ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5364/2012

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul F.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Baroul Satu-Mare și U.N.B.R., admiterea acțiunii, în sensul constatării că îndeplinește condițiile legale privind primirea în profesia de avocat cu scutire de examen, anularea deciziei din 2 decembrie 2010 emisă de Consiliul Baroului Satu-Mare, anularea deciziei din 20 februarie 2011 emisă de consiliul U.N.B.R., obligarea pârâților să emită decizia de primire a sa în profesia de avocat și să procedeze la înscrierea sa în tabloul avocaților definitivi ai Baroului Satu-Mare, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin cererea înregistrată din 1 septembrie 2010 la Baroul Satu-Mare, a solicitat primirea în profesia de avocat cu scutire de examen, întrucât îndeplinește condițiile legale prevăzute de art. 11 și art. 13, dar mai ales de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 și a făcut dovada îndeplinirii acestor condiții odată cu depunerea acestei cereri, adică este cetățean român, este licențiat al unei facultăți de drept, nu se află în vreunul din cazurile de nedemnitate, este apt din punct de vedere medical și îndeplinește condițiile privind vechimea necesară, întrucât a exercitat peste 10 ani funcții juridice.

Mai mult, a făcut dovada că este consilier juridic definitive, prin adeverința din 13 octombrie 2010 emisă de Colegiul Consilierilor Juridici Satu-Mare în care este specificat că are calitatea de consilier juridic de la data de 25 mai 2004. Prin sentința civilă nr. 269/CA din 13 decembrie 2011 Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul S.F. în contradictoriu cu pârâții Baroul Satu-Mare și U.N.B.R. și a constatat că reclamantul îndeplinește condițiile legale privind primirea în profesia de avocat cu scutire de examen și de asemenea a anulat decizia din 2 decembrie 2010 a Consiliului Baroului Satu-Mare și decizia din 20 februarie 2011 a consiliului U.N.B.R.

și a obligat pârâții să emită decizia de primire a reclamantului în profesia de avocat și să procedeze la înscrierea în tabloul avocaților definitivi ai Baroului Satu-Mare. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că impunerea unor condiții suplimentare celor stabilite prin art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, respectiv organizarea unui interviu sub forma unui test grilă și stabilirea unui punctaj minimal de 20 de puncte (din 25 posibile) echivalează cu susținerea unui examen și, prin aceasta, contravine legii, în acest sens fiind și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Aspectul cantitativ invocat, respectiv împrejurarea că verificarea cunoștințelor a vizat doar reglementările specifice profesiei, iar nu alte materii (civil, penal, proceduri) este lipsit de relevanță câtă vreme se reproșează pârâților faptul că impunerea unei grile, a unui barem prestabilit și a unui punctaj minim obligatoriu de atins de către solicitanți echivalează cu un examen. Caracterul liber al profesiei de avocat presupune respectarea cadrului legal, respectiv dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 republicată (anterior abrogării prin pct. 7 al art. I din O.U.G. nr. 159 din 12 noiembrie 2008), instanța de judecată fiind abilitată să constate că, în măsura în care dreptul recunoscut de lege există, el trebuie recunoscut și de către autoritatea publică, care nu poate refuza cererea de primire în profesia de avocat pe alte criterii decât cele consacrate prin textul legal.

Textul legal citat stabilește, contrar poziției exprimate de pârâte prin întâmpinare, un drept față de persoanele care îndeplinesc și celelalte condiții de înscriere în avocatură și nu o posibilitate sau o facultate. Prevederea legală „poate fi primit în profesie” trebuie înțeleasă în sensul că dacă o persoană se află într-una din situațiile prevăzute de art. 16 din lege și solicită primirea în profesia de avocat, cererea trebuie să fie admisă, dacă sunt îndeplinite și celelalte condiții. De asemenea, instanța de fond a mai reținut că printr-o hotărâre a C.E.D.O.

din data de 27 ianuarie 2009 în cauza Ștefan și Ștef împotriva României s-a constatat încălcarea prevederilor art. 6.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ca urmare a incertitudinii jurisprudențiale și a absenței unui mecanism capabil să asigure coerența practică chiar în cadrul celei mai înalte instanțe naționale (Înalta Curte de Casație și Justiție), care a avut drept efect privarea reclamanților de dreptul la primirea în profesie cu scutire de examen, în timp ce altor persoane ce se află într-o situație similară li s-a recunoscut acest drept.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâții Baroul Satu-Mare și U.N.B.R., susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente: Astfel, din analiza gramaticală și teleologică a prevederilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 rezultă că persoana care îndeplinește condițiile legale enumerate la lit. a) și lit. b), „la cerere poate fi primit în profesie, cu scutire de examen” iar din analiza gramaticală și teleologică a prevederilor art. 21 alin. (1) și alin. (2) din Statut rezultă că și consiliul baroului poate să verifice cunoștințele solicitantului cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat.

