ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1597/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1597/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Decizia nr. 1597/2016

Asupra

cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată,

înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, la data de 24 februarie 2012,

reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul

Statul Român, reprezentat prin CN C. SA București, desființarea

parțială a Hotărârii nr. 198 din 26 ianuarie 2012 a Comisiei de

verificare a dreptului de proprietate și acordare a despăgubirilor a com.

Șcheia, județul Suceava, în ceea ce privește cuantumul

despăgubirilor acordate pentru suprafața de 1.956 mp teren liber de

construcții, situat în com. Șcheia, județul Suceava care a fost

expropriată pentru execuția lucrării „Varianta de ocolire

Suceava" și obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri în

cuantum de 78.240 euro, în echivalent în lei la cursul de schimb de la data

introducerii acțiunii, pentru terenul expropriat, obligarea pârâtului la

plata sumei de 23.472 euro, în echivalent în lei, la cursul de schimb de la

data introducerii acțiunii, cu titlu de despăgubiri pentru

scăderea valorii economice a suprafeței de 1.920 mp teren din trupul

de 8.200 mp teren din tarlaua „x", în urma exproprierii suprafeței de

1.956 mp teren, din această tarla; obligarea pârâtului la plata unei sume

egale cu 10% din valoarea despăgubirilor ce le vor fi acordate pentru

suprafața de teren expropriată, reprezentând cheltuieli

administrative necesare achiziționării unui teren identic, stabilirea

unui termen de plată de 30 de zile de la data pronunțării

hotărârii și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de

judecată.

Prin sentința nr. 387 din 19

februarie 2013, Tribunalul Suceava, secția civilă, a admis cererea de

chemare în judecată, a desființat, în parte, Hotărârea nr. 198

din 26 ianuarie 2012 a Comisiei de stabilire a dreptului de proprietate și

acordare a despăgubirilor a com. Șcheia și a obligat pârâtul la

plata către reclamanți a sumei de 38.912 euro (sau echivalentul în

lei la cursul Băncii Naționale a României la data plății)

cu titlu de despăgubiri și a sumei de 5.720 lei, reprezentând

cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

sentință, Tribunalul a reținut că prin contractul

autentificat din 02 decembrie 1996 de B.N.P., D., reclamanții au dobândit

dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 8.200 mp

teren arabil identic cu parcela din C.F. a Unității Administrativ Teritorială

Șcheia (provenită din conversia pe hârtie a C.F. Șcheia).

Din această suprafață,

prin Hotărârea nr. 198 din 26 ianuarie 2012 a Comisiei de verificare a

dreptului de proprietate și acordare a despăgubirilor a com.

Șcheia, județul Suceava, s-a dispus exproprierea unei suprafețe

de 1.956 mp teren, formată din dezmembrarea parcelei și acordarea de

despăgubiri în cuantum de 2.414 lei.

Potrivit raportului de expertiză

întocmit în cauză, pentru terenul expropriat s-a stabilit o valoare de

piață de 19,11 euro/mp, rezultând un total de 37.379 euro.

La acordarea despăgubirilor

totale, instanța a avut în vedere și faptul că în urma

exproprierii o suprafață de 1.892 mp din proprietatea

reclamanților poate fi folosită în continuare ca teren extravilan

arabil numai cu condiția asigurării unui nou drum de acces care

presupune diminuarea suprafeței cu 80,29 mp; prin urmare, s-a reținut

că pierderea valorii acestei suprafețe constituie un prejudiciu adus

proprietarului ce urmează a fi acoperit potrivit art. 26 alin. (1) din

Legea nr. 33/1994.

În ceea ce privește solicitarea

de acordare a 10% din valoarea despăgubirilor reprezentând cheltuieli

administrative pentru achiziționarea unui teren de aceeași

natură și valoare, tribunalul a apreciat că aceasta nu se

încadrează în dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, întrucât nu

este vorba de un prejudiciu cert, determinat sau determinabil, ci de un

prejudiciu viitor și incert.

Împotriva acestei hotărâri, a

formulat apel pârâtul Statul Român, reprezentat de CN C. SA București.

În motivare, apelantul-pârât a

arătat, în esență, că trebuiau aplicate, cu prioritate,

dispozițiile Legii nr. 255/2010, care au caracter de norme speciale,

și că la întocmirea raportului de expertiză nu au fost

verificate și identificate tranzacții concrete cu privire la imobile

cu caracteristici similare terenului expropriat.

Astfel, au fost avute în vedere doar

oferte de vânzare postate pe internet pentru terenuri asemănătoare,

valoarea despăgubirilor fiind calculată în raport de aceste oferte,

după aplicarea unor coeficienți de corecție care ar fi trebuit

să reflecte deosebirile existente între terenul expropriat și

parcelele la care se referă anunțurile de vânzare avute în vedere.

A susținut apelantul-pârât

că pentru aplicarea corectă a dispozițiilor art. 26 alin. (2)

din Legea nr. 33/1994 era necesar să fie avute în vedere prețurile

concrete de tranzacționare cuprinse în contracte autentice încheiate cu

privire la imobile similare, iar evaluarea parcelei în discuție să se

raporteze la aceste prețuri, obiecțiunile formulate în acest sens la

instanța de fond fiind înlăturate în mod nejustificat.

A mai arătat apelantul-pârât

că sentința apelată este nelegală și sub aspectul

includerii în cuantumul despăgubirilor acordate a sumei de 1.533 euro,

care reprezintă valoarea suprafeței de 80,29 mp necesară pentru

crearea unui drum de acces.

Prin Decizia nr. 21 din 31 mai 2013,

Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, a respins apelul, ca

nefondat, reținând că potrivit art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010,

acțiunea formulată în conformitate cu prevederile acestui articol se

soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994,

în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.

A arătat instanța de apel

că tribunalul a interpretat și aplicat corect dispozițiile

legale enunțate, din care nu rezultă limitarea invocată de

apelant (respectiv aplicarea legii generale doar sub aspect procedural). S-a

apreciat că art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 face trimitere,

pentru stabilirea despăgubirii, la art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, deci

inclusiv la art. 26 din acest act normativ, care prevede expres cum se

calculează despăgubirea.

