ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2073/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2073/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de față

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul

Suceava la data de 22 decembrie 2011, sub nr. 16970/86/2011, reclamanții B.C.

și B.A.D., în contradictoriu cu pârâtul Statul român, reprezentat de Ministerul

Transporturilor și Infrastructurii - prin Compania Națională de Autostrăzi și

Drumuri Naționale din România SA au solicitat instanței ca, prin hotărârea ce

va pronunța, să dispună desființarea parțială a Hotărârilor nr. 33 și 34,

ambele din 20 octombrie 2011, emise de Comisia de verificare a dreptului de

proprietate și acordarea despăgubirilor comuna Moara, județul Suceava și a

Hotărârii nr. 74 din 10 august 2009 a Comisiei de acordare a despăgubirilor

comuna Moara, județul Suceava, referitoare la exproprierea suprafețelor de 691

mp teren, identică cu parcela nr. x din CF x a comunei Cadastrale Moara,

rezultată din dezmembrarea parcelei x din CF nr. x (poziție transcrisă din CF

nr. q Moara); 131 mp teren, identică cu parcela nr. bb din CF nr. y a comunei

Cadastrale Moara, rezultată din dezmembrarea parcelei nr. xx din CF y a comunei

cadastrale Moara; 109 mp teren identică cu parcela nr. qq din CF nr. q a

comunei cadastrale Moara, formată din dezmembrarea parcelei nr. yy din CF nr. q

a comunei cadastrale Moara, situate pe amplasamentul lucrării varianta de

ocolire a municipiului Suceava, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor

acordate pentru terenurile expropriate; obligarea pârâtului la plata de

despăgubiri pentru suprafețele de teren expropriate prin cele trei hotărâri

menționate, la valoarea reală a acestora, iar pentru suprafața 1175,98 mp,

compusă din 669 mp, identică cu parcela nr. y din CF nr. y a comunei cadastrale

Moara și 506,98 mp din CF nr. ccc, fosta parcelă nr. ddd a comunei cadastrale

Moara, să le plătească o despăgubire egală cu prejudiciul cauzat prin

diminuarea valorii acestui teren, precum și obligarea pârâtei la plata

cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

În motivarea cererii,

reclamanții au arătat că sunt proprietarii suprafeței de 4423 mp teren situat

în intravilanul comunei Moara, sat Bulai, jud. Suceava, identică cu numărul

cadastral hhh/221 din CF nr. jjj UAT Moara, dobândit prin cumpărare în baza

contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2275 din 31 august 2007

de BNP D.N. din Suceava.

Acest teren l-au

cumpărat în vederea construirii unei case de locuit în baza certificatului de

urbanism nr. 110 din 7 septembrie 2007, eliberat de Primăria comunei Moara,

județul Suceava.

În acest scop, prin

Decizia nr. 206 din 20 septembrie 2007 a Direcției pentru Agricultură și

Dezvoltare Rurală Suceava s-a aprobat scoaterea definitivă din circuitul

agricol a acestui teren, după care, în baza actului de dezmembrare autentificat

sub nr. 313 din 13 februarie 2009, s-au făcut parcelele cadastrale nr. yy de

800 mp CF nr. q Moara; nr. xx de 800 mp CF nr. y Moara; nr. ddd de 900 mp din

CF nr. ccc Moara; nr. bbb de 1132 mp și sss de 900 mp.

Menționează că, la

data achiziționării acestui teren, traseul șoselei de centură a municipiului

Suceava era proiectat la o distanță de circa 40 ml de limita actualei

proprietăți și, dacă ar fi cunoscut schimbarea coridorului în mod repetat, în

mod cert nu ar fi făcut această investiție.

Prin H.G. nr.

735/2009 s-a aprobat amplasamentul lucrării de utilitate publică "Varianta

de ocolire Suceava". În baza acestei hotărâri de guvern prin Hotărârea nr.

74 din 10 august 2009 a Comisiei de acordarea a despăgubirilor comuna Moara,

jud. Suceava s-a propus exproprierea suprafeței de 109 mp teren identică cu

parcela nr. qq din CF nr. q, parcelă nou formată prin dezmembrarea parcelei nr.

yy din CF nr. q a UAT Moara, pentru care s-a stabilit o despăgubire de 16.700

lei.

Prin Hotărârile nr.

33 și 34 din 20 octombrie 2011 ale Comisiei de verificare a dreptului de

proprietate și acordarea despăgubirilor comuna Moara, jud. Suceava s-a propus

exproprierea suprafețelor de 691 mp teren identică cu parcela nr. x din CF nr.

x, rezultată din dezmembrarea parcelei nr. x din CF nr. x a UAT Moara, pentru

care s-a acordat o despăgubire de 853 lei și a suprafeței de 131 mp identică cu

parcela nr. bb din CF nr. y, rezultată din dezmembrarea parcelei nr. xx din CF

nr. y, pentru care s-a propus o despăgubire de 162 lei, despăgubiri calculate

pe baza expertizei Camerei Notarilor Publici Suceava.

Reclamanții solicită

desființarea parțială a acestor hotărâri în ceea ce privește cuantumul

despăgubirilor acordate, care sunt derizorii, raportat la valoarea de

circulație a terenurilor.

În drept, acțiunea a

fost întemeiată pe dispozițiile art. 22 alin. (3) și (3

1

) din Legea

nr. 255/2010, art. 21 și 27 din Legea nr. 33/1994 și art. 15 și 44 alin. (3)

din Constituția României.

