte fiscale care stabilesc alte

creanțe bugetare în sarcina recurentei-reclamante.

Față de aceste considerente,

motivul de recurs ce vizează greșita soluționare a cererii de conexare, este

neîntemeiat.

Art. 164 alin. (1) C. proc.

civ. prevede că, „Părțile vor putea cere întrunirea mai multor pricini ce se

află înaintea aceleiași instanțe sau instanțe deosebite, de același grad, în

care sunt aceleași părți sau chiar împreună cu alte părți și al căror obiect și

cauză au între dânsele o strânsă legătură”.

În cauză, instanța de fond a

respins cererea de conexare, iar soluția este legală și temeinică pentru că nu

se putea dispune conexarea unui dosar la un alt dosar care era suspendat, în

conformitate cu art. 242 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., iar măsura dispusă nu prejudiciază interesele recurentei-reclamante, pentru că cererea în dosarul nr.

94/2006/CCA a fost soluționată prin admiterea excepției inadmisibilității, iar

în dosarul nr. 3040/2005 al Curții de Apel Târgu Mureș vor putea fi analizate,

pe fond, susținerile acesteia privind nelegalitatea și netemeinicia actelor

fiscale întocmite de intimatul-pârât.

Instanța de fond a reținut

că faptul că nu ne-am afla în fața unui refuz nejustificat de soluționare a

unei cereri, iar cele menționate în cererea de recurs, că nu s-a soluționat

contestația nici după 13 luni de la depunerea ei, sunt nefondate, pentru că

nesoluționarea s-a datorat și atitudinii recurentei-pârâte.

La solicitările

intimatei-pârâte, de a se depune documentele necesare, solicitări legale

conform art. 199 alin. (2) C. proc. fisc., recurenta-reclamantă a răspuns numai

parțial, iar în adresa nr. 4191 din 24 martie 2005, chiar recunoaște că

„determinarea lungimii exacte a conductelor de distribuție gaze naturale, este

o activitate deosebit de complexă și de durată în timp”.

În legătură cu motivul de

recurs ce vizează nepronunțarea instanței de fond asupra cererii de suspendare

vremelnică a raportului de inspecție fiscală din 18 februarie 2005 și a actelor

subsecvente, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

și cel privind nerespectarea principiului contradictorialității, acestea sunt

nefondate.

Instanța de fond, în

practicaua încheierii din 3 aprilie 2006, a consemnat că reprezentantul reclamantei a arătat că prin sentința nr. 146 din 25 aprilie 2005 a Curții de Apel Târgu Mureș s-a dispus suspendarea executării, astfel că părțile au pus

concluzii în privința acestui capăt de cerere.

Chiar dacă instanța de fond

nu s-a pronunțat, în dispozitivul sentinței, asupra capătului de cerere privind

suspendarea, recurenta-reclamantă putea solicita să se facă aplicarea

dispoziției art. 281

2

alin. (1) C. proc. civ.

Acest motiv de recurs nu

poate fi admis, pentru că lipsește interesul recurentei-reclamante în ceea ce

privește suspendarea.

Așa cum s-a reținut în

considerentele hotărârii atacate, actele administrative contestate au fost suspendate

prin sentința nr. 146 din 25 aprilie 2005 a Curții de Apel Târgu Mureș, în conformitate cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, temei care a fost

indicat și în cererea de suspendare în prezenta cauză, astfel că, fiind deja

suspendate actele administrative contestate, este lipsit de interes să se

caseze sentința, pentru că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acestui

capăt de cerere.

Nimic nu împiedică

recurenta-reclamantă, ca în dosarul nr. 3040/2005 al Curții de Apel Târgu Mureș

să formuleze cerere de suspendare, de această dată, în conformitate cu art. 15

din Legea nr. 554/2004, pentru că, chiar dacă se pronunța instanța de fond,

suspendarea nu putea fi dispusă, în conformitate cu art. 14 din Legea nr. 554/2004,

decât până la soluționarea pe fond a cauzei, exact ca și în sentința nr. 146/2005

a Curții de Apel Târgu Mureș.

De aceea, în baza art. 312 C. proc. civ., va fi respins recursul declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC EO.N. SA Târgu Mureș împotriva sentinței nr. 57 din 7 aprilie 2006 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 noiembrie 2006.