ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5787/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5787/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.

2561 din 04 decembrie 2012, Tribunalul Suceava - Secția civilă a admis, în

parte, contestația reclamanților C.V. și C.M.A., a modificat în parte

Hotărârile nr. 20 din 18 octombrie 2011, nr. 21 din 18 octombrie 2011 și nr. 188

din 6 decembrie 2011 emise de Comisia de verificare a drepturilor de proprietate

și acordare a despăgubirilor comunei Șcheia, a dispus plata către contestatori

a sumei totale de 25.800 euro, la cursul oficial al B.N.R. din ziua plății, cu

titlu de despăgubire, pentru exproprierea imobilelor situate în comuna Șcheia,

jud. Suceava, identice cu: parcela nr. 34515 din C.F. 32737, teren liber de

construcții în suprafață de 920 m.p. (Hotărârea nr. 20 din 18 octombrie 2011); parcela

nr. 34458 din C.F. 32717, teren liber de construcții în suprafață de 309 m.p. (Hotărârea nr. 21 din 18 octombrie 2011); parcela nr. 35650 din C.F. 32732 (parcelă formată

din dezmembrarea parcelei nr. 747/2440), teren liber de construcții în

suprafață de 922 m.p. (Hotărârea nr. 188 din 6 decembrie 2011), a respins

capetele de cerere având ca obiect exproprierea totală și obligarea

expropriatorului la plata de despăgubiri pentru prejudiciul rezultat din

diminuarea valorii terenului rămas în urma exproprierii.

În fapt, s-a reținut

că imobilele în litigiu au fost expropriate conform H.G. nr. 614/2011,

pozițiile nr. 366, 365 și 364, anexă a hotărârii privind declanșarea procedurii

de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul

variantei de ocolire a Municipiului Suceava.

În drept, au fost

avute în vedere dispozițiile art. 481 C. civ., respectiv dispozițiile art. 44 alin.

(3) din Constituția României și ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția europeană a drepturilor omului.

Potrivit raportului

de expertiză, având în vedere zonarea, construcțiile limitrofe unui cartier

rezidențial și comercial cu utilități de apropiere cu două drumuri de acces

exploatate, valoarea celor trei suprafețe de teren expropriate se ridică la

25.800 euro. Aceste concluzii au fost însușite de toți cei trei experți care au

format comisia de evaluare și se întemeiază pe standardele internaționale de

evaluare și pe piața imobiliară locală, stabilirea valorii terenurilor fiind

făcută în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Susținerea intimatei

conform căreia data emiterii hotărârii de expropriere este data la care a

operat transferul dreptului de proprietate nu poate fi reținută, având în

vedere că acest transfer este condiționat de plata de despăgubiri, conform dispozițiilor

art. 9 alin. (4) din Legea nr. 255/2010.

Prin încheierea din

26 februarie 2013, Tribunalul Suceava - Secția civilă a dispus îndreptarea

erorii materiale strecurate în conținutul deciziei, în sensul că, în dispozitivul

acesteia s-a trecut corect: „Dispune plata de către pârâtul Statul Român, reprezentat

de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de

Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. - Direcția Regională de

Drumuri și Poduri Iași către contestatori a sumei totale de 25.800 euro la

cursul oficial al BNR din ziua plății, cu titlu de despăgubire pentru

exproprierea imobilelor situate în comuna Șcheia, jud. Suceava”.

Prin decizia civilă nr.

14 din 25 aprilie 2013,

Curtea

de Apel Suceava - Secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul pârâtului.

În esență, s-a

reținut că textele invocate de apelantul-pârât referitoare la evaluare din

Legea nr. 255/2010 și normele de aplicare a acesteia se referă la evaluarea

făcută anterior exproprierii, iar nu la stabilirea despăgubirilor de către

instanță în caz de contestare a hotărârii expropriatorului.

Nu constituie o

încălcare a

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994

faptul că s-au folosit de către experți

oferte de vânzare, iar nu prețuri rezultate din contracte de vânzare-cumpărare,

cât timp textul de lege se referă la „

prețul cu care se vând imobilele de același

fel”, ceea ce însemnă că pot fi luate în considerare și ofertele de vânzare, în

lipsa unor

tranzacții

efective și suficiente cu terenuri comparabile. Este real că, de regulă, în

urma negocierilor dintre vânzător și cumpărător, prețul poate să scadă, dar

diferența nu poate fi semnificativă.

S-a reținut totodată,

că apelantul-pârât nu a pus la dispoziția expertului contracte de

vânzare-cumpărare de la data efectuării raportului de expertiză (septembrie

2012), având ca obiect terenuri din extravilanul comunei Șcheia. Pârâtul a

depus, o dată cu cererea de apel, patru contracte de vânzare-cumpărare din

perioada 2008-2009, ce nu pot fi luate în considerare, față de data efectuării

raportului de expertiză.