Prin Sentința civilă

nr. 1141 din 18 iunie 2013 Tribunalul Suceava a admis acțiunea, a desființat în

parte Hotărârile nr. 33 și 34 din 20 octombrie 2011 emise de Comisia de

Verificare a Dreptului de Proprietate și Acordare a Despăgubirilor Moara; a

obligat pârâtul Statul român - reprezentat Ministerul Transporturilor și

Infrastructurii - prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale

din România SA să plătească reclamanților suma de 51.810 euro cu titlu de

despăgubiri; a respins cererea de acordare a 10% din valoarea despăgubirilor

reprezentând cheltuieli administrative necesare achiziționării unui teren

identic, ca nefondată și a respins ca nefondată cererea de acordare a sumei de

84.158,64 lei reprezentând beneficiu nerealizat.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că la stabilirea despăgubirilor,

expropriatorul a avut în vedere dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr.

255/2010, potrivit cărora sumele acordate cu titlu de despăgubiri sunt estimate

de către expropriator pe baza unui raport de evaluare întocmit având în vedere

expertizele întocmite sau actualizate de camerele notarilor publici.

Criteriul

sus-menționat nu poate fi însă primit, observându-se că el vizează faza

administrativă necontencioasă a stabilirii despăgubirilor și este prevăzut în

vederea stabilirii estimative a sumelor care urmează a fi aprobate prin

hotărâre de guvern pentru îndeplinirea obiectivului "Varianta de ocolire

Suceava".

De asemenea,

expertizele notariale nu reflectă valoarea de piață a imobilelor expropriate,

valoare care se impune a fi avută în vedere la stabilirea despăgubirilor prin

prisma dispozițiilor legale în materie.

Astfel, potrivit art.

22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, cu modificările și completările

ulterioare, expropriatul poate contesta hotărârea de expropriere sub aspectul

cuantumului despăgubirilor acordate, iar potrivit art. 22 alin. (3) din lege,

acțiunea se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - art. 27 din Legea nr.

33/1994, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.

Art. 26 alin. (1) și

(2) din Legea nr. 33/1994 (legea-cadru generală în materie de expropriere) la

care Legea specială nr. 255/2010 face trimitere, deci aplicabil în cauză,

stabilește criteriile pentru determinarea cuantumului despăgubirii, stipulând

că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și prejudiciul

cauzat proprietarului sau altor persoane interpuse și că la calcularea

cuantumului despăgubirilor experții, precum și instanța de judecată, trebuie să

țină seama de prețul la care se vând în mod obișnuit, imobilele de același fel

în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de

expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau după caz, altor

persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile aduse de aceștia.

A reținut prima

instanță că, potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză, pentru terenul

expropriat s-a stabilit o valoare de piață de 24,59 euro/mp, concluziile

expertizei fiind însușite de toți cei trei experți care au format comisia de

evaluare stabilită în condițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994.

Cu ocazia efectuării

expertizei au fost identificate și suprafețele de teren rămase neexpropriate,

respectiv suprafața de 669 mp teren, căreia i s-a atribuit nr. cadastral ggg,

cu privire la care s-a stabilit că este afectată datorită extinderii zonei de

protecție cu o suprafață de 14,21 mp, rămânând pentru utilizare fără restricții

numai 654,79 mp, așa încât pentru suprafața afectată reclamanților urmează să

le fie acordate despăgubiri la același valoare.

La stabilirea valorii

reale a despăgubirii, instanța de fond a avut în vedere, însă, că terenul rămas

neexpropriat ca urmare a emiterii celor trei hotărâri contestate este de

1175,098 mp, care și-a pierdut destinația de teren construcții, astfel că la

despăgubirea acordată reclamanților urmează a se avea în vedere și această

suprafață cu categorie de folosință construcții la valoarea indicată în

expertiză pentru terenul expropriat, cu care face corp comun.

Instanța de fond a

apreciat că reclamanții nu justifică cheltuielile solicitate în cuantum de 10%

din valoarea despăgubirilor, reprezentând cheltuieli administrative pentru

achiziționarea unui teren de aceeași natură și valoare în raport de

dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 care prevăd că "despăgubirea se

compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat

proprietarului sau altor persoane îndreptățite".

Textul de lege sus

citat are în vedere un prejudiciu cert, determinat sau determinabil, condiție

care nu este îndeplinită în cauză, achiziționarea de către reclamanți a unui

teren similar pentru edificarea unei construcții cu destinație comercială,

fiind absolut incertă.

Față de aceleași

dispoziții legale, instanța de fond a apreciat ca nefondată și solicitarea de

acordare a beneficiului nerealizat ca urmare a imposibilității de finalizare a

tranzacției invocată de reclamanți, încheiată cu SC E.E.G. SRL.

Astfel, încheierea

viitoare a unui contract de vânzare-cumpărare, chiar și în ipoteza existenței

unei promisiuni de vânzare, nu poate fi reținută ca temei pentru acordarea cu

titlu de beneficiu nerealizat a sumei reprezentând prețul care s-ar fi putut

obține, nereprezentând un prejudiciu cert și real, în sensul dispozițiilor art.

26 din Legea nr. 33/1994.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel reclamanții B.C., B.A.D. și pârâtul statul român,

reprezentat de Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de

Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, care a înțeles să formuleze

apel și împotriva încheierii din 20 martie 2012 pronunțată de Tribunalul

Suceava.

Prin Decizia civilă

nr. 132 din 11 decembrie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă, a fost

respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții B.C. și B.A.D. împotriva

Sentinței nr. 1141 din 18 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția

civilă, și a fost admis apelul declarat de pârâtul statul român, prin Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA împotriva aceleiași

sentințe. A fost schimbată în parte sentința civilă apelată, în sensul că a

fost obligat pârâtul statul român să plătească reclamanților suma de 38.266,02

euro cu titlu de despăgubiri (în loc de suma de 51.810 euro), au fost menținute

celelalte dispoziții ale sentinței civile, a fost respins, ca nefondat, apelul

declarat de pârâtul statul român, prin Compania Națională de Autostrăzi și

Drumuri Naționale din România SA împotriva încheierii din 20 martie 2012 a

Tribunalului Suceava.

