ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5678/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5678/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la

data de 16 decembrie 2011, reclamantul G.R. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâtele Uniunea Națională a Barourilor din România - Baroul Satu Mare și

Uniunea Națională a Barourilor din România, anularea Deciziei nr. 76/2010 a

U.N.B.R. - Consiliul Baroului Satu Mare și a Deciziei nr. 220 din 9 iunie 2011

a U.N.B.R. - Consiliul U.N.B.R.; a solicitat, de asemenea, a se constata că, la

data de 27 aprilie 2010, când a depus cererea la Baroul Satu Mare, îndeplinea

condițiile prevăzute de lege pentru primirea în profesia de avocat, cu scutire

de examen și obligarea pârâților să emită decizie de primire a sa în profesia

de avocat definitiv, cu scutire de examen, conform art. 16 alin. (2) din Legea

nr. 51/1995, cu înscrierea în Tabloul Baroului Satu Mare.

În motivare, s-a

arătat că în perioada 1 februarie 1985 - 5 decembrie 2009 a îndeplinit funcția

de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare, respectiv,

Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, fiind pensionat prin Decizia nr.

185635 din 8 noiembrie 2009 a Casei Județene de Pensii Satu Mare și eliberat

din funcția de Prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare

prin Decretul Președintelui României nr. 1834 din 30 noiembrie 2009.

S-a arătat că

îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 51/1995 pentru primirea în

profesia de avocat, cu scutire de examen, neaflându-se în cazurile de

nedemnitate prevăzute de art. 13 și nici în situațiile de incompatibilitate

prevăzute de art. 14 din Legea nr. 51/1995.

La data de 27 aprilie

2010 a depus la Baroul Satu Mare, cerere de primire în profesia de avocat, cu

scutire de examen, fiind înregistrată sub nr. 228, cerere la care nu a primit

răspuns în termenul legal prevăzut de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 55472004,

și, fixându-se cu rea-credință ca data interviului la 29 noiembrie 2010, după 7

luni de la primirea cererii.

A mai precizat reclamantul

că prin Decizia nr. 76/2010 a Consiliul Baroului Satu Mare i-a fost respinsă

cererea de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen, cu motivarea că

nu s-a prezentat la interviul din 29 noiembrie 2010, iar prin Decizia nr. 220

din 9 iunie 2011 a Uniunii Naționale a Barourilor din România - Consiliul

U.N.B.R. i-a fost respinsă contestația formulată ca neîntemeiată pentru același

motiv.

S-a apreciat în

acțiune că cele două decizii sunt nelegale și netemeinice, întrucât interviul

în formă scrisă este un adevărat examen, ceea ce contravine legii,

procedându-se arbitrar și discreționar.

Prin întâmpinare,

pârâtul Baroul Satu Mare a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Pârâta Uniunea

Națională a Barourilor din România - Baroul Satu Mare, prin întâmpinarea depusă

la dosar, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca

neîntemeiată.

Hotărârea instanței

de fond.

Prin Sentința nr.

90/CA-PI din data de 12 martie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea formulată

de reclamantul G.R., în contradictoriu cu pârâtele Uniunea Națională a

Barourilor din România - Baroul Satu Mare și Uniunea Națională a Barourilor din

România și au fost anulate Decizia nr. 76/2010 și Decizia nr. 220 din 9 iunie

2011 emise de pârâți; S-a constatat că la data de 27 aprilie 2010, reclamantul

îndeplinea condițiile legale pentru primirea în profesia de avocat cu scutire

de examen și au fost obligați pârâții să emită o decizie de primire a reclamantului

în profesia de avocat definitiv, cu scutire de examen.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că Deciziile nr. 76/2010 și nr. 220

din 9 iunie 2011, emise de pârâți sunt nelegale întrucât prevederea legală

„poate fi primit în profesie” trebuie înțeleasă în sensul că, dacă o persoană

se află într-una din situațiile reglementate de art. 16 alin. (2) lit. a) și b)

și solicită primirea în profesia de avocat, cererea trebuie să fie admisă dacă

îndeplinește și celelalte condiții prevăzute de Legea nr. 51/1995, altfel de

interpretare dând posibilitatea de a se acționa arbitrar și discreționar.