Valoarea despăgubirilor

trebuie stabilită în funcție de prețurile practicate pe piața imobiliară la

data întocmirii raportului de expertiză, astfel cum prevede în mod expres art. 26

alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Împotriva deciziei instanței

de apel a formulat cerere de recurs la data de 3 iunie 2013, pârâtul

Statul Român, prin

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Direcția

Regională de Drumuri și Poduri Iași, prin care a invocat următoarele critici de

nelegalitate:

În mod greșit a fost

înlăturată critica referitoare la procedura derogatorie specială de stabilire a

despăgubirilor consacrată de dispozițiile Legii nr. 255/2010 și de Normele metodologice

de aplicare a acestei legi.

În raport cu Legea nr.

33/1994 ce reprezintă dreptul comun în materia exproprierii, Legea nr. 255/2010

reprezintă o lege speciale ce reglementează procedura de expropriere pentru

realizarea obiectivelor prevăzute la art. 1 din acest act normativ, iar

prevederile legii speciale sunt aplicabile cu prioritate potrivit principiului

specialia generalibus derogant.

În cadrul procedurii

administrative de expropriere, despăgubirile se stabilesc pe baza raportului de

evaluare pe baza expertizelor întocmite și actualizate de Camerele Notarilor Publici,

aceste reglementări având un caracter imperativ, iar în măsura în care

expropriatorul a cuantificat corect cuantumul despăgubirilor în procedura

administrativă, reevaluarea acestora de către instanța de judecată nu se

justifică, concluzia curții de apel în sensul că dispozițiile derogatorii ale

Legii nr. 255/2010 ar fi aplicabile numai în cadrul procedurii administrative neavând

nici o justificare.

Este real faptul că

dispozițiile art. 22 din Legea nr. 255/2010 fac trimitere la dispozițiile art.

21-27 din Legea nr. 33/1994, însă această trimitere se referă la dispozițiile

de drept procedural din actul normativ ce constituie dreptul comun în materie,

iar nu la modalitatea de evaluare și de stabilire a despăgubirilor.

Faptul că potrivit art.

22 din Legea nr. 255/2010, acțiunea prin care persoana expropriată contestă

cuantumul despăgubirii se soluționează potrivit art. 21-27 din Legea nr. 33/1994,

aceste reglementări sunt aplicabile doar sub aspect procedural, adică sub

aspectul modului de desemnare a comisiei de experți si de întocmire a

expertizei, iar nu și sub aspectul metodei de evaluare, care are o reglementare

specială în cuprinsul dispozițiilor Legii nr. 255/2010.

Având în vedere

faptul că prin rapoartele de evaluare întocmite de evaluator C.C. valoarea

terenurilor expropriate a fost stabilita în cadrul procedurii administrative la

suma de 0,3 euro/mp, corespunzător valorii determinate prin expertiza întocmită

de Camera Notarilor Publici Suceava pentru terenurile arabile extravilane

situate pe raza com. Șcheia, cu respectarea dispozițiilor art. 11 alin. (7), (8)

din Legea nr. 255/2010 și art. 8 alin. (1) din Normele metodologice, s-a susținut

că cererea reclamanților de anulare a hotărârilor de expropriere nu se justifică.

În măsura în care

statuarea instanței de apel privind incidența în cauză a dispozițiilor art. 26

din Legea nr. 33/1994 este corectă, această dispoziție legală a fost greșit

interpretată și aplicata în speță. Potrivit textului de lege, la calculul

cuantumului despăgubirii, experții, precum și instanța de judecată, vor ține

seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în

unitatea administrativ-teritorială, ceea ce înseamnă că pentru stabilirea

prețului real de circulație experții trebuiau să se raporteze la tranzacții

concrete cu imobile similare, întrucât numai tranzacțiile finalizate și

materializate prin întocmirea contractelor de vânzare-cumpărare pot reflecta în

mod real prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele.

În mod greșit, ambele

instanțe au valorificat concluziile raportului de expertiză efectuată în cauză,

în condițiile în care acest raport nu reflectă prețul cu care se vând în mod

obișnuit imobilele de același fel, întrucât experții nu au verificat și

identificat nici un fel de tranzacții concrete cu privire la imobile cu

caracteristici similare terenurilor expropriate, ci au avut în vedere doar

oferte de vânzare/cumpărare postate pe internet sau la agențiile imobiliare

pentru terenuri asemănătoare, valoarea despăgubirilor fiind calculată în raport

de aceste oferte.

