ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5528/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5528/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra cauzei de
față, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava și
înregistrată sub nr. 14.205/86/2011, reclamantul G.V., în contradictoriu cu
pârâții Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale
din România - prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, Comuna Șcheia
- prin primar și Comuna Șcheia - Comisia de Verificare a Drepturilor de
Proprietate și Acordare a Despăgubirilor, a solicitat să se verifice temeinicia
Hotărârii nr. 2 din 17 octombrie 2011 dată în Dosarul nr. 67/2011 de către
Comisia de Verificare a Drepturilor de Proprietate și Acordare a Despăgubirilor
a com. Șcheia cu privire la cuantumul despăgubirilor cu care nu este de acord,
acesta fiind calculat la un preț mult inferior față de prețul de piață, de
valoarea de înlocuire și de prețul solicitat de el; exproprierea totală a suprafeței
de 26 de ari cuprinsă în T.P.656/1994, la locul numit Ț.V. din care fac parte
cele două suprafețe expropriate (suprafețele de 1450 mp, și 53 mp), deoarece
suprafața rămasă, de aproximativ 6 ari, nu mai poate fi folosită, și obligarea
expropriatorului la plata despăgubirilor pentru această suprafață de teren
raportat la prețul de piață; în subsidiar, în măsura în care instanța de
judecată va stabili că nu se impune exproprierea totală, a solicitat obligarea
expropriatorului la plata unei despăgubiri reprezentând prejudiciul rezultat
din diminuarea valorii terenului rămas în urma exproprierii, cu cheltuieli de
judecată.
În drept, a invocat
dispozițiile Legilor nr. 255/2010 și nr. 33/1994, ale Constituției României,
Convenției Europene a Drepturilor Omului, art. 2 alin. (1) lit. f) din C. proc.
civ.
La termenul de
judecată din 3 aprilie 2012, reclamantul a formulat precizări la acțiune, prin
care a solicitat, în conformitate cu art. 18 din Normele metodologice de
aplicare a Legii nr. 255/2010 raportat la art. 23 alin. (2) din Legea nr.
33/1994, ca instanța de judecată să constate netemeinicia Hotărârii nr. 2 din
data de 17 octombrie 2011 a Comisiei de Verificare a Drepturilor de Proprietate
și Acordare a Despăgubirilor a com. Șcheia cu privire la cuantumul despăgubirilor
acordate; să stabilească despăgubirea la suma de 1700 de euro pe arul de teren
expropriat (total 25.551 de euro), cu consecința anulării parțiale a hotărârii
contestate în ceea ce privește despăgubirea stabilită și, eventual, suprafața
expropriată, și obligarea expropriatorului la plata despăgubirilor solicitate,
deoarece instanța de judecată are obligația, conform art. 27 din Legea nr.
33/1994, de a compara rezultatul expertizei cu oferta și cu pretențiile
formulate de părți, despăgubirea acordată de către instanță neputând fi mai
mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de
expropriat, dar nu trebuie să fie limitată de despăgubirea ce va fi stabilită
prin raportul de expertiză.
De asemenea, a
solicitat exproprierea totală a suprafeței de 26 de ari cuprinsă în T.P.
656/1994, situată la locul numit Ț.V. din care fac parte cele două suprafețe
expropriate (de 1.450 mp, și 53 mp), deoarece suprafața rămasă, de aproximativ
6 ari, nu mai poate fi folosită, precum și obligarea expropriatorului la plata
despăgubirilor pentru această suprafață de teren raportat la prețul de piață
solicitat, de 1700 euro pe arul de teren.
În subsidiar, în
măsura în care instanța de judecată va stabili că nu se impune exproprierea
totală, a solicitat obligarea expropriatorului la plata unei despăgubiri
reprezentând prejudiciul rezultat din diminuarea valorii terenului rămas în
urma exproprierii.
Prin Sentința civilă
nr. 202 din 29 ianuarie 2013, Tribunalul Suceava a admis în parte contestația
formulată de către reclamant; a desființat în parte Hotărârea nr. 2 din 17
octombrie 2011 emisă de terț-pârâtă în Dosarul nr. 67/2011; a obligat
prim-pârâtul la plata către reclamant, cu titlu de despăgubiri civile, a sumei
de 20.792,1 euro în echivalent RON la data plății efective; a respins ca
neîntemeiat capătul de cerere vizând exproprierea unei suprafețe de teren
suplimentare; a obligat prim-pârâtul la plata către reclamant a sumei de 4200
RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel,
prima instanță a reținut că, prin Hotărârea nr. 2 din 17 octombrie 2011 emisă
de Comisia de Verificare a Dreptului de Proprietate și Acordare a
Despăgubirilor Șcheia, s-a dispus plata sumelor de 1.786 RON și 65 RON în
favoarea reclamantul G.V. cu titlu de despăgubire pentru exproprierea
imobilelor situate în com. Șcheia, jud. Suceava, identice cu p. nr. 33.425,
respectiv, nr. 33.427, ambele făcând parte din același trup de teren
înregistrat în CF X, compus din teren liber de construcții, în suprafață de
1450 mp, respectiv, 53 mp.
