ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 181/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 181/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin

cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data

de 24 februarie 2012, reclamanții B.G. și B.E. au solicitat, în contradictoriu cu

pârâtul Statui Român, reprezentat prin C.N.A.D.N.R. SA București, desființarea parțială

a hotărârii din 26 ianuarie 2012 a Comisiei de verificare a dreptului de proprietate

și acordare a despăgubirilor a comunei S., județul Suceava, în ceea ce privește

cuantumul despăgubirilor acordate pentru suprafața de 1956 mp teren liber de construcții,

identică cu parcela X1, situat în comuna S., județul Suceava care a fost expropriată

pentru execuția lucrării „Varianta de ocolire Suceava” și obligarea pârâtului la

plata unei despăgubiri în cuantum de 78.240 euro, în echivalent în RON la cursul

de schimb de la data introducerii acțiunii, pentru terenul expropriat, obligarea

pârâtului la plata sumei de 23.472 euro, în echivalent în RON, la cursul de schimb

de la data introducerii acțiunii, cu titlu de despăgubiri pentru scăderea valorii

economice a suprafeței de 1920 mp teren din trupul de 8200 mp teren din tarlaua

„D.V.”, în urma exproprierii suprafeței de 1956 mp teren, din această tarla; obligarea

pârâtului la plata unei sume egale cu 10% din valoarea despăgubirilor ce le vor

fi acordate pentru suprafața de teren expropriată, reprezentând cheltuieli administrative

necesare achiziționării unui teren identic, stabilirea unui termen de plată de 30

de zile de la data pronunțării hotărârii și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor

de judecată.

Prin sentința nr. 387 din 19 februarie

2013, Tribunalul Suceava, secția civilă, a admis cererea de chemare în judecată,

a desființat, în parte, hotărârea din 26 ianuarie 2012 a Comisiei de stabilire a

dreptului de proprietate și acordare a despăgubirilor a comunei S. și a obligat

pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 38.912 euro (sau echivalentul în RON

la cursul Băncii Naționale a României la data plații) cu titlu de despăgubiri și

a sumei de 5.720 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul

a reținut că prin contractul autentificat din 2 decembrie 1996 de Biroul

Notarial Public I.L., reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului

în suprafață de 8200 mp teren arabil identic cu parcela X2 din cartea funciară.

Din această suprafață, prin hotărârea

din 26 ianuarie 2012 a Comisiei de verificare a dreptului de proprietate și acordare

a despăgubirilor a comunei S., județul Suceava, s-a dispus exproprierea unei suprafețe

de 1956 mp teren, identică cu parcela X1 formată din dezmembrarea parcelei nr. X3,

și acordarea de despăgubiri în cuantum de 2.414 RON.

Potrivit raportului de expertiză întocmit

în cauză, pentru terenul expropriat s-a stabilit o valoare de piață de 19,11 euro/mp,

rezultând un total de 37.379 euro.

La acordarea despăgubirilor totale, instanța

a avut în vedere și faptul că în urma exproprierii o suprafață de 1892 mp din proprietatea

reclamanților poate fi folosită în continuare ca teren extravilan arabil numai cu

condiția asigurării unui nou drum de acces care presupune diminuarea suprafeței

cu 80,29 mp.; prin urmare, s-a reținut că pierderea valorii acestei suprafețe constituie

un prejudiciu adus proprietarului ce urmează a fi acoperit potrivit art. 26

alin. (1) din Legea nr. 33/1994.

În ceea ce privește solicitarea de acordare

a 10% din valoarea despăgubirilor reprezentând cheltuieli administrative pentru

achiziționarea unui teren de aceeași natură și valoare, tribunalul a apreciat că

aceasta nu se încadrează în dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, întrucât

nu este vorba de un prejudiciu cert, determinat sau determinabil, ci de un prejudiciu

viitor și incert.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel

pârâtul Statul Român, reprezentat de C.N.A.D.N.R. SA București.

În motivare, apelantul-pârât a arătat,

în esență, că trebuiau aplicate, cu prioritate, dispozițiile Legii nr. 255/2010,

care au caracter de norme speciale, și că la întocmirea raportului de expertiză

nu au fost verificate și identificate tranzacții concrete cu privire la imobile

cu caracteristici similare terenului expropriat.

Astfel, au fost avute în vedere doar oferte

de vânzare postate pe internet pentru terenuri asemănătoare, valoarea despăgubirilor

fiind calculată în raport de aceste oferte, după aplicarea unor coeficienți de corecție

care ar fi trebuit să reflecte deosebirile existente între terenul expropriat și

parcelele la care se referă anunțurile de vânzare avute în vedere.