În contextul în care

nu există nici o probă din care să rezulte că prețurile menționate în

anunțurile de vânzare-cumpărare examinate de experți ar corespunde cu preturile

de tranzacționare efectivă, care se stabilesc pe baza negocierilor dintre

proprietar și potențialii cumpărători și care pot fi influențate de evoluția

pieței imobiliare în perioada cuprinsă între data postării ofertei si data

încheierii tranzacției efective, corecta aplicare a dispozițiilor art. 26 din

Legea nr. 33/1994 impunea ca datele din ofertele examinate să fie verificate și

prin prisma unor tranzacții efective pentru a se putea stabili în acest mod în

ce măsură respectivele oferte corespund realității pieței imobiliare.

Contrar celor

reținute, există tranzacții efective pe piața imobiliară la care experții aveau

obligația să se raporteze și în raport de care se poate stabili prețul de

circulație în concordanță cu dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,

tranzacții atestate de contractele de vânzare-cumpărare autentice depuse în

copie la dosar în apel la care reflectă, pentru terenurile situate pe raza com.

Șcheia, o valoare de circulație medie de cca. 10 ori mai mică decât cea stabilită

prin raportul de expertiză, valoare practicată într-o perioadă în care piața

imobiliară era mult mai activă decât la data exproprierii (respectiv, în

perioada anilor 2008-2009).

S-a susținut că și

sub aspectul datei în raport de care se calculează despăgubirile cuvenite

persoanei expropriate, hotărârea instanței de apel este nelegală. Astfel,

instanța de apel a avut în vedere faptul că potrivit art. 26 alin. (2) din

Legea nr. 33/1994 la calculul despăgubirilor se tine seama de prețul cu care se

vând în mod obișnuit imobilele de același fel la data întocmirii raportului de

expertiza, dar a ignorat faptul că, sub aspectul stabilirii despăgubirilor,

Legea nr. 33/1994 reglementează o procedură diferită față de cea specială

prevăzută de Legea nr. 255/2010, în sistemul Legii nr. 33/1994, instanța este

sesizata în mod direct cu cererea de expropriere, fiind investită sa se

pronunțe atât în ceea ce privește pretenția de expropriere, întinderea

imobilului expropriat și valoarea despăgubirilor, fără derularea vreunei

proceduri prealabile. In schimb, în reglementarea Legii nr. 255/2010,

despăgubirile cuvenite persoanei expropriate se stabilesc în cadrul unei

proceduri administrative prealabile, prin hotărârea emisă de expropriator, iar

potrivit art. 9 alin. (2) și (4) din acest act normativ, transferul dreptului

de proprietate operează de drept la data emiterii actului administrativ de

expropriere de către expropriator, ulterior consemnării despăgubirilor,

contestația împotriva deciziei de expropriere nesuspendând transferul dreptului

de proprietate asupra imobilului în cauză.

Prin urmare, în

sistemul Legii nr. 255/2010, transferul dreptului de proprietate operează la

momentul emiterii hotărârii de expropriere, așa încât nu există nici o rațiune

pentru calculul despăgubirilor în funcție de o dată ulterioară la care, în

eventualitatea formulării unei contestații, se întocmește raportul de

expertiză. Așa fiind, data la care trebuia să se raporteze experții si instanța

la stabilirea despăgubirilor era data emiterii hotărârilor de expropriere.

Analizând criticile

formulate, care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Instanța de apel a

apreciat corect că Legea nr. 255/2010 nu conține dispoziții derogatorii sub

aspectul stabilirii de către instanța a despăgubirilor cuvenite persoanelor

expropriate și că, în această privință, sunt incidente dispozițiile art. 21-27

din Legea nr. 33/1994.

Potrivit art.

22 alin. (1) și (3) din Legea nr. 255/2010, expropriatul nemulțumit de

cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanței

judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la

data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii,

sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de

proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar

exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a

cuantumului despăgubirii și transferului dreptului de proprietate, respectiv

acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se

soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind

exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea

despăgubirii.

Art. 26 alin. (2) din

Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică,

stabilește că la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și

instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele

de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii

raportului de expertiză.”.

Nu poate fi reținută

susținerea conform căreia data întocmirii raportului de expertiză, la care face

trimitere art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, este data întocmirii

raportului de expertiză în procedura administrativă, în cazul exproprierilor

efectuate în temeiul Legii nr. 255/2010.

În condițiile în care

art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/20109 face trimitere expresă și explicită

la procedura reglementată de art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, fără nici o altă

distincție, concluzia ce se impune este aceea că această trimitere include

modalitatea de stabilire a despăgubirilor în condițiile art. 26 alin. (2) din

Legea nr. 33/1994, prin raportare la data întocmirii raportului de expertiză

efectuat în procedura judiciară.

Interpretarea

sistematică a prevederilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 conduce la o astfel

de concluzie, în condițiile în care art. 25 reglementează modul de constituire

a comisiei de experți care va avea ca obiectiv stabilirea cuantumului

despăgubirilor, în condițiile prescrise de art. 26.