Potrivit art. 22
alin. (1) din Legea nr. 255/2010, cu modificările și completările ulterioare,
expropriatul poate contesta hotărârea de expropriere sub aspectul cuantumului
despăgubirii acordate, iar conform art. 22 alin. (3) din lege acțiunea se
soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, în ceea
ce privește stabilirea despăgubirii.
Art. 26 alin. (1) și
(2) din Legea nr. 33/1994 (lege-cadru generală în materie de expropriere) la
care legea specială (nr. 255/2010) face trimitere, deci aplicabil speței,
stabilește criteriile pentru determinarea cuantumului despăgubirii, stipulând
că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul
cauzat proprietarului sau altor persoane interpuse și că la calcularea
cuantumului despăgubirilor experții, precum și instanța de judecată trebuie să
țină seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel
în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză,
precum și de daunele aduse proprietarului, sau, după caz, altor persoane
îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.
Art. 27 din Legea nr.
33/1994, la care de asemenea se face trimitere în vederea soluționării cauzei,
stabilește că pentru fixarea despăgubirii instanța compară rezultatul
expertizei cu oferte și cu pretențiile formulate de părți, despăgubirea
acordată neputând fi mai mică decât cea oferită de către expropriator și nici
mai mare decât cea solicitată de către expropriat.
În speță,
expropriatorul a oferit pentru terenurile expropriate sumele de 1.786 RON și 65
RON, iar expropriatul a pretins suma de 1700 euro/ar, adică 25.551 euro, în
timp ce prin raportul de expertiză întocmit în cauză de către comisia de experți,
compusă din experții V.M., I.S. și A.M., s-a propus într-o variantă sumele de
725 euro și 26,50 euro (0,5 euro/mp) prin raportare la expertiza actualizată a
Camerei Notarilor Publici Suceava, iar într-o altă variantă sumele de 16.385
euro și 599 euro (11,30 euro/mp), prin raportare la valoarea de piață după
Standardele Internaționale de Evaluare.
Expropriatorul a
solicitat instanței înlăturarea raportului de expertiză și menținerea ofertei
de despăgubire inițială, invocând că experții nu s-au raportat la tranzacții
concrete cu imobile similare, luând ca element de referință în stabilirea
valorii de circulație doar ofertele de vânzare și, în plus, nu au ținut seama
de caracteristicile terenului expropriat și de elementele care îl diferențiază
de comparabila de referință, omițând aplicarea tuturor corecțiilor necesare sau
individualizând greșit unii coeficienți de corecție.
S-a reținut că,
într-adevăr, pentru determinarea prețului de piață experții nu au avut în
vedere tranzacții concrete, raportându-se la oferte de tranzacționare pentru
terenuri similare sau comparabile, însă în răspunsul la obiecțiuni pe acest
aspect experții și-au argumentat "alegerea", arătând că sursele de
informare aflate la dispoziția lor, posibile și credibile - bănci, agenții
imobiliare, primărie, presa de specialitate, localnici - nu au oferit
informații despre tranzacțiile încheiate, ceea ce confirmă caracterizarea de
piață imobiliară inactivă față de perioada anterioară 2008 - 2010; că puținele
tranzacții efective nu sunt credibile, date fiind diferențele nejustificat de
mari de prețuri de vânzare, astfel că folosirea ofertelor este singura
rațională și se bazează pe încrederea care trebuie atribuită datelor faptice și
ipotezelor utilizate.
Au mai arătat
experții că, potrivit Standardelor Internaționale, atunci când nu există
tranzacții efective suficiente cu terenuri libere comparabile sau când datele
obținute din tranzacțiile efectuate nu sunt credibile și/sau nu pot fi
verificate prin evaluare, se pot folosi și prețurile cerute prin ofertele de
vânzare sau prețurile oferite prin cererile de cumpărare de terenuri
comparabile, și că informațiile despre preț din oferte de pe o piață inactivă
pot fi totuși o dovadă a valorii de piață, deoarece chiar pe piețele în declin
există vânzători care nu acționează sub constrângerea de a vinde, iar, în acest
context, a nu ține cont de dovada prețurilor realizate de vânzători ar însemna
ignorarea realității pieței.
