ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 336/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 336/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin

cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 19 martie 2012 și înregistrată

sub nr. 3667/86/2012,

reclamanții

M.S.G. și M.A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. București,

au solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- desființarea parțială a hotărârilor din

5 decembrie 2011 și din 25 ianuarie 2012 ale Comisiei de verificare a dreptului

de proprietate și acordarea despăgubirilor comuna S., județul Suceava, în ceea ce

privește cuantumul despăgubirilor acordate pentru suprafețele de: 1.447 mp teren

liber de construcții, identic cu parcela X1, rezultată din dezmembrarea parcelei

nr. X2 din C.F. Y1 și respectiv 1.261 mp teren liber de construcții, identic cu

parcela nr. X3, rezultată din dezmembrarea parcelei X4 din C.F. Y2, ce au fost expropriate

pentru execuția lucrării „Varianta de ocolire S.” și obligarea pârâtei să le plătească

suma de 101.085 euro, în echivalent în RON la cursul de schimb de la data introducerii

acțiunii, pentru cele două suprafețe de teren expropriate.

- să fie obligată pârâta să le plătească

suma de 106.377 euro, în echivalent în RON, la cursul de schimb de la data introducerii

acțiunii, cu titlu de despăgubiri pentru scăderea valorii economice a suprafeței

de 9.497 mp teren rămasă neexpropriată în urma dezmembrării suprafețelor de 1.447

mp din parcela X2 de 6.505 mp din C.F. Y1 și de 1.261 mp din parcela X4 de 5.700

mp din C.F. Y2.

- să fie obligată pârâta să le plătească

o sumă egală cu 10% din valoarea despăgubirilor ce ne vor fi acordate pentru suprafața

totală de teren expropriată de 2.708 mp, reprezentând cheltuieli administrative

necesare achiziționării unui teren identic.

Tribunalul Suceava, prin sentința civilă

nr. 501 din 12 martie 2013,

a

admis în parte acțiunea.

A desființat în parte hotărârile din 5

decembrie 2011 și nr. 191 din 25 ianuarie 2012 emise de către Comisia de verificare

a dreptului de proprietate și acordare a despăgubirilor S., județul Suceava.

A dispus plata în favoarea reclamanților

a sumei totale de 55.513 euro Ia cursul oficial al Băncii Naționale a României din

ziua plății, cu titlu de despăgubiri pentru exproprierea imobilului situat în comuna

S., județul Suceava, constând în suprafața de 1.447 mp teren, identică cu imobilul

nr. X1 înscris în C.F. nr. Y1, nou format prin dezmembrarea imobilului nr. X2 (6505

mp), în valoare de 29.663 euro și suprafața de 1.261 mp teren, identică cu imobilul

nr. X3, nou format prin dezmembrarea imobilului nr. X4 (5.700 mp), în valoare de

25,850 euro.

A respins ca nefondate cererile privind

plata sumei de 106.377 euro, în echivalent în RON cu titlu de despăgubiri pentru

scăderea valorii economice a suprafeței de 9.497 mp teren rămasă neexpropriată și

a sumei egale cu 10% din valoarea despăgubirilor acordate, reprezentând cheltuieli

administrative necesare achiziționării unui teren identic celui expropriat.

A obligat pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R.

București să plătească reclamanților suma de 5.180 RON cu titlu de cheltuieli de

judecată, reprezentând onorariu experți și onorariu avocat.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut

următoarele:

Potrivit art. 22 alin. (1) din Legea

nr. 255/2010, cu modificările și completările ulterioare, expropriatul poate contesta

hotărârea de expropriere sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate, iar potrivit

art. 22 alin. (3) din lege, acțiunea se soluționează potrivit dispozițiilor

art. 21-art. 27 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.

Art. 26 alin. (1) și alin. (2) din Legea

nr. 33/1994 (legea-cadru generală în materie de expropriere) la care Legea specială

nr. 255/2010 face trimitere, deci aplicabil în cauză, stabilește criteriile pentru

determinarea cuantumului despăgubirii, stipulând că despăgubirea se compune din

valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane

interpuse și că la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța

de judecată, trebuie să țină seama de prețul la care se vând în mod obișnuit, imobilele

de același fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului

de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau după caz, altor persoane

îndreptățite, luând în considerare și dovezile aduse de aceștia.

Art. 27 din Legea nr. 33/1994, la care

de asemenea Legea specială nr. 255/2010 face trimitere, stabilește că pentru fixarea

despăgubirii, instanța compară rezultatul expertizei cu ofertele și cu pretențiile

formulate de părți, despăgubirea acordată neputând fi mai mică decât cea oferită

de către expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat.

