ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4330/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4330/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ

și fiscal, reclamantul C.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Baroul

Satu Mare și Uniunea Națională a Barourilor din România, anularea deciziei nr.

127 din 19-20 februarie 2011 a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din

România și a deciziei nr. 77 din 2 decembrie 2010 a Consiliului Baroului Satu-Mare,

constatarea faptului că îndeplinește condițiile legale și obligarea pârâtului

Baroul Satu-Mare să emită o decizie prin care să admită cererea reclamantului

de a fi admis în profesia de avocat definitiv cu scutire de examen în

condițiile art. 16 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 51/1995, precum și

obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că în data de

16

aprilie

2010 a depus la Consiliul Baroului Satu-Mare

o cerere de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, îndeplinind

condițiile prevăzute de art. 16 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 51/1995

pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat.

Reclamantul a arătat că,

după o serie de tergiversări, a fost programat în vederea susținerii unui interviu

pentru verificarea cunoștințelor privind profesia de avocat și că, prezentându-se

la interviu, i s-a înmânat un chestionar și i s-a comunicat că trebuia să obțină

un anumit punctaj minim. Ulterior, prin decizia nr. 77/2010 a Consiliului Baroului

Satu-Mare, i s-a respins cererea de primire în profesia de avocat cu motivarea că

nu ar fi obținut punctajul minim, fără a i se fi comunicat rezultatul testării.

Contestația formulată

de către reclamant a fost respinsă prin decizia nr. 127 din19-20 februarie 2011

a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România.

Reclamantul a criticat

deciziile contestate pentru încălcarea dispozițiilor art. 38 din Statutul profesiei

de avocat și ale art. 16 alin. (2) lit. b) și art. 53 alin. (2) lit. e) din Legea

nr. 51/1995 privind profesia de avocat, susținând că îndeplinește condițiile prevăzute

de lege și are cunoștințele profesionale pentru admiterea în avocatură.

Prin sentința civilă

nr. 209/CA/2011 din data de 10 octombrie 2011, Curtea de Apel Oradea, secția de

contencios administrativ și fiscal, a admis cererea reclamantului și, în consecință,

a anulat decizia nr. 127 din 19-20 februarie 2011 a Consiliului Uniunii Naționale

a Barourilor din România și decizia nr. 77 din 2 decembrie 2010 a Consiliului Baroului

Satu-Mare, a constatat că reclamantul îndeplinește condițiile legale pentru primirea

în profesia de avocat cu scutire de examen și a obligat pârâții să emită decizia

de primire a reclamantului în profesia de avocat definitiv cu scutire de examen.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță, examinând dispozițiile legale incidente, a reținut că impunerea

unor condiții suplimentare celor indicate în art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea

nr. 51/1995 conturează excesul de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. m) din

Legea nr. 554/2004.

Curtea a mai apreciat

că testul grilă impus de Baroul Satu-Mare ar reprezenta un examen, în condițiile

în care, prin impunerea unei grile și a unui barem prestabilit, precum și a unui

punctaj minim obligatoriu de atins de către solicitanți, acesta echivalează, în

mod evident cu un examen.

Instanța de fond a mai

reținut că sintagma utilizată de legiuitor „poate fi primit în profesie cu scutire

de examen” nu poate fi interpretată ca instituind o simplă vocație, câtă vreme reclamantul

îndeplinește condițiile expres arătate la art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea

nr. 51/1995, respectiv a exercitat funcția de consilier juridic peste 10 ani.

În acest context, refuzul

pârâților de a-l primi pe reclamant în profesie, fără examen, pe motiv că nu a îndeplinit

punctajul stabilit pentru verificarea cunoștințelor specifice profesiei, apare ca

nejustificat.

A mai arătat Curtea că

împrejurarea că reclamantul s-a supus procedurilor de examinare stabilite de pârâți,

nu le conferă legitimitate cum sugerează aceștia, ci, dimpotrivă, demonstrează buna-credință

a acestuia.

Or, voința legiuitorului

rezultă cu claritate din textul art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995

și pornește de la premisa că un consilier juridic (cazul reclamantului) cu peste

10 ani vechime în această profesie, a dobândit cunoștințele și experiența necesară

pentru exercitarea profesiei de avocat, așa încât nu mai sunt necesare, în această

privință, verificări suplimentare.