A apreciat Curtea de

apel că impunerea altor condiții decât cele expres prevăzute de lege este

nelegală, deoarece condiția prevăzută de art. 16 alin. (2) lit. b) de

exercitare a profesiei de judecător, procuror, notar, consilier juridic sau

jurisconsult timp de cel puțin 10 ani, reprezintă fundamentul scutirii de

examen, întrucât se prezumă că acest termen este îndestulător pentru dobândirea

cunoștințelor juridice necesare exercitării profesiei de avocat.

S-a mai arătat în

motivarea instanței de fond, că dispozițiile art. 21 alin. (2) din Statutul

profesiei de avocat prevăd posibilitatea verificării cunoștințelor și nu

obligația, fapt ce poate duce de asemenea la aplicarea arbitrară a acestor

prevederi, precum și la stabilirea tot în mod arbitrar a baremului,, respectiv

a nivelului de cunoștințe pe care trebuie să le aibă solicitantul pentru a

putea fi acceptat în barou iar, în speță, pârâtul Baroul Satu Mare a organizat

un interviu pentru verificarea cunoștințelor privind organizarea și exercitarea

profesiei de avocat pentru data de 29 noiembrie 2010, fapt ce a echivalat cu

susținerea unui examen, dar intitulat interviu, ceea ce contravine dispozițiilor

art. 16 din Legea nr. 51/1995.

În fine, a apreciat

judecătorul fondului că organizarea interviului excede prevederilor legale ale

art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1990, reclamantul neputând fi sancționat cu

respingerea cererii de primire în profesia de avocat doar pentru că nu a

participat la interviu.

Recursul.

Împotriva acestei

sentințe au formulat recurs pârâții Baroul Satu Mare și Uniunea Națională a

Barourilor din România, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii

de recurs, recurenta-pârâtă Uniunea Națională a Barourilor din România a

arătat, în esență, că din interpretarea corectă a prevederilor art. 16 alin.

(2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 și art. 21 din Statutul profesiei de avocat,

precum și potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) din același Statut, rezultă

că primirea în profesie a persoanelor care îndeplinesc condițiile prevăzute de

art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 reprezintă o posibilitate

recunoscută de lege și nu un drept, la fel cum și verificarea cunoștințelor

solicitanților este o posibilitate pe care Statutul profesiei de avocat și

Hotărârea nr. 902/2010 o recunoaște consiliilor barourilor.

S-a mai apreciat că

sintagma „scutire de examen” are în vedere verificarea cunoștințelor de drept

material și procesual și nu verificarea cunoștințelor legislației specifice

profesiei de avocat.

În drept, cererea de

recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

Recurentul-pârât

Baroul Satu Mare a solicitat prin motivele de recurs admiterea recursului,

modificarea sentinței atacate, respingerea acțiunii introductive, cu cheltuieli

de judecată, apreciind că instanța de fond a încălcat în mod vădit dispozițiile

art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

Procedura în fața

instanței de recurs.

Reclamantul-intimat a

formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat,

apreciind că interviul în formă scrisă reprezintă un adevărat examen, ceea ce

contravine legii.

Considerentele și

soluția instanței de recurs

Recursul declarat de

către recurentul-pârât Baroul Satu Mare este tardiv formulat, urmând a fi

respins în consecință.

Analizând lucrările

dosarului, Curtea reține că Sentința nr. 90/CA-PI din data de 12 martie 2012 a

Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal, a fost comunicată pârâtului Baroul Satu Mare la data de 30 martie 2012,

astfel cum rezultă din dovada de primire și procesul-verbal de predare a

hotărârii.

