ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 607/2014

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția civilă la dala de 9 februarie 2012, reclamantul C.N., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R.

SA, a solicitat obligarea acestuia la desființarea hotărârii din 26 octombrie 2011 emisă de Comisia de verificare a dreptului de proprietate și acordarea despăgubirilor a comunei S., județul Suceava, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate pentru terenul în suprafață de 1.806 mp, liber de construcții, identic cu parcela X1 din cartea funciară S., județul Suceava, expropriat pentru executarea lucrării „Varianta de ocolire Suceava” și, pe cale de consecință acordarea despăgubirilor în cuantum de 63.210 euro, stabilită în RON la cursul de schimb de la data introducerii acțiunii; obligarea pârâtului la plata sumei de 107.709 euro, calculată în RON, la cursul de schimb de la data introducerii cererii de chemare în judecată, cu titlul de despăgubiri pentru scăderea valorii economice a suprafeței de 11,594 mp teren, rămasă în urma dezmembrării suprafeței de 1.806 mp expropriată din lotul numit „T.”, din comuna S., județul Suceava; obligarea pârâtului la plata unei cote procentuale de 10% din valoarea despăgubirilor care îi vor fi acordate pentru suprafața de teren expropriată de 1.806 mp, reprezentând cheltuieli administrative necesare achiziționării unui imobil identic, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamantul a arătat că a dobândit pe cale succesorală și în urma unui partaj voluntar suprafața de 1.806 mp de teren, care face parte din lotul de 13.400 mp situat în locul denumit „T.”, pe care îl deține potrivit titlului de proprietate din 5 decembrie 2000 emis în baza prevederilor Legii nr. 18/1991, a certificatului de moștenitor din 18 ianuarie 2011 eliberat de Biroul Notarial Public I.L. și R.L.L., precum și a actului de partaj voluntar autentificat din 18 ianuarie 2011 de același birou notarial. Din suprafața de 13.400 mp teren a fost dezmembrată o parcelă de 3.537 mp. Lotul astfel creat a fost dezmembrat, de asemenea, într-o suprafață de teren liberă de construcții de 1.806 mp., care a fost expropriată conform prevederilor H.G.

nr. 614/2011, pentru modificarea și completarea H.G. nr. 743/2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată în vederea executării lucrării de utilitate publică „Varianta de ocolire S.”. În urma exproprierii, prin hotărârea din 26 octombrie 2011 emisă de Comisia de verificare a dreptului de proprietate și acordarea despăgubirilor a comunei S., județul Suceava, s-a dispus plata sumei de 2.229 RON către reclamant, pentru suprafața de teren de 1.806 mp, pe care a contestat-o, aspect consemnat în procesul-verbal din 26 octombrie 2011, prin care a solicitat achitarea sumei de 35 euro/rnp, conform prețurilor practicate în zonă.

Reclamantul a susținut că, la stabilirea despăgubirilor, au fost încălcate dispozițiile art. 26 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 33/1994, precum și cele ale art. 31 și art. 34 din Legea nr. 255/2010, prevederile celui din urmă act normativ stipulând că orice documentație tehnică sau de evaluare realizată ori aflată în curs de efectuare anterior intrării în vigoare acestei legi, este considerată valabilă. Capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei de 107.709 euro cu titlu de despăgubiri pentru scăderea valorii economice a suprafeței de 11.594 mp teren a fost fundamentat de reclamant pe motivarea că reprezintă consecința urmărilor negative a măsurii exproprierii, constând în necesitatea instituirii unei servituți pentru a i se asigura accesul la drumul public, precum și a poluării din zonă și a rigolelor arterei care îi vor afecta proprietatea pe o lățime cuprinsă între 5 și 7 ml.

Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 22 alin. (3) și art. 31 din Legea nr. 255/2010, art. 21-art. 27 din Legea nr. 33/1994, art. 481 C. civ., art. 15 și art. 44 alin. (4) din Constituția României și art. 274 C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 386 din 19 februarie 2013 a Tribunalului Suceava, secția civilă, a fost admisă acțiunea civilă promovată în cauză, cu consecința desființării, în parte, a hotărârii din 26 octombrie 2011 emisă de Comisia de verificare a dreptului de proprietate și acordarea despăgubirilor a comunei S., județul Suceava; pârâtul a fost obligat la plata sumei de 44,931 euro, cu titlul de despăgubiri către reclamant, precum și a sumei de 4.760 RON, cheltuieli de judecată.

În motivare, s-a reținut că, potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză în condițiile dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994, terenul expropriat are o valoare de piață de 17,52 euro/mp, rezultând un total de 31.648 euro. Referitor la acordarea despăgubirilor totale, instanța de fond a constatat că, în urma exproprierii, terenul de 1.138 mp, proprietatea reclamantului, poate fi folosit în continuare potrivit destinației sale de teren agricol extravilan, cu condiția asigurării unui drum de acces care presupune diminuarea suprafeței cu 165,60 mp, situație în care se cauzează un prejudiciu care trebuie acoperit potrivit prevederilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, Totodată, s-a mai stabilit că reclamantul este îndreptățit la despăgubiri calculate la prețul pieței, pentru suprafața de teren de 593 mp, devenită inutilizabilă în urma exproprierii.

Instanța de fond a reținut că solicitarea reclamantului de a i se acorda o cota procentuală de 10% din valoarea despăgubirilor reprezentând cheltuieli administrative pentru achiziționarea de către reclamant a unui teren de aceeași natură și valoare cu cel expropriat, nu se circumscrie prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, întrucât prejudiciul, în acest caz, nu este cert, determinat sau determinabil. Prin decizia nr. 32 din data de 19 iunie 2013, Curtea de Apel Suceava, secția civilă, a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, a schimbat, în parte, sentința civilă, menținând dispozițiile referitoare la admiterea acțiunii, desființarea hotărârii din 26 octombrie 2011 a Comisiei de verificare a dreptului de proprietate și acordarea despăgubirilor a comunei S., județul Suceava și cele privind plata cheltuielilor de judecată, obligând pârâtul să achite reclamantului suma de 34.542 euro, cu titlu de despăgubiri, în loc de 44.931 euro.

În motivare, s-a reținut că în cauza de față sunt incidente dispozițiile art. 26 ale Legii nr. 33/1944, în conformitate cu care se stabilesc despăgubirile. De asemenea, instanța de apel a constatat că nu au fost încălcate prevederile art. 26 alin. (2) din actul normativ mai sus menționat, prin folosirea de către experți a ofertelor de vânzare și nu a prețurilor prevăzute în contractele de vânzare-cumpărare, deoarece textul de lege se referă la prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel, ceea ce nu înseamnă că nu pot fi avute în vedere și ofertele de vânzare, în lipsa unor tranzacții efective și suficiente pentru terenuri comparabile. Curtea de apel a reținut că, în raport de data efectuării raportului de expertiză, contractele de vânzare-cumpărare depuse de pârât odată cu cererea de declarare a căii de atac, nu pot fi luate în considerare.

Cu privire la momentul stabilirii despăgubirilor, instanța de apel a constatat că trebuie raportată la prețurile practicate pe piața imobiliară la data întocmirii raportului de expertiză, astfel după cum prevăd în mod expres dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, evaluarea acestora fiind corectă. Curtea a mai reținut că este fondată critica invocată de pârât cu privire la greșita includere în cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantului a sumei de 10.389 euro, aferentă suprafeței de 593 mp, afectată de zona de protecție a șoselei de centură, constatându-se că prevederile O.G. nr. 43/1997 nu operează în cauză, terenul putând fi folosit potrivit destinației sale fără niciun impediment.