A reținut instanța de apel

că în măsura în care legiuitorul ar fi dorit doar aplicarea regulilor

de procedură din Legea nr. 33/1994, era suficient să facă

trimitere la art. 21-24 din Legea nr. 33/1994 (care prevăd instanța

competentă, obligativitatea prezenței procurorului, persoanele care

se citează, căile de atac, efectul înțelegerii

părților/unor părți, posibilitatea exproprierii totale),

nefiind necesară trimiterea la art. 25-27 din Legea nr. 33/1994. Or, o

dispoziție legală trebuie interpretată în sensul în care poate

produce un efect, nu în sensul în care nu are nicio aplicabilitate.

S-a concluzionat că, pentru

calculul despăgubirii, prima instanță a aplicat corect

dispozițiile legii generale (art. 26-27 din Legea nr. 33/1994) la care

face trimitere legea specială (art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010),

principiul „specialia generalibus derogant" nefiind încălcat.

În ceea ce privește valoarea

stabilită prin raportul de expertiză efectuat de comisia de

experți, instanța de apel a apreciat că nu constituie o

încălcare a art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 faptul că

experții au folosit și oferte de vânzare, iar nu doar prețuri

rezultate din contracte de vânzare-cumpărare.

S-a arătat că, deși

textul de lege se referă la „prețul cu care se vând imobilele de

același fel", nu se poate aprecia că nu pot fi luate în

considerare și ofertele de vânzare în lipsa unor tranzacții efective

și suficiente cu terenuri comparabile (tranzacții care nu au fost

identificate în cauză) ori când datele obținute de la

tranzacțiile efectuate nu sunt credibile și/sau nu pot fi verificate

pentru evaluare.

Curtea de apel a apreciat că

textul se referă și la prețurile cerute în ofertele de vânzare,

care nu pot fi apreciate ca nereale, interesul vânzătorilor fiind să

își înstrăineze bunul; este real că, de regulă, în urma

negocierilor dintre vânzător și cumpărător prețul

poate să scadă, însă diferența nu poate fi

semnificativă, iar experții au ținut cont și de acest

aspect în efectuarea expertizei.

În plus, nici apelantul nu a

demonstrat că a pus la dispoziția experților contracte de

vânzare-cumpărare de la data întocmirii raportului de expertiză, 15

august 2012 (conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994), având ca obiect

terenuri din extravilan din localitatea Șcheia, pe care experții nu

le-au avut în vedere.

Cu referire la contractele de

vânzare-cumpărare depuse în apel s-a arătat că acestea nu pot

servi drept piese de comparație întrucât nu sunt din anul 2012, (când s-a

efectuat raportul de expertiză), ci sunt mult anterioare acestei date

(respectiv 28 aprilie 2009, 20 noiembrie 2009, 25 august 2008, 7 aprilie 2008);

prin urmare, dacă ar fi avute în vedere s-ar fi încălcat

dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 care precizează

care este momentul în raport de care se stabilesc despăgubirile („data

întocmirii raportului de expertiză”).

În raport de aceste concluzii ale

comisiei de experți, coroborate cu împrejurarea că nici apelantul nu

a pus la dispoziția experților ori instanței contracte de

vânzare-cumpărare din anul 2012 pentru imobile similare, soluția

primei instanțe de înlăturare a aceste critici a fost apreciată

corectă.

În ceea ce privește aplicarea

coeficienților de individualizare, instanța de apel a apreciat drept

generice criticile apelantului. S-a arătat că, prin suplimentul la

raportul de expertiză, s-a răspuns punctual obiecțiunilor

privind coeficienții de individualizare și că, în lipsa altor

elemente cu valoare probatorie egală, nu pot fi înlăturate concluziile

acestei probe științifice.

Critica vizând acordarea

nejustificată cu titlu de daune a sumei de 1.533 euro care reprezintă

valoarea unei suprafețe de 80,29 mp pe care se impune crearea unui drum de

acces a fost apreciată ca nefondată.

Astfel, instanța de apel a

apreciat că expertiza efectuată în cauză a evidențiat

că lotul de 1892 mp teren rămas în urma exproprierii nu are acces la

calea publică, putând fi folosit în continuare ca teren extravilan arabil numai

cu condiția asigurării unui nou drum de acces; acest drum de acces

necesită afectarea unei suprafețe de minim 80,29 mp teren, evaluat la

suma de 1.533 euro, situație de fapt care nu a fost contestată de

apelant.

Reținând că modul de

stabilire al despăgubirilor în caz de expropriere este reglementat de art.

26 din Legea nr. 33/1994, în sensul că acestea se compun din valoarea

reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului ori

persoanelor îndreptățite (astfel ca pentru dreptul de proprietate de

care titularul a fost lipsit împotriva voinței sale să primească

o justă despăgubire) și că dispozițiile art. 26 sunt o

expresie a principiului vizând repararea pagubei produse unei persoane,

potrivit căruia această reparație trebuie să fie una

integrală, constând în acoperirea pagubei efectiv produsă,

instanța de apel a apreciat că includerea în valoarea

despăgubirii și a sumei cu care s-a diminuat valoarea terenului în

suprafață de 1.892 mp, ca urmare a necesității

execuției drumului de acces pe o suprafață de 80,29 mp teren,

este legală, această diminuare reprezentând o pagubă certă

pe care expropriatorul a creat-o reclamanților-intimați, astfel

că pentru repararea efectivă a acesteia se impune a se plăti

și suma cu care s-a diminuat valoarea terenul în suprafață de

1892 mp, respectiv prețul de circulație al suprafeței de 80,29

mp teren.

A mai arătat instanța

că, în absența unor probe certe cu privire la diferența de

valoare invocată de apelant (față de schimbarea categoriei de

folosință), instanța nu poate specula asupra cuantumului

acesteia.

Împotriva deciziei, instanței de

apel a declarat recurs pârâtul, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, prin Decizia nr. 181 din 22 ianuarie 2014, a admis recursul

declarat de recurentul-pârât Statul Român, prin CN C. SA împotriva Deciziei nr.

21 din 31 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția

I civilă, și a casat decizia recurată, cu trimiterea cauzei,

spre rejudecarea apelului, aceleiași instanțe.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de recurs a apreciat că recursul este fondat pentru

considerentele care succed.