În speță, expropriatorul a oferit pentru

suprafețele de teren expropriate suma de 1.786 RON și respectiv 1.556 RON, reclamanții

au pretins suma de 35 euro/mp și respectiv 40 euro/mp (în total 101.085 euro), iar

prin raportul de expertiză întocmit în cauza de către comisia de experți, s-a stabilit

într-o variantă suma de 55.513 euro (20,50 euro/mp) prin raportare la valoarea de

piață potrivit Standardelor de evaluare, iar într-o altă variantă, suma de 0,50

euro/mp (în total 1.354 euro), prin raportare la expertiza actualizata a Camerei

Notarilor Publici Suceava.

Expropriatorul a formulat obiecțiuni la

raportul de expertiză prin care a criticat, în esență, modalitatea de stabilire

a valorii terenurilor, invocând faptul că experții nu s-au raportat la tranzacții

concrete cu imobile similare, luând ca element de referință în stabilirea valorii

de circulație, doar ofertele de vânzare și, în plus, nu au ținut seama de caracteristicile

terenurilor expropriate și de elementele care îl diferențiază de comparabila de

referință, omițând aplicarea tuturor corecțiilor necesare sau individualizând greșit

unii coeficienți de corecție.

Obiecțiunile au fost încuviințate de instanță,

dispunându-se efectuarea unui supliment la raportul de expertiză prin care comisia

de experți și-a menținut opinia cu privire la estimarea valorii terenurilor.

Este adevărat că pentru determinarea prețului

de piață, experții nu au avut în vedere tranzacții concrete, raportându-se la oferte

de tranzacționare pentru terenuri similare sau comparabile, însă prin suplimentul

la raportul de expertiză, referitor la acest aspect, au arătat că potrivit Standardelor

Internaționale de Evaluare 2011, prin Ghidul metodologic de evaluare GMF 1 „Comparația

directă se utilizează pentru evaluarea terenurilor libere sau care sunt considerate

a fi libere pentru scopul evaluării. Când nu există tranzacții efective suficiente

terenuri libere comparabile sau când datele obținute din tranzacțiile efectuate

nu sunt credibile și/sau nu pot fi verificate pentru evaluare se pot folosi și prețurile

cerute prin ofertele de vânzare sau prețurile oferite prin cererile de cumpărare

de terenuri comparabile.”

Estimarea valorii de piață la data întocmirii

raportului, în condițiile existenței de oferte preluate din diverse surse de informare

și a puținelor tranzacții efective, credibilitatea informațiilor reale de tranzacționare

din contractele încheiate, ridică mari semne de întrebare în condițiile în care,

pentru terenurile învecinate, tranzacționale în aceeași perioada, prețurile de vânzare

din contractele încheiate în perioada 2008-2010 prezintă diferențe nejustificat

de mari, folosirea ofertelor este rațională și se bazează pe încrederea care trebuie

atribuită datelor faptice și a ipotezelor utilizate impusa evaluatorului în procesul

de evaluare.

Experții au arătat ca au acționat cu bună

credință prin aplicarea obiectivă și profesionistă a raționamentelor cu abilități

tehnice adecvate informațiilor disponibile. Având în vedere gradul scăzut de activitate

al pieței, sursele de informare aflate la dispoziția experților, posibile și credibile-bănci,

agenții imobiliare, primărie, intermedia, presa de specialitate, localnici, nu au

oferit informații despre tranzacții încheiate, acest aspect conformând caracterizarea

de piață imobiliară inactivă față de perioada 2008-2010 de unde raritatea informațiilor

despre tranzacțiile încheiate pentru zonele de interes din raport, au mai arătat

experții că, informațiile despre preț din ofertele de pe piața inactivă pot fi totuși

o dovadă a valorii de piață deoarece, chiar pe piețele în declin, există vânzători

care nu acționează sub constrângerea de a vinde și, a nu ține cont de dovada prețurilor

realizate astfel de vânzători, ar însemna ignorarea realității pieței.

Cum valoarea de piață a terenurilor expropriate,

stabilită prin metoda comparației ofertelor, respectă aplicarea principiilor Standardelor

Internaționale de Evaluare 2011, rezultă că trebuie să țină cont de concluziile

unanime ale experților, întrucât au o bază legală de estimare, în timp ce expropriatorul,

deși le-a contestat, nu a oferit niciun exemplu de tranzacție similară sau comparabilă.

Așa fiind, tribunalul și-a însușit raportul

de expertiză prin care s-a stabilit o valoare de piață unitară de 20,50 euro/mp,

valoare pe care a apreciat-o rezonabilă, având în vedere caracteristicile terenurilor

expropriate, amplasate la 85 m Nord de DN 2 S.-G.H., într-o zonă rezidențială, pretabilă

unor destinații diferite, având toate utilitățile tehnico-edilitare (curent electric,

apă, canal, gaze naturale, transport urban).

