ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3228/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3228/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Oradea, secția de contencios

administrativ și fiscal, prin sentința nr. 248 din 11 decembrie 2009, a admis

acțiunea formulată de reclamantul C.M. în contradictoriu cu pârâții Baroul Satu

Mare și U.N.B.R., a anulat Decizia nr. 1/2009 emisă de primul pârât și Decizia

nr. 561 din 1 iulie 2009 emisă de cel de-al doilea pârât, a obligat pârâții să

emită decizia de primire a reclamantului în profesia de avocat, Baroul Satu

Mare, și să-i plătească cheltuieli de judecată în sumă de 4,3 lei.

Pentru a pronunța o

asemenea soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Prin actele

administrative contestate a fost respinsă cererea reclamantului de primire în

profesia de avocat, Baroul Satu Mare, în temeiul art. 16 alin. (2) din Legea nr.

51/1995, republicată cu modificări, fără a se individualiza în cuprinsul

acestora care este condiția legală pe care nu o îndeplinește partea în cauză.

Caracterul liberal al

profesiei de avocat presupune respectarea cadrului legal în vigoare, instanța de

judecată fiind abilitată să constate că, în măsura în care dreptul recunoscut

de lege există, el trebuie recunoscut și de către autoritatea publică, care nu

poate refuza cererea de primire în profesia de avocat pe alte criterii decât

cele consacrate prin textul legal.

Susținerea pârâtelor

că prevederile legale aplicabile în materie creează doar posibilitatea și nu

obligația primirii în profesia de avocat, cu scutire de examen, este nefondată

deoarece, atunci când toate condițiile legale sunt îndeplinite, cererea nu

poate fi refuzată pe motive de oportunitate.

Pârâtele, în

calitate de instituții de interes public, nu pot să-și manifeste opțiunea pe

baza unor criterii specifice dreptului privat, deoarece astfel s-ar ajunge la

situația în care unei instituții de interes public i s-ar crea posibilitatea să

acționeze în mod arbitrar, acordând dispensă de examen doar persoanelor

agreate, ceea ce ar constitui o încălcare a principiului constituțional al

egalității în drepturi.

În această situație

se regăsesc instituțiile publice pârâte care au respins cererea reclamantului

pe criterii subiective, de conduită, considerând că activitățile desfășurate de

acesta anterior depunerii cererii, în cadrul unei societăți comerciale cu

activitate juridică, contravin normelor ce reglementează activitatea de avocat,

impunându-se, astfel, examinarea profesională a acestuia.

În opinia

judecătorului fondului cauzei, interpretarea sintagmei „poate fi primit în

profesia de avocat” ca având un caracter dispozitiv, nefiind obligatoriu pentru

barou să acorde scutirea de examen, se golește de conținut și de eficiență

prevederea cuprinsă în art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, cu atât mai

mult cu cât, în speță, nu se pune problema vreunui caz de nedemnitate de a fi

avocat, din cele prevăzute de art. 13 din legea aflată în discuție.

Împrejurarea că

reclamantul a fost asociat în cadrul unei societăți comerciale din anul 2005 -

care desfășoară activitate juridică și a cărei nulitate a fost constatată în

anul 2007 - nu constituie un motiv pentru înlăturarea aplicării prevederii

legale anterior enunțate, o asemenea condiție vizând conduita solicitantului,

de a fi primit în barou fără examen, nefiind prevăzută de legiuitor în textul

Legii nr. 51/1995, excepția reprezentând-o cazurile de nedemnitate, prevăzute

de art. 13 din lege.

Un alt argument

invocat de prima instanță a fost acela al soluției pronunțate de C.E.D.O. la

data de 27 ianuarie 2009, în cauza Ștefan și Ștef împotriva României, în care

s-a constatat încălcarea art. 6 parag. 1 din C.E.D.O., ca urmare a

incertitudinii jurisprudențiale și a absenței unui mecanism capabil să asigure

coerența practică chiar în cadrul celei mai înalte instanțe naționale, ce a

avut ca efect privarea reclamanților de dreptul la primirea în profesie cu scutire

de examen, în timp ce altor persoane care se află într-o situație similară li

s-a recunoscut acest drept.

Împotriva acestei

sentințe au declarat recurs pârâții Baroul Satu Mare și U.N.B.R., care au

solicitat modificarea sa, în sensul respingerii acțiunii reclamantului.

În motivarea căii de

atac, încadrată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

recurenții au susținut faptul că sentința contestată este lipsită de temei

legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 16 alin.

(2) din Legea nr. 51/1995, republicată cu modificări.

În concret,

recurenții au arătat faptul că legea nu prevede obligativitatea primirii în

profesia de avocat, cu scutire de examen, fiind un drept al consiliului

baroului de a aprecia asupra fiecărei cereri în parte, drept care are în vedere

atât pregătirea profesională, cât și conduita și activitățile desfășurate de

solicitant anterior depunerii cererii.