2.1. Împotriva acestei

sentințe au declarat recurs pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România și

Baroul Satu-Mare, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fiind invocate

prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

din C. de proc. civ. și susținând,

în esență, că hotărârea primei instanțe a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea

greșită a prevederilor Legii nr. 51/1999 și ale Statutului profesiei de avocat.

Astfel, s-a argumentat

că prevederile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 se referă la faptul că persoana

care îndeplinește condițiile legale, „la cerere, poate fi primită în profesie, cu

scutire de examen”, iar potrivit art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat

„Consiliul baroului poate să verifice cunoștințele solicitantului cu privire la

organizarea și exercitarea profesiei de avocat”, modalitatea de verificare fiind

lăsată prin hotărârea nr. 902/2010 a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor

din România, la alegerea consiliului baroului.

Or, instanța de fond a

interpretat greșit prevederile legale și statutare incidente în cauză, reținând

în mod neîntemeiat că verificarea cunoștințelor cu privire la organizarea și exercitarea

profesiei de avocat ar echivala cu un examen și, astfel, a tras o concluzie eronată,

că această verificare ar fi împotriva prevederilor art. 16 alin. (2) din Legea

nr. 51/1995, republicată.

Astfel, instanța a apreciat

în mod nefondat că art. 21 din Statut și hotărârea nr. 902/2010 ar adăuga la lege,

la prevederile art. 16 alin. (2) din Lege, instanța de fond făcând confuzie între

verificarea instituită prin art. 21 din Statut și examenul care are loc pentru accesul

în profesia de avocat, care implică o examinare complexă a unui ansamblu de cunoștințe

juridice, de drept material și procesual.

În concluzie, s-a solicitat

admiterea recursurilor și respingerea acțiunii formulate, actele administrative

atacate fiind legale și temeinice.

2.2. Intimatul-reclamant

a depus întâmpinare prin care a răspuns criticilor recursurilor și a susținut, în

esență, că soluția instanței de fond este legală și temeinică, solicitând respingerea

recursurilor ca nefondate.

Astfel, a susținut intimatul-reclamant,

potrivit art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, republicată, din moment ce îndeplinea

condițiile cerute de lege, la data depunerii cererii sale, s-a născut dreptul să

fie admis în profesia de avocat fără examen.

A mai susținut că verificarea

scrisă, la care a fost nevoit să se supună, reprezintă o formă de mascare a examenului

de care a fost scutit potrivit prevederilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995,

fiind astfel nelegală.

2.3. Intimatul-reclamant

a depus Concluzii scrise prin care, în esență, a reluat susținerile formulate în

cadrul întâmpinării, solicitând respingerea celor două recursuri și menținerea soluției

instanței de fond.

2.4. Recurenta Uniunii

Naționale a Barourilor din România a depus, la rândul său, concluzii scrise prin

care, cu alte cuvinte, în esență, a sintetizat criticile formulate în recursul pe

care l-a declarat și a solicitat admiterea acestuia, susținând că soluția instanței

de fond este nelegală și netemeinică.

recurs

Recursurile formulate

sunt întemeiate pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

În cauză este necontestat

că intimatul-pârât a participat la verificarea organizată la data de 29

noiembrie 2010 de Baroul Satu-Mare, în condițiile art. 21 din Statutul profesiei

de avocat și ale hotărârii nr. 902 din 11 septembrie 2011 prin care a fost adoptat

Ghidul de bună practică privind procedura soluționării transparente a cererilor

de primire în profesia de avocat cu scutire de examen.

De asemenea, în cauză,

nu sunt contestate nici rezultatele obținute de intimatul-reclamant la verificarea

cunoștințelor privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, așa cum au

fost acestea consemnate în listele cu întrebările tip grilă, acesta obținând un

punctaj de 15 puncte, inferior punctajului minim de 20 de puncte stabilit de Consiliul

Baroului Satu-Mare.

În motivarea soluției

adoptate, instanța de fond a reținut, așa cum s-a arătat și în expunerea rezumativă

de la pct. 1 al acestor considerente, în primul rând, că art. 16 alin. (2) din Legea

nr. 51/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conferă reclamantului

un drept absolut de a fi primit în profesia de avocat din moment ce îndeplinește

condițiile legale.

În al doilea rând, instanța

de fond a reținut că verificarea organizată de Consiliul Baroului Satu-Mare la data

de 29 noiembrie 2010 reprezintă un examen mascat, ceea ce este împotriva prevederilor

art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/ 1995, republicată.