În ceea ce privește data evaluării, în

mod corect a fosta avuta în vedere data întocmirii raportului de expertiză, față

de prevederile exprese în acest sens ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Din această perspectivă, pretenția reclamanților

de a fi despăgubiți cu suma de 65.607,53 euro reprezentând valoarea de piață a terenului

la data de 7 septembrie 2010, data întocmirii documentației pentru exproprierea

terenului, a fost respinsă ca nefondată.

Cererea expropriatorului de a fi menținută

despăgubirea inițială nu a fost primită deoarece:

Sumele propuse cu titlu de despăgubiri

în cuantum de 1.786 RON și, respectiv 1.556 RON, au fost stabilite prin Raportul

de Evaluare întocmit de PFA C.C. în procedura prealabilă a exproprierii efectuate

conform art. 11 alin. (7), alin. (8) din Legea nr. 255/2010 și art. 8 din Normele

de aplicare a legii, evaluatorul raportându-se la expertizele întocmite și actualizate

ale camerelor notarilor publici.

Expertizele notariale au doar valoare orientativă.

Mai mult, în cuprinsul rapoartelor se menționează că sumele stabilite de 1.786 RON

și respectiv 1.556 RON, nu constituie valoare de piață a terenurilor, ori, așa cum

s-a arătat deja, ceea ce interesează în cauză, este tocmai valoarea de piață a parcelelor

de teren expropriate.

Potrivit aceluiași raport de expertiză,

după expropriere, în patrimoniul reclamanților a mai rămas suprafața de 9.497 mp

teren ce poate fi folosită conform categoriei de folosință existentă la data exproprierii

așa cum este și intabulată, ca teren arabil, astfel că cererile reclamanților privind

plata despăgubirilor pentru scăderea valorii economice a terenului rămas neexpropriat,

au fost respinse ca neîntemeiate.

Neîntemeiată a fost considerată și cererea

reclamanților privind plata unei sume egale cu 10% din valoarea despăgubirilor acordate,

reprezentând cheltuieli administrative necesare achiziționării unui teren identic

cu cel expropriat, având în vedere caracterul incert al unei astfel de tranzacții

și lipsa oricărei probe privind intenția reclamanților în acest sens.

Pentru considerentele de fapt și de drept

expuse, instanța de fond a admis în parte acțiunea, a desființat în parte hotărârile

din 5 decembrie 2011 și din 25 ianuarie 2012 emise de către Comisia de verificare

a dreptului de proprietate și acordare a despăgubirilor S., județul Suceava, a dispus

plata în favoarea reclamanților a sumei totale de 55.513 euro la cursul oficial

al Băncii Națioanle a României din ziua plății cu titlu de despăgubiri pentru exproprierea

imobilului constând în suprafața de 1.447 mp teren, și respectiv 1.261 mp teren,

și a respins ca nefondate cererile privind plata sumei de 106.377 euro, în echivalent

în RON cu titlu de despăgubiri pentru scăderea valorii economice a suprafeței de

9.497 mp teren rămasă neexpropriată și a sumei egale cu 10% din valoarea despăgubirilor

acordate, reprezentând cheltuieli administrative necesare achiziționării unui teren

identic celui expropriat.

Fiind în culpă procesuală, în baza

art. 274 C. proc. civ., pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei suma de

5.180 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu experți și onorariu

avocat, justificate de chitanțele depuse ia dosar.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel

pârâta C.N.A.D.N.R. București, în calitate de reprezentantă a Statului Român.

Prin decizia civilă nr. 25 din 13 iunie

2013, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă,

a respins, ca nefondat, apelul pârâtei C.N.A.D.N.R. București,

în calitate de reprezentantă a Statului Român.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel

a reținut următoarele:

Art. 5 alin. (1), art. 11 alin. (7) și

alin. (8) din Legea nr. 255/2010 și art. 8 alin. (1) din H.G. nr. 53/2011 reglementează

faptul că în cadrul procedurii administrative prealabile emiterii hotărârii de expropriere,

raportul de evaluare se întocmește avându-se în vedere expertizele întocmite și

actualizate de Camerele notarilor publici, potrivit art. 77

1

alin.

(5) din Legea nr. 571/03 privind C. fisc., astfel cum s-a procedat și în procedura

administrativă din prezenta cauză, raportul de evaluare realizat de evaluatorul

C.C. având în vedere aceste dispoziții legale.

Art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010

stabilește că expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la

art. 19 se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de

prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire

a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, tară a putea contesta transferul

dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii,

iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului

despăgubirii și transferului dreptului de proprietate. Alin. (3) prevede că acțiunea

formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit

dispozițiilor art. 21-art. 27 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește stabilirea

despăgubirii.