Cum în faza de judecată procedura

de calcul a despăgubirii este instituită de dispozițiile art. 26

din Legea nr. 33/1994, în cauză se constată că instanța de

apel a confirmat, în mod greșit, hotărârea primei instanțe prin

care s-a valorificat raportul de expertiză, întocmit în cursul

judecății, care nu întrunește, însă, exigențele

prevăzute de textul legal menționat, în sensul că nu

reflectă prețul de vânzare practicat „în mod obișnuit” în

unitatea administrativ - teritorială în care se află imobilul

expropriat.

Acesta corespunde, în primul rând,

prețului consemnat în acte autentice de vânzare - cumpărare,

încheiate în perioada de referință (data efectuării expertizei).

Or, experții desemnați de către instanța de fond s-au

raportat exclusiv la ofertele de vânzare ale unor proprietăți

imobiliare din zonă publicate pe internet, motivând că nu au existat

contracte de vânzare cumpărare la care să poată face referire,

situație în care evaluarea făcută de către acești

experți nu este relevantă pentru stabilirea cuantumului

despăgubirilor.

În aceste condiții, se impune

efectuarea unei noi expertize, cu respectarea prevederilor art. 25 și 26

din Legea nr. 33/1994, care să se bazeze pe prețurile de vânzare efectiv

practicate în zona în care este situat terenul expropriat, astfel cum

rezultă din contracte autentice de vânzare - cumpărare.

În acest sens, urmează a se

obține informațiile relevante de la Camera Notarilor Publici, de la

autoritatea administrativă locală ori de la orice altă

instituție care le poate furniza, prin intermediul instanței de apel,

care va solicita relații de la instituțiile ce dețin datele

necesare administrării probei.

În măsura în care, în mod

obiectiv nu vor putea fi identificate contracte de vânzare - cumpărare

relevante pentru comparare, vor putea fi valorificate și contracte mai

vechi, dar cu aplicarea, în mod corespunzător a unor indici de

corecție, valoarea rezultată urmând a fi coroborată și cu alte

înscrisuri care pot conduce la determinarea valorii de piață a

terenului expropriat.

Conform dispozițiilor art. 26 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994, cuantumul despăgubirilor se va face prin

raportare la momentul întocmirii raportului de expertiză.

În ceea ce privește prejudiciul

cauzat intimaților-reclamanți, ca urmare a afectării unei

suprafețe de 80,29 mp teren construirii unei căi de acces

necesară pentru utilizarea suprafeței de teren rămase în

proprietatea lor, care totalizează 1892 mp, Înalta Curte a reținut

că în mod greșit instanța de apel a considerat legală

includerea în totalul despăgubirilor a sumei de 1.533 euro, care

reprezintă chiar valoarea de circulație a acestei suprafețe de

teren (de 19,11 euro/mp), în condițiile în care această

suprafață de teren rămâne în proprietatea intimaților-reclamanți.

Cum intimații vor putea utiliza

suprafața de 80,29 mp teren ca drum de acces, în cuantumul

despăgubirii calculat conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,

urmează a fi inclusă doar contravaloarea lucrărilor necesare

pentru amenajarea drumului de acces la suprafața de teren rămasă

în proprietatea reclamanților și contravaloarea prejudiciului cauzat

de schimbarea destinației acestei suprafețe de teren.

Chiar dacă cererea adresată

instanței de persoana expropriată reprezintă o cale de atac

exercitată împotriva hotărârii de stabilire a despăgubirii,

finalitatea acestei cereri este aceea a stabilirii cuantumului

despăgubirilor de către instanța de judecată, potrivit unei

proceduri specifice și pe baza altor criterii decât cele aplicate în etapa

administrativă prealabilă, inclusiv din perspectiva momentului de

calculare a despăgubirilor. întrucât instanța de judecată nu

verifică legalitatea hotărârii administrative, nu există nici un

motiv pentru a determina cuantumul despăgubirilor la momentul emiterii

deciziei de expropriere.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul

Curții de apel Suceava, la data de 05 mai 2014.

Analizând apelul declarat de pârât,

având în vedere și indicațiile instanței de casare, Curtea a

constatat că acesta este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Potrivit prevederilor art. 22 alin.

(1) din Legea nr. 255/2010, privind exproprierea pentru cauză de utilitate

publică, necesară realizării unor obiective de interes

național, județean și local, expropriatul nemulțumit de

cuantumul despăgubirii se poate adresa instanței

judecătorești, fără a putea contesta transferul dreptului

de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii.

Acțiunea se

soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994,

privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce

privește stabilirea despăgubirii (art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010).

Prin Decizia nr. 380 din 26 mai 2015 a

Curții Constituționale, s-a stabilit că prevederile art. 22 alin.

(3) din Legea nr. 255/2010, privind exproprierea pentru cauză de utilitate

publică, necesară realizării unor obiective de interes

național, județean și local, raportat la sintagma „la data

întocmirii raportului de expertiză”, cuprinsă în dispozițiile art.

26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, privind exproprierea pentru cauză de

utilitate publică, sunt neconstituționale.

Despăgubirea stabilită prin

raportare la momentul întocmirii raportului de expertiză, adică în

cursul procesului, nu este dreaptă, nu are un caracter just, deoarece

cuantumul ei nu este contemporan momentului transferului dreptului de

proprietate, soluție de principiu, cu valoarea constituțională.

Raportat la cele stabilite în mod

definitiv de instanța de contencios constituțional, în fața

instanței de control judiciar s-a administrat proba cu supliment la

raportul de expertiză tehnică judiciară, lucrare de specialitate

prin care s-a urmărit stabilirea cuantumului despăgubirilor care se

cuvin părții reclamante, în calitate de expropriat, prin raportare la

un moment contemporan transferului dreptului de proprietate.

Decizia de expropriere a fost

emisă de CN C. SA, la data de 14 septembrie 2011.

Despăgubirea se compune din

valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului

sau altor persoane îndreptățite (art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994,

privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică).

Având în vedere indicațiile

instanței de casare, data transferului dreptului de proprietate și

criteriile impuse de actul normativ mai sus menționat, în ceea ce

privește calculul despăgubirii, instanța de apel a solicitat de

la Birourile Notarilor Publici copii de pe contracte de vânzare-cumpărare

privind tranzacții cu terenuri situate în extravilanul com. Șcheia,

din perioada 14 iulie - 14 septembrie 2011.