Recurenții au

precizat faptul că atâta timp cât un consilier juridic a desfășurat activități

specifice profesiei de avocat, nerespectând principiile fundamentale, cum ar

fi, de pildă, principiului legalității, nu poate fi admis în profesie, cu

scutire de examen.

Ca atare, respingerea

cererii intimatului - reclamant nu poate fi privită ca fiind manifestarea unui

drept discreționar, ci este o obligație impusă de Legea nr. 51/1995,

republicată cu modificări, precum și de art. 18 alin. (4) și art. 38 alin. (1)

din Statutul profesiei de avocat, în care se prevede în mod expres obligația

consiliului baroului de a verifica îndeplinirea condițiilor legale de către

solicitant.

Recurenții au

concluzionat în sensul că norma în discuție are un caracter permisiv și că, în

speță, intimatul - reclamant nu îndeplinește condițiile pentru a fi primit în

profesie, cu scutire de examen.

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea la data de 6 ianuarie 2010,

recurenții au depus o completare la motivele de recurs, în care au precizat

faptul că cererea intimatului - reclamant de primire în profesie, cu scutire de

examen, a fost primită și înregistrată la Baroul Satu Mare la data de 2 decembrie 2008, dată la care primirea în profesie se putea face

numai pe baza unui examen la nivel național, organizat de U.N.B.R.

Intimatul - reclamant

a formulat concluzii scrise în care a solicitat respingerea recursului ca

nefondat (filele 17 - 22 dosar).

Analizând sentința

atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele

care vor fi expuse în continuare.

Instanța de control

judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304

sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării

hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de

materialul probator administrat în cauză, și a realizat o încadrare juridică

adecvată.

Astfel, intimatul C.M.

a formulat la data de 25 noiembrie 2008 cerere de primire în profesia de

avocat, cu scutire de examen, în temeiul art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995,

cerere înregistrată la Baroul Satu Mare din 2 decembrie 2008.

Prin Decizia nr. 1/2009,

Consiliul Baroului Satu Mare a respins cererea intimatului - reclamant C.M. de

primire în profesia de avocat, cu scutire de examen, și a admis opoziția

formulată la această cerere de avocatul G.C.

În motivarea actului

administrativ, emitentul a reținut următoarele: întrunirea condițiilor formale

privitoare la vechimea în profesia de consilier juridic, prevăzută de art. 16 alin.

(2) din Legea nr. 51/1995, în redactarea anterioară modificărilor dispuse prin

O.U.G. nr. 159/2008, nu sunt criterii exclusive pentru aprecierea

admisibilității unei cereri de primire în profesia de avocat, cu scutire de

examen; conduita, activitățile anterioare cererii, desfășurate de petent, așa

cum rezultă din opoziția depusă și din actele anexate, activități care

contravin normelor ce reglementează activitatea de avocat, sunt motive

întemeiate de a exclude petentul de la beneficiul prevăzut de lege, în art. 16 alin.

2, impunându-se cu atât mai mult examinarea profesională a petentului, astfel

cum prevăd dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, cu modificări

(a se vedea filele 12 - 13 dosar fond).

Prin Decizia nr. 561

din 1 iulie 2009, U.N.B.R. a respins ca neîntemeiată contestația intimatului

împotriva deciziei mai sus indicate, pentru aceleași considerente anterior

individualizate (a se vedea filele 16 - 7 dosar fond).

Potrivit art. 16 alin.

(2) din Legea pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat nr. 51/1995,

republicată: „la cerere, poate fi primit în profesia de avocat, cu scutire de

examen a) titularul diplomei de doctor în drept și b) cel care până la data

primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcția de judecător, procuror,

notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puțin 10 ani și

dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru

profesia de avocat.”

În dreptul

administrativ, norma permisivă exprimă puterea discreționară dată autorității

publice de a acționa într-un sens sau altul, ceea ce nu echivalează cu faptul

că această putere poate fi utilizată în mod abuziv. Altfel spus, autoritatea

publică are obligația de a da o justificare legală opțiunii sale.

A accepta un punct de

vedere contrar, înseamnă a accepta faptul că autoritatea publică poate acționa

cu exces de putere, adică fără să existe niciun control al activității administrației,

ceea ce nu poate fi permis într-un stat de drept.

Într-adevăr, norma

aflată în discuție este o normă permisivă, care conferă autorităților recurente

posibilitatea de a verifica îndeplinirea condițiilor impuse de lege de către

persoana care solicită primirea în profesia de avocat, cu scutire de examen.

Cu toate acestea,

după cum a arătat și prima instanță, când toate condițiile legale sunt

îndeplinite de către solicitant, cererea nu poate fi respinsă pe considerente

de oportunitate.