Prima instanță a interpretat și aplicat

corect dispozițiile legale enunțate anterior, din care nu rezultă limitarea invocată

de pârât (aplicarea legii generale doar sub aspect procedural). Art. 22 alin.

(3) din Legea nr. 255/2010 face trimitere, pentru stabilirea despăgubirii, la

art. 21-art. 27 din Legea nr. 33/1994, deci inclusiv la art. 26 din Legea nr. 33/1994

care prevede expres cum se calculează despăgubirea.

În măsura în care legiuitorul ar fi dorit

doar aplicarea regulilor de procedură din Legea nr. 33/1994, era suficient să facă

trimitere doar la art. 21-art. 24 din Legea nr. 33/1994 (care prevăd instanța competentă,

obligativitatea prezenței procurorului, persoanele care se citează, căile de atac,

efectul înțelegerii părților/unor părți, posibilitatea exproprierii totale), nefiind

necesară trimiterea la art. 25-art. 27 din Legea nr. 33/1994. Or, o dispoziție legală

trebuie interpretată în sensul în care poate produce un efect, nu în sensul în care

nu are nicio aplicabilitate.

În concluzie, pentru calculul despăgubirii,

prima instanță a aplicat corect dispozițiile legii generale (art. 26-art. 27 din

Legea nr. 33/1994) la care face trimitere legea specială [art. 22 alin. (3) din

Legea nr. 255/2010], principiul „specialia generalibus derogant” nefiind încălcat.

Întrucât raportul de evaluare întocmit

de expropriator în cadrul procedurii administrative prealabile emiterii hotărârii

are în vedere expertizele întocmite și actualizate de Camerele notarilor publici

și nu reflectă valoarea de piață a terenului expropriat, astfel cum arată chiar

evaluatorul, instanța de apel a constatat că valoarea pe care o indică nu corespunde

dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, în mod corect fiind înlăturată de prima

instanță.

În ce privește valoarea stabilită prin

raportul de expertiză efectuat de comisia de experți, instanța de apel a constatat

că nu constituie o încălcare a art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 faptul că

experții au folosit și oferte de vânzare, iar nu doar prețuri rezultate din contracte

de vânzare-curnpărare. Textul de lege se referă la „prețul cu care se vând imobilele

de același fel”, ceea ce nu înseamnă că nu pot fi luate în considerare și ofertele

de vânzare în lipsa unor tranzacții efective și suficiente cu terenuri comparabile

(tranzacții care nu au fost identificate în cauză) ori când datele obținute de la

tranzacțiile efectuate nu sunt credibile și/sau nu pot fi verificate pentru evaluare.

Instanța de apel a apreciat că textul se referă și la prețurile cerute în ofertele

de vânzare, care nu pot fi apreciate ca nereale, interesul vânzătorilor fiind să

își înstrăineze bunul. Este real că, de regulă, în urma negocierilor dintre vânzător

și cumpărător prețul poate să scadă, dar diferența nu poate fi semnificativă, iar

experții au ținut cont și de acest aspect în efectuarea expertizei.

De altfel, nici pârâtul nu a demonstrat

că s-au pus la dispoziția experților contracte de vânzare-curnpărare de la data

întocmirii raportului de expertiză, 20 septembrie 2012 [conform art. 26 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994] având ca obiect terenuri din extravilan din localitatea

S., pe care experții nu le-au avut în vedere.

Contractele de vânzare-curnpărare depuse

în apel nu pot servi drept piese de comparație întrucât nu sunt din anul 2012, când

s-a efectuat raportul de expertiză, ci sunt mult anterioare acestei date (respectiv

28 aprilie 2009, 20 noiembrie 2009, 25 august 2008, 7 aprilie 2008), așadar dacă

ar fi fost avute în vedere s-ar fi încălcat dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea

nr. 33/1994 care precizează care este momentul în raport de care se stabilesc despăgubirile

(„data întocmirii raportului de expertiză”).

Este nefondată susținerea pârâtului în

sensul că experții au ignorat prețurile prevăzute în contractele autentice de vânzare-curnpărare

încheiate pentru imobile similare, în condițiile în care în suplimentul la raportul

de expertiză s-a arătat că aceste tranzacții concrete nu au fost ignorate, ci nu

au fost identificate („toate încercările noastre de a obține contracte credibile,

în principiu, de la bănci nu s-au soldat cu răspunsuri favorabile din partea acestora”),

în această situație, concluzia primei instanțe a avut în vedere în mod corect suplimentul

la raportul de expertiză, prin care s-a arătat că „în perioada întocmirii raportului,

având în vedere gradul scăzut de activitate al pieței, sursele de informare aflate

la dispoziția experților, posibile și credibile, bănci, agenții imobiliare, primărie,

intermedia, presa de specialitate, localnici, nu au oferit informații despre tranzacții

încheiate, acest aspect confirmând caracterizarea de piață imobiliară inactivă față

de perioada 2008-2010, de unde raritatea informațiilor despre tranzacții încheiate

în zonele de interes din raport”. Or, în raport de aceste concluzii ale comisiei

de experți, coroborate cu împrejurarea că nici pârâtul nu a pus la dispoziția experților/instanței

contracte de vânzare-curnpărare din anul 2012 pentru imobile similare, soluția primei

instanțe de înlăturare a acestei critici prin soluția pronunțată, a fost apreciată

drept corectă de către instanța de apel.

