ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 355/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 355/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând, în condițiile art. 256 C.

proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului

Suceava

la data de 10

februarie 2012, reclamanta A.S. a chemat în judecată pe pârâtul Statul român

reprezentat prin C.N.A.D.N.R. SA, solicitând: desființarea parțială a

hotărârilor nr. 122, 123 și 124, toate din 8 noiembrie 2011, emise de Comisia

de verificare a dreptului de proprietate și acordarea despăgubirilor comuna Ș.,

jud. Suceava, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate pentru

suprafețele de teren expropriate, de 160 m.p., identică cu parcela de 495 m.p.

identică cu parcela și de 1.695 m.p., identică cu parcela, situate pe

amplasamentul lucrării "Varianta de ocolire Suceava" și obligarea

pârâtei la plata unei despăgubiri de 92.690 euro, în echivalent în RON la

cursul de schimb de la data introducerii acțiunii; obligarea pârâtei să-i

plătească suma de 182.199 euro, în echivalent în RON, cu titlu de despăgubiri

pentru scăderea valorii economice a suprafeței de teren de 15.692 m.p. rămasă

în urma dezmembrării parcelelor expropriate, sumă calculată la cursul de schimb

valutar de la data introducerii acțiunii; obligarea pârâtei la plata sumei

egală cu 10 % din valoarea despăgubirilor suprafețelor de teren expropriate, reprezentând

cheltuieli administrative necesare achiziționării unui teren identic; obligarea

pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civila nr. 495 din 12 martie

2013, Tribunalul Suceava

,

secția civilă a admis contestația, a modificat în parte hotărârile nr. 122, 123

și 3 24 din 8 noiembrie 2011 emise de Comisia de verificare a dreptului de proprietate

și acordare a despăgubirilor comuna Ș., jud. Suceava și a dispus plata de către

Statul român reprezentat prin C.N.A.D.N.R. către contestatoare a sumei totale de

44.911 euro, echivalentul în RON la data plății, din care 34.748 euro pentru suprafața

de 1.695 m.p, 1600 euro pentru suprafața de 160 m.p. și 8563 euro pentru suprafața

de 495 m.p., reprezentând valoarea terenurilor expropriate la data întocmirii raportului

de expertiză.

Totodată, a respins, ca neîntemeiată, cererea

având ca obiect obligarea intimatei la plata unei sume egale cu 10% din valoarea

despăgubirilor, respectiv suma de 4.491 euro cu titlu de prejudiciu cauzat, reprezentând

cheltuielile administrative necesare achiziționării unui teren în locul terenului

expropriat și a obligat intimatul să plătească contestatoarei suma de 7.180 RON

cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță

a reținut că pentru stabilirea valorii despăgubirilor, în conformitate cu disp.

art. 25 din Legea nr. 33/1994 a fost încuviințată proba cu expertiză tehnică de

specialitate efectuată de o comisie formată din 3 experți. Potrivit acestui raport"

de expertiză și a suplimentului, valoarea terenului expropriat este de 44.911 euro,

din care 34.748 euro pentru suprafața de 1.695 m.p.; 1.600 euro pentru 160 m.p.

și 8.563 euro pentru 495 m.p., și care reprezintă valoarea de la data întocmirii

raportului de expertiză.

Concluzia comună a celor trei experți se

întemeiază pe standardele internaționale de evaluare, informațiile obținute de la

agențiile imobiliare, bănci, iar pentru determinarea valorii terenurilor a fost

utilizată metoda comparației deviate, în conformitate cu disp. art. 26 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994. Aceste concluzii au fost însușite de către toți cei trei

experți care au format comisia de evaluare, experții aleși de părți neavând opinii

diferite cu privire la valoarea terenului.