Înscrisurile înaintate de Birourile

Notariale au fost comunicate membrilor comisiei de experți, pentru care

s-a stabilit ca, în lucrarea de specialitate, să întocmească

două variante: una prin care să se stabilească valoarea despăgubirilor

cuvenite pentru imobilul expropriat, ținând seama de prețurile cu

care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ teritorială a com. Șcheia la data exproprierii

imobilului, potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,

ținându-se seama și de tranzacțiile notariale înaintate și

a doua, prin care să se stabilească valoarea despăgubirilor

cuvenite contestatorului pentru imobilul expropriat, având în vedere doar

tranzacțiile comunicate.

Prin suplimentul întocmit, comisia de

experți a răspuns obiectivelor stabilite de instanța de

judecată.

Problema care se pune în

speță este aceea de a stabili prețul cu care se vând, în mod

obișnuit, imobile de același fel în unitatea administrativ

teritorială, criteriu la care prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994

fac trimitere în mod expres, atunci când reglementează asupra calculului

cuantumului despăgubirilor care se cuvin expropriatului, aferente

imobilului expropriat.

În legătură cu acest aspect,

trebuie să evidențiem, la început, următoarele considerente:

Potrivit prevederilor art. 44 alin.

(3) din Constituția României, nimeni nu poate fi expropriat, decât cu

dreaptă și prealabilă despăgubire.

Art. 481 C. civ., în vigoare la data

emiterii deciziei de expropriere, dispunea în mod clar și neechivoc

că nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai

pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă

și prealabilă despăgubire.

De asemenea, în temeiul art. 1 din

Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, statul

are dreptul să exproprieze bunuri pentru cauză de utilitate

publică.

Ceea ce impune art. 1 din Protocolul nr.

1, este ca această lipsire de proprietate să fie efectuată numai

cu o despăgubire efectivă și rezonabilă, sub aspectul

cuantumului, respectiv trebuie să fie făcută cu plata unei

compensații corespunzătoare.

Astfel, deposedarea trebuie să

fie conformă cu principiile generale ale dreptului internațional,

și anume acelea potrivit cărora orice deposedare implică o

obligație de despăgubire a titularului dreptului de proprietate, iar

în stabilirea acestei despăgubiri trebuie avut în vedere principiul

proporționalității, respectiv necesitatea efectuării

testului echilibrului echitabil.

Curtea a reținut că valoarea

de piață a imobilului expropriat se impune a fi determinată în

raport de toate caracteristicile bunului, ajungându-se la cel mai bun preț

ce se poate obține, în mod rezonabil, de către vânzător și

cel mai avantajos preț ce se poate obține, în mod rezonabil, de

către cumpărător.

Atunci când analizăm sintagma

„prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobile de același

fel” putem ajunge, fără putință de tăgadă, în mod

cert la o singură concluzie: actul normativ special, ce reglementează

asupra criteriului de calcul a acestei prime componente a despăgubirii ce

se cuvine în cazul exproprierii, a avut în vedere acel preț, rezonabil,

normal, comun, firesc, care se obține atunci când tranzacția se

desfășoară între un cumpărător și un

vânzător prudenți și diligenți.

Actul normativ nu vorbește de

prețul cu care se vând imobile de același fel ci de prețul cu

care se vând în mod obișnuit imobile de același fel.

Or, obișnuit înseamnă:

rezonabil, normal, comun, firesc iar, în mod rezonabil, atât vânzătorul

cât și cumpărătorul încearcă să obțină cel

mai bun preț.

Așa cum au arătat membrii

comisiei de experți în cuprinsul lucrării întocmite, prețurile

stipulate în tranzacțiile autentice, la nivelul sau sub minimul recomandat

de calculatorul notarial, nu reflectă valoarea de piață,

nepermițând o comparație reală, deoarece examinarea unor

prețuri identice nu dă posibilitatea stabilirii

asemănărilor și deosebirilor dintre imobilele

tranzacționate.

Astfel, din totalul din totalul de 21

de imobile ce fac obiectul tranzacțiilor autentice, un număr de 16 au

fost tranzacționate cu prețul de aproximativ 0,3 euro/m.p.,

indiferent de amplasament. Practic, aproximativ 76% din totalul imobilelor

tranzacționate au fost înstrăinate cu un preț identic sau apropiat

de minimul din calculatorul notarial.

Comisia de experți a stabilit,

raportat, strict, la tranzacțiile examinate și la prețul de 0,30

euro pe mp care reprezintă frecvența statistică cea mai mare,

dar și prețul minim notarial, că valoarea suprafeței

expropriate este de 587 euro.

Astfel, o comparație reală,

transparentă și adecvată, pe baza prețurilor stipulate în

contracte, nu a fost posibilă.

Or, chiar în Calculatorul notarial,

valabil pentru anul 2011, întocmit de ing. Hâncu Luminița Laura se

menționează la pct. 2 și 4 din Capitolul „Ipoteze și

condiții limitative” că prețurile propuse sunt rezultatul unei

estimări globale a valorii de piață și că sunt

prețuri informative minimale care nu țin cont de unicitatea

fiecărui imobil.

Nu putem stabili, astfel, că în

mod obișnuit, frecvent, un vânzător încearcă să

obțină cel mai mic preț pentru imobilul pe care urmează

să îl înstrăineze, sau că, pentru imobilele terenuri din cadrul

unei unități administrativ teritoriale, în cazul vânzătorilor,

prețul este unul uniform, liniar, plafonat la nivelul cel mai mic sau sub

acest nivel și independent de caracteristicile proprii ale fiecărui

bun în parte, cum ar fi mărime, localizare, acces, utilități,

front stradal etc.

Dacă s-ar adopta această

opinie, am ajunge, practic, în situația în care, în urma deposedării

de proprietate, expropriatul nu ar primi acea despăgubire, acea

compensație corespunzătoare.

Acest drept ar deveni iluzoriu, cu

caracter numai teoretic, fiind înfrânte, atât legislația

națională, inclusiv legea fundamentală a statului român, cât

și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care

impun ca deposedarea să fie făcută numai cu dreaptă, cu

rezonabilă despăgubire.

Nu este reglementat numai dreptul la

despăgubire pur și simplu, ci se impune, în mod clar și

neechivoc, ca această despăgubire să fie una dreaptă,

respectiv să fie respectat principiul proporționalității.

Atunci când vorbim de prețul cu

care se vând în mod obișnuit terenuri de același fel, trebuie să

avem în vedere acea valoare cel mai probabil convenită de cumpărătorii

și vânzătorii bunului disponibil pentru cumpărare.

