ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5364/2012

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul F.S. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâții Baroul Satu-Mare și U.N.B.R., admiterea

acțiunii, în sensul constatării că îndeplinește condițiile legale privind

primirea în profesia de avocat cu scutire de examen, anularea deciziei din 2 decembrie

2010 emisă de Consiliul Baroului Satu-Mare, anularea deciziei din 20 februarie 2011

emisă de consiliul U.N.B.R., obligarea pârâților să emită decizia de primire a

sa în profesia de avocat și să procedeze la înscrierea sa în tabloul avocaților

definitivi ai Baroului Satu-Mare, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că

prin cererea înregistrată din 1 septembrie 2010 la Baroul

Satu-Mare, a solicitat primirea în profesia de avocat cu scutire de examen, întrucât

îndeplinește condițiile legale prevăzute de art. 11

și art.

13, dar mai

ales de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 și a făcut dovada îndeplinirii

acestor condiții odată cu depunerea acestei cereri, adică este cetățean român, este

licențiat al unei facultăți de drept, nu se află în vreunul din cazurile de nedemnitate,

este apt din punct de vedere medical și îndeplinește condițiile privind vechimea

necesară, întrucât a exercitat peste 10 ani funcții juridice. Mai mult, a făcut

dovada că este consilier juridic definitive, prin adeverința din 13 octombrie 2010

emisă de Colegiul Consilierilor Juridici Satu-Mare în care este specificat că are

calitatea de consilier juridic de la data de 25 mai 2004.

Prin sentința civilă

nr. 269/CA din 13 decembrie 2011 Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ

și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul S.F. în contradictoriu cu pârâții

Baroul Satu-Mare și U.N.B.R. și a constatat că reclamantul îndeplinește condițiile

legale privind primirea în profesia de avocat cu scutire de examen și de asemenea

a anulat decizia din 2 decembrie 2010 a Consiliului Baroului Satu-Mare și decizia

din 20 februarie 2011 a consiliului U.N.B.R. și a obligat pârâții să emită decizia

de primire a reclamantului în profesia de avocat și să procedeze la înscrierea în

tabloul avocaților definitivi ai Baroului Satu-Mare.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că impunerea unor condiții suplimentare celor

stabilite prin art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, respectiv organizarea

unui interviu sub forma unui test grilă și stabilirea unui punctaj minimal de 20

de puncte (din 25 posibile) echivalează cu susținerea unui examen și, prin aceasta,

contravine legii, în acest sens fiind și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Aspectul cantitativ invocat, respectiv împrejurarea că verificarea cunoștințelor

a vizat doar reglementările specifice profesiei, iar nu alte materii (civil, penal,

proceduri) este lipsit de relevanță câtă vreme se reproșează pârâților faptul că

impunerea unei grile, a unui barem prestabilit și a unui punctaj minim obligatoriu

de atins de către solicitanți echivalează cu un examen.

Caracterul liber al profesiei

de avocat presupune respectarea cadrului legal, respectiv dispozițiile art. 16

alin. (2) din Legea nr. 51/1995 republicată (anterior abrogării prin pct. 7 al

art. I din O.U.G. nr. 159 din 12 noiembrie 2008), instanța de judecată fiind abilitată

să constate că, în măsura în care dreptul recunoscut de lege există, el trebuie

recunoscut și de către autoritatea publică, care nu poate refuza cererea de primire

în profesia de avocat pe alte criterii decât cele consacrate prin textul legal.

Textul legal citat stabilește,

contrar poziției exprimate de pârâte prin întâmpinare, un drept față de persoanele

care îndeplinesc și celelalte condiții de înscriere în avocatură și nu o posibilitate

sau o facultate. Prevederea legală „poate fi primit în profesie” trebuie înțeleasă

în sensul că dacă o persoană se află într-una din situațiile prevăzute de art. 16

din lege și solicită primirea în profesia de avocat, cererea trebuie să fie admisă,

dacă sunt îndeplinite și celelalte condiții.

De asemenea, instanța

de fond a mai reținut că printr-o hotărâre a C.E.D.O. din data de 27 ianuarie 2009

în cauza Ștefan și Ștef împotriva României s-a constatat încălcarea prevederilor

art. 6.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ca urmare a incertitudinii

jurisprudențiale și a absenței unui mecanism capabil să asigure coerența practică

chiar în cadrul celei mai înalte instanțe naționale (Înalta Curte de Casație și

Justiție), care a avut drept efect privarea reclamanților de dreptul la primirea

în profesie cu scutire de examen, în timp ce altor persoane ce se află într-o situație

similară li s-a recunoscut acest drept.

Împotriva acestei sentințe

au formulat recurs pârâții Baroul Satu-Mare și U.N.B.R., susținând că hotărârea

atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente:

Astfel, din analiza gramaticală

și teleologică a prevederilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 rezultă că

persoana care îndeplinește condițiile legale enumerate la lit. a) și lit. b), „la

cerere poate fi primit în profesie, cu scutire de examen” iar din analiza gramaticală

și teleologică a prevederilor art. 21 alin. (1) și alin. (2) din Statut rezultă

că și consiliul baroului poate să verifice cunoștințele solicitantului cu privire

la organizarea și exercitarea profesiei de avocat.