Prin urmare, s-a
conchis, nu se poate reține că experții ar fi "ignorat" tranzacțiile
concrete, cum susține expropriatorul, ci că nu le-au identificat ca și surse
credibile de informare, astfel că instanța a ținut cont de concluziile
acestora, cu atât mai mult cu cât sunt unanime, au o bază legală (S.I.E. 2011),
iar expropriatorul, deși le-a pus sub semnul îndoielii, nu a oferit cel puțin
un exemplu de tranzacție concretă similară ori comparabilă.
Cât privește
comparația efectivă cu terenul din ofertă, expropriatorul s-a arătat nemulțumit
de coeficienții de corecție aplicați/omiși, față de deosebirile existente între
terenul expropriat și comparabila aleasă, însă prin suplimentul la expertiză
s-a arătat că aprecierea privind corecția "greșită" este nerezonabil
și nerealist formulată, deoarece Standardele Internaționale de Evaluare nu stabilesc
reguli și reglementări de cuantificare a estimărilor corecțiilor, corecțiile
aplicate comparabilelor nu se calculează prin aplicarea de formule matematice
consacrate, iar rezultatul nu se raportează direct sau invers proporțional
matematic la datele culese din piața privind criteriul de comparație.
Instanța și-a
însușit, așadar, raportul de expertiză prin care s-a stabilit o valoare de
piață de 11,30 euro/mp, valoare rezonabilă dacă se are în vedere
caracteristicile concrete ale terenului, respectiv, faptul că se află la o
distanță foarte mică de oraș (la cca. 5 km de Primăria Suceava), într-o zonă
pretabilă pentru destinații diverse, inclusiv rezidențiale.
În ceea ce privește
data evaluării, în mod corect a fost avută în vedere data întocmirii raportului
de expertiză, față de prevederile exprese în acest sens ale art. 26 alin. (2)
din Legea nr. 33/1994.
Expropriatorul a
solicitat a fi menținută despăgubirea inițială, cerere cu care instanța nu a
fost de acord, cu motivarea că sumele propuse cu titlu de despăgubiri, de 1.786
RON și de 65 RON, au fost stabilite prin raportul de evaluare teren întocmit de
către p.f.a. C.C., în procedura prealabilă exproprierii efective conform art.
11 alin. (7) și (8) din Legea nr. 255/2010 și art. 8 din Normele Metodologice
de aplicare a legii, evaluatorul raportându-se la expertizele întocmite și
actualizate ale Camerei Notarilor Publici.
Aceste expertize
notariale sunt însă doar orientative.
Mai mult, autorul
raportului a arătat că suma stabilită nu constituie valoarea de piață a
terenului, or în cauză interesează valoarea de piață.
Cât privește suma de
1700 euro/ar pretinsă de către expropriat, s-a apreciat că este nerealistă,
nejustificată și nesusținută de nicio probă, dimpotrivă infirmată prin raportul
comisiei de experți.
Așa cum rezultă din
expertiză, în urma exproprierii în patrimoniul reclamantului au mai rămas 2
parcele, suprafața de 638 mp, teren, ce nu este afectată de expropriere și
suprafața de 459 mp, teren, care este afectată de restricții, din cauza extinderii
zonei de protecție față de zona expropriată cu o suprafață de 337 mp, rămânând
pentru utilizare fără restricții numai 122 mp.
Potrivit experților,
utilizarea acestei din urmă parcele pentru destinație agricolă nu este posibilă
în condițiile respectării O.G. nr. 43/1997, care stipulează că realizarea de
culturi agricole și forestiere pe zonele de siguranță este interzisă.
Cum în fapt s-a
expropriat practic și acest teren, dauna încercată este echivalentă cu prețul
său de circulație, adică 337 mp x 11,3 euro/mp = 3.808,10 euro.
S-a concluzionat, că
expropriatorul datorează expropriatului cu titlu de despăgubiri civile suma de
20.792,1 euro, în echivalent RON la data plății efective, fără a scădea
despăgubirea stabilită prin hotărârea contestată câtă vreme nu s-a făcut dovada
plății ei.
Referitor la capătul
de cerere vizând exproprierea unei suprafețe mai mari, a fost respinsă ca
neîntemeiată, cu motivarea că Legea nr. 255/2010 limitează obiectul
contestației împotriva hotărârii expropriatorului, precum și competența
instanței de judecată doar la verificarea cuantumului despăgubirii, precizând
expres că dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 sunt aplicabile numai
în ceea ce privește stabilirea despăgubirii [art. 22 alin. (1) și (3) din Legea
nr. 255/2010].