A susținut apelantul-pârât că pentru aplicarea

corectă a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 era necesar să fie

avute în vedere prețurile concrete de tranzacționare cuprinse în contracte autentice

încheiate cu privire la imobile similare, iar evaluarea parcelei în discuție să

se raporteze la aceste prețuri, obiecțiunile formulate în acest sens la instanța

de fond fiind înlăturate în mod nejustificat.

Nu se justifică înlăturarea obiecțiunilor

referitoare la greșita aplicare a coeficienților de individualizare care diferențiază

terenul expropriat de terenurile la care se referă ofertele de vânzare avute în

vedere de experți,

A mai arătat apelantul-pârât că sentința

apelată este nelegală și sub aspectul includerii în cuantumul despăgubirilor acordate

a sumei de 1533 euro care reprezintă valoarea suprafeței de 80,29 mp necesară pentru

crearea unui drum de acces,

Prin decizia nr. 21 din 31 mai 2013, Curtea

de Apel Suceava, secția I civilă, a respins apelul, ca nefondat,

reținând că potrivit art. 22 alin. (3)

din Legea nr. 255/2010, acțiunea formulată în conformitate cu prevederile acestui

articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-art. 27 din Legea nr. 33/1994,

în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.

A arătat instanța de apel că tribunalul

a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale enunțate, din care nu rezultă

limitarea invocată de apelant (respectiv aplicarea legii generale doar sub aspect

procedural). S-a apreciat că art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 face trimitere,

pentru stabilirea despăgubirii, la art. 21-art. 27 din Legea nr. 33/1994, deci inclusiv

la art. 26 din acest act normativ, care prevede expres cum se calculează despăgubirea.

A reținut instanța de apel că în măsura

în care legiuitorul ar fi dorit doar aplicarea regulilor de procedură din Legea

nr. 33/1994, era suficient să facă trimitere la art. 21-art. 24 din Legea nr. 33/1994

(care prevăd instanța competentă, obligativitatea prezenței procurorului, persoanele

care se citează, căile de atac, efectul înțelegerii părților, unor părți, posibilitatea

exproprierii totale), nefiind necesară trimiterea la art. 25-art. 27 din Legea nr.

33/1994. Or, o dispoziție legală trebuie interpretată în sensul în care poate produce

un efect, nu în sensul în care nu are nicio aplicabilitate.

S-a concluzionat că, pentru calculul despăgubirii,

prima instanță a aplicat corect dispozițiile legii generale (art. 26-art. 27 din

Legea nr. 33/1994) la care face trimitere legea specială [art. 22 alin. (3) din

Legea nr. 255/2010], principiul „specialia generalibus derogant” nefiind încălcat.

În ceea ce privește valoarea stabilită

prin raportul de expertiză efectuat de comisia de experți, instanța de apel a apreciat

că nu constituie o încălcare a art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 faptul că

experții au folosit și oferte de vânzare, iar nu doar prețuri rezultate din contracte

de vânzare-cumpărare.

S-a arătat că deși textul de lege se referă

la „prețul cu care se vând imobilele de același fel”, nu se poate aprecia că nu

pot fi luate în considerare și ofertele de vânzare în lipsa unor tranzacții efective

și suficiente cu terenuri comparabile (tranzacții care nu au fost identificate în

cauză) ori când datele obținute de la tranzacțiile efectuate nu sunt credibile și/sau

nu pot fi verificate pentru evaluare.

Curtea de apel a apreciat că textul se

referă și la prețurile cerute în ofertele de vânzare, care nu pot fi apreciate ca

nereale, interesul vânzătorilor fiind să își înstrăineze bunul; este real că, de

regulă, în urma negocierilor dintre vânzător și cumpărător prețul poate să scadă,

însă diferența nu poate fi semnificativă, iar experții au ținut cont și de acest

aspect în efectuarea expertizei.

În plus, nici apelantul nu a demonstrat

că a pus la dispoziția experților contracte de vânzare-cumpărare de la data întocmirii

raportului de expertiză, 15 august 2012 [conform art. 26 alin. (2) din Legea

nr. 33/1994], având ca obiect terenuri din extravilan din localitatea S., pe care

experții nu le-au avut în vedere.

Cu referire la contractele de vânzare-cumpărare

depuse în apel s-a arătat că acestea nu pot servi drept piese de comparație întrucât

nu sunt din anul 2012, (când s-a efectuat raportul de expertiză), ci sunt mult anterioare

acestei date (respectiv 28 aprilie 2009, 20 noiembrie 2009, 25 august 2008, 7

aprilie 2008); prin urmare, dacă ar fi avute în vedere s-ar fi încălcat dispozițiile

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 care precizează care este momentul în raport

de care se stabilesc despăgubirile („data întocmirii raportului de expertiză”).

Instanța de apel nu a reținut susținerea

apelantului în sensul că experții au ignorat prețurile prevăzute în contractele

autentice de vânzare-cumpărare încheiate pentru imobile similare, întrucât în suplimentul

la raportul de expertiză s-a arătat că nu au fost identificate tranzacții concrete.