Instanța de fond a mai reținut, că reclamanta

nu justifică cheltuielile solicitate, în cuantum de 10% din valoarea despăgubirilor,

reprezentând cheltuieli administrative pentru achiziționarea unui teren de aceeași

natură și valoare, în raport de disp. art. 26 din Legea nr. 33/1994, care prevăd

că „despăgubirile se compun din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat

proprietamiui sau altei persoane îndreptățite". Textul de lege menționat are

în vedere un prejudiciu cert, determinat sau determinabil, condiție care nu este

îndeplinită în cauză, achiziționarea de către reclamantă a unui teren similar pentru

edificarea unei case de vacanță fiind absolut incertă.

Prin decizia nr. 1.9 din 28 mai 2013, Curtea,

de Apel Suceava

, secția

I

civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat

de pârâta C.N.A.D.N.R. SA împotriva sentinței Tribunalului.

Pentru a decide astfel, instanța de apel

a reținut că potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (8) din Legea nr. 255/2010 „raportul

de evaluare se întocmește avându-se în vedere expertizele întocmite și actualizate

de Camerele notarilor publici, potrivit art. 77

1

alin. (5) din Legea

nr. 571/03 privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare".

Necontestat, dispozițiile Legii nr. 255/2010

au caracter special în raport de cele ale Legii-cadru în materie, nr. 33/1994, aplicându-se

cu prioritate, conform principiului „specialia generalibus derogant".

În interpretarea dispozițiilor art. 22

din Legea nr. 255/2010, care reglementează expres posibilitatea expropriatului de

a se adresa unei instanțe judecătorești doar pentru rezolvarea nemulțumirilor sale

legate de „cuantumul despăgubirilor" - alin. (1) și care fac trimitere la dispozițiile

art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 în ceea ce privește stabilirea despăgubirilor"

- alin. (3), nu se poate aprecia că trimiterea la dispozițiile din legea-cadru,

expres indicate, ar viza doar aspecte procedurale, astfel cum susține pârâtul-apeiant

Din coroborarea dispozițiilor art. 26 și

27 din Legea nr. 33/1994 cu cele ale Legii nr. 255/2010, anterior citate rezultă

că despăgubirea se stabilește în funcție de prețul cu care se vând pe piața liberă

din zona respectivă imobilele de felul celui expropriat, ia data întocmirii raportului

de expertiză.

Raportul de evaluare întocmit de expropriator

în cadrul procedurii administrative prealabile emiterii hotărârii „are în vedere"

art. 11 alin. (8) expertizele întocmite și actualizate de Camerele notarilor publici,

iar pe baza acestuia expropriatorul „estimează" art. 5 alin. (1) sumele individuale

aferente despăgubirilor.

Există, așadar, posibilitatea ca aceste

„estimări" să fie inferioare prețului de circulație al imobilului pe piața

liberă din zonă și/sau să nu acopere integral prejudiciul suferit de expropriat,

caz în care acesta are deschisă calea acțiunii în justiție, care „se soluționează

potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994".

Doar despăgubirea astfel stabilită poate

fi apreciată „dreaptă", în sensul dispozițiilor art. 44 din Constituție, în

acord cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.E.D.O.

Această interpretare este în acord și cu

cea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia civilă nr. 4386 din

13 septembrie 2010, dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, potrivit căreia

principiul consacrat de legiuitor prin aceste prevederi legale este acela al despăgubirii

integrale a proprietarului expropriat, ceea ce presupune ca despăgubirea să cuprindă

valoarea reală a imobilului și daunele provocate proprietarului, adică prejudiciul

efectiv (damnam emergens) și beneficiul nerealizat (lucrum cesans).

Curtea de apel a arătat și că prin memoriul

de apel a fost exprimată nemulțumirea pârâtului față de cuantumul despăgubirilor

reținut de prima instanță din concluziile raportului de expertiză efectuat de comisia

constituită potrivit dispozițiilor speciale ale Legii nr. 33/1994 și, deci, față

de conținutul acestei lucrări ce a fundamentat soluția tribunalului.