Examinând apelul

declarat de pârât, Curtea a reținut următoarele:

Prin încheierea din

20 martie 2012, Tribunalul Suceava a respins ca nefondată excepția tardivității

acțiunii în ceea ce privește cererea de anulare a Hotărârii nr. 74 din 10

august 2009.

În considerarea

principiului neretroactivității legii civile, consacrat constituțional prin

art. 15 alin. (2), precum și prin art. 1 C. civ., legalitatea Hotărârii nr. 74

din 10 august 2009, care face și ea obiectul prezentei cauze, se analizează în

raport de textele normative în vigoare la data emiterii ei, respectiv Legea nr.

198/2004.

Astfel, potrivit art.

7 din Legea nr. 198/2004, hotărârea de stabilire a despăgubirilor se comunică

solicitantului, precum și celorlalți titulari și se afișează, în extras, la

sediul consiliului local în raza căruia se află situat imobilul expropriat.

Cu înscrisurile

aflate la dosar fond, s-a făcut dovada comunicării Hotărârii nr. 74 din 10

august 2009 doar reclamantului B.C. nu și reclamantei B.A.D.

Potrivit

dispozițiilor art. 9 alin. (2) din Legea nr. 198/2004, în cazul în care

hotărârea nu a fost comunicată, persoana care se consideră îndreptățită la

despăgubire pentru exproprierea imobilului se poate adresa instanței

judecătorești competente, în termen de 3 ani de la data afișării hotărârii de

stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii.

Dispozițiile art. 92

alin. (3) și (6) C. proc. civ. nu sunt incidente în condițiile în care nu s-a

făcut dovada că s-a comunicat reclamantei B.A.D. hotărârea în cauză și că

dovada de comunicare a acesteia ar fi fost semnată de soțul acesteia, B.C.

Cum bunul ce face

obiectul hotărârii contestate este un imobil proprietate devălmașă a soților

B.C. și B.A.D., se impunea comunicarea hotărârii fiecărui titular, potrivit

art. 7 din Legea nr. 198/2004, dispozițiile mandatului tacit nefiind incidente

în contextul reținut.

Așa fiind, cum

reclamantei B.A.D. nu i s-a comunicat hotărârea, corect a reținut prima

instanță că aceasta este în termenul legal de 3 ani prevăzut de art. 9 alin.

(2) din Legea nr. 198/2004 pentru formularea contestației, împrejurare care

profită și celuilalt codevălmaș.

Cu privire la

criticile pârâtului-apelant statul român, vizând Sentința civilă nr. 1141 din

18 iunie 2013 a Tribunalului Suceava, se rețin următoarele:

Motivul de apel

vizând greșita includere în valoarea despăgubirilor acordate de prima instanță

a contravalorii suprafeței de 109 mp teren, motiv cu care reclamanții au fost

de acord, a fost găsit ca fiind întemeiat.

Astfel, prin

Hotărârea nr. 74 din 10 august 2009 s-a dispus plata sumei de 16.700 lei cu

titlu de despăgubiri pentru exproprierea imobilului situat în comuna Moara,

județul Suceava, identic cu parcela nr. qq din CF nr. q, în suprafață de 109 mp

teren.

Potrivit ultimului

supliment al raportului de expertiză valoarea terenurilor expropriate a fost

estimată la suma de 110,30 lei/mp (echivalentul a 24,59 euro/mp). Față de

această valoare a terenurilor expropriate indicată și reținută ca atare de

prima instanță, rezultă că valoarea despăgubirilor cuvenite reclamanților

pentru suprafața de 109 mp, expropriată prin Hotărârea nr. 74 din 10 august

2009, este de 12.022,7 lei, sumă care este mai mică decât cea acordată de

expropriator prin hotărârea sus-menționată (16.700 lei) și care a fost deja

încasată de creditorul ipotecar al reclamanților în contul creditului garantat

cu imobilul expropriat parțial.

Așa fiind, se impune

admiterea acestui motiv de apel, cu consecința neincluderii în cuantumul total

al despăgubirilor cuvenite reclamanților a sumei reprezentând contravaloarea

suprafeței de 109 mp teren expropriat.

În ceea ce privește

critica vizând valoarea despăgubirilor cuvenite reclamanților pentru terenurile

expropriate în temeiul Legii nr. 255/2010, potrivit Hotărârilor nr. 33/2011 și

nr. 34/2011, valoare care ar fi fost corect stabilită în cadrul procedurii administrative

prealabile emiterii hotărârilor de expropriere se rețin următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 11 alin. (8) din Legea nr. 255/2010 "raportul de

evaluare se întocmește avându-se în vedere expertizele întocmite și actualizate

de Camerele notarilor publici, potrivit art. 77

1

alin. (5) din Legea

nr. 571/03 privind Codul fiscal, cu modificările și completările

ulterioare".

Necontestat,

dispozițiile Legii nr. 255/2010 au caracter special în raport de cele ale

Legii-cadru în materie, nr. 33/1994, aplicându-se cu prioritate, conform

principiului "specialia generalibus derogant".

Prin dispozițiile

art. 22, actul normativ cu caracter special prevede însă că "expropriatul

nemulțumit de cuantumul despăgubirii (...) se poate adresa instanței

judecătorești competente (...) fără a putea contesta transferul dreptului de

proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii"

(alin. (1)), iar "acțiunea formulată (...) se soluționează potrivit

dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru

cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii"

(alin. (3)).