În această situație, s-a apreciat că în mod corect prima instanță a avut în vedere

suplimentul la raportul de expertiză, în care s-a menționat că în perioada întocmirii

raportului, din cauza gradului scăzut de activitate al pieței, sursele de informare

aflate la dispoziția experților, posibile și credibile, bănci, agenții imobiliare,

primărie, intermedia, presa de specialitate, localnici, nu au oferit informații

despre tranzacții încheiate.

În raport de aceste concluzii ale comisiei

de experți, coroborate cu împrejurarea că nici apelantul nu a pus la dispoziția

experților ori instanței contracte de vânzare-cumpărare din anul 2012 pentru imobile

similare, soluția primei instanțe de înlăturare a aceste critici a fost apreciată

corectă.

În ceea ce privește aplicarea coeficienților

de individualizare, instanța de apel a apreciat drept generice criticile apelantului.

S-a arătat că, prin suplimentul la raportul de expertiză, s-a răspuns punctual obiecțiunilor

privind coeficienții de individualizare și că, în lipsa altor elemente cu valoare

probatorie egală, nu pot fi înlăturate concluziile acestei probe științifice.

Critica vizând acordarea nejustificată

cu titlu de daune a sumei de 1.533 euro care reprezintă valoarea unei suprafețe

de 80,29 mp pe care se impune crearea unui drum de acces a fost apreciată ca nefondată.

Astfel, instanța de apel a apreciat că

expertiza efectuată în cauză a evidențiat că lotul de 1892 mp teren rămas în urma

exproprierii nu are acces la calea publică, putând fi folosit în continuare ca teren

extravilan arabil numai cu condiția asigurării unui nou drum de acces; acest drum

de acces necesită afectarea unei suprafețe de minim 80,29 mp teren, evaluat la suma

de 1533 euro, situație de fapt care nu a fost contestată de apelant.

Reținând că modul de stabilire al despăgubirilor

în caz de expropriere este reglementat de art. 26 din Legea nr. 33/1994, în sensul

că acestea se compun din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului

ori persoanelor îndreptățite (astfel ca pentru dreptul de proprietate de care titularul

a fost lipsit împotriva voinței sale să primească o justă despăgubire) și că dispozițiile

art. 26 sunt o expresie a principiului vizând repararea pagubei produse unei persoane,

potrivit căruia această reparație trebuie să fie una integrată, constând în acoperirea

pagubei efectiv produsă, instanța de apel a apreciat că includerea în valoarea despăgubirii

și a sumei cu care s-a diminuat valoarea terenului în suprafață de 1892 mp, ca urmare

a necesității execuției drumului de acces pe o suprafață de 80,29 mp teren, este

legală, această diminuare reprezentând o pagubă certă pe care expropriatorul a creat-o

reclamanților-intimați, astfel că pentru repararea efectivă a acesteia se impune

a se plăti și suma cu care s-a diminuat valoarea terenul în suprafață de 1892 mp,

respectiv prețul de circulație ai suprafeței de 80,29 mp teren.

A mai arătat instanța că, în absența unor

probe certe cu privire la diferența de valoare invocată de apelant (față de schimbarea

categoriei de folosință), instanța nu poate specula asupra cuantumului acesteia.

Împotriva deciziei instanței de apel a

declarat recurs pârâtul, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că:

- în mod greșit a fost înlăturată critica

referitoare la aplicarea procedurii derogatorii de stabilire a despăgubirilor stabilită

de Legea nr. 255/2010;

- instanța a aplicat greșit dispozițiile

art. 26 din Legea nr. 33/1994 întrucât experții au avut în vedere ofertele de vânzare

postate pe internet și nu prețurile concrete din contractele de vânzare-cumpărare;

- data la care trebuiau să se raporteze

experții la stabilirea despăgubirilor era data emiterii deciziei de expropriere;

- în mod nelegal a fost inclusă în cuantumul

despăgubirii suma de 1.533 RON ce reprezintă valoarea unei suprafețe de 80,29 mp

teren care ar fi necesară pentru crearea unui drum de acces la terenul neexpropriat

rămas în proprietatea reclamanților.

Recursul este fondat pentru considerentele

care succed.

Cum în faza de judecată procedura de calcul

a despăgubirii este instituită de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, în

cauza se constată că instanța de apel a confirmat, în mod greșit, hotărârea primei

instanțe prin care s-a valorificat raportul de expertiză, întocmit în cursul judecății,

care nu întrunește, însă, exigențele prevăzute de textul legal menționat, în sensul

că nu reflectă prețul de vânzare practicat „în mod obișnuit” în unitatea administrativ-teritorială

în care se află imobilul expropriat.

