ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3228/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 248 din 11 decembrie 2009, a admis acțiunea formulată de reclamantul C.M. în contradictoriu cu pârâții Baroul Satu Mare și U.N.B.R., a anulat Decizia nr. 1/2009 emisă de primul pârât și Decizia nr. 561 din 1 iulie 2009 emisă de cel de-al doilea pârât, a obligat pârâții să emită decizia de primire a reclamantului în profesia de avocat, Baroul Satu Mare, și să-i plătească cheltuieli de judecată în sumă de 4,3 lei.

Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Prin actele administrative contestate a fost respinsă cererea reclamantului de primire în profesia de avocat, Baroul Satu Mare, în temeiul art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, republicată cu modificări, fără a se individualiza în cuprinsul acestora care este condiția legală pe care nu o îndeplinește partea în cauză. Caracterul liberal al profesiei de avocat presupune respectarea cadrului legal în vigoare, instanța de judecată fiind abilitată să constate că, în măsura în care dreptul recunoscut de lege există, el trebuie recunoscut și de către autoritatea publică, care nu poate refuza cererea de primire în profesia de avocat pe alte criterii decât cele consacrate prin textul legal.

Susținerea pârâtelor că prevederile legale aplicabile în materie creează doar posibilitatea și nu obligația primirii în profesia de avocat, cu scutire de examen, este nefondată deoarece, atunci când toate condițiile legale sunt îndeplinite, cererea nu poate fi refuzată pe motive de oportunitate. Pârâtele, în calitate de instituții de interes public, nu pot să-și manifeste opțiunea pe baza unor criterii specifice dreptului privat, deoarece astfel s-ar ajunge la situația în care unei instituții de interes public i s-ar crea posibilitatea să acționeze în mod arbitrar, acordând dispensă de examen doar persoanelor agreate, ceea ce ar constitui o încălcare a principiului constituțional al egalității în drepturi.

În această situație se regăsesc instituțiile publice pârâte care au respins cererea reclamantului pe criterii subiective, de conduită, considerând că activitățile desfășurate de acesta anterior depunerii cererii, în cadrul unei societăți comerciale cu activitate juridică, contravin normelor ce reglementează activitatea de avocat, impunându-se, astfel, examinarea profesională a acestuia. În opinia judecătorului fondului cauzei, interpretarea sintagmei „poate fi primit în profesia de avocat” ca având un caracter dispozitiv, nefiind obligatoriu pentru barou să acorde scutirea de examen, se golește de conținut și de eficiență prevederea cuprinsă în art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, cu atât mai mult cu cât, în speță, nu se pune problema vreunui caz de nedemnitate de a fi avocat, din cele prevăzute de art. 13 din legea aflată în discuție.

Împrejurarea că reclamantul a fost asociat în cadrul unei societăți comerciale din anul 2005 - care desfășoară activitate juridică și a cărei nulitate a fost constatată în anul 2007 - nu constituie un motiv pentru înlăturarea aplicării prevederii legale anterior enunțate, o asemenea condiție vizând conduita solicitantului, de a fi primit în barou fără examen, nefiind prevăzută de legiuitor în textul Legii nr. 51/1995, excepția reprezentând-o cazurile de nedemnitate, prevăzute de art. 13 din lege. Un alt argument invocat de prima instanță a fost acela al soluției pronunțate de C.E.D.O. la data de 27 ianuarie 2009, în cauza Ștefan și Ștef împotriva României, în care s-a constatat încălcarea art. 6 parag.

1 din C.E.D.O., ca urmare a incertitudinii jurisprudențiale și a absenței unui mecanism capabil să asigure coerența practică chiar în cadrul celei mai înalte instanțe naționale, ce a avut ca efect privarea reclamanților de dreptul la primirea în profesie cu scutire de examen, în timp ce altor persoane care se află într-o situație similară li s-a recunoscut acest drept. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Baroul Satu Mare și U.N.B.R., care au solicitat modificarea sa, în sensul respingerii acțiunii reclamantului. În motivarea căii de atac, încadrată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenții au susținut faptul că sentința contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, republicată cu modificări.