În expertiza efectuată în cauză la prima

instanță, la stabilirea despăgubirilor pentru imobilul expropriat s-a aplicat metoda

comparației directe sau a vânzărilor prin care s-a estimat valoarea de piață a imobilului,

avându-se în vedere patru proprietăți comparabile, aplicându-se corecțiile succesive

în funcție de elementele de comparație stabilite prin Standardele internaționale

de evaluare.

S-a susținut de către pârât ca experții

erau obligați a avea în vedere prețul unor tranzacții reale încheiate cu privire

la terenuri similare, fără a depune însă la dosarul de fond înscrisuri doveditoare

ale unor astfel de tranzacții sau, eventual, fără indicarea unei modalități de a

se pune la dispoziția experților înscrisurile necesare.

De asemenea, instanța de apel a reținut

că valoarea de piață a terenului a fost stabilită de experți prin metoda comparației

directe, potrivit căreia, într-adevăr, această valoare se obține din dovezile de

piață ale prețurilor tranzacționale ale unor terenuri similare. însă, în ipoteza

în care nu există tranzacții efective și suficiente cu terenuri comparabile sau

când datele obținute de la tranzacțiile efectuate nu sunt. credibile și/sau nu pot

fi verificate pentru evaluare se pot folosi și prețurile cerute prin ofertele de

vânzare sau prețurile oferite prin cererile de cumpărare pentru terenuri comparabile,

cu efectuarea corecțiilor corespunzătoare,

În suplimentul la raportul de expertiză

efectuat în cauză, experții și-au argumentat" opțiunea pentru ofertele de vânzare

pentru terenuri similare sau comparabile, precizând că sursele de informare aflate

Ia dispoziția lor, posibile și credibile - bănci, agenții imobiliare, primărie,

intermedia, presa de specialitate, localnici - nu au oferit informații despre tranzacții

încheiate, ceea ce confirmă caracterizarea de piață imobiliară inactivă față de

perioada anterioară, 2008-2010 și că puținele tranzacții efective nu sunt credibile,

date fiind diferențele nejustificat de mari între prețurile de vânzare. Așa fiind,

cei trei experți au fost de acord că folosirea ofertelor este singura rațională

și se bazează pe încrederea care trebuie atribuită datelor faptice și ipotezelor

utilizate (Standardele internaționale de evaluare 2011, IVS - cadru general).

Au argumentat experții că informațiile

despre preț din oferte de pe o piață inactivă pot fi totuși o dovadă a valorii de

piață, deoarece chiar pe piețele în declin există vânzători care nu acționează sub

constrângerea de a vinde; în acest context, a nu ține cont de dovada prețurilor

realizate de vânzători ar însemna ignorarea realității pieței.

În raport de dispozițiile art. 26 din Legea

nr. 33/1994 și de conținutul raportului de expertiză tehnică întocmit de cei trei

experți evaluatori, dintre care unul numit de instanță și câte unul desemnat de

părți, instanța de apel a constatat că suma de 0,3 euro/m.p. propusă de expropriator

pentru terenul în suprafață de 4.477 m.p. ce face obiectul exproprierii pentru cauză

de utilitate publică nu reflectă valoarea de circulație a imobilului, neputând reprezenta

o justă despăgubire, în sensul legii.

Elementele de comparație ale proprietății

comparabile (deschiderea la drum, utilitățile, mărimea) fiind diferite față de cele

ale proprietății evaluate, fiecare dintre aceste diferențe a fost luată în considerare

de către cei trei experți, care au corectat prețui proprietății comparabile în sensul

reducerii acestuia cu diferite procente (14%, 1 %, 4% și respectiv, 5%, 3%, 7%),

apreciere corectă în condițiile în care prin suplimentul la raportul de expertiză

s-a explicat aplicarea acestor corecții, iar pârâtul apelant nu a adus alte argumente

pertinente pentru modificarea acestor procente, evaluatorii, potrivit Standardelor

internaționale de evaluare, aplicând metode cantitative și/sau calitative pentru

analiza diferențelor și estimarea corecțiilor.