Această valoare nu

reprezintă un fapt, ci o estimare a celui mai probabil preț care va

fi plătit pentru terenuri, la o anumită dată, în funcție de

caracteristicile proprii ale fiecăruia.

În aceste condiții, în mod corect

membrii comisiei de experți au folosit ca metodă de evaluare, pentru

stabilirea prețului imobilului expropriat, abordarea prin piață,

această metodă fiind, practic, un proces de obținere a valorii

proprietății subiect, prin compararea acesteia cu

proprietăți similare care au fost vândute în perioada de

referință sau care sunt oferite pentru vânzare, obiecțiunile

apelantei fiind neîntemeiate sub acest aspect.

Această abordare prin

piață a fost apreciată, de cei care dețin

cunoștințele de specialitate și care au fost desemnați,

atât din partea instanțelor de judecată, cât și din partea

părților litigante, pentru lămurirea împrejurărilor de fapt

ale speței, ca fiind cea mai directă și adecvată abordare

ce poate fi aplicată pentru estimarea valorii de piață. Pornind

de la definiția valorii de piață conform Standardelor

Internaționale de practică în evaluarea bunurilor imobile ca fiind

„suma estimată pentru o proprietate ce va fi schimbată, la data

evaluării, între un cumpărător decis și un vânzător

hotărât, într-o tranzacție cu preț determinat obiectiv”,

constatăm că aceasta este cea mai apropiată de noțiunea de

„prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele dintr-o unitate

administrativ teritorială” utilizată de legiuitor în cuprinsul art. 26

alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Sunt nefondate obiecțiunile apelantei, în

sensul că pentru luarea în considerare a ofertelor de vânzare, se impunea

efectuarea de verificări, în sensul de a se stabili dacă aceste

oferte s-au concretizat efectiv în tranzacții, întrucât nu există o

obligație legală în acest sens în privința experților. Mai

mult, dacă s-ar fi concretizat în tranzacții în perioada de

referință, acestea ar fi fost comunicate de birourile notariale

și valorificate în această manieră la întocmirea lucrării.

Având în vedere faptul că în

setul de tranzacții înaintate, în legătură cu care s-a dezvoltat

mai sus în cuprinsul acestor considerente, experții nu au identificat

minim trei comparabile adecvate, abordarea prin piață a fost

făcută pe baza ofertelor de vânzare, cu aplicarea, bineînțeles,

a corecțiilor necesare.

În urma acestei activități

complexe, care presupune, așa cum mai sus am arătat,

cunoștințe de specialitate, membrii comisiei de experți, în

unanimitate au stabilit o valoare de piață de 15,20 euro/m.p.,

respectiv valoarea de 29.731 euro pentru întreaga suprafață

expropriată, de 1.956 mp, o valoare mai mică decât cea stabilită

prin lucrarea întocmită în fața primei instanțe, unde s-a

stabilit o valoare de 37.379 euro (19,11 euro/mp).

Referitor la motivul de apel cu

privire la nelegala acordare de către prima instanță a

despăgubirii de 1.533 euro, reprezentând valoarea de circulație a

suprafeței de teren de 80,29 mp, afectată construirii unei căi

de acces necesară pentru utilizarea suprafeței de teren rămase

în proprietatea reclamanților după expropriere, instanța de

casare a constatat întemeiate criticile pârâtului, apreciind, ca urmare a

faptului că reclamanții vor utiliza suprafața de 80,29 mp ca

drum de acces, că în cuantumul despăgubirii urmează a fi

inclusă doar contravaloarea lucrărilor necesare pentru amenajarea

drumului de acces și contravaloarea prejudiciului cauzat de schimbarea

destinației acestei suprafețe de teren.

Față de aceste statuări

ale instanței de casare și având în vedere probatoriul administrat în

rejudecare, Curtea va acorda reclamanților suma de 63 euro, reprezentând

prejudiciul cauzat de schimbarea destinației pentru suprafața de

80,29 mp teren, scădere de valoare determinată prin primul supliment

la raportul de expertiză efectuat în apel, fila 172 dosar, precum și

suma de 1.413 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor de amenajare a

căii de acces, calculată în al doilea supliment al expertizei efectuat

în apel, fila 283 dosar.

În ceea ce privește motivul de

apel privind cheltuielile de judecată acordate de instanța de fond,

reține Curtea reține că nu este întemeiat, având în vedere

următoarele:

Potrivit art. 274 alin C. proc. civ.,

„Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să

plătească cheltuielile de judecată”. Alin. (2) arată

că „Judecătorii nu pot micșora (…) plata experților (…),

precum și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat va

dovedi că le-a făcut”.

Prima instanță a

reținut în motivare incidența art. 274 C. proc. civ. Având în vedere

că soluția pronunțată în cauză valorifică

integral concluziile expertizei efectuate în cursul judecății, iar art.

276 C. proc. civ. face referire la „pretențiile fiecărei

părți”, situație care nu este incidentă în cauză

(întrucât pârâtul apelant nu a formulat nicio cerere

reconvențională), Curtea constată că în mod corect prima

instanță nu a aplicat dispozițiile art. 276 C. proc. civ.

și a obligat pârâtul-apelant la plata către reclamanta-intimată

a tuturor cheltuielilor de judecată.

Față de toate considerentele

mai sus expuse, în temeiul dispozițiilor art. 296 C. proc. civ.,

urmează ca instanța să admită apelul și să

schimbe în parte sentința civilă apelată, în sensul că va

fi obligat pârâtul Statul Român prin CN C. SA să plătească

reclamanților sumele de 29.731 euro și 63 euro (sau echivalentul în

lei la cursul Băncii Naționale a României, la data plății),

precum și suma de 1.413 lei, cu titlu de despăgubiri (în loc de

38.912 euro, cu titlu de despăgubiri). Vor fi menținute celelalte

dispoziții ale sentinței, care nu contravin prezentei decizii.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., reclamanții vor fi obligați să plătească

pârâtului apelant suma de 2.869 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată

din apel, reprezentând contravaloarea onorariilor experților, achitate de

acesta.

Împotriva Deciziei nr. 320 din 22

martie 2016 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă, au

declarat recurs Statul Român, prin CN C. SA și reclamanții A. și

B.

Recurs CN C. SA împotriva Deciziei nr.

