ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5678/2013

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 16 decembrie 2011, reclamantul G.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Uniunea Națională a Barourilor din România - Baroul Satu Mare și Uniunea Națională a Barourilor din România, anularea Deciziei nr. 76/2010 a U.N.B.R. - Consiliul Baroului Satu Mare și a Deciziei nr. 220 din 9 iunie 2011 a U.N.B.R.

- Consiliul U.N.B.R.; a solicitat, de asemenea, a se constata că, la data de 27 aprilie 2010, când a depus cererea la Baroul Satu Mare, îndeplinea condițiile prevăzute de lege pentru primirea în profesia de avocat, cu scutire de examen și obligarea pârâților să emită decizie de primire a sa în profesia de avocat definitiv, cu scutire de examen, conform art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, cu înscrierea în Tabloul Baroului Satu Mare.

În motivare, s-a arătat că în perioada 1 februarie 1985 - 5 decembrie 2009 a îndeplinit funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare, respectiv, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, fiind pensionat prin Decizia nr. 185635 din 8 noiembrie 2009 a Casei Județene de Pensii Satu Mare și eliberat din funcția de Prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare prin Decretul Președintelui României nr. 1834 din 30 noiembrie 2009. S-a arătat că îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 51/1995 pentru primirea în profesia de avocat, cu scutire de examen, neaflându-se în cazurile de nedemnitate prevăzute de art. 13 și nici în situațiile de incompatibilitate prevăzute de art. 14 din Legea nr. 51/1995.

La data de 27 aprilie 2010 a depus la Baroul Satu Mare, cerere de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen, fiind înregistrată sub nr. 228, cerere la care nu a primit răspuns în termenul legal prevăzut de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 55472004, și, fixându-se cu rea-credință ca data interviului la 29 noiembrie 2010, după 7 luni de la primirea cererii. A mai precizat reclamantul că prin Decizia nr. 76/2010 a Consiliul Baroului Satu Mare i-a fost respinsă cererea de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen, cu motivarea că nu s-a prezentat la interviul din 29 noiembrie 2010, iar prin Decizia nr. 220 din 9 iunie 2011 a Uniunii Naționale a Barourilor din România - Consiliul U.N.B.R.

i-a fost respinsă contestația formulată ca neîntemeiată pentru același motiv. S-a apreciat în acțiune că cele două decizii sunt nelegale și netemeinice, întrucât interviul în formă scrisă este un adevărat examen, ceea ce contravine legii, procedându-se arbitrar și discreționar. Prin întâmpinare, pârâtul Baroul Satu Mare a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. Pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România - Baroul Satu Mare, prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată. Hotărârea instanței de fond.

Prin Sentința nr. 90/CA-PI din data de 12 martie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul G.R., în contradictoriu cu pârâtele Uniunea Națională a Barourilor din România - Baroul Satu Mare și Uniunea Națională a Barourilor din România și au fost anulate Decizia nr. 76/2010 și Decizia nr. 220 din 9 iunie 2011 emise de pârâți; S-a constatat că la data de 27 aprilie 2010, reclamantul îndeplinea condițiile legale pentru primirea în profesia de avocat cu scutire de examen și au fost obligați pârâții să emită o decizie de primire a reclamantului în profesia de avocat definitiv, cu scutire de examen.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că Deciziile nr. 76/2010 și nr. 220 din 9 iunie 2011, emise de pârâți sunt nelegale întrucât prevederea legală „poate fi primit în profesie” trebuie înțeleasă în sensul că, dacă o persoană se află într-una din situațiile reglementate de art. 16 alin. (2) lit. a) și b) și solicită primirea în profesia de avocat, cererea trebuie să fie admisă dacă îndeplinește și celelalte condiții prevăzute de Legea nr. 51/1995, altfel de interpretare dând posibilitatea de a se acționa arbitrar și discreționar.

A apreciat Curtea de apel că impunerea altor condiții decât cele expres prevăzute de lege este nelegală, deoarece condiția prevăzută de art. 16 alin. (2) lit. b) de exercitare a profesiei de judecător, procuror, notar, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puțin 10 ani, reprezintă fundamentul scutirii de examen, întrucât se prezumă că acest termen este îndestulător pentru dobândirea cunoștințelor juridice necesare exercitării profesiei de avocat.

