ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2014/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 11 august 2005, reclamantul C.D. a solicitat obligarea pârâtei SC D.M.H.I. SA la vânzarea locuinței situate în Municipiul Mangalia cu plata prețului în rate, la prețul ce va rezulta din expertiză. Judecătoria Mangalia, prin sentința civilă nr. 2255/2005, a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța cu motivarea că în raport de calitatea de comerciant al societății pârâte litigiul este de natură comercială. Prin sentința civilă nr. 1064/COM/2006, Tribunalul Constanța a admis excepția de necompetență materială, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mangalia și a constatat ivit conflict negativ de competență.

S-a reținut că reclamantul este salariatul pârâtei, iar contractul de închiriere privind locuința de serviciu este accesoriu contractului individual de muncă, context în care obligația societății de a-i vinde locuința de serviciu, în condițiile Legii nr. 85/1992 nu este de natură comercială. Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 61 din 26 octombrie 2006, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mangalia. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că în speță vânzarea-cumpărarea imobilului în temeiul legii nr. 85/1992 și decretului Lege nr. 61/1991 temei invocat de reclamant este un act care se încadrează în excepția prevăzută de art. 4 C. com., fiind un act de natură civilă.

Că indiferent de natura contractului de închiriere (accesoriu sau nu la contractul de muncă) și de faptul că societatea pârâtă are în obiectul ei de activitate închirierea de spații de cazare, obligația de a vinde invocată de reclamantă nu poate avea un caracter comercial. Împotriva acestei sentințe pârâta SC D.M.H.I. SA cu sediul în Mangalia a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ. și a solicitat admiterea acestuia și stabilirea competenței în favoarea Tribunalului Constanța, secția comercială. A susținut recurenta că în mod greșit instanța a stabilit că litigiul este de natură civilă întrucât caracterul comercial al acestuia este dat de calitatea de comerciant a pârâtei SC D.M.H.I.

SA și a chematei în garanție SC M.M. SA, apartenența clădirii în care se află imobilul la capitalul social al pârâtei și nu la patrimoniul acesteia și transformarea radicală anterioară efectuată de M.M. SA din surse financiare proprii a acestor camere de cămin în garsoniere după apariția decretului, Legea nr. 61/1999 și a Legii nr. 85/1992 și astfel au devenit „un alt imobil” și care nu pot fi înstrăinate decât prin hotărâre a Consiliului de Administrație al SC D.M.H.I. SA conform art. 7 alin. (5) din Legea nr. 85/1992, modificată prin Legea nr. 75/1994. Recurenta a precizat că aportul exclusiv în natură adus de chemata în garanție M.M. SA, respectiv căminele în care se află garsonierele închiriate salariaților societății în considerarea calității lor are o afectațiune specială comercială și în aceste condiții potrivit Legii nr. 31/1990 capitalul social a devenit proprietatea societății.

S-a invocat că dacă s-ar ignora caracterul comercial al cauzei, s-ar afecta principiul autorității de lucru judecat al hotărârii de autorizare a înregistrării societății, care a inclus și modul de constituire a capitalului social precum și garantarea constituțională a dreptului de proprietate. Nu poate fi examinată decât din punct de vedere comercial apărarea reclamantului potrivit căreia locuința ocupată de acesta nu se poate încadra în cele menționate de art. 1 din decretul - lege nr. 61/1990 și art. 1 din Legea nr. 85/1992, deoarece nu mai îndeplinește condițiile cerute de aceste texte, de a fi construită din fondurile statului. Recurenta a arătat că după ce M.M.

a fost reorganizată în condițiile Legii nr. 15/1990 și a Legii nr. 31/1990, a demarat un program de investiții din fonduri proprii, a transformat căminele muncitorești în blocuri de garsoniere așa încât sunt aplicabile dispozițiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 85/1002 modificată prin Legea nr. 75/1994 conform cărora locuințele se pot vinde numai cu aprobarea Consiliului de Administrație, deci aceasta determină încă o dată caracterul comercial al cauzei. Recursul nu este fondat. Reclamantul C.D. a solicitat prin acțiune obligarea pârâtei SC D.M.H.I. SA la vânzarea locuinței situată în Municipiul Mangalia cu plata prețului în rate, la prețul ce va rezulta din expertiză. Art. 3 C. com., enumeră nu însă restrictivfaptele de comerț, iar art. 4 C. com., instituie o prezumție de comercialitate pentru „celelalte contracte sau obligațiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul respectiv”.

În raport de conținutul acestor dispoziții legale care se referă la faptele de comerț ce sunt de competența instanței comerciale și de obiectul litigiului dedus judecății, în mod corect s-a stabilit prin sentința recurată că vânzarea-cumpărarea imobilului în temeiul Legii nr. 85/1992 și a decretului Lege nr. 61/1991 este un act care se încadrează în excepția prevăzută de art. 4, C. com., fiind un act de natură civilă. De menționat că recurenta nu are în obiectul ei de activitate vânzarea de locuințe, așa încât obligarea acesteia la vânzarea locuinței din litigiu, nu poate face parte din categoria actelor de comerț.

Față de considerentele reținute, vor fi înlăturate toate celelalte motive și argumente invocate de recurentă pentru a justifica natura comercială a litigiului cum ar fi calitatea de comerciant, apartenența imobilului din litigiu la capitalul social al pârâtei, transformarea căminelor muncitorești în blocuri de garsoniere și aplicarea art. 7 alin. (5) din Legea nr. 85/1992, întrucât nu au suport probator. Așa fiind, urmează ca potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă, ca nefondat, recursul pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC D.M.H.I. SA MANGALIA împotriva sentinței civile nr. 61 din 26 octombrie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2007.