Este întemeiată însă

critica subsecventă referitoare la încălcarea și aplicarea greșită a

dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea

pentru cauză de utilitate publică, pentru considerentele ce urmează:

Față de caracterul

explicit al normei legale sus-menționate și față de jurisprudența unitară a

instanței supreme care a configurat înțelesul acestei norme - în sensul că nu

pot fi avute în vedere ofertele de vânzare, dat fiind inevitabila negociere a

prețului; sintagma prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele are

semnificația de preț plătit efectiv și consemnat ca atare în contractele autentice

de vânzare-cumpărare și nu ofertele de preț ale agențiilor imobiliare ori

prețurile de tranzacționare extrase de la rubricile de vânzări de pe internet

și din anunțurile de mica publicitate din zonele locale privind imobilele de

același fel în aceeași unitate administrativ-teritorială - nu pot fi validate

concluziile unui raport de expertiză care vin să le nesocotească.

Faptul că această

dispoziție legală a primit, în aplicarea ei practică, o anumită interpretare nu

putea fi ignorat de către instanță, dată fiind nevoia de previzibilitate și

predictibilitate a jurisprudenței, ca parte a procedurii echitabile.

S-a susținut corect

că aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 impunea ca

datele din ofertele examinate să fie verificate și prin prisma unor tranzacții

efective pentru a se putea stabili în acest mod în ce măsură respectivele

oferte corespund realității pieței imobiliare.

Sub aspectul datei în

raport de care se calculează despăgubirile cuvenite persoanei expropriate, hotărârea

instanței de apel este însă legală.

Potrivit art. 26 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994 la calculul despăgubirilor se tine seama de prețul cu

care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel la data întocmirii

raportului de expertiza.

Textul de lege

prevede cu claritate și fără posibilitate de interpretare care este momentul în

raport cu care experții au a calcula și instanțele de judecată au a stabili

cuantumul despăgubirii, anume momentul „întocmirii raportului de expertiză”.

Acest text de lege,

în aplicarea principiului ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus,

nu permite interpretului să stabilească un alt moment în raport cu care să se

calculeze valoarea despăgubirilor pentru terenurile expropriate.

Instanța de apel, în

rejudecare, va trebui să dispună efectuarea unui nou raport de expertiză, în

acest sens fiind relevante toate înscrisurile care furnizează informații

pertinente, cum ar fi prețul plătit efectiv și consemnat ca atare în cuprinsul

contractelor de vânzare-cumpărare, orice alte relații care sunt compatibile

normei legale incidente, din această perspectivă solicitarea de relații de la

oricare alte instituții ale statului - Camera Notarilor Publici, Cartea

funciară, instituțiile fiscale etc. - cu atribuții în evidența/înscrierea/impozitarea

imobilelor de natura celui în litigiu, fiind pe deplin valorificabile.

Numai în măsura în

care informațiile culese în urma acestor verificări indicau neîncheierea de

contracte de vânzare-cumpărare cu privire la terenurile din zonă, experții

puteau apela la alte comparabile decât prețul de vânzare în determinarea

despăgubirilor aferente exproprierii.

În operațiunea de

valorizare a probatoriului, inclusiv atunci când la dosarul cauzei există un

raport de expertiză pentru care însăși norma legală prescrie strict obiectivul

de urmărit în evaluarea imobilului, instanța fondului este obligată să-și

motiveze opinia, pentru a demonstra că expertiza, prin concluziile sale și prin

coroborarea cu înscrisurile ce o însoțesc, impune un raționament precis și pe

deplin verificabil, nu simple aprecieri ale expertului/experților.

Expertiza însușită de

instanțele anterioare nu este, însă, însoțită de niciun document care să ateste

rezultatul negativ al unei asemenea verificări. Or, în absența acestei dovezi

atașate raportului de expertiză nu se putea accepta evaluarea pe baza ofertelor

de vânzare.

Pe de altă parte, în

cercetarea judecătorească, sarcina probei revine în egală măsură pârâtului,

sens în care acesta avea interesul și obligația potrivit art. 1169 C. civ. să

depună contractele menite să-i susțină punctul de vedere în disputa judiciară

pendinte.

Cum prin hotărârea

atacată nu s-a stabilit pe deplin situația de fapt a cauzei pendinte, raportul

de expertiză judiciară nesocotind cu evidență dispozițiile art. 26 alin. (2)

din Legea nr. 33/1994, datele și concluziile experților fiind nefundamentate,

și, drept consecință, de neacceptat.

Pentru toate aceste

considerente de fapt și de drept, pe temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., cu referire la art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite

recursul pârâtului, va casa decizia și va trimite cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și

Drumuri Naționale din România SA – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași

împotriva deciziei nr. 14 din 25 aprilie 2013 a Curții de Apel Suceava - Secția I civilă, pe care o casează.

Trimite cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 12 decembrie 2013.