În interpretarea

acestor dispoziții legale, care reglementează expres posibilitatea

expropriatului de a se adresa unei instanțe judecătorești doar pentru

rezolvarea nemulțumirilor sale legate de "cuantumul despăgubirilor" -

alin. (1) - și care fac trimitere la dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr.

33/1994 "în ceea ce privește stabilirea despăgubirilor" - alin. (3) -

nu se poate aprecia că trimiterea la dispozițiile din legea-cadru, expres

indicate, ar viza doar aspecte procedurale, astfel cum susține apelantul.

Potrivit

dispozițiilor art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994:

"Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul

cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La calcularea

cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de

prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel din unitatea

administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum

și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite,

luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia".

Conform dispozițiilor

art. 27 alin. (1) din lege, instanța de judecată, primind rezultatul

expertizei, "îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de părți

și va hotărî".

Din coroborarea

acestor dispoziții cu cele ale Legii nr. 255/2010, anterior citate, rezultă că

despăgubirea se stabilește în funcție de prețul cu care se vând pe piața liberă

din zona respectivă imobilele de felul celui expropriat, la data întocmirii

raportului de expertiză.

Raportul de evaluare

întocmit de expropriator în cadrul procedurii administrative prealabile

emiterii hotărârii "are în vedere" (art. 11 alin. (8) expertizele

întocmite și actualizate de Camerele notarilor publici, iar pe baza acestuia

expropriatorul "estimează" (art. 5 alin. (1) sumele individuale

aferente despăgubirilor.

Există, așadar,

posibilitatea ca aceste "estimări" să fie inferioare prețului de

circulație al imobilului pe piața liberă din zonă și/sau să nu acopere integral

prejudiciul suferit de expropriat, caz în care acesta are deschisă calea

acțiunii în justiție, care "se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21

- 27 din Legea nr. 33/1994".

Doar despăgubirea

astfel stabilită poate fi apreciată "dreaptă", în sensul

dispozițiilor art. 44 din Constituție, în acord cu art. 1 din Protocolul nr. 1

adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin memoriul de apel

formulat de pârâtul-apelant, a fost exprimată nemulțumirea acestuia față de

conținutul raportului de expertiză efectuat de comisia constituită potrivit

dispozițiilor speciale ale Legii nr. 33/1994, și, implicit, față de cuantumul

despăgubirilor reținut de prima instanță din concluziile acestei lucrări.

Simpla afirmație

făcută de pârâtul-apelant că experții erau obligați a avea în vedere prețul

unor tranzacții reale încheiate cu privire la terenuri similare, fără depunerea

la dosar a unor înscrisuri doveditoare ale unor astfel de tranzacții sau,

eventual, indicarea unei modalități de a se pune la dispoziția experților a

înscrisurilor necesare, nu poate conduce, de plano, la înlăturarea acestei

probe administrate în condiții procedurale.

S-a avut în vedere și

aspectul că valoarea de piață a terenului a fost stabilită de experți prin

metoda comparației directe, potrivit căreia, într-adevăr, această valoare se

obține din dovezile de piață ale prețurilor tranzacționate ale unor terenuri

similare. Însă, în ipoteza în care nu există tranzacții efective și suficiente

cu terenuri comparabile sau când datele obținute de la tranzacțiile efectuate

nu sunt credibile și/sau nu pot fi verificate pentru evaluare se pot folosi și

prețurile cerute prin ofertele de vânzare sau prețurile oferite prin cererile

de cumpărare pentru terenuri comparabile, cu efectuarea corecțiilor

corespunzătoare.

De altfel, în

raportul de expertiză întocmit în cauză, experții și-au argumentat opțiunea

pentru ofertele de vânzare prin existența a numeroase oferte preluate din

diverse surse de informare și a puține tranzacții efective, instituțiile care

le-ar fi putut oferi - bănci, agenții imobiliare - adoptând o atitudine

rezervată, de necolaborare, bazată pe politicile proprii, referitoare la confidențialitate,

secret bancar, suspiciuni legate de o eventuală chemare în instanță cu efecte

asupra beneficiarilor direcți de servicii etc.

În suplimentul la

raportul de expertiză se subliniază de către experți, răspunzându-se la această

obiecțiune formulată de pârât, că folosirea ofertelor de vânzare este rațională

în condițiile existenței de oferte preluate din diverse surse de informare și a

puține tranzacții efective, credibilitatea informațiilor reale de

tranzacționare din contractele încheiate în perioada 2008 - 2010 ridicând mari

semne de întrebare, deoarece pentru terenuri învecinate tranzacționate,

prețurile de vânzare menționate în contractele încheiate prezintă diferențe

nejustificat de mari.

Au precizat experții

că informațiile despre preț din oferte de pe o piață inactivă pot fi totuși o

dovadă a valorii de piață deoarece, chiar pe piețele în declin, există

vânzători care nu acționează sub constrângerea de a vinde și a nu ține cont de

dovada prețurilor realizate astfel de vânzători ar însemna ignorarea realității

pieții.

Cei trei experți au

corectat valoarea terenului în sensul creșterii acesteia cu 15%, apreciere

corectă în condițiile în care suplimentul la raportul de expertiză explică

aplicarea acestei corecții, iar pârâtul apelant nu a adus alte argumente

pertinente pentru modificarea acestui procent, evaluatorii, potrivit

Standardelor Internaționale de Evaluare, aplicând metode cantitative și/sau

calitative pentru analiza diferențelor și estimarea corecțiilor.

Instanța a apreciat

că prețul de 24,59 euro/mp determinat prin expertiza întocmită de comisia de

experți evaluatori reprezintă o dreaptă despăgubire pentru reclamanți.