În ce privește aplicarea coeficienților

de individualizare, criticile pârâtului au fost considerate generice, acesta neaducând

alte argumente pertinente pentru modificarea acestor procente. De altfel, prin suplimentul

Ia raportul de expertiză s-a răspuns punctual obiecțiunilor privind coeficienții,

iar în lipsa altor elemente cu valoare probatorie egală nu pot fi înlăturate concluziile

acestei probe științifice.

Astfel, elementele de comparație ale proprietăților

comparabile (utilități, zonare, cea mai bună utilizare), fiind diferite față de

cele ale proprietății evaluate, fiecare dintre aceste diferențe a fost luată în

considerare de către cei trei experți, care au corectat prețul proprietății comparabile

prin aplicarea diferitelor procente, apreciere corectă în condițiile în care nu

s-au adus de către pârât alte argumente pertinente pentru modificarea acestor procente,

evaluatorii, potrivit Standardelor Internaționale de Evaluare, aplicând metode cantitative

și/sau calitative pentru analiza diferențelor și estimarea corecțiilor. În ce privește

deschiderea la drum și topografia, instanța de apel a constatat că în suplimentul

la obiecțiuni, experții au detaliat motivele pentru care nu se justifică aplicarea

vreunei corecții.

În concluzie, instanța de apel a considerat

că prețul determinat prin expertiza întocmită de comisia de experți evaluatori reprezintă

o dreaptă despăgubire pentru reclamanții-intimați, iar despăgubirea stabilită de

prima instanță, în condițiile art. 27 din Legea nr. 33/1994 respectă prevederile

imperative ale art. 26 din acest act normativ, în lipsa altor probe care să demonstreze

că această evaluare nu e corectă.

De asemenea, instanța de apel a considerat

că cheltuielile de judecată în sumă de 5.180 RON au fost corect acordate de prima

instanță, în raport de prevederile art. 274 C. proc. civ.

Împotriva deciziei nr. 25 din 13 iunie

2013 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă, a formulat recurs pârâtul Statul

Român, prin C.N.A.D.N.R., prevalându-se de prevederile art. 304 pct 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurentul-pârât

a arătat, în primul rând, că instanța de apel a considerat, fără temei legal, că

Legea nr. 255/2010 nu ar conține dispoziții deorgoatorii sub aspectul stabilirii

despăgubirilor cuvenite persoanelor exproprietate și că, în această privință, sunt

incidente dispozițiile art. 21-art. 27 din Legea nr. 33/1994.

Concluzia sus-menționată este consecința

greșitei interpretări a legii, deoarece, din coroborarea dispozițiilor art. 11

alin. (7) și alin. (8) din Legea nr. 255/2010 cu art. 4 alin. (2) lit. f) și

art. 8 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 rezultă

că, în cadrul procedurii administrative de expropriere despăgubirile se stabilesc

pe baza raportului de evaluare întocmit în temeiul expertizelor efectuate și actualizate

de camerele notarilor publice, potrivit art. 77

1

alin. (5) din Legea

nr. 571/2003 privind C. fisc., aceste reglementări având un caracter imperativ.

În ceea ce privește sintagma de la

art. 5 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, care se referă la „sumele individuale aferente

despăgubirilor estimate de către expropriator”, respectiva sintagmă nu justifică

aprecierea instanței de apel potrivit căreia procedura specială de stabilire a despăgubirilor

ar avea un caracter orientativ, care ar putea conduce Ia stabilirea unor despăgubiri

care să corespundă sau nu prețului de piață, deoarece se referă Ia aprobarea indicatorilor

tehnico-econornici ai investiției pentru realizarea căreia se declanșează procedurile

de expropriere, în timp ce dispozițiile art. 11 alin. (7), alin. (8) din aceeași

lege și art. 8 alin. (1) din normele de aplicare reglementează în mod imperativ

modalitatea de evaluare a imobilelor expropriate, obligând expertul evaluator să

se raporteze la expertizele actualizate ale camerelor notarilor publici.