De altfel, condiția

privind exercitarea profesiilor anterior enunțate într-un interval de 10 ani

reprezintă temeiul scutirii de examen, deoarece se apreciază că acest termen

stabilit de legiuitor este suficient pentru dobândirea cunoștințelor necesare

exercitării profesiei de avocat.

Textul legal anterior

menționat conferă persoanelor care au deținut una din funcțiile enumerate în

cuprinsul acestuia dreptul de a fi primit în profesia de avocat, cu scutire de

examen, dacă sunt îndeplinite și celelalte condiții impuse de lege.

În speța de față,

Înalta Curte constată că refuzul recurenților de a accepta cererea intimatului

de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen este nejustificat pentru

următoarele argumente:

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. n) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată,

excesul de putere reprezintă exercitarea dreptului de apreciere al autorității

prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea

drepturilor și libertăților cetățenilor.

Conform art. 2 alin. (1)

lit. i) teza I din legea anterior arătată, refuzul nejustificat de a soluționa

o cerere reprezintă exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu

rezolva cererea unei persoane.

Din lecturarea

definiției legale a noțiunii de refuz nejustificat de soluționare a cererii

putem remarca faptul că, în primul rând, trebuie să existe o manifestare

expresă a autorității publice, în sensul exprimării refuzului de a soluționa

favorabil cererea iar, în cele din urmă, acest refuz să denote un exces de

putere.

Într-adevăr, nu orice

refuz al unei autorități publice de a rezolva favorabil o cerere este un refuz

nejustificat.

Cu alte cuvinte,

refuzul are un caracter nejustificat numai atunci când se întemeiază pe excesul

de putere, adică pe depășirea limitelor dreptului de apreciere.

În cauza de față,

recurenții-pârâți au recunoscut faptul că intimatul - reclamant îndeplinește

condițiile cerute de art. 16 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 51/1995,

republicată și de Statutul profesiei de avocat pentru a fi membru al unui barou

de avocați.

De altfel, aceasta a

fost și concluzia avocatului raportor desemnat de Baroul Satu Mare prin

raportul depus, care a propus verificarea cunoștințelor solicitantului privind

organizarea și exercitarea profesiei de avocat și înlăturarea opoziției

formulate de dl. avocat G.C., ca fiind neîntemeiată.

Cu toate acestea

recurentele au respins cererea intimatului pe considerentul că „întrunirea

condițiilor formale privitoare la vechimea în profesia de consilier juridic nu

reprezintă un criteriu exclusiv pentru aprecierea admisibilității unei astfel

de cereri de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen, conduita și

activitățile anterioare depunerii cererii de către petent fiind în contradicție

cu normele care reglementează activitatea de avocat.”

Din analiza art. 16 alin.

(1) lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată, instanța de control judiciar

constată că singurul motiv pentru care intimatul nu ar fi putut să fie primit

în profesie, în modalitatea reglementată de această dispoziție legală, ar fi

fost acela ca să-și fi încetat activitatea, din una din funcțiile enumerate în

cuprinsul său, din motive disciplinare, care îl fac nedemn pentru profesia de

avocat.

Din actele dosarului

nu rezultă faptul că intimatul s-ar fi aflat într-o astfel de situație,

respectiv că ar fi fost destituit din funcția de consilier juridic din motive

disciplinare, care l-ar face nedemn de a exercita profesia de avocat.

Ca atare, Înalta

Curte apreciază că recurentele, prin impunerea altor condiții decât cele

nominalizate de textul legal aflat în discuție, au acționat cu exces de putere.

De altfel, trebuie

arătat faptul că modificarea situației juridice a unei persoane, prin

intermediul unui act administrativ, nu poate fi lăsată la libera apreciere a

autorității emitente.

Excesul de putere

trebuie sancționat de judecătorul de contencios administrativ prin anularea

actului vătămător și repararea prejudiciului produs părții vătămate.

Ca atare, în raport

de cele anterior expuse, instanța de control judiciar va menține soluția primei

instanțe de anulare a actelor administrative contestate și de obligare a

recurentelor de emite decizia de primire a intimatului în profesia de avocat în

Baroul Satu Mare, desigur, după verificarea cunoștințelor acestuia cu privire

la organizarea și exercitarea profesiei de avocat, după cum impun prevederile art.

21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat.

Instanța de control

judiciar nu va analiza motivul de recurs formulat prin cererea înregistrată la

data de 6 ianuarie 2010, întrucât acesta a fost depus cu depășirea termenului

impus de art. 301 C. proc. civ.

În consecință,

apreciind că este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., iar în speță nu există motive de ordine publică care să poată fi reținute,

Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la

20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge

recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de U.N.B.R. și Baroul Satu - Mare împotriva sentinței nr. 248/CA

din 11 decembrie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 iunie 2010.