Motivul de apel prin

care pârâtul pretinde că sub aspectul modului de calcul a valorii terenurilor

expropriate instanța de fond a acordat reclamanților altceva decât aceștia au

cerut nu se confirmă.

Prima instanță,

acordând reclamanților despăgubiri la valoarea de la data întocmirii raportului

de expertiză, așa cum prevede art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994,

în baza căruia aceștia au solicitat să se facă evaluare, nu a acordat altceva

decât au cerut reclamanții.

În ceea ce privește

suprafețele de teren pretins a fi afectate de expropriere sub aspectul

potențialului de utilizare au fost reținute următoarele:

Reclamanții au

precizat că o suprafață de 1175,98 mp teren ar fi afectată de restricții de

construire, potrivit art. 47 din O.G. nr. 43/1997, pe considerentul că această

suprafață s-ar afla la mai puțin de 50 m de la marginea îmbrăcămintei

asfaltice, astfel cum rezultă din adresa nr. 7110 din 27 mai 2011 a CNADR, prin

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, Serviciul Investiții.

Astfel, din tabelul

menționat rezultă că din parcela nr. ddd de 800 mp, teren expropriat reprezintă

suprafața de 131 mp, iar restul suprafeței de 669 mp este cuprinsă în limita de

50 m, iar din parcela nr. ddd de 900 mp rezultă că este cuprinsă în zona de 50

m suprafața de 506,98 mp.

Ultimul supliment la

raportul de expertiză a infirmat susținerile reclamanților cu privire la

întinderea suprafeței de teren afectate de restricțiile de construire, experții

conchizând că suprafața care este afectată de restricții prin schimbarea

destinației de teren construibil în teren cu restricții de construire este de

856 mp, respectiv 612 mp din imobilul nr. ggg și 244 mp din imobilul nr. ccc

(nr. vechi ddd).

Deci, rezultă din

suplimentul la raportul de expertiză că afectată de restricții de construire

este suprafața de 856 mp teren, iar nu suprafața de 1175,98 mp teren.

Susținerile

reclamanților că suprafața de 57,3 mp rămasă neexpropriată și în afara zonei cu

restricție de construire de 612 mp, nu mai poate fi utilizată nici ca teren

construcții nici ca teren arabil, nu au fost reținute, în condițiile în care

acest teren se învecinează cu alte terenuri rămase în proprietatea

reclamanților, posibilitatea de utilizare a acestui teren fiind, deci,

evidentă.

Criticile pârâtului

că la estimarea prejudiciului nu s-a avut în vedere destinația concretă a

terenului din momentul exproprierii, care a avut categoria de folosință arabil,

neafectat în mod efectiv realizării vreunei construcții, certificatul de

urbanism nr. 110/2007 pierzându-și valabilitatea la data de 9 iulie 2009, fără

posibilitatea de prelungire, nu au fost reținute.

Astfel, s-a constatat

că terenul dobândit de reclamanți potrivit contractului de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 2275 din 31 august 2007 a fost în suprafață de 4532 mp.

La data de 7 mai 2007

reclamanții au obținut certificatul de urbanism nr. 110 în vederea autorizării

executării unei construcții, rezultând că terenul este situat în zona de

construcții locuințe.

Ulterior, prin

Decizia nr. 206 din 20 septembrie 2007 eliberată de Direcția pentru Agricultură

și Dezvoltare Rurală Suceava, acest teren a fost scos definitiv din circuitul

agricol, în scopul realizării obiectivului de investiție "construcție

locuință și anexă".

Deci, cum terenul era

destinat construcțiilor, iar prin exproprierea suprafeței totale de 931 mp,

terenul rămas neexpropriat în suprafață de 856 mp și-a pierdut această

destinație se impune ca la despăgubirile acordate reclamanților să se aibă în

vedere și această suprafață de teren cu categorie de folosință construcții.

În ceea ce privește,

însă, modalitatea de calculare a prejudiciului cauzat prin expropriere pentru

suprafața de 856 mp, a fost reținut ultimul supliment la raportul de expertiză

potrivit căruia acesta poate fi calculat ca diferență dintre valoarea de teren

construibil, 24,59 euro/mp, și valoarea de teren arabil, 3,5 euro/mp, aspect cu

care, de altfel, reclamanții au fost de acord prin întâmpinarea depusă la

dosar.

În ceea ce privește

apelul declarat de reclamanți s-au reținut următoarele:

Reclamanții susțin că

au fost prejudiciați ca urmare a imposibilității de finalizare a tranzacției

încheiate cu SC E.E.G. SRL, beneficiul nerealizat constând în diferența între

prețul negociat prin antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 13117 din 13

decembrie 2007 și prețul stabilit pentru terenul expropriat și terenul afectat

ca urmare a exproprierii, la care se adaugă dobânda legală aferentă.

Într-adevăr, la data

de 13 decembrie 2007, între reclamanți și SC E.E.G. SRL s-a încheiat un

antecontract de vânzare-cumpărare vizând suprafața de 4532 mp teren, prețul

stabilit de părți fiind de 200.000 euro.

Suma pretinsă de reclamanți

cu titlu de diferență dintre prețul pe care l-ar fi primit ca urmare a

perfectării vânzării conform antecontractului de vânzare-cumpărare și prețul

stabilit prin expertiza efectuată în cauză pentru terenul expropriat și cel

afectat de expropriere nu reprezintă un prejudiciu cert, a cărui existență și

întindere să fie sigură, astfel încât, un astfel de prejudiciu, incert și

nesigur, nu este susceptibil de reparare, așa cum nefondat pretind reclamanții.

