ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1308/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1308/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 120/CA din 16 iunie 2008,
pronunțată în fond după casarea cu trimiterea spre rejudecare unei hotărâri
anterioare, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios
administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta G.C.P.,
anulând ca nelegale, Decizia nr. 67 din 18 decembrie 2006 emisă de pârâtul
Consiliul Baroului Satu Mare, precum și Decizia nr. 206 din 12 mai 2007 emisă
de pârâtul Consiliul U.N.B. din România.
Pe cale de consecință, au
fost obligați pârâții să emită decizia de primire a reclamantei în profesia de
avocat în Baroul Satu Mare.
Capătul de cerere accesoriu
privind daunele morale solicitate de reclamantă a fost respins ca neîntemeiat.
În sfârșit, instanța a
obligat pe cei doi pârâți să plătească reclamantei suma de 39,3 lei cheltuieli
de judecată.
S-a reținut, în esență, că
actele administrative prin care a fost respinsă cererea reclamantei vizează
doar pretinsa atitudine a acesteia, contrară prevederilor Legii nr. 51/1995,
modificată, a celor cuprinse în Statutul profesiei de avocat și în Codul
deontologic al avocaților.
Totodată, curtea a
considerat irelevantă referirea la societățile comerciale ale soțului
reclamantei, deoarece solicitarea de primire în profesie are un caracter personal,
iar pe de altă parte, motivația Deciziei nr. 67/2006, privind lipsa de
loialitate și a spiritului de cofraternitate față de profesia de avocat este
neîntemeiată din moment ce și alți magistrați care au pronunțat hotărâri
judecătorești asemănătoare celor pronunțate de reclamantă în legătură cu
societăți comerciale ce desfășoară activități juridice, au dobândit calitatea
de avocat în anul 2006, fără, a li se imputa necunoașterea legii privind
organizarea și exercitarea profesiei de avocat.
În sfârșit, s-a apreciat că
atât rezolvarea dată cererii reclamantei, cât și motivarea deciziilor atacate
nu conțin expresii jignitoare sau afirmații de natură să lezeze drepturi
nepatrimoniale ale acesteia. Că, articolul publicat în ziar reproduce, în
esență, decizia de respingere a cererii, iar eventualele afirmații jignitoare,
peste conținutul deciziei, nu pot fi imputate autorității publice ci persoanei
care a redactat acel articol.
Instanța a concluzionat că
în aceste condiții, capătul subsecvent de cerere având ca obiect acordarea unor
despăgubiri morale nu poate fi admis.
Împotriva sentinței au
declarat recurs pârâții U.N.B. din România și Baroul Satu Mare, precum și
reclamanta
G.C.P.
Recurenții-pârâți au
reiterat susținerile făcute în fazele anterioare ale judecății cauzei,
precizând că deși nu contestă experiența dobândită de reclamantă în profesia de
magistrat și nici profesionalismul său în exercitarea funcției, nu poate fi
ignorată poziția adoptată de G.C.P. relativ la profesia de avocat, care a fost
contrară prevederilor Legii nr. 51/1995, modificată, Statutului profesiei de
avocat și Codului deontologic al avocaților.
Poziția respectivă a fost
exprimată în mod edificator prin Decizia nr. 356/2005, prin care s-a respins
excepția ridicată în cauză privind lipsa de calitate de reprezentant legal al
unei societăți comerciale, având ca obiect de activitate „activități juridice”
Cod C.A.E.N., care prin reprezentanți săi desfășoară activități specifice
profesiei de avocat (asistență, reprezentare, consultații juridice).
Pe de altă parte, curtea de
apel a ignorat împrejurarea că la interviul realizat în formă orală de către
Consiliul Baroului Satu Mare, reclamanta nu a făcut dovada unei pregătiri
profesionale temeinice, condiție necesară atunci pentru emiterea în profesia de
avocat cu scutire de examen.
Criticile formulate de
recurenți nu sunt întemeiate.