Așa fiind, instanța de apel a apreciat

că prețurile de 20,50 euro/m.p., 12,10 euro/m.p. și respectiv, de 17,30 euro/m.p.

determinate prin expertiza întocmită de comisia de experți evaluatori în cauză reprezintă

o dreaptă despăgubire pentru reclamantă, astfel că despăgubirea stabilită de prima

instanță, în condițiile art. 27 din Legea nr. 33/1994 respectă prevederile imperative

ale art. 26 din lege.

În ce privește critica formulată în subsidiar

de pârât, privind cuantumul cheltuielilor de judecată stabilit în sarcina sa, curtea

de apel a reținut că, în cauză, pârâtul ca parte căzută în pretenții a fost obligat

în considerarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. să plătească reclamantei suma

de 7.180 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul aferent

expertizei achitat de reclamantă și onorariul perceput de avocatul reclamantei.

Având în vedere că proba a servit integral

ia darea soluției, în considerarea complexității cauzei și a muncii depuse de avocat,

instanța de apel a apreciat că prima instanță a făcut o corectă aplicare în cauză

a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., dispozițiile art. 276 C. proc. civ. neimpunându-se

a fi aplicate.

S~a subliniat și faptul că potrivit dovezilor

atașate dosarului de fond reclamanta a efectuat în cauză cheltuieli cu expertiza,

suplimentul de expertiză și onorariul avocat în valoare totală de 9.204,5 RON, iar

pârâtul a fost obligat la plata unei părți din acest cuantum, respectiv suma de

7.180 RON.

împotriva acestei decizii a declarat recurs

pârâta C.N.A.D.N.R. SA,

invocând

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând modificarea hotărârii atacate,

în sensul admiterii apelului, schimbării în tot a sentinței tribunalului și, pe

fond, respingerea acțiunii.

Printr-un prim motiv de recurs, pârâta

a arătat că instanța de apel în mod greșit a înlăturat critica referitoare la incidența

în cauză a unei proceduri derogatorii speciale de stabilire a despăgubirilor, consacrată

de dispozițiile Legii nr. 255/2010 și de normele metodologice de aplicare a acestei

legi.

Instanța de apel a considerat, fără temei

că Legea nr. 255/2010 nu ar conține dispoziții derogatorii sub aspectul stabilirii

despăgubirilor cuvenite persoanelor expropriate și că în această privință sunt incidente

dispozițiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.

Această concluzie este consecința unei

greșite interpretări a dispozițiilor art. 11 alin. (7) și (8) din Legea nr. 255/2010

și ale art. 4 alin. (2) lit. f) din normele metodologice de aplicare a legii, din

coroborarea cărora rezultă că în cadrul procedurii administrative de expropriere

despăgubirile se stabilesc pe baza raportului de evaluare pe baza expertizelor întocmite

și actualizate de Camerele notarilor publici, aceste reglementări având un caracter

imperativ.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 22

din Legea nr. 255/2010 fac trimitere la dispozițiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994,

însă această trimitere se referă la dispozițiile de drept procedural din actul normativ

ce constituie dreptul comun în materie, iar nu la modalitatea de evaluare și de

stabilire a despăgubirilor.

Pârâta a arătat că, în raport de cele ce

preced, prin rapoartele de evaluare întocmite de evaluator Călinescu Costei, valoarea

terenurilor expropriate a fost stabilită în cadrul procedurii administrative la

suma de 0,3 euro/m,p., corespunzător valorii determinate prin expertiza întocmită

de Camera notarilor publici Suceava pentru terenurile arabile extravilane situate

pe raza comunei Ș., cu respectarea dispozițiilor art. 11 alin. (7) și (8) din Legea

nr. 255/2010 și art. 8 alin. (1) din normele metodologice, așa încât cererea reclamantei

de anulare a hotărârilor de expropriere nu se justifică a fi admisă.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs,

pârâta a invocat o greșită interpretare și aplicare în speță a dispozițiilor

art. 26 din Legea nr. 33/1994, în raport de care ambele instanțe în mod eronat au

valorificat concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, în condițiile

în care acest raport nu reflectă prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele

de același fel.