320 din 22 manie 2016 a Curții de Apel Suceava, care mi-a fost

comunicată la data de 26 aprilie 2016.

Decizia recurată a fost dată

cu aplicarea greșita a legii, în cauză fiind motivul de modificare

prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. anterior.

Dezvoltarea motivelor de recurs;

În fapt, fiind reinvestită cu

rejudecarea apelului declarat de subscrisa împotriva sentinței civile nr. 387/2012

a Tribunalului Suceava ca urmare a casării hotărârii pronunțate

în apel în primul ciclu procesual, curtea de apel a dispus completarea probatoriului

administrat la instanța de fond în vederea căinării

despăgubirilor cuvenite reclamantei pentru terenul expropriat în raport de

data transferului dreptului de proprietate, conform dezlegărilor din Decizia

nr. 380/2015 a Curții Constituționale, prin care au fost declarate

reconvenționale dispozițiile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010,

raportat la sintagma "la data întocmirii raportului de

expertiză" din cuprinsul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Reținându-se

că" valoarea hunului expropriat se impune a fi stabilită în funcție

(le momentul contemporan transferului dreptului de proprietate, iar nu în

funcție de momentul întocmirii raportului de expertiză.

Având în vedere faptul că

transferul dreptului do proprietate în privința terenului expropriat s-a

realizat la data de 14 septembrie 2011 odată cu emiterea netului

administrativ de expropriere a Decizia nr. 1293/2011) în cauză au fost

identificate un număr de 21 contracte autentice de vânzare cumpărare

având ea obiect terenuri agricole situate în extravilanul com. Șeheia,

jud. Suceava, contracte care se regăsesc la dosarul cauzei și care au

fost centralizate prin suplimentul raportului de expertiză.

Potrivit suplimentului sus

menționat, experții au apreciat ea actele autentice de vânzare

cumpărare încheiate în perioada de referință nu constituie

comparabile adecvate pentru stabilirea valorii imobilii lui expropriat pe

considerentul că prețurile de tranzacționare nu se circumscriu

conceptului de valoare de piață definit de Standardele

Internaționale de Evaluare, invocându-se faptul cil două contracte au

fost încheiate între rude nereflectând un preț determinai în mod obiectiv,

faptul că trei contracte reflecta tranzacții de altă natură

decât vânzarea cumpărarea, faptul că terenurile tranzacționale

nu au o localizare adecvata față de terenul subiect (adică nu

suni situate în imediata apropiere a acestuia), faptul că nu există

posibilitatea de a se verifica dacă valoarea eu care a fost ofertat

imobilul pe piața liberă este identică cu cea tranzacționată

și faptul că prețurile ele tranzacționare nu reflectă deosebirile

dintre imobile, fiind apropiate de prețul minim stabilii prin expertiza

întocmită de Camera Notarilor Publici Suceava.

Pe cale de consecință,

apreciind că nu există tranzacții efective comparabile,

experții au procedat la estimarea despăgubirilor cuvenite reclamantei

prin raportare la patru oferte de vânzare publicate în mass media în perioada

anterioară transferului dreptului de proprietate și au stabilit o

valoare a terenului expropriat de 15,20 curo/mp, respectiv o valoare de 29.731

euro pentru întreaga suprafață expropriată.

Prin decizia recurată,

instanța de apel și-a însușit opinia experților în ceea ce

privește modul de calcul al despăgubirilor, reținând că

sintagma "prețul la care se vând în mod obișnuit Imobilele

" din cuprinsul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 se impune a fi

interpretată în sensul în care un preț "obișnuit"

este, în mod firesc și rezonabil, prețul cel mai bun pe care

vânzătorul și cumpărătorul încearcă să îi

obțină. Raportul la aceasta interpretare, instanța de apel a

apreciat că tranzacțiile autentice depuse la dosarul cauzei nu se

circumscriu criteriului prevăzut de dispoziția legală sus

menționată pe considerentul că prețurile

tranzacționale sunt egale sau apropiate cu prețul minim stabilit prin

expertiza efectuată de Camera Notarilor Publici Suceava și că

ele nu reflectă în mod real deosebirile dintre imobilele

tranzacționate, context în care s-a concluzionat că acordarea

despăgubirilor la nivelul prețurilor din contractele autentice ar

echivala, în final, cu o privare de proprietate incompatibilă cu

prevederile art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului.

Soluția instanței de apel

materializează o greșită interpretare și aplicare a

dispoziției legale aplicabile în cauză art. 26 alin. (2) din Legea nr.

33/1994 în ceea ce privește stabilirea despăgubirilor cuvenite

persoanelor expropriate.

Potrivit textului de lege sus

menționai, la calculul cuantumului despăgubirii experții, precum

și instanța de judecații, vor ține seama de prețul cu

care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea

administrativ teritorială ceea ce înseamnă că pentru stabilirea

prețului real de circulație experții trebuiau să se raporteze

la tranzacțiile concrete cu imobile similare din perioada de

referință, întrucât numai tranzacțiile finalizate și

materializate prin întocmirea cont raclelor de vânzare cumpărare pui

reflecta în mod real prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele.

Interpretarea sus menționata este

confirmată și de considerentele deciziei de casare pronunțate de

instanța de recurs în prezenta cauză, decizie ale oarei

dezlegări au caracter obligatoriu potrivit art. 315 alin. (1) C. proc.

civ. anterior și caic statuează că la calcularea

despăgubirilor trebuie să se țină seama numai de

tranzacțiile concrete care au ca obiect imobile de pe raza

unității administrativ teritoriale și că metoda de evaluare

a despăgubirilor prin raportare, la oferte de vânzare nu respectă exigențele

impuse de disp. art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Prin urmare. în condițiile în

care în speță a fost identificat un număr de 20 tranzacții

autentice încheiate în perioada de referință cu imobile situate pe

raza aceleiași unități administrativ teritoriale ca și

terenul expropriat, se impunea a se reține, în acord cu disp. art. 26 alin.

(1) din Legea nr. 33/1994 și cu dezlegările cu caracter obligatoriu

din decizia de canare, că despăgubirile cuvenite persoanei

expropriate trebuiau estimate în funcție de prețurile concrete

indicate în aceste tranzacții.

