ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 206/2007

Asupra cererii de recurs de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată că, prin sentința nr. 65/ COM din Camera de Consiliu de la 26 octombrie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul P.D.N. în contradictoriu cu pârâta SC C. SA CONSTANȚA și chemații în garanție Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București și A.V.A.S. București în favoarea Judecătoriei Mangalia.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a avut în vedere că, prin sentința civilă nr. 2048 din 30 noiembrie 2005, Judecătoria Mangalia a admis excepția lipsei competenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța cu motivarea că pârâta este o societate comercială care, prin raportare la dispozițiile art. 7 C. com., are calitatea de comerciant, iar obligația de a vinde locuințele din patrimoniul său către reclamant are, ca efect al prezumției de comercialitate reglementate de art. 4 C. com., natura unui fapt de comerț subiectiv și atrage incidența jurisdicției comerciale conform art. 56 și 893 C. com.

Tribunalul Constanța, urmare declinării, prin sentința civilă nr. 4249 /COM din 07 iulie 2006, a admis excepția lipsei competenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mangalia apreciind că prezumția de comercialitate, instituită de art. 4 C. com., a fost răsturnată, întrucât obligația de a vinde are ca izvor o normă de justiție socială, legitimă din punct de vedere social, economic și moral (Legea nr. 85/1992), iar obligația este esențialmente civilă, derivând dintr-o activitate străină comerțului tocmai datorită absenței elementului speculativ al operațiunii. Curtea de Apel Constanța a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mangalia deoarece vânzarea comercială nu poate avea ca obiect bunuri imobile, iar art. 4 C. com., stabilește că se socotesc drept fapte de comerț și alte contracte sau obligațiuni, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul.

Prezumția de comercialitate este înlăturată în cauză deoarece bunul supus vânzării, natura vânzării, părțile care participă la actul juridic, scopul social urmărit, ca și reglementările legale în temeiul cărora se efectuează vânzarea, demonstrează natura eminamente civilă a cauzei. Împotriva deciziei mai sus-menționate a formulat recurs pârâta. Recurenta a invocat art. 304 pct. 3 C. proc. civ. și a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și constatând caracterul comercial al cauzei, trimiterea acesteia la Tribunalul Constanța, secția comercială.

Recurenta a susținut, în esență, că reclamantul nu mai are un contract valabil de închiriere, că realitățile economice s-au schimbat fundamental față de epoca inițială și, deși vânzare este de regulă civilă, în speță este vorba despre o vindere comercială datorită calității de comerciant a vânzătorului, apartenenței locuinței la patrimoniul societății comerciale, obiectului de activitate, servicii de cazare, calitatea de terț a reclamantului care nu a fost niciodată în raporturi de serviciu cu societatea. Înalta Curte, răspunzând printr-un considerent comun tuturor argumentelor invocate de către recurent, va respinge recursul ca nefondat. Împrejurarea că vânzătoarea este o societate comercială, nu înseamnă că toate actele juridice încheiate de un comerciant sunt numai acte comerciale.

O persoană juridică, o societate comercială, pe durata ei de funcționare, nu săvârșește numai acte sau fapte de comerț, ci și acte civile, administrative, de gestiune, etc. Din actul constitutiv al pârâtei nu rezultă că are în obiectul de activitate vânzarea-cumpărarea de imobile, deci comerțul cu imobile ca îndeletnicire permanentă, cu scop de a obține profit. Vânzării din prezenta cauză, îi lipsește elementul speculativ, singurul care ar putea determina jurisdicția comercială. Bunul supus vânzării, determinarea prin lege a părților care participă la actul juridic, precum și scopul social urmărit, înfrâng prezumția relativă de comercialitate instituită de art. 4 C. com.

Vânzarea către o persoană fizică (având sau nu calitatea de salariat sau chiriaș al societății vânzătoare) a unui bun imobil din patrimoniul societății nu este act sau fapt de comerț obiectiv, nefiind vorba despre o operațiune de interpunere sau schimb ori despre operațiuni care privesc organizarea și desfășurarea activității de producție și nici despre o operațiune conexă sau accesorie unui act sau fapt de comerț. În cauză nu suntem nici în prezența unui act sau fapt de comerț subiectiv sau mixt, nefiind aplicabile dispozițiile art. 4, 6 sau 56 C. com. Pe de altă parte, includerea, de către legiuitor prin Legea nr. 11/1991 modificată prin Legea nr. 298/2001, a imobilelor în fondul de comerț nu înseamnă că a determinat competența de soluționare a eventualelor litigii în favoarea instanțelor comerciale.

Numai dacă imobilele în cauză sunt afectate activității de comerț, operațiunile privitoare la acestea sunt comerciale. În speță însă, imobilul nu este afectat comerțului, ci asigurării unui spațiu locativ pentru angajații societății. Activitățile de cazare din obiectul de activitate al pârâtei se referă la cazarea clienților, a unor terți, activitate hotelieră, cu scop de profit, spre deosebire de închirierea locuințelor către salariați, activitate cu motivare socială. Așadar actul juridic dedus judecății este civil, iar competența de soluționarea a litigiului aparține instanței civile, în speță Judecătoriei Mangalia, astfel cum a stabilit Curtea de Apel Constanța. Pentru toate cele reținute, conform art. 312 C. proc.

civ., se va respinge recursul declarat de pârâta SC C. SA CONSTANȚA împotriva sentinței nr. 65/ COM din Camera de Consiliu de la 26 octombrie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, recursul declarat de pârâta SC C. SA CONSTANȚA împotriva sentinței nr. 65/ COM din Camera de Consiliu de la 26 octombrie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică astăzi 17 ianuarie 2007.