Experții nu au verificat și identificat

niciun fel de tranzacții concrete cu privire la imobile cu caracteristici similare

terenului expropriat, ci au avut în vedere doar oferte de vânzare postate pe internet

sau la agențiile imobiliare pentru terenuri asemănătoare, valoarea despăgubirilor

fiind calculată în raport de aceste oferte, după aplicarea unor coeficienți de corecție

care ar fi trebuit să reflecte deosebirile existente între terenurile expropriate

și parcelele la care se referă anunțurile de vânzare avute în vedere.

Contrar celor reținute de experți și de

instanțe există tranzacții efective pe piața imobiliară la care experții aveau obligația

să se raporteze și în raport de care se poate stabili prețul de circulație în concordanță

cu dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, tranzacții atestate de

contractele de vânzare-cumpărare autentice depuse în copie la dosar în apel și care

reflectă, pentru terenurile aflate pe raza comunei Ș., o valoare de circulație medie

de cea. 10 ori mai mică decât cea stabilită prin raportul de expertiză.

Concluziile raportului de expertiză se

impunea a fi înlăturate prin prisma înscrisurilor noi depuse în apel, care reflectă

realitatea pieței imobiliare din zonă la o dată la care prețurile practicate erau

net superioare față de data emiterii hotărârilor de expropriere contestate (anii

2008-2009).

Prin cel de-al treilea motiv de recurs,

pârâta a formulat critici privind data în raport de care au fost calculate despăgubirile

cuvenite persoanei expropriate, decizia instanței de apei fiind nelegală sub acest

aspect.

În sistemul Legii nr. 33/1994, la calculul

despăgubirilor se ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele

de aceiași fel la data întocmirii raportului de expertiză. Potrivit acestei legi,

instanța este sesizată în mod direct cu cererea de expropriere, fiind învestită

să se pronunțe atât în ceea ce privește pretenția de expropriere, întinderea imobilului

expropriat și valoarea despăgubirilor, fără derularea unei proceduri prealabile.

În reglementarea Legii nr. 255/2010, transferul

dreptului de proprietate operează la momentul emiterii hotărârii de expropriere,

așa încât nu există nicio rațiune pentru calculul despăgubirilor în funcție de o

dată ulterioară la care, în eventualitatea formulării unei contestații, se întocmește

raportul de expertiză.

Așa fiind, data la care trebuiau să se

raporteze experții și Instanța la stabilirea despăgubirilor era data emiterii hotărârii

de expropriere.

Analizând recursul prin prisma dispozițiilor

legale incidente și a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte reține următoarele;

Printr-un prim motiv de recurs, pârâta

a criticat valoarea despăgubirii stabilită de instanță pentru terenul expropriat,

susținând că sunt aplicabile în speță prevederile Legii nr. 255/2010 și normele

metodologice de aplicare a acestei legi.

În raport de obiectul pricinii deduse judecății,

respectiv contestarea hotărârii expropriatorului de stabilire a cuantumului despăgubirii,

critica invocată de recurentă este nefondată, atât timp cât în mod judicios instanțele

fondului au statuat legai asupra împrejurării că Legea nr. 255/2010 nu conține dispoziții

procedurale derogatorii sub aspectul stabilirii despăgubirilor cuvenite persoanelor

expropriate, nemulțumite de prețui stabilit în faza procedurii administrative, reținându-se

corect că soluționarea cererii în privința stabilirii despăgubirii se realizează

conform reglementării înscrise în art. 23 -27 din Legea nr. 33/1994.

Dispozițiile Legii nr. 255/2010 vizează

etapa necontenctoasă a procedurii de expropriere, făcând trimitere explicită la

obligațiile expropriatorului, anterioare emiterii hotărârii privind stabilirea despăgubirilor,

respectiv întocmirea documentației tehnico-economice și cadastral juridice necesară

raportului de evaluare, realizat în faza administrativă.