Recurentul-pârât mai susține că dispozițiile

art. 22 din Legea nr. 255/2010 fac trimitere la prevederile art. 21-art. 27 din

Legea nr. 33/1994, însă această trimitere se referă la dispozițiile de drept procedural

din actul normativ ce constituie dreptul comun în materie, iar nu la modalitatea

de evaluare și stabilire a despăgubirilor.

În raport de cele arătate, recurentul-pârât

consideră că valoarea despăgubirilor cuvenite reclamanților a fost corect stabilită

în cadrul procedurii administrative în raport de prețurile estimate prin expertiza

notarială valabilă la data emiterii hotărârii de expropriere, context în care cererea

de anulare a acestei hotărâri nu se justifică a fi admisă.

Un al doilea motiv de recurs se referă

la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, recurentul-pârât

considerând că, în mod greșit ambele instanțe au valorificat concluziile raportului

de expertiză efectuat în cauză în condițiile în care acest raport nu reflectă prețul

cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel, deoarece experții nu au

verificat și identificat niciun fel de tranzacții concrete cu privire la imobile

cu caracteristici similare terenului expropriat, ci au fost avute în vedere oferte

de vânzare postate pe internet sau la agențiile imobiliare pentru terenuri asemănătoare,

valoarea despăgubirilor fiind calculată în raport de aceste oferte, după aplicarea

unor coeficienți de corecție care ar fi trebuit să reflecte deosebirile existente

între terenul expropriat și parcelele la care se referă anunțurile de vânzare avute

în vedere.

Contrar celor reținute de experți și de

instanțe, recurentul-pârât arată că există tranzacții efective pe piața imobiliară

la care experții aveau obligația să se raporteze la stabilirea prețului de circulație,

în concordanță cu prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, tranzacții

atestate de contractele de vânzare-cumpărare autentice invocate prin memoriul de

apel, depuse la dosarul cauzei și care reflectă, pentru terenurile situate pe raza

comunei S., o valoare de circulație medie de circa 10 ori mai mică decât cea stabilită

prin raportul de expertiză, valoare practicată într-o perioadă în care piața imobiliară

era mult mai activă decât la data exproprierii.

În consecință, recurentul-pârât consideră

că, pentru aplicarea corectă a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994

era necesar să fie avute în vedere prețurile concrete de tranzacționare cuprinse

în contracte autentice încheiate cu privire la imobile similare, iar evaluarea parcelei

în discuție să se raporteze la aceste prețuri, iar nu la oferte care reflectă doar

prețurile solicitate de potențialii vânzători.

Al treilea motiv de recurs privește data

în raport de care se calculează despăgubirile cuvenite persoanei expropriate, recurentul-pârât

considerând că instanța de apel, în mod nelegal, a ținut seama de prețul cu care

se vând în mod obișnuit imobilele de același fel la data întocmirii raportului de

expertiză, ignorând faptul că, sub aspectul stabilirii despăgubirilor, Legea

nr. 33/1994 reglementează o procedură diferită față de cea specială prevăzută de

Legea nr. 255/2010.

În sistemul Legii nr. 33/1994, instanța

este sesizată în mod direct cu cererea de expropriere, fiind învestită să se pronunțe

atât în ceea ce privește pretenția de expropriere, întinderea imobilului expropriat

și valoarea despăgubirilor, fără derularea vreunei proceduri prealabile.

În schimb, în reglementarea Legii nr. 255/2010,

despăgubirile cuvenite persoanei expropriate se stabilesc în cadrul unei proceduri

administrative prealabile, prin hotărârea emisă de expropriator, iar, potrivit art

9 alin. (4) și respectiv 2 din acest act normativ, transferul dreptului de proprietate

operează de drept la data emiterii actului administrativ de expropriere de către

expropriator, ulterior consemnării despăgubirilor, contestația împotriva deciziei

de expropriere nesuspendând transferul dreptului de proprietate asupra imobilului

în cauză.

Prin urmare, în sistemul Legii nr. 255/2010

transferul dreptului de proprietate operează la momentul emiterii hotărârii de expropriere,

așa încât nu există nicio rațiune pentru calculul despăgubirilor în funcție de o

dată ulterioară la care, în eventualitatea formulării unei contestații, se întocmește

raportul de expertiză.

Așa fiind, data la care trebuiau să se

raporteze experții și instanța la stabilirea despăgubirilor era data emiterii hotărârii

de expropriere.

Drept urmare, recurentul-pârât a solicitat

admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, cu consecința respingerii cererii

de chemare în judecată formulată de către reclamanți.

Intimații-reclamanți au depus, în termen

legal, întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, susținând și că

motivul 3 de recurs referitor la data în raport de care se calculează despăgubirile

cuvenite persoanei expropriate este invocat omisso medio, precum și obligarea recurentului-pârât

la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu! de avocat, în cuantum

de 1.450 RON.