În conformitate cu

dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: termenul de recurs este

de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

Cum recursul a fost

depus instanța de fond la data de 2 mai 2012, astfel cum reiese din ștampila

poștei aplicată pe plicul în care a fost expediat și din data registraturii

Curții de Apel Oradea, rezultă că declararea acestuia a fost făcută cu mult

peste termenul legal de 15 zile de la data comunicării hotărârii.

La dosarul de recurs

a fost înaintată o corespondență purtată de către pârât cu instanța de fond,

prin care se invocă o eroare materială cu privire la Dosarul nr. 641/35/2011,

care însă este înregistrată și aceasta la data de 30 aprilie 2012, deci la o

lună de la data comunicării, nefăcând dovada depunerii în termen a recursului.

Față de situația

constatată, în temeiul dispozițiilor art. 103 C. proc. civ., Curtea va respinge

recursul recurentului pârât Baroul Satu Mare, ca tardiv formulat.

În ceea ce privește

recursul declarat de recurenta-pârâtă Uniunea Națională a Barourilor din

România, examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse,

a apărărilor cuprinse în întâmpinare și raportat la prevederile legale

incidente din materia supusă verificării, incluzând art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte reține că nu sunt incidente în cauză motivele de

nelegalitate invocate, în considerarea celor în continuare arătate.

În fapt,

Reclamantul-intimat

G.R. a formulat la data de 27 aprilie 2010 o cerere de primire în profesia de

avocat cu scutire de examen, în temeiul art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr.

51/1995, conform căruia, la cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de

examen cel care, anterior sau la data primirii în profesia de avocat, a

îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar, consilier juridic sau

jurisconsult timp de cel puțin 10 ani.

Prin Decizia nr.

76/2010 a fost respinsă cererea de primire în profesia de avocat cu scutire de

examen, formulată de reclamant, iar prin Decizia nr. 220/2011 emisă de U.N.B.R.

a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată împotriva Deciziei nr.

76/2010, motivându-se că acesta nu s-a prezentat la interviul din data de 29

noiembrie 2010.

În drept,

Temeiul de drept

invocat de către reclamant îl reprezintă dispozițiile art. 16 alin. (2) lit. b)

din Legea nr. 51/1995 potrivit cărora a) La cerere, poate fi primit în

profesie, cu scutire de examen: b) cel care până la data primirii în profesia

de avocat a îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar public, consilier

juridic sau jurisconsult timp de cel puțin 10 ani și dacă nu i-a încetat

activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de

avocat.

Se reține că

jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție în această

materie, mai ales după pronunțarea Hotărârii Curții Europene a Drepturilor

Omului din data de 27 ianuarie 2009 în cauza Ștefan și Ștef împotriva României

care semnala divergențele de jurisprudență, a fost în sensul că impunerea unor

condiții suplimentare celor indicate în art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr.

51/1995 precitat, conturează excesul de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit.

n) din Legea nr. 554/2004 (exemplu: Decizia nr. 3228 din 17 iunie 2010 a ÎCCJ -

SCAF).

Concret, în privința

practicii administrative de a realiza verificarea cunoștințelor specifice

profesiei pe calea unei testări scrise cu barem și punctaj minim de promovare,

care în realitate reprezintă un examen, instanța supremă s-a pronunțat în

sensul că în acest mod este golită de conținut prevederea legală, menținând

această practică.

În ceea ce privește

motivul de recurs vizând interpretarea greșită de către instanța de fond a

prevederilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995;

Înalta Curte reține

că sintagma utilizată de legiuitor „poate fi primit în profesie cu scutire de

examen”, nu poate fi interpretată ca instituind o simplă vocație. Câtă vreme

intimatul reclamant care a formulat cererea de primire în profesie cu scutire

de examen îndeplinește condițiile expres arătate la lit. b), respectiv, a

exercitat funcția de magistrat peste 10 ani și nu i-a încetat activitatea din

motive disciplinare care să îl facă nedemn pentru profesia de avocat, în sensul

explicitat la art. 13 din același act normativ, are un drept subiectiv de a fi

primită în profesie, drept care nu poate fi îngrădit decât pentru motive

temeinice, proporționale cu scopul urmărit de recurenți în organizarea

profesiei de avocat.

