ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6720/2013

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Prin sentința nr. 171/2011/ CA din 13 septembrie 2011, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul P.V., în contradictoriu cu pârâții U.N.B.R. și Baroul Satu Mare, a anulat Decizia nr. 86/2010 emisă de pârâtul Baroul Satu Mare și Deciziile nr. 96 și nr. 128/2010 emise de pârâta U.B.R. și a obligat pe pârâți să emită decizia de primire a reclamantului în profesia de avocat cu titlu de avocat definitiv în cadrul Baroului Satu Mare. Instanța de fond a respins restul cererilor, respectiv cea privind obligarea înscrierii în barou în forma solicitată de reclamant.

Prin Decizia nr. 4707 din 9 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, s-au admis recursurile declarate de pârâții U.N.B.R. și Baroul Satu Mare împotriva sentinței nr. 171/2011/ CA din 13 septembrie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal; s-a modificat sentința atacată, în sensul că s-a respins acțiunea formulată de reclamantul P.V., ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de control judiciar a reținut că atât art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat cât și Hotărârea U.N.B.R. din 11 septembrie 2010 nu au fost anulate, astfel că acestea își produc efectele iar persoanele care solicită primirea în profesia de avocat cu scutire de examen în condițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, dacă Baroul a hotărât verificarea cunoștințelor, trebuie să se prezinte la aceste interviuri de verificare.

S-a constatat că practica instanței supreme este constantă în a aprecia că există un exces de putere al autorității în cazul în care solicitanții care au formulat cerere de primire în profesie în condițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 au fost supuși unui test scris, dar nu au fost admise cererile celor care nu s-au prezentat la interviul privind verificarea cunoștințelor referitoare la organizarea și exercitarea profesiei de avocat. Împotriva acestei decizii revizuientul P.V. a formulat cerere de revizuire. În motivarea cererii s-a arătat că in mod greșit s-a reținut prin Decizia nr. 86 din data de 22 decembrie 2010 că a refuzat să se prezinte la interviul pentru verificarea cunoștințelor, privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, in condițiile in care nu s-a făcut dovada comunicării datei acestui interviu.

S-a invocat Hotărârea C.E.D.O. din data de 10 iulie 2012 în cauză Ilie Șerban împotriva României, precum și cauza Ștefan și Ștef contra României. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 322 pct 9 C. proc. civ. Apărările in Uniaților. Prin întâmpinarea depusă in cauză la data de 8 octombrie 2013, intimata U.N.B.R. a solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct 9 C. proc. civ. Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de revizuire Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocate de revizuent, revizuirea hotărârii unei instanțe de recurs se poate cere „dacă C.E.D.O.

a constatat o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale datorată unei hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate". Din reglementarea citată rezultă în mod logic că admisibilitatea revizuirii unei decizii pronunțate de instanța de recurs în această ipoteză este condiționată, între altele, de existența unei hotărâri a C.E.D.O. care să constate existența unei încălcări a drepturilor sau libertăților fundamentale care s-a produs prin chiar hotărârea a cărei revizuire se cere. Or, necontestat, în cauza de față nu există o hotărâre a instanței europene, revizuentul prevalându-se de o hotărâre pronunțată de C.E.D.O.

în altă cauză, ceea ce nu este admisibil. Pe lângă acest aspect dirimant în materia exercitării unei căi extraordinare de atac, de retractare, generat de imposibilitatea extrapolării unor raționamente și constatări făcute în altă speță, Înalta Curte mai remarcă și diferența specifică, reliefată prin faptul că în speța analizată de C.E.D.O. aspirantul la statutul de avocat fusese supus unui examen scris privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, pe care nu l-a promovat. Or, în privința revizuentului, situația de fapt este alta: acesta nu s-a prezentat la interviul organizat. Instanța de recurs a reținut însă că verificarea cunoștințelor nu trebuie să se transforme într-un veritabil examen, contravenind jurisprudenței Înaltei Curții de Casație și Justiție, în materia invocată de revizuent și Hotărârilor C.E.D.O.

din cauzele Ștefan și Ștef contra României ori Ilie Șerban contra României. Ca urmare, pentru toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., se va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă. Referitor la cheltuielile de judecată solicitate de către intimata U.N.B.R. și dovedite cu chitanța aflată la fila 25, Înalta Curte reține față de dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cu care: „Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.", caracterul întemeiat al cererii, urmând a o încuviința.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de P.V. împotriva Deciziei nr. 4707 din 9 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Obligă revizuentul la plata sumei de 500 de lei, cheltuieli de judecată către intimata U.N.B.R. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 octombrie 2013.