ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 206/2007

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 206/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra cererii de recurs de

față,

Din examinarea lucrărilor

din dosar constată că, prin sentința nr. 65/ COM din Camera de Consiliu de la 26

octombrie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială,

contencios administrativ, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei

privind pe reclamantul P.D.N. în contradictoriu cu pârâta SC C. SA CONSTANȚA și

chemații în garanție Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București

și A.V.A.S. București în favoarea Judecătoriei Mangalia.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța a avut în vedere că, prin sentința civilă nr. 2048 din 30

noiembrie 2005, Judecătoria Mangalia a admis excepția lipsei competenței

materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Constanța cu motivarea că pârâta este o societate comercială care,

prin raportare la dispozițiile art. 7 C. com., are calitatea de comerciant, iar

obligația de a vinde locuințele din patrimoniul său către reclamant are, ca

efect al prezumției de comercialitate reglementate de art. 4 C. com., natura

unui fapt de comerț subiectiv și atrage incidența jurisdicției comerciale

conform art. 56 și 893 C. com.

Tribunalul Constanța, urmare

declinării, prin sentința civilă nr. 4249 /COM din 07 iulie 2006, a admis

excepția lipsei competenței materiale și a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Judecătoriei Mangalia apreciind că prezumția de

comercialitate, instituită de art. 4 C. com., a fost răsturnată, întrucât

obligația de a vinde are ca izvor o normă de justiție socială, legitimă din

punct de vedere social, economic și moral (Legea nr. 85/1992), iar obligația

este esențialmente civilă, derivând dintr-o activitate străină comerțului

tocmai datorită absenței elementului speculativ al operațiunii.

Curtea de Apel Constanța a

stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mangalia

deoarece vânzarea comercială nu poate avea ca obiect bunuri imobile, iar art. 4

C. com., stabilește că se socotesc drept fapte de comerț și alte contracte sau

obligațiuni, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din

însuși actul. Prezumția de comercialitate este înlăturată în cauză deoarece

bunul supus vânzării, natura vânzării, părțile care participă la actul juridic,

scopul social urmărit, ca și reglementările legale în temeiul cărora se

efectuează vânzarea, demonstrează natura eminamente civilă a cauzei.

Împotriva deciziei mai sus-menționate

a formulat recurs pârâta.

Recurenta a invocat art. 304

pct. 3 C. proc. civ. și a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și

constatând caracterul comercial al cauzei, trimiterea acesteia la Tribunalul

Constanța, secția comercială.

Recurenta a susținut, în

esență, că reclamantul nu mai are un contract valabil de închiriere, că

realitățile economice s-au schimbat fundamental față de epoca inițială și, deși

vânzare este de regulă civilă, în speță este vorba despre o vindere comercială

datorită calității de comerciant a vânzătorului, apartenenței locuinței la

patrimoniul societății comerciale, obiectului de activitate, servicii de cazare,

calitatea de terț a reclamantului care nu a fost niciodată în raporturi de

serviciu cu societatea.

Înalta Curte, răspunzând

printr-un considerent comun tuturor argumentelor invocate de către recurent, va

respinge recursul ca nefondat.

Împrejurarea că vânzătoarea

este o societate comercială, nu înseamnă că toate actele juridice încheiate de

un comerciant sunt numai acte comerciale. O persoană juridică, o societate

comercială, pe durata ei de funcționare, nu săvârșește numai acte sau fapte de

comerț, ci și acte civile, administrative, de gestiune, etc. Din actul

constitutiv al pârâtei nu rezultă că are în obiectul de activitate

vânzarea-cumpărarea de imobile, deci comerțul cu imobile ca îndeletnicire

permanentă, cu scop de a obține profit. Vânzării din prezenta cauză, îi

lipsește elementul speculativ, singurul care ar putea determina jurisdicția

comercială. Bunul supus vânzării, determinarea prin lege a părților care

participă la actul juridic, precum și scopul social urmărit, înfrâng prezumția

relativă de comercialitate instituită de art. 4 C. com.

Vânzarea către o persoană

fizică (având sau nu calitatea de salariat sau chiriaș al societății

vânzătoare) a unui bun imobil din patrimoniul societății nu este act sau fapt

de comerț obiectiv, nefiind vorba despre o operațiune de interpunere sau schimb

ori despre operațiuni care privesc organizarea și desfășurarea activității de

producție și nici despre o operațiune conexă sau accesorie unui act sau fapt de

comerț. În cauză nu suntem nici în prezența unui act sau fapt de comerț

subiectiv sau mixt, nefiind aplicabile dispozițiile art. 4, 6 sau 56 C. com.

Pe de altă parte,

includerea, de către legiuitor prin Legea nr. 11/1991 modificată prin Legea nr.

298/2001, a imobilelor în fondul de comerț nu înseamnă că a determinat

competența de soluționare a eventualelor litigii în favoarea instanțelor

comerciale. Numai dacă imobilele în cauză sunt afectate activității de comerț,

operațiunile privitoare la acestea sunt comerciale. În speță însă, imobilul nu

este afectat comerțului, ci asigurării unui spațiu locativ pentru angajații

societății. Activitățile de cazare din obiectul de activitate al pârâtei se

referă la cazarea clienților, a unor terți, activitate hotelieră, cu scop de

profit, spre deosebire de închirierea locuințelor către salariați, activitate

cu motivare socială. Așadar actul juridic dedus judecății este civil, iar

competența de soluționarea a litigiului aparține instanței civile, în speță

Judecătoriei Mangalia, astfel cum a stabilit Curtea de Apel Constanța.

Pentru toate cele reținute,

conform art. 312 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de pârâta SC C.

SA CONSTANȚA împotriva sentinței nr. 65/ COM din Camera de Consiliu de la 26

octombrie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială,

contencios administrativ, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, recursul declarat

de pârâta SC C. SA CONSTANȚA împotriva sentinței nr. 65/ COM din Camera de

Consiliu de la 26 octombrie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială,

maritimă și fluvială, contencios administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică astăzi 17 ianuarie 2007.