În concret, recurenții au arătat faptul că legea nu prevede obligativitatea primirii în profesia de avocat, cu scutire de examen, fiind un drept al consiliului baroului de a aprecia asupra fiecărei cereri în parte, drept care are în vedere atât pregătirea profesională, cât și conduita și activitățile desfășurate de solicitant anterior depunerii cererii. Recurenții au precizat faptul că atâta timp cât un consilier juridic a desfășurat activități specifice profesiei de avocat, nerespectând principiile fundamentale, cum ar fi, de pildă, principiului legalității, nu poate fi admis în profesie, cu scutire de examen.

Ca atare, respingerea cererii intimatului - reclamant nu poate fi privită ca fiind manifestarea unui drept discreționar, ci este o obligație impusă de Legea nr. 51/1995, republicată cu modificări, precum și de art. 18 alin. (4) și art. 38 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, în care se prevede în mod expres obligația consiliului baroului de a verifica îndeplinirea condițiilor legale de către solicitant. Recurenții au concluzionat în sensul că norma în discuție are un caracter permisiv și că, în speță, intimatul - reclamant nu îndeplinește condițiile pentru a fi primit în profesie, cu scutire de examen.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea la data de 6 ianuarie 2010, recurenții au depus o completare la motivele de recurs, în care au precizat faptul că cererea intimatului - reclamant de primire în profesie, cu scutire de examen, a fost primită și înregistrată la Baroul Satu Mare la data de 2 decembrie 2008, dată la care primirea în profesie se putea face numai pe baza unui examen la nivel național, organizat de U.N.B.R. Intimatul - reclamant a formulat concluzii scrise în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat (filele 17 - 22 dosar). Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, și a realizat o încadrare juridică adecvată. Astfel, intimatul C.M. a formulat la data de 25 noiembrie 2008 cerere de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen, în temeiul art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, cerere înregistrată la Baroul Satu Mare din 2 decembrie 2008. Prin Decizia nr. 1/2009, Consiliul Baroului Satu Mare a respins cererea intimatului - reclamant C.M. de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen, și a admis opoziția formulată la această cerere de avocatul G.C.

În motivarea actului administrativ, emitentul a reținut următoarele: întrunirea condițiilor formale privitoare la vechimea în profesia de consilier juridic, prevăzută de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, în redactarea anterioară modificărilor dispuse prin O.U.G. nr. 159/2008, nu sunt criterii exclusive pentru aprecierea admisibilității unei cereri de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen; conduita, activitățile anterioare cererii, desfășurate de petent, așa cum rezultă din opoziția depusă și din actele anexate, activități care contravin normelor ce reglementează activitatea de avocat, sunt motive întemeiate de a exclude petentul de la beneficiul prevăzut de lege, în art. 16 alin. 2, impunându-se cu atât mai mult examinarea profesională a petentului, astfel cum prevăd dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, cu modificări (a se vedea filele 12 - 13 dosar fond).

Prin Decizia nr. 561 din 1 iulie 2009, U.N.B.R. a respins ca neîntemeiată contestația intimatului împotriva deciziei mai sus indicate, pentru aceleași considerente anterior individualizate (a se vedea filele 16 - 7 dosar fond). Potrivit art. 16 alin. (2) din Legea pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat nr. 51/1995, republicată: „la cerere, poate fi primit în profesia de avocat, cu scutire de examen a) titularul diplomei de doctor în drept și b) cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puțin 10 ani și dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat.” În dreptul administrativ, norma permisivă exprimă puterea discreționară dată autorității publice de a acționa într-un sens sau altul, ceea ce nu echivalează cu faptul că această putere poate fi utilizată în mod abuziv.

Altfel spus, autoritatea publică are obligația de a da o justificare legală opțiunii sale. A accepta un punct de vedere contrar, înseamnă a accepta faptul că autoritatea publică poate acționa cu exces de putere, adică fără să existe niciun control al activității administrației, ceea ce nu poate fi permis într-un stat de drept. Într-adevăr, norma aflată în discuție este o normă permisivă, care conferă autorităților recurente posibilitatea de a verifica îndeplinirea condițiilor impuse de lege de către persoana care solicită primirea în profesia de avocat, cu scutire de examen. Cu toate acestea, după cum a arătat și prima instanță, când toate condițiile legale sunt îndeplinite de către solicitant, cererea nu poate fi respinsă pe considerente de oportunitate.