Totodată, s-a constatat că instanța de fond a aplicat în mod corect dispozițiile art. 276 C. proc. civ., deoarece problema compensării cheltuielilor de judecată se pune doar în situația în care părțile sunt obligate reciproc la plata acestora, ceea ce nu este cazul în speță. Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs reclamantul, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivare, reclamantul a arătat că instanța de apel a aplicat în mod greșit prevederile art. 16 alin. (2) din O.G. nr. 43/1997 reținând că suprafața de teren de 593 mp nu este afectată de restricțiile specifice zonei de siguranță. Din această perspectivă, recurentul-reclamant a apreciat ca injustă diminuarea despăgubirilor stabilite de instanța de apel, prin neacordarea sumei de 10.389 euro, solicitată pentru terenul în suprafață de 593 mp, în privința căruia a fost dovedită, în opinia sa, afectarea, într-o proporție destul de însemnată, de zona de protecție.

În același context, reclamantul a menționat că interzicerea realizării culturilor agricole sau forestiere în zona de siguranță nu semnifică posibilitatea cultivării suprafeței de 593 mp fără restricții, că terenul mai poate fi folosit pentru agricultură sau că valoarea acestuia a rămas la același nivel cu cea avută anterior exproprierii. Examinând recursul declarat de reclamantul C.N. prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestuia, pentru următoarele argumente: Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Pentru a fi incident acest motiv de recurs, se cere ca prin hotărârea suspusă recursului să se fi produs o încălcare efectivă a dispozițiilor legale aplicabile în cauză. Critica formulată de recurent cu privire la împrejurarea că în mod nelegal instanța de apel a reținut că suprafața de teren de 593 mp reprezentând zonă de protecție nu este afectată de restricții, este nefondată. Astfel, în accepțiunea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 43/1997 zonele de protecție reprezintă suprafețele de teren situate de o parte și de alta a zonelor de siguranță, ce rămân în gospodărirea persoanelor fizice sau juridice care le au în administrare sau în proprietate, cu obligația reținută în sarcina acestora de a nu împiedica scurgerea apelor în mod corespunzător și de a nu executa construcții, împrejmuiri sau plantații care să conducă la înzăpezirea drumului sau care să împiedice vizibilitatea.

Raportat la aceste prevederi legale, precum și la concluziile comisiei de experți desemnați în cauză, se constată că în mod legal instanța de apel a apreciat că suprafața de teren de 593 mp, aflată în zona de protecție, poate fi folosită potrivit categoriei de folosință pe care a avut-o la data exproprierii, având accesul asigurat pe drumul de exploatare existent, cu condiția respectării restricțiilor prevăzute de lege. În acest context, critica ce vizează greșita înlăturare de către instanța de apel a obligației intimatului de a achita cu titlu de despăgubire suma de 10.389 euro, la care a fost evaluată suprafața de teren de 593 mp, este nefondată, întrucât aceasta nu a făcut obiectul exproprierii și, prin urmare, reclamantului nu i s-a creat un prejudiciu, în sensul dispozițiilor art. 26 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Mai mult decât atât, instanța constată că suprafața de teren în discuție, rămasă în proprietatea reclamantului, ar fi afectată de restricții doar în situația în care i s-ar schimba categoria de folosință. Această circumstanță nu este însă incidentă în cauză, deoarece, așa după cum s-a arătat deja, imobilul poate fi utilizat în continuare potrivit destinației sale agricole avute la momentul exproprierii și nu este supus restricțiilor prevăzute de art. 16 alin. (2) din O.G. nr. 43/1997, care vizează doar zonele de siguranță. În considerarea argumentelor precedente, instanța reține ca despăgubirile acordate reclamantului au fost determinate în consens cu criteriile statuate prin dispozițiile art. 26 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 33/1994, incidente în speță, motiv pentru care, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul C.N.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul C.N. împotriva deciziei nr. 32 din 19 iunie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 februarie 2014.