ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3027/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

23 iunie 2005 la Judecătoria Mangalia, reclamantul G.T. a solicitat în

contradictoriu cu pârâta SC C. SA Constanța, ca prin hotărârea ce se va

pronunța să fie obligată să-i vândă garsoniera situată în Mangalia, cu

obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii de 500.000 lei pe zi de la data

rămânerii definitive a hotărârii și până la încheierea contractului de

vânzare-cumpărare, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că la începutul anului 2001 pârâta a încheiat în favoarea

sa un contract de închiriere denumit „proces-verbal de predare-primire a

suprafeței locative” pe un an, la expirarea acestuia a fost încheiat un

contract în aceleași condiții iar la apariția Legii nr. 85/1992 în temeiul art.

7 alin. (5), a solicitat conducerii pârâtei, vânzarea garsonierei dar a fost

refuzat.

Pârâta a formulat cerere

reconvențională solicitând evacuarea reclamantului și a familiei acestuia prin

expirarea raportului de locațiune și obligarea acestuia la plata lipsei de folosință

a spațiului deținut fără titlu.

Pârâta a formulat și cerere

de chemare în garanție a a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și

a A.P.A.P.S. București ca reprezentant al Statului care transferând prin

vânzare cota de 70 % asupra activelor societății a exclus accesul chiriașilor

la cumpărarea locuințelor intrate în proprietatea societăților comerciale. S-a motivat

că Statul este cel care a înlăturat dreptul chiriașilor la cumpărarea

locuințelor, întrucât prin legi succesive a admis ca bunurile care aparțineau

întregului popor să devină proprietăți particulare ale societăților care le-au

cumpărat.

Pârâta SC C. SA a invocat

excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Mangalia și a solicitat

declinarea competenței în favoarea Tribunalului Constanța, secția comercială.

Prin sentința civilă nr. 2292

din 19 decembrie, Judecătoria Mangalia a admis excepția necompetenței materiale

a instanței și a declinat competența de soluționare a acțiunii principale și a

cererii de chemare în garanție în favoarea Tribunalului Constanța.

Pentru a dispune astfel,

instanța a reținut că pârâta este o societate comercială și prin raportare la art.

7 C. com., are calitatea de comerciant iar obligația de a vinde locuințe din

patrimoniu către reclamant este faptă de comerț (art. 4 C. com.) și deci atrage

incidența jurisdicției comerciale în conformitate cu art. 56 și art. 893 C.

com.

Pe rolul Tribunalului

Constanța cauza a fost înregistrată la nr. 30/COM/2006.

Prin sentința civilă nr. 1239/

COM din 21 martie 2006, Tribunalul Constanța a admis excepția necompetenței

materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei Mangalia reținând că prezumția de comercialitate a cauzei

instituită de art. 4 C. com., a fost răsturnată întrucât obligația de a vinde

are ca izvor o normă de justiție socială, legitimată din punct de vedere

economic, social și moral de Legea nr. 85/1992 iar obligația este esențialmente

civilă, izvorând dintr-o activitate străină comerțului tocmai datorită absenței

elementului speculativ al operațiunii care în cauză reprezintă o trăsătură

caracteristică necomercialității.

Pe rolul curții de apel,

cauza având ca obiect conflictul negativ de competență a fost înregistrat sub nr.

334/COM/2006.

Prin sentința nr. 22/ COM

pronunțată în Camera de consiliu de la 29 mai 2006 Curtea de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, a

stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mangalia,

cu motivarea în esență, că vânzarea-cumpărarea imobilului construit din

fondurile de stat sau al unităților economice sau bugetare este un act care se

încadrează în excepția prevăzută de art. 4 C. com., este un act de natură

civilă.

Împotriva sentinței anterior

menționată pârâta SC C. SA Constanța a declarat recurs invocând ca motiv de

recurs pct. 3 al art. 304 C. proc. civ., cu privire la caracterul comercial al cauzei

și competența materială a Tribunalului Constanța.

Caracterul comercial al

cauzei arată recurenta rezultă din calitatea de comerciant a pârâtei și a

chematei în garanție, A.V.A.S. București, din procesul de privatizare și

listarea la bursă a acțiunilor pârâtei, apartenența locuinței la patrimoniul

societății comerciale, obiectul de activitate legal înregistrat, servicii de

cazare în scopul obținerii de venituri din chirii cât și calitatea

reclamantului de persoană terță, beneficiară a serviciilor de închiriere,

deoarece nu a fost niciodată în raporturi de serviciu cu pârâta ci a închiriat

locuința după privatizarea societății prin listare la bursă.

Recurenta-pârâtă în raport

de precizările anterior menționate a invocat dispozițiile art. 56 C. com., art.

8, 65, 66, 91 alin. (1) și (3), art. 98, 103, 283 din Legea nr. 31/1990

republicată, în vigoare la data introducerii acțiunii, care are prioritate față

de art. 3 C. com., fiind lege specială, legile privatizării, art. 2 alin. (1) lit.

a) și b) din Legea nr. 133/1996; art. 4, 12, 15 din Legea nr. 137/2002; art. 3,

4, 7, 46 din Legea nr. 58/1991; Legea nr. 213/1998 privind domeniul public și

privat și art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. și a susținut că este o cauză

comercială și are un obiect care nu este evaluabil în bani.

Recursul declarat de pârâta

SC C. SA Constanța nu este fondat și va fi respins cu următoarea motivare.

Temeiul juridic al acțiunii

formulată de reclamant îl reprezintă dispozițiile Legii nr. 85/1992 și al

Decretului-Lege nr. 61/1991, norme emise pentru vânzarea de locuințe construite

din fondurile statului către populație, norme cu caracter de protecție socială

prin dispozițiile de protecție socială pe care le cuprind.

Obligația de a vinde un

imobil în temeiul actelor normative anterior menționate, nu poate fi apreciată

ca fiind o operațiune comercială, cât timp este exclus cu desăvârșire scopul

obținerii unui profit pentru comerciant. Prețul prevăzut de dispozițiile legale

invocate de reclamant exclude orice operație speculativă, care ar fi putut

atrage aplicarea art. 4 teza I C. com.

Așa fiind, legal a stabilit

curtea de apel în calitate de regulator de competență că vânzarea-cumpărarea

imobilului construit din fondurile de stat sau ale unităților economice sau

bugetare, este un act care se încadrează în excepția prevăzută de art. 4 C.

com., deci este un act de natură civilă.

În concluzie, sentința

atacată fiind legală, recursul declarat de pârâtă va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta SC C. SA CONSTANȚA, împotriva deciziei nr. 22/ COM din 29 mai 2006 a

Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 octombrie 2006.