Analizând recursul prin prisma dispozițiilor

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat pentru considerentele

ce se succed:

Prin criticile de la pct. 1 și pct. 3 din

recurs, recurentul-pârât susține că, prin decizia atacată, instanța de apel a încălcat

prevederile art. 22 din Legea nr. 255/2010 și ale art. 26 alin. (2) din Legea

nr. 33/1994 atunci când a acordat despăgubirile stabilite de experți raportat la

momentul efectuării expertizei în procedura de control judiciar. Momentul la care

ar trebui raportate aceste despăgubiri este, în opinia recurentului-pârât, cel al

efectuării expertizei în procedura administrativă de expropriere prevăzută de Legea

nr. 255/2010, respectiv data exproprierii.

În motivările acestor critici sunt aduse

mai multe argumente ce țin de procedurile distincte de expropriere reglementate

de cele două legi, de natura juridică diferită a acestor proceduri și de interpretarea

textelor legale menționate.

În primul rând, susținerea intimațiior-reclarnanți

din întâmpinare, în sensul că motivul 3 de recurs referitor la data în raport de

care se calculează despăgubirile cuvenite persoanei expropriate este invocat omisso

medio, nu poate fi reținută, întrucât criticile de la pct. 1 din recurs privitoare

la procedura derogatorie a Legii nr. 255/2010 în raport de Legea nr. 33/1994 se

referă, implicit la momentul calculării despăgubirilor, fiind raportat la data efectuării

expertizei în procedura administrativă de expropriere, iar această critică a fost

reiterată și în fața instanței de apel.

În al doilea rând, Înalta Curte apreciază

ca fiind nefondate aceste critici ale recurentuiui-pârât.

Art. 22 alin. (1) și alin. (3) din

Legea nr. 255/2010, prevăd că:

„(1) Expropriatul nemulțumit de cuantumul

despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanței judecătorești competente

în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată

hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără

a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului

supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii

de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferului dreptului de proprietate.

(3) Acțiunea formulată în conformitate

cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-art.

27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică,

în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.”

Art. 26 din Legea nr. 33/1994, la care

face trimitere textul anterior citat, dispune că: „La calcularea cuantumului despăgubirilor,

experții, precum și instanța, vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit,

imobile de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii

raportului de expertiză (...)”.

Nu poate fi reținută susținerea recurentuiui-pârât

în sensul că dispozițiile art 22 din Legea nr. 255/2010 fac trimitere la prevederile

art. 21-art. 27 din Legea nr. 33/1994, însă această trimitere se referă la dispozițiile

de drept procedural din actul normativ ce constituie dreptul comun în materie, iar

nu la modalitatea de evaluare și stabilire a despăgubirilor.

Se opune acestei susțineri interpretarea

sistematică a prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Astfel, art 21-art. 27 din Legea nr. 33/1994

reglementează procedura judiciară a exproprierii. în cuprinsul acesteia, este determinat,

prin art. 25, modul de constituire al comisiei de experți care va efectua expertiza

ce urmează a avea ca obiectiv tocmai stabilirea cuantumului despăgubirilor, în condițiile

art. 26. Prin urmare, este indiscutabil că raportul de expertiză la care fac trimitere

prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 este cel efectuat în etapa judiciară.

De asemenea, nu se poate susține că această

interpretare nu ar putea fi aplicată în cazul exproprierilor efectuate în temeiul

Legii nr. 255/2010, câtă vreme art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 tace trimitere

expresă la procedura reglementată de art. 21-art. 27 din Legea nr. 33/1994, fără

nicio distincție; drept urmare, concluzia care se impune este aceea că această trimitere

include modalitatea de stabilire a despăgubirilor în condițiile art. 26 din Legea

nr. 33/1994, adică prin raportare la data efectuării raportului de expertiză care,

pentru considerentele anterior expuse, nu poate fi, în interpretarea art. 26 din

Legea nr. 33/1994, decât un raport efectuat în procedura judiciară.

Această interpretare, rezultată din voința

legiuitorului de a reglementa un anumit moment ca dată de referință în calculul

despăgubirilor cuvenite expropriatului, nu ar putea fi înlăturată de natura diferită

a celor două proceduri. Dacă s-ar fi dorit ca în cazul exproprierilor efectuate

în baza Legii nr. 255/2010 să existe o altă dată de referință în calculul acestor

despăgubiri, legiuitorul ar fi reglementat acest aspect în cuprinsul Legii nr. 255/2010,

însă, trimiterea la dispozițiile Legii nr. 33/1994, pe care Legea nr. 255/2010 o

face în cuprinsul său, în ceea ce privește data în raport cu care se calculează

despăgubirile, denotă intenția legiuitorului de a reglementa unitar data de referință

în privința despăgubirilor ce se cuvin persoanelor expropriate, indiferent de actul

normativ în temeiul căruia a operat exproprierea.