Interpretarea dată de

instanța de apel sintagmei "prețurile cu care se vând în mod

obișnuit imobilele", în sensul că această sintagmă

vizează cel mai în mod preț pe care vânzătorul și

cumpărătorul încearcă să îl obțină, precum

și concluzia potrivit căreia prețurile din contractele autentice

de vânzare cumpărare nu se. circumscriu sintagmei sus menționate sunt

nelegale întrucât în cuprinsul disp. art. 2 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 nu

se regăsește nici un a criteriu suplimentar care să justifice

ignorarea prețurilor efectiv tranzacționale și achitate.

Câtă vreme textul de lege sus

menționai se referă la "prețurile cu care se vinde în mod

obișnuit imobilele", este evident faptul că legiuitorul a avut

în vedere prețurile de tranzacționare efectivă, iar nu preturile

care ar satisface în cea uni bună măsură interesele

potențialilor vânzători sau ale potențialilor

cumpărători, aceasta deoarece o ofertă de preț

formulată de un potențial vânzător nu se transformă într-un

preț la vânzare efectivă decât în măsura în care acea

ofertă de preț este acceptată de un cumpărător dispus

să achite prețul solicitai de potențialul vânzător.

În sprijinul aceleiași concluzii

pledează și disp. 30 din IVS/2011 Cadru general, potrivit cărora

"valoarea de piață este suma estimata pentru care un activ putea

fi schimbat la data evaluării, între un cumpărător hotărât un

vânzător hotărât, într-o tranzacție nepărtinitoare,

după un marketing adecvat și în care părțile au

acționat fiecare în cunoștință de cauză, prudent

fără constrângere. De asemeni, potrivit art. 31 lit. d), c) sintagma

"între un cumpărător hotărât se referă la un

cumpărător care este motivat, dar nu și obligat să cumpere,

care nu este. nici nerăbdător, nici decis să cumpere la orice

preț și care achiziționează în conformitate mai

degrabă eu realitățile pieței curente și cu

așteptările pieței curente, decât cu cele ale unei piețe

imaginare sau ipotetice, a cărei existență nu poate fi

demonstrată sau anticipată". În egală măsură prin

sintagma și un vânzător hotărât" nu se înțelege un

vânzător nerăbdător nici un vânzător gata să

vândă la orice preț. nici unul pregătit pentru a rezista la un

preț care este considerat a fi nerezonabil pe piața curentă. Vânzătorul

hotărât este motivat să vândă activul, în condițiile

pieței, la cel mai bun preț accesibil pe piața liberă,

după un marketing adecvat, oricare ar fi acel preț

Prin urmare, din perspectiva

interpretării sintagmei "prețul cu care se vând în mod

obișnuit imobilele'" din cuprinsul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,

prețul pe care îl solicita sau speră să îl obțină un

potențial vânzător este relevant numai în măsura în care exista

și cumpărători dispuși să accepte și să

achite suma pretinsă de vânzător, în caz contrar prețul pretins

de vânzător neputându-se materializa într-un preț de vânzare

efectivă, ci reflectând, în accepțiunea IVS/2011, "o piața

imaginară și ipotetică, a cărei existență nu

poale fi demonstrată sau anticipată'".

Pe de altă parte, alunei când a

interpretat sintagma "prețul cu care se vând în nod obișnuit

imobilele" și a reținut că aceasta semnifică

prețul cel mai bun, instanța de apel a ignorai faptul ea noțiunea

sus menționată (prețul cel mai bun) are conotații diferite

pentru vânzătorul care încearcă sa obțină prețul cel

mu mare și pentru cumpărătorul care încearcă să achite

un preț cât mai mic.

Așa fiind, interpretarea

corectă a disp. art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 nu poate fi alta

decât cea potrivit căreia sintagma "prețul eu care se vând în

mod obișnuit imobilele" se referă la prețurile practicate

în mod electiv pe piața imobiliară, adică la acele prețuri

care sunt acceptate atât di vânzători, cât și de cumpărători

și care sunt achitate efectiv în scopul transferului dreptului de

proprietate.

În mod evident, ofertele de vânzare

publicate în mass media nu se circumscriu dispoziției legale sas

menționate din moment ce ele reflectă doar prețurile solicitate

la un moment dat de către potențialii vânzători, fără

a exista vreun indiciu sau vreun argument concret de naturii a demonstra

că există și cumpărători interesați să

cumpere la prețurile astfel ofertate. în contextul în care în perioada de

referință nu s-a materializat nici o tranzacție autentică

la un preț măcar apropiat de cel pretins prin ofertele de la care

s-au raportat experții (cel mai mare preț efectiv fiind cel de 7,27

euro menționat într-un singur contract autentic, față de cel de

15,20 curo/mp estimat de experți), ofertele respective pot dovedi cel mult

prețurile solicitate de potențialii vânzători (adică

prețuri prelinse în mod unilateral), iar nu prețuri vânzare

practicate în mod obișnuit pe piață ( adică prețuri

convenite și acceptate atât de vânzător, cât și de

cumpărător).

În altă ordine de idei

instanța de apel a aplicat greșit disp. art. 26 alin. (2) din Legea nr.

33/1994 și atunci cuiul a reținut că prețurile din

tranzacțiile autentice nu suni realiste pentru că, în marea lor

majoritate, sunt apropiate de valoarea estimată prin expertiza

efectuată de Camera Notarilor Publici Suceava (0,3 curo/mp), care ar

reprezenta o valoare informativă minimala ce ține cont de unicitatea

fiecărui imobil.

Contrar acestei interpretări,

faptul că tranzacțiile efectiv materializate prin acte autentice de

vânzare cumpărare evidențiază un preț apropiat de cel estimat

prin expertiza notarială este de natură să demonstreze

realitatea și exactitatea estimării din această expertiză,

care s-a întemeiat la rândul ei pe o estimare globală a valorilor de

piață de la data întocmirii ei, iar nu să demonstreze că

prețurile stipulate în contractele autentice nu ar fi realiste

reținând că similitudinea dintre prețul practicat în majoritatea

tranzacțiilor și cel stabilit prin expertiza notarială ar dovedi

nerealitatea prețurilor de tranzacționare efectivă,

instanța de ape) a creat un silogism judiciar artificial deducând o

concluzie universală (cea a caracterului penal al prețurilor de

tranzacționare din contractele autentice) dintr-o premisă

particulară (respectiv din faptul că unele tranzacții s-au

realizat la prețuri egale cu cele din expertiza notarială).