Acesta corespunde, în primul rând, prețului

consemnat în acte autentice de vânzare-cumpărare, încheiate în perioada de referință

(data efectuării expertizei). Or, experții desemnați de către instanța de fond s-au

raportat exclusiv la ofertele de vânzare ale unor proprietăți imobiliare din zonă

publicate pe internet, motivând că nu au existat contracte de vânzare-cumpărare

la care sa poată face referire, situație în care evaluarea făcută de către acești

experți nu este relevantă pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor.

În aceste condiții, se impune efectuarea

unei noi expertize, cu respectarea prevederilor art. 25 și art. 26 din Legea

nr. 33/1994, care să se bazeze pe prețurile de vânzare efectiv practicate în zona

în care este situat terenul expropriat, astfel cum rezultă din contracte autentice

de vânzare-cumpărare.

În acest sens, urmează a se obține informațiile

relevante de la Camera Notarilor Publici, de la autoritatea administrativă locală

ori de la orice altă instituție care le poate furniza, prin intermediul instanței

de apel, care va solicita relații de la instituțiile ce dețin datele necesare administrării

probei.

În măsura în care, în mod obiectiv nu vor

putea fi identificate contracte de vânzare-cumpărare relevante pentru comparare,

vor putea fi valorificate și contracte mai vechi, dar cu aplicarea, în mod corespunzător

a unor indici de corecție, valoarea rezultată urmând a fi coroborată și cu alte

înscrisuri care pot conduce la determinarea valorii de piață a terenului expropriat.

Conform dispozițiilor art. 26 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994, cuantumul despăgubirilor se va face prin raportare la

momentul întocmirii raportului de expertiză.

În ceea ce privește prejudiciul cauzat

intimaților-reclamanți ca urmare a afectării unei suprafețe de 80,29 mp teren construirii

unei căi de acces necesară pentru utilizarea suprafeței de teren rămase în proprietatea

lor, care totalizează 1892 mp, Înalta Curte reține că în mod greșit instanța de

apel a considerat legală includerea în totalul despăgubirilor a sumei de 1533 euro,

care reprezintă chiar valoarea de circulație a acestei suprafețe de teren (de 19,11

euro/mp), în condițiile în care această suprafață de teren rămâne în proprietatea

intimaților-reclamanți.

Cum intimații vor putea utiliza suprafața

de 80,29 mp teren ca drum de acces, în cuantumul despăgubirii calculat conform

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 urmează a fi inclusă doar contravaloarea

lucrărilor necesare pentru amenajarea drumului de acces la suprafața de teren rămasă

în proprietatea reclamanților și contravaloarea prejudiciului cauzat de schimbarea

destinației acestei suprafețe de teren.

Celelalte critici inserate în motivarea

recursului nu pot fi reținute.

Astfel, legislația în vigoare privind exproprierea

instituie două proceduri speciale pentru stabilirea cuantumului despăgubirii cuvenite

persoanei îndreptățite. Astfel, potrivit art. 11 și art. 8 din Legea nr. 255/2010,

în faza administrativă, cuantumul despăgubirii se calculează în funcție de expertiza

efectuată de Camera notarilor publici, iar în faza de judecată, conform art. 26

din Legea nr. 33/1994, în raport de prețurile efectiv încasate cuprinse în contractele

de vânzare-cumpărare încheiate la data efectuării expertizei.

Din modul diferit de reglementare a procedurii

în etapa jurisdicțională, rezultă că intenția legiuitorului a fost aceea de stabilire

a cuantumului despăgubirilor, de către instanța de judecată, pe alte temeiuri decât

cele avute în vedere în faza administrativă.

Procedând în acest mod, legiuitorul nu

a intenționat verificarea, de către instanța de judecată, a legalității hotărârii

administrative de stabilire a despăgubirilor, în raport de prețurile de vânzare

practicate în zona în care se află imobilul expropriat, deoarece, în acest caz,

nu ar fi prevăzut o procedură diferită de calcul al despăgubirilor, ci ar fi dispus

în sarcina instanței obligația de verificare a legalității emiterii hotărârii administrative,

prin prisma actelor care au stat la baza acesteia.

Chiar dacă cererea adresată instanței de

persoana expropriată reprezintă o cale de atac exercitată împotriva hotărârii de

stabilire a despăgubirii, finalitatea acestei cereri este aceea a stabilirii cuantumului

despăgubirilor de către instanța de judecată, potrivit unei proceduri specifice

și pe baza altor criterii decât cele aplicate în etapa administrativă prealabilă,

inclusiv din perspectiva momentului de calculare a despăgubirilor. Întrucât instanța

de judecată nu verifică legalitatea hotărârii administrative, nu există nici un

motiv pentru a determina cuantumul despăgubirilor la momentul emiterii deciziei

de expropriere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât

Statui Român, prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei nr. 21 din 31 mai 2013, pronunțate

de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza,

spre rejudecarea apelului, aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22

ianuarie 2014.