În privința criticii de la pct. 2 din memoriul

de recurs, privitoare la interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art.

26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, cu referire la faptul că expertiza a avut în

vedere oferte de vânzare postate pe internet sau la agențiile imobiliare pentru

terenuri asemănătoare, iar nu la tranzacții efective concretizate în cuprinsul unor

contracte de vânzare-cumpărare, se constată că și aceasta este nefondată.

După cum rezultă din raportul de expertiză

efectuat în cauză, la data întocmirii acestuia (cerință impusa de norma legala),

s-au avut în vedere patru oferte de vânzare.

Acest lucru denotă faptul că nu s-a dispus

de acte de vânzare-cumpărare, acestea nefiind încheiate, iar singura modalitate

de stabilire a despăgubirilor, care trebuie acordate, nu poate fi decât cea la care

s-a apelat, împrejurare arătată de comisia de experți în suplimentul la raportul

de expertiză privind obiecțiunile formulate de recurentul-pârât.

Mai mult decât atât, expertul parte ai

recurentului-pârât, expropriator, a achiesat la valoarea propusă prin raportul de

expertiză efectuat în fața primei instanțe și la răspunsul la obiecțiunile formulate

de recurentul-pârât.

În măsura în care nu au fost perfectate

tranzacții în acea perioadă, se putea recurge la alte mijloace de probă concludente,

din categoria cărora puteau face parte și ofertele de preț ale agențiilor imobiliare

ori prețurile din anunțurile de mica publicitate din zonele locale.

Susținând contrariul, îi revenea recurentului-pârât

sarcina probării afirmației că valoarea terenului determinată de către experți nu

corespunde prețurilor de vânzare ale terenurilor de același fel din unitatea administrativ-teritorială.

Or, recurentul-pârâtul nu a înțeles să

probeze aceste susțineri și nu a înfățișat vreun act de vânzare-cumpărare încheiat

în preajma datei raportului de expertiză, în niciuna dintre fazele procesuale parcurse

în cauză, inclusiv în recurs, ci a depus doar în apel copii ale unor contracte de

vânzare-cumpărare din perioada 2008-2009, lucru ce demonstrează, o dată în plus,

împrejurarea că, la data efectuării expertizei, anul 2012, nu au fost identificate

comparabile adecvate, anume tranzacții perfectate pentru terenuri de același fel

din aceeași unitate administrativ-teritorială,

De altfel, recurentul-pârât avea obligația

procedurală de a depune la dosar înscrisuri relevante pentru determinarea valorii

terenului, în conformitate cu prevederile art 129 alin. 1 C. proc. civ., ceea ce,

așa cum a fost arătat mai sus, nu s-a întâmplat în cauză.

Pe de altă parte, instanța de judecată

este îndreptățită a stabili cuantumul despăgubirilor prin aprecierea coroborată

a probelor administrate, în cadrul cărora raportului de expertiză întocmit în cauză

nu i s-ar putea recunoaște o poziție superioară. Sunt de reținut, în acest sens,

prevederile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, în conformitate cu care „Primind

rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate

de părți și va hotărî”.

Pe acest temei, în măsura în care recurentul-pârât

ar fi înfățișat contracte de vânzare-cumpărare încheiate în perioada relevantă pentru

alte imobile de același fel cu terenul în litigiu, instanța ar fi putut cenzura

valoarea inserată în raportul de expertiză, apreciind, eventual, asupra oportunității

întocmirii unei noi lucrări de specialitate cu același obiectiv, în valorificarea

acelor comparabile.

Întrucât pârâtul nu a depus la dosar asemenea

înscrisuri relevante și nici nu a solicitat sprijinul instanței pentru procurarea

acestora, prin administrarea de probe în condițiile art. 175 C. proc. civ., nu se

poate reține nerespectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Așa fiind, în mod legal, instanța de apel

și-a însușit raportul de expertiză efectuat în cauză cu privire la valoarea despăgubirilor

stabilite pe terenul expropriat.

Potrivit celor anterior redate, Înalta

Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge

recursul ca nefondat.

În aplicarea art. 274 C. proc. civ., va

obliga pe recurentul-pârât la plata sumei de 1.450 RON reprezentând cheltuieli de

judecată către intimații-reclamanți, reprezentând onorariu avocat, conform chitanței

depuse la acest dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de pârâtul Statui Român prin C.N.A.D.N.R. împotriva deciziei nr. 25 din 13 iunie

2013 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă.

Obligă pe recurentul-pârât la cheltuieli

de judecată în cuantum de 1.450 RON către intimații-reclamanți M.S.G. și M.A.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 31

ianuarie 2014.