S-a mai arătat în motivarea instanței de fond, că dispozițiile art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat prevăd posibilitatea verificării cunoștințelor și nu obligația, fapt ce poate duce de asemenea la aplicarea arbitrară a acestor prevederi, precum și la stabilirea tot în mod arbitrar a baremului,, respectiv a nivelului de cunoștințe pe care trebuie să le aibă solicitantul pentru a putea fi acceptat în barou iar, în speță, pârâtul Baroul Satu Mare a organizat un interviu pentru verificarea cunoștințelor privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat pentru data de 29 noiembrie 2010, fapt ce a echivalat cu susținerea unui examen, dar intitulat interviu, ceea ce contravine dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 51/1995.

În fine, a apreciat judecătorul fondului că organizarea interviului excede prevederilor legale ale art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1990, reclamantul neputând fi sancționat cu respingerea cererii de primire în profesia de avocat doar pentru că nu a participat la interviu. Recursul. Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâții Baroul Satu Mare și Uniunea Națională a Barourilor din România, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii de recurs, recurenta-pârâtă Uniunea Națională a Barourilor din România a arătat, în esență, că din interpretarea corectă a prevederilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 și art. 21 din Statutul profesiei de avocat, precum și potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) din același Statut, rezultă că primirea în profesie a persoanelor care îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 reprezintă o posibilitate recunoscută de lege și nu un drept, la fel cum și verificarea cunoștințelor solicitanților este o posibilitate pe care Statutul profesiei de avocat și Hotărârea nr. 902/2010 o recunoaște consiliilor barourilor. S-a mai apreciat că sintagma „scutire de examen” are în vedere verificarea cunoștințelor de drept material și procesual și nu verificarea cunoștințelor legislației specifice profesiei de avocat.

În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. Recurentul-pârât Baroul Satu Mare a solicitat prin motivele de recurs admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, respingerea acțiunii introductive, cu cheltuieli de judecată, apreciind că instanța de fond a încălcat în mod vădit dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. Procedura în fața instanței de recurs. Reclamantul-intimat a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că interviul în formă scrisă reprezintă un adevărat examen, ceea ce contravine legii. Considerentele și soluția instanței de recurs Recursul declarat de către recurentul-pârât Baroul Satu Mare este tardiv formulat, urmând a fi respins în consecință.

Analizând lucrările dosarului, Curtea reține că Sentința nr. 90/CA-PI din data de 12 martie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost comunicată pârâtului Baroul Satu Mare la data de 30 martie 2012, astfel cum rezultă din dovada de primire și procesul-verbal de predare a hotărârii. În conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii. Cum recursul a fost depus instanța de fond la data de 2 mai 2012, astfel cum reiese din ștampila poștei aplicată pe plicul în care a fost expediat și din data registraturii Curții de Apel Oradea, rezultă că declararea acestuia a fost făcută cu mult peste termenul legal de 15 zile de la data comunicării hotărârii.

La dosarul de recurs a fost înaintată o corespondență purtată de către pârât cu instanța de fond, prin care se invocă o eroare materială cu privire la Dosarul nr. 641/35/2011, care însă este înregistrată și aceasta la data de 30 aprilie 2012, deci la o lună de la data comunicării, nefăcând dovada depunerii în termen a recursului. Față de situația constatată, în temeiul dispozițiilor art. 103 C. proc. civ., Curtea va respinge recursul recurentului pârât Baroul Satu Mare, ca tardiv formulat. În ceea ce privește recursul declarat de recurenta-pârâtă Uniunea Națională a Barourilor din România, examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinare și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, incluzând art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte reține că nu sunt incidente în cauză motivele de nelegalitate invocate, în considerarea celor în continuare arătate. În fapt, Reclamantul-intimat G.R. a formulat la data de 27 aprilie 2010 o cerere de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, în temeiul art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, conform căruia, la cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen cel care, anterior sau la data primirii în profesia de avocat, a îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puțin 10 ani. Prin Decizia nr. 76/2010 a fost respinsă cererea de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, formulată de reclamant, iar prin Decizia nr. 220/2011 emisă de U.N.B.R.

a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată împotriva Deciziei nr. 76/2010, motivându-se că acesta nu s-a prezentat la interviul din data de 29 noiembrie 2010. În drept, Temeiul de drept invocat de către reclamant îl reprezintă dispozițiile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 potrivit cărora a) La cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen: b) cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puțin 10 ani și dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat.