Pe de altă parte, din

adresa din 27 iulie 2012 emisă de SC E.E.G. SRL, rezultă că antecontractul de

vânzare-cumpărare a fost "denunțat pe cale amiabilă" de cele două

părți, fără formularea de alte pretenții de către acestea, precizându-se,

totodată, și că prima tranșă din preț nu a fost plătită.

Așa fiind, nu se pune

problema acordării despăgubirilor prevăzute în antecontractul de

vânzare-cumpărare în caz de neîncheiere a contractului de vânzare-cumpărare,

despăgubiri care oricum, în baza regulii res perit debitori, nu puteau fi

pretinse de creditorul obligației imposibil de executat.

Împotriva deciziei

menționate mai sus a declarat recurs, în termen legal, pârâtul statul român

reprezentat de Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de

Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA București pentru motive de

nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivelor de recurs formulate, pârâtul a arătat că în mod greșit a fost

înlăturată critica din memoriul de apel referitoare la procedura derogatorie

specială de stabilire a despăgubirilor, consacrată de dispozițiile Legii nr.

255/2010 și de Normele Metodologice de aplicare a acestei legi.

Totodată, instanța de

apel a considerat fără temei că Legea nr. 255/2010 nu ar conține dispoziții

derogatorii sub aspectul stabilirii despăgubirilor cuvenite persoanelor

expropriate și că în această privință sunt incidente dispozițiile art. 21 - 27

din Legea nr. 33/1994.

Această concluzie

este consecința greșitei interpretări a art. 4 alin. (2) lit. f) din Normele

metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010, întrucât din coroborarea

dispozițiilor legale sus-menționate rezultă că, în cadrul procedurii

administrative de expropriere, despăgubirile se stabilesc conform raportului de

evaluare pe baza expertizelor întocmite și actualizate de Camerele Notarilor

Publici, aceste reglementări având un caracter imperativ.

Sintagma de la art. 5

alin. (1) din Legea nr. 255/2010, care se referă la sumele individuale aferente

despăgubirilor estimate de către expropriator nu justifică aprecierea instanței

de apel potrivit căreia procedura specială de stabilire a despăgubirilor

reglementată de Legea nr. 255/2010 ar avea un caracter orientativ, deoarece

reglementarea sus-menționată se referă la probarea indicatorilor

tehnico-economici ai investiției pentru realizarea căreia se declanșează

procedurile de expropriere, în timp ce dispozițiile art. 11 alin. (7) și (8)

din lege, art. 8 alin. (1) din Normele Metodologice reglementează în mod

imperativ modalitatea de evaluare a imobilelor expropriate, obligând expertul

evaluator să se raporteze la expertizele actualizate ale Camerelor Notarilor

Publici.

Potrivit art. 22 din

Legea nr. 255/2010, acțiunea prin care persoana expropriată contestă cuantumul

despăgubirii se soluționează potrivit art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, fiind

astfel evident că aceste din urmă reglementări sunt aplicabile doar sub aspect

procedural, adică sub aspectul modului de desemnare a comisiei de experți și de

întocmire a expertizei, iar nu și sub aspectul metodei de evaluare, care are o

reglementare specială în cuprinsul dispozițiilor sus-menționate din Legea nr.

255/2010.

În măsura în care

statuarea instanței de apel privind incidența în cauză a dispozițiilor art. 26

din Legea nr. 33/1994 este apreciată ca fiind corectă, recurentul consideră că

această dispoziție legală a fost greșit interpretată și aplicată în speță.

În ceea ce privește

cele două suprafețe de teren expropriate în anul 2011, concluziile raportului

de expertiză efectuat în cauză nu reflectă prețul cu care se vând în mod

obișnuit imobilele de același fel, deoarece experții nu au verificat și

identificat tranzacții concrete cu privire la imobile cu caracteristici

similare terenului expropriat, ci au fost avute în vedere doar o singură

tranzacție pentru un teren cu alte particularități decât cel în litigiu și mai

multe oferte de vânzare postate pe internet sau la agențiile imobiliare pentru

terenuri asemănătoare, valoarea despăgubirilor fiind calculată în raport de

aceste oferte, după aplicarea unor coeficienți de corecție care ar fi trebuit

să reflecte deosebirile existente între terenul expropriat și parcelele la care

se referă anunțurile de vânzare avute în vedere.

Corecta aplicare a

dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 impunea ca datele din oferte să fie

examinate prin prisma unor tranzacții efective pentru a se putea stabili în

acest mod în ce măsură respectivele oferte corespund realității pieței

imobiliare.

Contrar celor

reținute de experți și de instanțe, există tranzacții efective pe piața

imobiliară la care experții aveau obligația să se raporteze și în raport de

care se poate stabili prețul de circulație în concordanță cu dispozițiile art.

26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, tranzacții care puteau fi identificate în

arhiva Camerei Notarilor Publici Suceava, în arhiva OCPI sau în cea a Primăriei

comunei Moara.

Soluția instanței de

apel este nelegală și sub aspectul acordării de despăgubiri pentru suprafața de

856 mp, pretins afectată de expropriere sub aspectul potențialului de

utilizare, despăgubiri care au fost calculate ca diferență dintre valoarea de

teren construibil (de 24,59 euro/mp), estimată de experți la nivelul lunii

august 2012 și valoarea de teren arabil (3,5 euro/mp), estimată prin raportare

la aceeași dată.

Contrar celor

reținute de instanța de apel, pentru suprafața în discuție de 856 mp teren nu

se justifica acordarea despăgubirilor întrucât această suprafață nu a fost

afectată de expropriere sub aspectul potențialului de utilizare.