Cu înscrisurile depuse la
dosar s-a demonstrat faptul că la data înregistrării cererii de primire în
profesia de avocat, reclamanta avea o vechime în magistratură de 18 ani și o
perioadă de 7 ani ea a exercitat funcția de președinte de tribunal.
Contrar afirmațiilor din
recursul pârâților la interviul susținut în fața reprezentanților Baroului Satu
Mare, G.C.P. a făcut dovada unei pregătiri juridice corespunzătoare, inclusiv
în ceea ce privește reglementările legale specifice profesiei de avocat.
Că este așa, rezultă din
procesul – verbal încheiat la 5 decembrie 2006, anexat ca act nou în recurs
(filele nr. 87-89).
Prima instanță a reținut în
mod corect că în realitate, motivul respingerii reclamantei l-a constituit
poziția exprimată de acesta printr-o hotărâre judecătorească, despre care s-a
afirmat că a favorizat o societate comercială care desfășoară activități
juridice.
Dar, o asemenea împrejurare,
ca de altfel și referirile pârâților la activitatea soțului reclamante sunt
lipsite de relevanță în prezentul litigiu și nu pot justifica măsura de
respingere a cererii reclamantei, formulată în baza art. 16 alin. (2) din Legea
nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat.
Solicitarea de primire în
profesia de avocat are în adevăr un caracter personal, iar pe de altă parte,
s-a dovedit și faptul că alți magistrați care au pronunțat hotărâri
asemănătoare cu decizia invocată de pârâți, au dobândit calitatea de avocat în
cursul anului 2006, fără a li se reproșa necunoașterea legii privind
organizarea și exercitarea profesiei de avocat.
Acceptarea ideii că primirea
în această profesie a unui fost judecător și președinte de tribunal poate fi
refuzată pentru hotărârile pronunțate, dar nefavorabile practicienilor
profesiei respective, ar putea afecta grav independența actului de justiție,
contravenind dispozițiilor art. 24 pct. 3 din Constituție.
Admițând așadar, acțiunea
reclamantei și anulând actele administrative supuse controlului jurisdicțional,
curtea de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, ce urmează a fi
menținută prin respingerea recursului declarat de pârâți ca nefondat.
În cadrul recursului său, reclamanta
G.C.P. a susținut că în mod eronat instanța de fond nu a admis și capătul de
cerere accesoriu, având ca obiect pretenția sa la plata daunelor morale,
întrucât prin actele administrative atacate, pârâții i-au adus o atingere gravă
onoarei și demnității personale. Că, argumentele prezentate în actele
menționate nu susțin concluzia „necunoașterii dispozițiilor Legii privind
organizarea și exercitarea profesiei de avocat, ci conduc la ideea unei
atitudini subiective, abuzive și nelegale”, de natură a-i vătăma drepturi
fundamentale, între care și dreptul la o bună reputație.
Critica este neîntemeiată.
Așa cum corect a reținut
prima instanță, în motivarea deciziilor contestate nu s-au folosit expresii
jignitoare sau care ar putea leza drepturi subiective, nepatrimoniale ale
reclamantei.
Cât privește articolul
publicat în presă, acesta a reprodus în esență, decizia baroului de respingere
a cererii reclamantei pentru primirea în profesia de avocat cu scutire de
examen.
În măsura în care articolul
respectiv ar conține totuși unele afirmații ireverențioase sau expresii de
natură a afecta imaginea reclamantei în societate și reputația sa, faptul în
sine este imputabil autorului articolului, iar nu autorităților publice pârâte.
Așa fiind și în lipsa
oricăror elemente care să ateste existența prejudiciului moral suferit de
reclamantă prin emiterea celor două acte administrative, legal și temeinic
instanța de fond a respins capătul de cerere accesoriu.
În consecință, urmează a se
respinge ca nefondat și acest recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de reclamanta G.C.P. și de
pârâții U.N.B. din România și Baroul Satu Mare împotriva sentinței nr. 120/CA/2008-P.I.
din 16 iunie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios
administrativ și fiscal, ca nefondate.
Pronunțată, în ședință
publică, astăzi 10 martie 2009.