De altfel, condiția privind exercitarea profesiilor anterior enunțate într-un interval de 10 ani reprezintă temeiul scutirii de examen, deoarece se apreciază că acest termen stabilit de legiuitor este suficient pentru dobândirea cunoștințelor necesare exercitării profesiei de avocat. Textul legal anterior menționat conferă persoanelor care au deținut una din funcțiile enumerate în cuprinsul acestuia dreptul de a fi primit în profesia de avocat, cu scutire de examen, dacă sunt îndeplinite și celelalte condiții impuse de lege.

În speța de față, Înalta Curte constată că refuzul recurenților de a accepta cererea intimatului de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen este nejustificat pentru următoarele argumente: Potrivit art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, excesul de putere reprezintă exercitarea dreptului de apreciere al autorității prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor. Conform art. 2 alin. (1) lit. i) teza I din legea anterior arătată, refuzul nejustificat de a soluționa o cerere reprezintă exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane.

Din lecturarea definiției legale a noțiunii de refuz nejustificat de soluționare a cererii putem remarca faptul că, în primul rând, trebuie să existe o manifestare expresă a autorității publice, în sensul exprimării refuzului de a soluționa favorabil cererea iar, în cele din urmă, acest refuz să denote un exces de putere. Într-adevăr, nu orice refuz al unei autorități publice de a rezolva favorabil o cerere este un refuz nejustificat. Cu alte cuvinte, refuzul are un caracter nejustificat numai atunci când se întemeiază pe excesul de putere, adică pe depășirea limitelor dreptului de apreciere. În cauza de față, recurenții-pârâți au recunoscut faptul că intimatul - reclamant îndeplinește condițiile cerute de art. 16 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată și de Statutul profesiei de avocat pentru a fi membru al unui barou de avocați.

De altfel, aceasta a fost și concluzia avocatului raportor desemnat de Baroul Satu Mare prin raportul depus, care a propus verificarea cunoștințelor solicitantului privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat și înlăturarea opoziției formulate de dl. avocat G.C., ca fiind neîntemeiată.

Cu toate acestea recurentele au respins cererea intimatului pe considerentul că „întrunirea condițiilor formale privitoare la vechimea în profesia de consilier juridic nu reprezintă un criteriu exclusiv pentru aprecierea admisibilității unei astfel de cereri de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen, conduita și activitățile anterioare depunerii cererii de către petent fiind în contradicție cu normele care reglementează activitatea de avocat.” Din analiza art. 16 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată, instanța de control judiciar constată că singurul motiv pentru care intimatul nu ar fi putut să fie primit în profesie, în modalitatea reglementată de această dispoziție legală, ar fi fost acela ca să-și fi încetat activitatea, din una din funcțiile enumerate în cuprinsul său, din motive disciplinare, care îl fac nedemn pentru profesia de avocat.

Din actele dosarului nu rezultă faptul că intimatul s-ar fi aflat într-o astfel de situație, respectiv că ar fi fost destituit din funcția de consilier juridic din motive disciplinare, care l-ar face nedemn de a exercita profesia de avocat. Ca atare, Înalta Curte apreciază că recurentele, prin impunerea altor condiții decât cele nominalizate de textul legal aflat în discuție, au acționat cu exces de putere. De altfel, trebuie arătat faptul că modificarea situației juridice a unei persoane, prin intermediul unui act administrativ, nu poate fi lăsată la libera apreciere a autorității emitente. Excesul de putere trebuie sancționat de judecătorul de contencios administrativ prin anularea actului vătămător și repararea prejudiciului produs părții vătămate.

Ca atare, în raport de cele anterior expuse, instanța de control judiciar va menține soluția primei instanțe de anulare a actelor administrative contestate și de obligare a recurentelor de emite decizia de primire a intimatului în profesia de avocat în Baroul Satu Mare, desigur, după verificarea cunoștințelor acestuia cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat, după cum impun prevederile art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat. Instanța de control judiciar nu va analiza motivul de recurs formulat prin cererea înregistrată la data de 6 ianuarie 2010, întrucât acesta a fost depus cu depășirea termenului impus de art. 301 C. proc. civ. În consecință, apreciind că este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., iar în speță nu există motive de ordine publică care să poată fi reținute, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de U.N.B.R. și Baroul Satu - Mare împotriva sentinței nr. 248/CA din 11 decembrie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie 2010.