În raport de

dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, la estimarea prejudiciului cauzat

proprietarului prin expropriere se impune a fi avută în vedere destinația

concretă a terenului din momentul exproprierii, iar nu o destinație ipotetică

nematerializată. În speță, până la momentul emiterii Hotărârilor nr. 33 și 34

din anul 2011, terenul expropriat și cel rămas în patrimoniul reclamanților a

avut în concret categoria de folosință de teren arabil, nefiind afectat în mod

efectiv realizării vreunei construcții, iar Certificatul de urbanism nr.

110/2007 își pierduse valabilitatea la data de 9 iulie 2009, fără posibilitate

de prelungire.

Așa fiind, simplul

fapt al existenței unui plan urbanistic general care permite încadrarea

terenului în discuție în categoria celor construibile nu justifică examinarea

prejudiciului pretins cauzat prin expropriere în raport de o posibilă afectare

în viitor a terenului neexpropriat pentru realizarea unei construcții, astfel

de destinație fiind pur ipotetică în lipsa unui certificat de urbanism valabil,

a unei autorizații de construcție sau a vreunor demersuri concrete întreprinse

de reclamanți pentru construire. Mai mult decât atât, potrivit Certificatului

de urbanism nr. 110/2007, procentul de ocupare a terenului cu construcții nu

putea depăși 30% din suprafața totală (adică 1359,6 mp) or, în cauză, din

suprafața totală de 4423 mp teren, dobândită de reclamanți prin Contractul nr.

2275/2007, a fost expropriată suprafața de 931 mp, rămânând disponibilă în

patrimoniul acestora o suprafață de 3492 mp pe care există posibilitatea amplasării

uneia sau mai multor construcții în limita POT indicat în certificatul de

urbanism, indiferent de restricțiile induse de proximitatea șoselei de centură.

Prin urmare, având în

vedere și faptul că nu există niciun proiect tehnic din care să rezulte că o

eventuală construcție ar urma să fie edificată pe suprafața de 856 mp, pretins

afectată de restricții de construire, iar nu pe restul terenului neafectat de

astfel de restricții, nu este justificată în niciun mod concluzia instanței de

apel în sensul că reclamanții ar fi suferit un prejudiciu ca urmare a

imposibilității de edificare a unei construcții pe o suprafață de 856 mp,

rămasă în patrimoniul lor după expropriere.

În contextul celor

arătate, având în vedere și că la momentul exproprierii suprafața de 856 mp

teren avea destinație exclusiv agricolă, dar și faptul că posibilitatea

utilizării în continuare a acestui teren în scopuri agricole nu este în vreun

mod afectată nici de restricțiile aferente zonei de protecție, nici de

proximitatea șoselei de centură, nu se justifica acordarea vreunor despăgubiri

pentru pretinsa diminuare de valoare a acestei suprafețe.

În faza procesuală a

recursului intimații-reclamanți au formulat întâmpinare prin care au solicitat

respingerea recursului ca nefondat, iar părțile nu au solicitat administrarea

de probe noi.

Analizând recursul

formulat, în raport de criticile menționate, Înalta Curte apreciază că acesta

este nefondat pentru următoarele considerente:

O primă critică de

nelegalitate vizează greșita aplicare a legii sub aspectul stabilirii

cuantumului despăgubirilor, recurentul considerând că sunt incidente în cauză

prevederile art. 5 alin. (1), art. 11 alin. (7) și (8) ale Legii nr. 255/2010,

coroborate cu art. 4 alin. (2) lit. f) din Normele Metodologice ale Legii nr.

255/2010, iar nu cele ale art. 26 ale Legii nr. 33/1994, astfel cum a procedat

instanța de apel. Recurentul consideră că Legea nr. 33/1994 este aplicabilă

doar sub aspect procedural, iar nu și sub aspectul metodei de evaluare, care

are o reglementare specială în cuprinsul Legii nr. 255/2010.

Înalta Curte constată

că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii atunci când a calculat

cuantumul despăgubirilor în temeiul art. 26 ale Legii nr. 33/1994, întrucât la

acest text de lege face trimitere chiar Legea nr. 255/2010, în art. 22 alin.

(3), unde se prevede expres că "Acțiunea formulată în conformitate cu

prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21

- 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate

publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii".

Ca atare, în scopul

stabilirii calculului despăgubirilor, legea specială face trimitere expresă la

aplicarea prevederilor legii generale în materie de expropriere, ceea ce

înlătură de la aplicare principiul specialia generalibus derogant numai sub

aspectul stabilirii cuantumului despăgubirilor în faza judecătorească a

verificării legalității măsurii exproprierii.

Procedura de evaluare

a despăgubirilor reglementată în art. 5 alin. (1), art. 11 alin. (7) și 8 ale

Legii nr. 255/2010 coroborat cu art. 4 alin. (2) lit. f) din Normele

Metodologice ale Legii nr. 255/2010, la care face referire recurentul, vizează

exclusiv faza procedurii administrative și nu poate fi extinsă în faza

procedurii judiciare câtă vreme în cuprinsul legii speciale există o prevedere

expresă care precizează că în această fază procesuală se revine la procedura de

drept comun a evaluării despăgubirilor în materie de expropriere.

Astfel fiind, din

momentul sesizării instanței de judecată cu contestația având ca obiect modul

de stabilire a despăgubirilor de către expropriator, aceasta va face aplicarea

dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, conform art. 22 alin. (3) al

Legii nr. 255/2010.

Cât privește modul în

care instanța de apel a făcut aplicarea art. 26 al Legii nr. 33/1994, prin

luarea în considerare a unei singure tranzacții și a unor oferte de vânzare,

Înalta Curte consideră că a avut loc o corectă aplicare a textului de lege

menționat, întrucât nu se poate cere reclamanților să facă dovada unui fapt

negativ, adică a inexistenței unor contracte de vânzare-cumpărare, revenindu-i

pârâtului-recurent obligația de a face dovada faptului pozitiv contrar pe care

îl pretinde, posibilitate pe care acesta o avea prin administrarea probei cu

înscrisuri.