Din analiza art. 16

alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată se constată că singurul

motiv pentru care poate fi respinsă cererea ar fi neîndeplinirea condiției de

vechime cerută de lege și încetarea activității din una din funcțiile enumerate

în cuprinsul său, din motive disciplinare, care îl fac nedemn pentru profesia

de avocat.

Este adevărat că art.

21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat prevede că în cazul cererilor de

primire în profesie cu scutire de examen, Consiliul Baroului poate să verifice

cunoștințele solicitantului cu privire la organizarea și exercitarea profesiei

de avocat, însă, această prevedere nu trebuie înțeleasă în sensul conferirii

dreptului de a organiza o testare a solicitanților sub forma unui examen scris.

A primi o asemenea

interpretare realizată de autoritățile intimate, înseamnă a goli de conținut și

de eficiență prevederea respinsă în art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr.

51/1995.

De altfel, trebuie

precizat că practica Înaltei Curți, secția contencios administrativ și fiscal

în materia interpretării dispozițiilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr.

51/1995 și a art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat este constantă

în a aprecia că dacă sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 16 alin. (2)

din Legea nr. 51/1995, respingerea cererii de primire în profesie cu scutire de

examen pe motiv că nu a fost promovată cerința verificării cunoștințelor

solicitantului cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat,

sau neprezentarea la examen, constituie o exercitare abuzivă a dreptului de

apreciere al autorităților și, de aceea, au fost anulate actele emise de UNBR

pentru acest motiv.

Față de această

practică constantă și în lipsa unor argumente consistente care să justifice

declanșarea procedurii de schimbare a practicii judiciare, s-ar ajunge la

soluții contrare care au ca efect încălcarea principiului securității

raporturilor juridice și a dreptului la un proces echitabil, astfel cum este el

reglementat de art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a

Libertăților Fundamentale.

Consideră Înalta

Curte că dreptul de apreciere al barourilor nu poate fi justificat prin

instituirea unor proceduri și condiții care adaugă la condițiile prevăzute de legea

cadru.

Această condiție

impusă de verificare a cunoștințelor cu privire la organizarea și exercitarea

profesiei este exacerbată și disproporționată în raport, cu condițiile

stabilite prin lege și care fără îndoială sunt condiții obiective (vechime în magistratură,

nu au existat motive disciplinare care să-l facă nedemn pentru profesia de

avocat) și prevalează în mod firesc unor aprecieri subiective privind

verificarea cunoștințelor despre câteva acte normative fie ele și despre

organizarea profesiei de avocat.

În raport de cele

arătate anterior, constatându-se că impunerea obligației de a susține un

interviu în formă scrisă, reprezintă o exercitare abuzivă a dreptului de

apreciere al autorității, se constată că motivele invocate în respingerea

cererii ce primire în profesia de avocat cu scutire de examen, respectiv

neprezentarea la interviul pentru verificarea cunoștințelor privind organizarea

și exercitarea profesiei de avocat, sunt neîntemeiate, soluția instanței de

fond fiind legală și temeinică

Temeiul legal al

soluției adoptate în recurs.

Constatând că

sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să

atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art.

312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de

către Uniunea Națională a Barourilor din România, ca nefondat, iar în temeiul

dispozițiilor art. 103 C. proc. civ., Curtea va respinge recursul declarat de

Baroul Satu Mare, ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Uniunea Națională a Barourilor din România împotriva Sentinței nr.

90/CA-PI din data de 12 martie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul

declarat de Baroul Satu Mare împotriva aceleiași sentințe, ca tardiv formulat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 iunie 2013.

Procesat de GGC - LM