Astfel, instanța de fond

a tras concluzia că actele administrative emise, atacate de reclamant, reprezintă

materializarea refuzului nejustificat al autorităților pârâte de a-l primi în profesia

de avocat în condițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, concluzii care

sunt greșite, fiind lipsite de temei.

Astfel, potrivit prevederilor

legale în vigoare la data formulării/soluționării cererii de către reclamant,

art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, republicată, la cerere puteau fi primite

în profesia de avocat, cu scutire de examen, persoanele care îndeplineau condițiile

enumerate la alin. (2) lit. a) și lit. b).

Instanța de recurs constată

că legiuitorul, prin edictarea unei norme juridice permisive „poate fi primit în

profesie”, a conferit autorității competente un drept de apreciere discreționar.

Astfel, se explică și

se justifică legalitatea prevederilor art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de

avocat, adoptat la Congresul Avocaților din România, potrivit cărora „în cazul cererilor

de primire în profesie cu scutire de examen, consiliul baroului poate să verifice

cunoștințele solicitantului cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de

avocat”, ceea ce nu reprezintă o adăugare la dispozițiile art. 16 alin. (2) din

Lege, ci o materializare a exercitării dreptului de apreciere ce i-a fost conferit

de legiuitor prin folosirea unei norme juridice permisive.

De asemenea, în scopul

asigurării unei transparențe care să permită instanțelor competente să verifice

legalitatea exercitării dreptului de apreciere și existența/inexistența oricărei

forme de arbitrariu, prin hotărârea nr. 902/2010, Consiliul Uniunii Naționale a

Barourilor din România a adoptat Ghidul de bună practică privind procedura soluționării

transparente a cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen,

act care nu a fost atacat/ constatat ca fiind nelegal.

Este adevărat că la

pct. 5 Cap. II din Ghid, se prevede că verificarea cunoștințelor va consta dintr-o

evaluare făcută pe baza unor discuții libere în cadrul unui interviu, cu privire

la legislația specifică organizării și exercitării profesiei de avocat, dar se prevede

și că barourile pot decide ca verificarea să se facă și în formă scrisă, cum s-a

întâmplat în cauza de față.

Deci, Baroul Satu-Mare

a avut temei legal și regulamentar să aprecieze la rândul său și să procedeze la

realizarea verificării respective în formă scrisă, așa cum a și organizat verificarea

din data de 29 noiembrie 2010 la care reclamantul a și participat, fără să o conteste.

Astfel fiind, concluzia

instanței de fond, că verificarea din data de 29 noiembrie 2010 ar fi fost un examen

mascat, este lipsită de temei, forma scrisă folosită fiind singura în măsură, în

lipsa unor înregistrări video/audio, care să ofere instanței posibilitatea să-și

exercite controlul de legalitate în legătură cu dreptul de apreciere al autorității

competente.

Mai mult, instanța de

recurs a constatat că întrebările din chestionarul întocmit se circumscriu ca tematică

legislației specifice organizării și exercitării profesiei de avocat: Legea nr.

51/1995, Statutul profesiei de avocat, Regulamentul de organizare și funcționare

a Uniunii Naționale a Barourilor din România etc., ceea ce probează faptul că verificarea

s-a realizat în conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. (2) din Statut și ale

Ghidului de bună practică, amintit mai sus.

În concluzie, instanța

de recurs constată că actele administrative atacate sunt legale și temeinice, în

cauză nefiind probată existența unui refuz nejustificat din partea autorității competente,

ci de exercitarea, în limitele legii, a dreptului de apreciere conferit de legiuitor

în favoarea recurentelor-pârâte.

Astfel fiind, recursurile

vor fi admise, soluția instanței de fond va fi desființată și, rejudecând cauza,

acțiunea va fi respinsă ca neîntemeiată.

În raport cu prevederile

art. 274 alin. (1) din C. proc. civ., intimatul-reclamant va fi obligat să suporte

cheltuielile de judecată solicitate de Uniunea Națională a Barourilor din România.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile formulate

de pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România și Baroul Satu-Mare împotriva

s

entinței

civile nr.

209/CA

din data de 10 octombrie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția de

c

ontencios

a

dministrativ și

f

iscal.

Casează sentința recurată.

Respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Obligă intimatul-reclamant la plata sumei de 802,15

RON cheltuieli de judecată către recurenta-pârâtă Uniunea Națională a Barourilor

din România.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 octombrie

2012.