Deși recurentul

susține în recurs că tranzacții privind terenuri din aceeași categorie de

folosință și din aceeași unitate teritorial-administrativă cu terenul în

litigiu puteau fi identificate în arhiva Camerei Notarilor Publici Suceava, în

arhiva OCPI sau în cea a Primăriei comunei Moara, nu a făcut dovada existenței

unor astfel de contracte de vânzare-cumpărare, cu toate că avea această

posibilitate inclusiv în faza recursului, în temeiul art. 305 C. proc. civ.

Decizia pronunțată în

apel este criticată și din perspectiva acordării de despăgubiri pentru

suprafața de 856 mp teren, ca urmare a reducerii potențialului de utilizare a

terenului ca suprafață construibilă.

Se susține că,

deoarece a expirat, fără posibilitate de prelungire, certificatul de urbanism

care permitea edificarea de construcții pe teren, pentru 30% din suprafața

rămasă după expropriere, de 3492 mp, terenul de 856 mp, supus limitărilor de

construcție deduse din proximitatea zonei de centură, își păstrează doar destinația

agricolă, întrucât o eventuală construcție se poate realiza pe restul terenului

neexpropriat, în suprafață de 3492 mp, din care fac parte cei 856 mp, câtă

vreme nu există un proiect tehnic din care să rezulte că o eventuală

construcție ar urma să fie edificată pe cei 856 mp teren și nu pe restul

terenului neexpropriat. De asemenea, utilizarea în continuare a terenului de

856 mp, ca teren agricol, nu este în vreun mod afectată de restricțiile

aferente proximității zonei de centură, ceea ce justifică neacordarea de

despăgubiri.

Înalta Curte constată

că instanța de apel a reținut că suprafața de 856 mp, reprezentând teren

neexpropriat, a fost afectată de expropriere sub aspectul potențialului de

utilizare prin faptul că, având caracter de teren construibil, a fost afectată

de restricții de construire atât în temeiul art. 47 din O.G. nr. 43/1997, în

scopul asigurării protejării zonei drumului public, cât și prin imposibilitatea

valorificării certificatului de urbanism nr. 110/2007 obținut în scopul realizării

obiectivului de investiții "construcție locuință și anexă", ca urmare

a modificării planului de urbanism în funcție de necesitățile realizării

lucrărilor vizate de expropriere.

Recurentul susține

că, prin expirarea certificatului de urbanism, terenul de 856 mp și-a pierdut

caracterul de teren construibil, acesta rămânând teren arabil, pentru care nu

se mai pot acorda despăgubiri întrucât, ca teren arabil, poate fi exploatat

integral, în lipsa oricăror interdicții, inclusiv cele aferente restricțiilor impuse

de zona de protecție a drumului.

Înalta Curte

apreciază ca nefondate aceste susțineri întrucât reclamanții au obținut

Certificatul de urbanism nr. 110 la data de 7 mai 2007, prin care a fost

autorizată în mod generic executarea unei construcții pe terenul în suprafață

de 4532 mp, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare din 31 august 2007,

iar acest înscris dovedește faptul că întregul teren de 4532 mp a dobândit

caracter de teren construibil, pe care l-a păstrat și ulterior dezmembrării.

Expirarea

valabilității certificatului de urbanism la data de 9 iulie 2009 și

imposibilitatea de a mai fi reînnoit s-au datorat lucrărilor de expropriere,

însă modificările aduse, prin expropriere, regimului juridic al unei părți din

terenul în litigiu nu schimbă destinația pe care terenul rămas neexpropriat o

dobândise anterior, ci dovedesc numai împrejurările în care nu au putut fi

finalizate construcțiile aprobate.

Neidentificarea

amplasamentului construcției, în absența unei autorizații de construire sau a

începerii lucrărilor de construcție, nu prezintă relevanță deoarece, chiar dacă

suprafața de 856 mp teren nu ar fi afectată de construcții, aceasta își menține

destinația de teren construibil, întrucât întregul teren care s-a aflat în

proprietatea reclamanților, anterior exproprierii, a dobândit acest caracter,

care nu s-a modificat decât în privința terenului supus exproprierii care a

dobândit pe această cale un alt regim juridic.

În considerarea celor

expuse anterior, se poate concluziona că instanța de apel a apreciat în mod

corect că destinația de teren construibil a suprafeței de 865 mp teren a fost

stabilită în mod concret prin certificatul de urbanism însă a devenit imposibil

de valorificat, atât datorită restricțiilor de construire impuse de art. 47 din

O.G. nr. 43/1997, cât și a expirării valabilității certificatului de urbanism

și a imposibilității reînnoirii sale ca urmare a lucrărilor de expropriere.

Prin interdicțiile

determinate de măsura exproprierii, a fost afectat caracterul de teren

construibil al terenului, suprafața de 856 mp nemaiputând fi valorificată în

vederea ridicării de construcții, ci numai ca teren agricol. A fost creat

astfel un prejudiciu cert în patrimoniul reclamanților, constând în scăderea

valorii terenului în raport de categoria de folosință, astfel încât în mod

corect instanța de apel a considerat că reclamanții sunt îndreptățiți la

acordarea de despăgubiri constând în scăderea valorii terenului.

Astfel fiind, în

aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâtul statul român reprezentat de Ministerul

Transporturilor prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din

România SA București împotriva Deciziei nr. 132 din 11 decembrie 2013 a Curții

de Apel Suceava, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 27 iunie 2014.

Procesat

de GGC - NN