Interpretarea corectă

a acestor dispoziții legale presupune coroborarea prevederilor art. 16 alin.

(2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 cu prevederile art. 21 din Statut,

întrucât organizarea și

funcționarea profesiei de avocat este guvernată atât de prevederile Legii nr. 51/1995

cât și de cele ale Statutului.

Că prevederile Legii

nr. 51/1995 și cele ale Statutului profesiei de avocat se interpretează unitar,

rezultă din prevederile art. 1 ale Statutului potrivit cărora „profesia de avocat

este liberă și independentă cu organizare funcționare și conducere autonome, stabilite

în condițiile prevăzute de Legea nr. 51/1995 (...) și ale prezentului Statut” și

din prevederile art. 4 alin. (1) din Statut potrivit cărora „profesia de avocat

este organizată și funcționează în baza principiului autonomiei și descentralizării,

în condițiile prevăzute de lege și de prezentul statut”.

În același sens se stabilește

și prin prevederile hotărârii nr. 902/2010 privind adoptarea „Ghidului de bună practică

privind procedura soluționării transparente a cererii de primire în profesia de

avocat cu scutire de examen” a consiliului U.N.B.R., conform cărora procedura de

soluționare a cererii de primire în profesie cu scutire de examen presupune verificarea

cunoștințelor privind legislația specifica profesiei de avocat, consiliul baroului

putând decide ca această verificare să se facă și în formă scrisă, iar rezultatul

verificării cunoștințelor poate determina respingerea cererii de primire în profesie.

Potrivit art. 85 alin. (2) din Statut deciziile și hotărârile adoptate de consiliul

U.N.B.R. sunt obligatorii.

Prin urmare, interpretând

corect prevederile legale invocate,rezultă că primirea în profesie a persoanelor

care îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 16 alin. (2) lit. a)-lit. b) reprezintă

o posibilitate recunoscută de lege și nu un drept la fel cum și verificarea cunoștințelor

solicitanților este o posibilitate pe care Statutul profesiei de avocat și hotărârea

nr. 902/2010 o recunoaște consiliilor barourilor.

Cu referire la condițiile

expres arătate la lit. b) a art. 16 din Legea nr. 51/1995, astfel cum s-a reținut,

în considerarea cunoștințelor dobândite ca urmare a exercitării unei profesii timp

de minim 10 ani, legiuitorul a reglementat posibilitatea de primire în profesie

cu scutire de examen, prin examen înțelegându-se în mod corect verificarea unui

ansamblu de cunoștințe de drept material și procesual.

Scutirea de examen însă

nu poate fi extinsă și în ceea ce privește legislația specifică profesiei de avocat,

întrucât, pe de o parte, exercitarea nici uneia din profesiile enumerate în

art. 16 alin. (2) lit. b) nu presupune dobândirea cunoștințelor privind legislația

specifică profesiei de avocat, necesare exercitării profesiei la standardele impuse

la nivel național și european, iar pe de altă parte, verificarea cunoștințelor privind

exclusiv legislația specifică profesiei de avocat nu reprezintă „un examen”, cum

greșit a concluzionat instanța.

Analizând actele și lucrările

dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, ce se referă la greșita

aplicare a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), Înalta Curte constată că recursul

este nefondat, pentru următoarele considerente:

În mod corect instanța

de fond a apreciat că organizarea unei testări scrise, cu prevederea unui punctaj

și a unui barem pentru promovare, echivalează cu un examen și excede limitelor de

verificare a „cunoștințelor solicitantului cu privire la organizarea și funcționare

profesiei de avocat” [art. 21 alin. (1) și alin. (2) din Statutul profesiei de avocat],

precum și prevederile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, care stabilesc

dreptul solicitantului care îndeplinește anumite condiții (de vechime și bună-reputație)

să acceadă în profesie fără examen.

De altfel, în acest sens

este și practica instanței de control judiciar, concretizată în mai multe decizii,

cu titlu de exemplu fiind decizia nr. 4777/2010 și decizia nr. 233/2011.

În ceea ce privește apărarea

în sensul că verificarea organizată de pârât privea doar reglementările specifice

organizării și exercitării profesiei de avocat, aceasta nu poate fi primită, din

moment ce această verificare a fost concepută sub forma unui examen, cu punctaj

pentru fiecare subiect și barem pentru promovare.

Pentru considerentele

menționate, Înalta Curte apreciază că hotărârea instanței de fond este legală și

temeinică, iar în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul urmează a fi respins

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate

de Baroul Satu-Mare și U.N.B.R. împotriva sentinței civile nr. 269/CA/2011-P.I.

din 13 decembrie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 decembrie 2012.