Se reține că jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție în această materie, mai ales după pronunțarea Hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului din data de 27 ianuarie 2009 în cauza Ștefan și Ștef împotriva României care semnala divergențele de jurisprudență, a fost în sensul că impunerea unor condiții suplimentare celor indicate în art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 precitat, conturează excesul de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 (exemplu: Decizia nr. 3228 din 17 iunie 2010 a ÎCCJ - SCAF). Concret, în privința practicii administrative de a realiza verificarea cunoștințelor specifice profesiei pe calea unei testări scrise cu barem și punctaj minim de promovare, care în realitate reprezintă un examen, instanța supremă s-a pronunțat în sensul că în acest mod este golită de conținut prevederea legală, menținând această practică.

În ceea ce privește motivul de recurs vizând interpretarea greșită de către instanța de fond a prevederilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995; Înalta Curte reține că sintagma utilizată de legiuitor „poate fi primit în profesie cu scutire de examen”, nu poate fi interpretată ca instituind o simplă vocație. Câtă vreme intimatul reclamant care a formulat cererea de primire în profesie cu scutire de examen îndeplinește condițiile expres arătate la lit. b), respectiv, a exercitat funcția de magistrat peste 10 ani și nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care să îl facă nedemn pentru profesia de avocat, în sensul explicitat la art. 13 din același act normativ, are un drept subiectiv de a fi primită în profesie, drept care nu poate fi îngrădit decât pentru motive temeinice, proporționale cu scopul urmărit de recurenți în organizarea profesiei de avocat.

Din analiza art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată se constată că singurul motiv pentru care poate fi respinsă cererea ar fi neîndeplinirea condiției de vechime cerută de lege și încetarea activității din una din funcțiile enumerate în cuprinsul său, din motive disciplinare, care îl fac nedemn pentru profesia de avocat. Este adevărat că art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat prevede că în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, Consiliul Baroului poate să verifice cunoștințele solicitantului cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat, însă, această prevedere nu trebuie înțeleasă în sensul conferirii dreptului de a organiza o testare a solicitanților sub forma unui examen scris.

A primi o asemenea interpretare realizată de autoritățile intimate, înseamnă a goli de conținut și de eficiență prevederea respinsă în art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995. De altfel, trebuie precizat că practica Înaltei Curți, secția contencios administrativ și fiscal în materia interpretării dispozițiilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 și a art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat este constantă în a aprecia că dacă sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, respingerea cererii de primire în profesie cu scutire de examen pe motiv că nu a fost promovată cerința verificării cunoștințelor solicitantului cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat, sau neprezentarea la examen, constituie o exercitare abuzivă a dreptului de apreciere al autorităților și, de aceea, au fost anulate actele emise de UNBR pentru acest motiv.

Față de această practică constantă și în lipsa unor argumente consistente care să justifice declanșarea procedurii de schimbare a practicii judiciare, s-ar ajunge la soluții contrare care au ca efect încălcarea principiului securității raporturilor juridice și a dreptului la un proces echitabil, astfel cum este el reglementat de art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Consideră Înalta Curte că dreptul de apreciere al barourilor nu poate fi justificat prin instituirea unor proceduri și condiții care adaugă la condițiile prevăzute de legea cadru.

Această condiție impusă de verificare a cunoștințelor cu privire la organizarea și exercitarea profesiei este exacerbată și disproporționată în raport, cu condițiile stabilite prin lege și care fără îndoială sunt condiții obiective (vechime în magistratură, nu au existat motive disciplinare care să-l facă nedemn pentru profesia de avocat) și prevalează în mod firesc unor aprecieri subiective privind verificarea cunoștințelor despre câteva acte normative fie ele și despre organizarea profesiei de avocat.

În raport de cele arătate anterior, constatându-se că impunerea obligației de a susține un interviu în formă scrisă, reprezintă o exercitare abuzivă a dreptului de apreciere al autorității, se constată că motivele invocate în respingerea cererii ce primire în profesia de avocat cu scutire de examen, respectiv neprezentarea la interviul pentru verificarea cunoștințelor privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, sunt neîntemeiate, soluția instanței de fond fiind legală și temeinică Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de către Uniunea Națională a Barourilor din România, ca nefondat, iar în temeiul dispozițiilor art. 103 C. proc. civ., Curtea va respinge recursul declarat de Baroul Satu Mare, ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Uniunea Națională a Barourilor din România împotriva Sentinței nr. 90/CA-PI din data de 12 martie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Respinge recursul declarat de Baroul Satu Mare împotriva aceleiași sentințe, ca tardiv formulat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 iunie 2013. Procesat de GGC - LM