Premisa pe care se întemeiază

raționamentul sus menționat este la rândul în contextul în care din

tabelul centralizator inserat în suplimentul raportului de expertiză

efectuat în apel rezultă că prețurile de tranzacționare

efectivă nu sunt în toate cazurile identice eu cele din expertiza

notarială, ci există șl prețuri mai mari (2,49 euro/mp,

2.82 euro/mp, 7,77 euro/mp), dar și preț uri mai mici (0,09 curo/mp,

0,15 euro/mp, ele), împrejurare de natură a infirma concluzia potrivit

căreia prețurile din tranzacțiile autentice nu ar reflecta

unicitatea fiecărui imobil.

În plus eventualele diferențe de

preț față de actele autentice de vânzare cumpărare,

rezultate din caracteristicile concrete ale imobilului expropriat, pentru a fi

cuantificate prin aplicarea metodei comparației directe și a

coeficienților de individualizare specifici acestei metode, așa cum

de altfel s-a reținut și prin decizia de casare pronunțată

în prezenta cauză, ori, deși subscrisa am să li se pună în

vedere experților sa evalueze despăgubirile prin raportare la

prețurile din contractele autentice, eu aplicarea metodei comparației

directe instanța de apel a cenzurat în mod nelegal acest obiectiv,

nesocotind disp. art. 315 alin. (1) C. proc. civ. anterior și

reținând fără temei cât nu poate impune experților o

anumită metodă de evaluare.

Deosebit de aceasta, concluzia

instanței de apel privind lipsa de relevanță a contractelor

autentice de vânzare cumpănire încheiate în principiu de

referință nesocotește disp. art. 1173 C. civ. anterior (în

vigoare la dala încheierii contractelor respective), potrivit cărora

înscrisul autentic face deplina dovada, față de orice persoană,

până la declararea sa în fals cu privire la constatările personale

ale agentului instrumenta tor iar declarațiile părților din

cuprinsul înscrisului autentic fac dovadă, până la proba

contrară, atât între părți, cât și față de orice

altă persoană» Aceste dispoziții legale consacră

prezumția de veridicitate a actului autentic, prezumție care se

aplica inclusiv declarațiilor părților referitoare la preț

și care nu poate fi înlăturată decât prin proba contrară,

respectiv prin dovedirea faptului că părțile contractante au

convenit și au achitat/încasat un alt preț decât cel declarat.

Câta vreme împotriva mențiunilor

din contractele autentice hi discuție nu s-a acut dovada contrara a unui

alt preț convenit de părțile contractante. prezumția de

veridicitate a contractelor nu poate fi înlăturată prin prisma unor oferte

postate în mass media, în privința cărora nu se poate verifica de

unde provin, dacă ofertantul este sau nu titularul dreptului de

proprietate, daca ofertele sunt sau nu serioase, dacă au format obiectul

unor negocieri ori daca s-au materializat prin încheierea unor contracte

autentice la prețurile solicitate de potențialii vânzători.

Pentru toate considerentele expune

anterior, apreciez că în aplicarea corecta a disp. art. 26 alin. (2) din

Legea nr. 33/1994, se impunea ca la ești narea despăgubirilor să

fie avute în vedere doar contractele autentice de vânzare cumpărare

încheiate în perioada de referință întrucât numai acestea

reflectă criteriul consacrat de textul de lege sus menționat și

că varianta de estimare a despăgubirilor prin raportare în

prețuri solicitate de potențiali vânzători nu respectă

exigențele singurului criteriu legal de evaluare aplicabil în cauză.

Așa fiind, având în vedere

și faptul că așa cum s-a consemnat în suplimentul raportului de

expertiză în tranzacțiile încheiate în perioada de referință

ponderea cea mai mare o au prețurile de 03 euro/mp, care sunt egale cu

prețul stabilit de expropriator în procedura administrativă

prealabilă, consider că cererea de anulare a hotărârii de

acordare a despăgubirilor se impunea a fi respinsă.

În consecință, solicit

admiterea recursului și modificarea parțială a deciziei recurate

în sensul ca, menținând dispoziția de admitere a apelului.

Împotriva Deciziei nr. 320 din 22

martie 2016 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă, au

declarat recurs reclamanții A. și B. și pârâtul Statul Român,

prin CN C. SA.

Recurs A. și B. împotriva Deciziei

civile nr. 320 din 22 martie 2016 a Curții de Apel Suceava, secția a l-a

civilă, pronunțată în dosarul de mai sus, care mi-a fost

comunicată prin poștă la data de 25 aprilie 2016, care este

nelegală sub aspectul obligării noastre, a

intimaților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată din

apel, în sumă de 2.869 lei către apelantul-pârât Statul Român - prin CN

C. SA, cu sediul în București, sector 1, fiind dată cu aplicarea

greșita a legii, motiv de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de

la 1864.

Dezvoltarea motivului de recurs în mod

nelegal ne-a obligat instanța de apel la plata cheltuielilor de

judecată în sumă de 2.869 lei către apelanta-pârâtă Statul

Român - prin CN C. SA București, reprezentând contravaloarea onorariilor

experților achitate de acesta.

Conform art. 274 alin. (1) C. proc.

civ. anterior, sub imperiul căruia s-a judecat cauza, „Partea care cade în

pretenții va fi obligată, Ia cerere, să plătească

cheltuielile de judecată".

Din textul citat rezultă că

la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată se

află culpa procesuală dedusă din expresia „partea care cade în

pretenții".

În speță, așa cum ne-am

apărat în apel, nu este dată culpa procesuală a noastră, a

recurenților-reclamanți, pentru a fi obligați la plata

cheltuielilor de judecată din apel, constând în plata onorariilor

experților, deoarece soluția admiterii apelului, cu schimbarea sentinței

apelate, a fost determinată de faptul că prin Decizia nr. 380 din 26

mai 2015 a Curții Constituționale, s-a stabilit că prevederile art.

22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, privind exproprierea pentru cauză de

utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes

național, județean și local, raportat la sintagma „la data

întocmirii raportului de expertiză", cuprinsă în

dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea

pentru cauză de utilitate publică, sunt neconstituționale.

A reținut Curtea

Constituțională că valoarea bunului expropriat nu poate fi alte

decât cea stabilită la momentul contemporan realizării transferului

dreptului de proprietate.

Raportat la cele stabilite de Curtea

Constituțională, în fața