Ca atare, este certă distincția stabilită

de legiuitor între evaluarea operată în vederea exproprierii, în etapa administrativă,

procedură condusă de către expropriator și expertiza ce se efectuează în etapa judiciară,

urmare formulării unei contestații de către proprietarul imobilului supus exproprierii,

efectuată conform art. 25 din lege, de către o comisie compusă din trei experți.

În speță, despăgubirea oferită de expropriator

s-a bazat pe un raport de evaluare efectuat în temeiul unei proceduri diferite și

anterioare celei reglementate de prevederile Legii nr. 33/1994.

În consecință, textele invocate de recurentă

nu sunt aplicabile în speță, raportul de evaluare întocmit anual pentru Camera notarilor

publici putând avea doar valoare orientativă, dar neputând înlocui raportul de expertiză

pe care legea îl cere în cadrul procedurii judiciare de stabilire a despăgubirilor

în caz de expropriere.

în privința stabilirii cuantumului despăgubirii

de către instanță sunt aplicabile prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, la

care face trimitere în mod expres chiar Legea nr. 255/2010, prin art. 22 alin.

(1) și (3). Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile acestui articol se

soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/I994 privind exproprierea

pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.

Conținutul acestui text relevă cu certitudine

faptul că pentru stabilirea cuantumului despăgubirii se aplica art,26 menționat

anterior.

În concluzie, dispozițiile legale invocate

de către pârâtă referitoare la evaluarea despăgubirilor din Legea nr. 255/2010 și

normele de aplicare ale acesteia se referă la evaluarea făcută anterior exproprierii,

în faza procedurii administrative și nu la stabilirea despăgubirilor de către instanță

în caz de contestare a hotărârii expropriatorului.

Reeurenta-pârâtă invocă prin al doilea

motiv de recurs nerespectarea criteriilor înscrise în art. 26 alin. (2) din Legea

nr. 33/I994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește

stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanțiior-intimați.

Potrivit art. 26 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 33/1994 „Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul

cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.

La calcularea cuantumului despăgubirilor,

experții, precum și instanța, vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit,

imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii

raportului de expertiză, precum și Ia daunele aduse proprietarilor sau, după caz,

altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia".

Conform dispozițiilor legale enunțate,

pentru stabilirea despăgubirii, experții se vor raporta la prețul cu care se vând,

în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-îeritorială

la data întocmirii raportului de expertiză.

Pe cale de consecință, nu pot fi validate

de către instanță concluziile unui raport de expertiză în care, contrar prevederilor

legale aplicabile, experții folosesc la stabilirea despăgubirii alte criterii decât

cele prevăzute de lege, fundamentându-și concluziile și raportându-se la date și

elemente ce sunt în dezacord cu cerințele impuse de textul de lege menționat.

Or, în speță, din constatările raportului

de expertiză rezultă că pentru determinarea valorii de piață a imobilelor în litigiu

experții s-au raportat la ofertele imobiliare publicate pe internet, motivând că

„nu au fost identificate tranzacții cu terenuri similare în care să fie trecut prețul

real de tranzacționare.

Având în vedere că valoarea despăgubirilor

pentru imobile trebuie să se stabilească prin raportare la tranzacții încheiate

pentru imobile similare la momentul efectuării expertizei (august-septembrie 2012),

experții nu erau îndreptățiți să facă aprecieri privind realitatea datelor înscrise

în contractele de vânzare-cumpărare și să calculeze valoarea de despăgubire pe baza

altor date și criterii decât cele prevăzute de lege.

Așadar, în speță, raportul de expertiză

judiciară omologat de instanțe a nesocotit dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994,

informațiile pe care acesta s-a fundamentat fiind în dezacord cu cerințele impuse

de textul de lege aplicabil.