Interpretarea corectă a acestor dispoziții legale presupune coroborarea prevederilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 cu prevederile art. 21 din Statut, întrucât organizarea și funcționarea profesiei de avocat este guvernată atât de prevederile Legii nr. 51/1995 cât și de cele ale Statutului. Că prevederile Legii nr. 51/1995 și cele ale Statutului profesiei de avocat se interpretează unitar, rezultă din prevederile art. 1 ale Statutului potrivit cărora „profesia de avocat este liberă și independentă cu organizare funcționare și conducere autonome, stabilite în condițiile prevăzute de Legea nr. 51/1995 (...) și ale prezentului Statut” și din prevederile art. 4 alin. (1) din Statut potrivit cărora „profesia de avocat este organizată și funcționează în baza principiului autonomiei și descentralizării, în condițiile prevăzute de lege și de prezentul statut”.

În același sens se stabilește și prin prevederile hotărârii nr. 902/2010 privind adoptarea „Ghidului de bună practică privind procedura soluționării transparente a cererii de primire în profesia de avocat cu scutire de examen” a consiliului U.N.B.R., conform cărora procedura de soluționare a cererii de primire în profesie cu scutire de examen presupune verificarea cunoștințelor privind legislația specifica profesiei de avocat, consiliul baroului putând decide ca această verificare să se facă și în formă scrisă, iar rezultatul verificării cunoștințelor poate determina respingerea cererii de primire în profesie. Potrivit art. 85 alin. (2) din Statut deciziile și hotărârile adoptate de consiliul U.N.B.R.

sunt obligatorii. Prin urmare, interpretând corect prevederile legale invocate,rezultă că primirea în profesie a persoanelor care îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 16 alin. (2) lit. a)-lit. b) reprezintă o posibilitate recunoscută de lege și nu un drept la fel cum și verificarea cunoștințelor solicitanților este o posibilitate pe care Statutul profesiei de avocat și hotărârea nr. 902/2010 o recunoaște consiliilor barourilor. Cu referire la condițiile expres arătate la lit. b) a art. 16 din Legea nr. 51/1995, astfel cum s-a reținut, în considerarea cunoștințelor dobândite ca urmare a exercitării unei profesii timp de minim 10 ani, legiuitorul a reglementat posibilitatea de primire în profesie cu scutire de examen, prin examen înțelegându-se în mod corect verificarea unui ansamblu de cunoștințe de drept material și procesual.

Scutirea de examen însă nu poate fi extinsă și în ceea ce privește legislația specifică profesiei de avocat, întrucât, pe de o parte, exercitarea nici uneia din profesiile enumerate în art. 16 alin. (2) lit. b) nu presupune dobândirea cunoștințelor privind legislația specifică profesiei de avocat, necesare exercitării profesiei la standardele impuse la nivel național și european, iar pe de altă parte, verificarea cunoștințelor privind exclusiv legislația specifică profesiei de avocat nu reprezintă „un examen”, cum greșit a concluzionat instanța. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, ce se referă la greșita aplicare a legii (art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.), Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: În mod corect instanța de fond a apreciat că organizarea unei testări scrise, cu prevederea unui punctaj și a unui barem pentru promovare, echivalează cu un examen și excede limitelor de verificare a „cunoștințelor solicitantului cu privire la organizarea și funcționare profesiei de avocat” [art. 21 alin. (1) și alin. (2) din Statutul profesiei de avocat], precum și prevederile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, care stabilesc dreptul solicitantului care îndeplinește anumite condiții (de vechime și bună-reputație) să acceadă în profesie fără examen. De altfel, în acest sens este și practica instanței de control judiciar, concretizată în mai multe decizii, cu titlu de exemplu fiind decizia nr. 4777/2010 și decizia nr. 233/2011.

În ceea ce privește apărarea în sensul că verificarea organizată de pârât privea doar reglementările specifice organizării și exercitării profesiei de avocat, aceasta nu poate fi primită, din moment ce această verificare a fost concepută sub forma unui examen, cu punctaj pentru fiecare subiect și barem pentru promovare. Pentru considerentele menționate, Înalta Curte apreciază că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, iar în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Baroul Satu-Mare și U.N.B.R. împotriva sentinței civile nr. 269/CA/2011-P.I. din 13 decembrie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 decembrie 2012.