Față de caracterul explicit al normei legale

sus-menționate și față de junsprudența unitară a instanței supreme care a configurat

înțelesul acestei norme nu poate fi avut în vedere decât prețul cu care se vând,

în mod obișnuit, imobilele de același fel din unitatea administrativ teritorială

în care este situat terenul supus exproprierii (amplasate în aceeași zonă și făcând

pane din aceeași categorie de folosință), preț ce reiese din tranzacții încheiate

la momentul efectuării expertizei (preț plătit efectiv și consemnat ca atare în

contracte autentice de vânzare-cumpărare).

Cum pentru stabilirea despăgubirii la care

este îndreptățită reclamanta potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 se

impune efectuarea unei expertize de specialitate, probă incompatibilă cu structura

recursului, potrivit art. 305 C. proc. civ., se impune admiterea recursului declarat

de pârâtă, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței

de apei.

Cu ocazia rejudecării, instanța de trimitere

va trebui să dispună efectuarea unui nou raport de expertiză, în condițiile legii,

pentru a respecta criteriile pe care doar legea le poate impune, în acest sens fiind

relevante toate înscrisurile care furnizează informații concludente privind prețul

plătit efectiv și consemnat ca atare în cuprinsul contractelor autentice de vânzare-cumpărare,

precum și orice alte relații care sunt compatibile normei legale incidente.

În acest sens, pot fi obținute relații

privind tranzacțiile efectuate cu imobile similare celor expropriate de la autoritățile

ce dețin astfel de date: administrația financiară, camera notarilor publici, oficiul

de cadastru și publicitate imobiliară, primărie.

Referitor la cel de-al treilea motiv de

recurs, aplicabile sunt dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, potrivit

cărora valoarea despăgubirilor trebuie să fie stabilită raportat la momentul realizării

expertizei în procedura judiciară.

Art. 22 din Legea nr. 255/2010 prevede

că acțiunea formulată în conformitate cu dispozițiile acestui articol se soluționează

potrivit cu prevederile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru

cauză de utilitate publică, în ceea ce privește valoarea despăgubirii.

Ca atare, așa cum s-a mai precizat în cele

ce preced, este certă distincția stabilită de legiuitor între evaluarea operată

în vederea exproprierii, în etapa administrativă, procedură condusă de către expropriator

și expertiza ce se efectuează în etapa judiciară, urmare formulării unei contestații

de către proprietarul imobilului supus exproprierii, efectuată conform art. 25 din

lege, de către o comisie compusă din trei experți.

În cuprinsul acestei proceduri este determinat,

prin art. 25, modul de constituire al comisiei de experți care va efectua expertiza

ce urmează a avea ca obiectiv tocmai stabilirea cuantumului despăgubirilor, în condițiile

art. 26.

Prin urmare, este indiscutabil că raportul

de expertiză la care fac trimitere prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 este

cel efectuat prin intermediul instanței de judecată.

Câtă vreme art. 22 din Legea nr. 255/2010

face trimitere expresă la procedura reglementată de art. 21-27 din Legea nr. 33/1994,

fără nicîo distincție, concluzia care se impune este aceea că această trimitere

include modalitatea de stabilire a despăgubirilor în condițiile art. 26 din

Legea nr. 33/1994, adică prin raportare la data efectuării raportului de expertiză

care, pentru considerentele anterior expuse, nu poate fi, în interpretarea art.

26 din Lege din Legea nr. 33/1994, decât un raport efectuat în procedura judiciară.

Drept urmare, orice expertiză ulterioară

realizată în cauză, indiferent de momentul realizării acestei expertize trebuie

să stabilească valoarea despăgubirilor raportându-se la același moment, adică ia

data avută în vedere de prima expertiză, efectuată la instanța de fond.

Pentru considerentele expuse, în baza dispozițiilor

art. 314 C. proc. civ., recursul va fi admis, decizia atacată va fi casată și cauza

va fi trimisă la Curtea de Apel Suceava pentru rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta C.N.A.D.N.R.

SA împotriva deciziei nr. 19 din data de 28 mai 2013 a Curții de Apel Suceava,

secția

I

civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza

pentru rejudecare la aceeași Curte de Apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință pubîicăy,astăzi 4

februarie 2014.