Art. 24 alin. (4) din
Legea nr. 33/1994 privind posibilitatea instanței de a aprecia asupra
caracterului parțial sau total al exproprierii nu are aplicabilitate în speță,
întrucât interesează doar procedura de expropriere generală, de drept comun prevăzută
de Legea nr. 33/1994, or litigiul de față este fundamentat pe Legea nr.
255/2010, lege specială în materia exproprierii, care cuprinde dispoziții
derogatorii pe acest aspect, așa cum s-a arătat.
Fiind în culpă
procesuală, în baza art. 274 C. proc. civ., s-a reținut că expropriatorul
datorează expropriatului cheltuieli de judecată în sumă de 4.200 RON, compusă
din onorariul aferent expertizei achitat în contul experților S.I. (1000 RON)
și M.V. (1200 RON), imputat în integralitate expropriatorului dat fiind că a
servit în întregime la darea soluției, precum și din onorariul perceput de av.
C.D.A. (2000 RON), care, de asemenea, a fost imputat în întregime
expropriatorului având în vedere complexitatea cauzei și munca depusă de
avocat, neimpunându-se, prin urmare, aplicarea art. 276 C. proc. civ.
Curtea de Apel
Suceava, secția I civilă, prin Decizia nr. 8 din 26 martie 2013, a admis apelul
declarat de Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri
Naționale din România SA București prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri
Iași; a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că a obligat prim
pârâtul la plata către reclamant, cu titlu de despăgubiri civile, a sumei de
16.984 euro ori echivalent RON la data plății efective; a păstrat celelalte
mențiuni ale sentinței care nu sunt contrare prezentei, și a respins cererea
intimatului privind obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată
din apel, reținând, în esență, următoarele;
Potrivit
dispozițiilor art. 11 alin. (8) din Legea nr. 255/2010, "raportul de
evaluare se întocmește avându-se în vedere expertizele întocmite și actualizate
de Camerele notarilor publici, potrivit art. 77
1
alin. (5) din Legea
nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare".
Necontestat, dispozițiile Legii nr. 255/2010 au caracter special în raport de
cele ale legii-cadru în materie, nr. 33/1994, aplicându-se cu prioritate,
conform principiului "specialia generalibus derogant".
Prin dispozițiile
art. 22 din actul normativ cu caracter special, se prevede însă că
"expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii (...) se poate adresa
instanței judecătorești (...) fără a putea contesta transferul dreptului de
proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii"
[alin. (1)], și că "acțiunea formulată în conformitate cu prevederile
prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din
Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în
ceea ce privește stabilirea despăgubirii [alin. (3)]".
Potrivit
dispozițiilor art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se
compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat
proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La calcularea cuantumului despăgubirilor,
experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod
obișnuit, imobilele de același fel din unitatea administrativ-teritorială, la
data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse
proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare
și dovezile prezentate de aceștia. Conform dispozițiilor art. 27 alin. (1) din
lege, instanța de judecată, primind rezultatul expertizei, îl va compara cu
oferta și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî.
Din coroborarea
acestor dispoziții legale cu cele ale Legii nr. 255/2010, anterior citate,
rezultă că despăgubirea se stabilește în funcție de prețul cu care se vând pe
piața liberă din zona respectivă imobilele de felul celui expropriat, la data
întocmirii raportului de expertiză. Raportul de evaluare întocmit de
expropriator în cadrul procedurii administrative prealabile emiterii hotărârii
"are în vedere" expertizele întocmite și actualizate de Camerele
notarilor publici, iar pe baza acestuia expropriatorul "estimează"
sumele individuale aferente despăgubirilor. Există, așadar, posibilitatea ca
aceste "estimări" să fie inferioare prețului de circulație al
imobilului pe piața liberă din zonă și/sau să nu acopere integral prejudiciul
suferit de expropriat, caz în care acesta are deschisă calea acțiunii în
justiție, care "se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din
Legea nr. 33/1994". Doar despăgubirea astfel stabilită poate fi apreciată
"dreaptă", în sensul dispozițiilor art. 44 din Constituție în acord
cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor
Omului.
În speță, valoarea
despăgubirilor a fost stabilită de prima instanță pe baza raportului întocmit
de comisia de experți, constituită conform prevederilor art. 25 din Legea nr.
33/1994, care a răspuns obiectivelor formulate de ambele părți din proces.
Obiecțiunile formulate de intimat la acest raport au fost respinse de prima
instanță, cu motivarea că lucrarea a fost însușită inclusiv de expertul propus
de acesta.
Valoarea de piață a
terenului a fost stabilită de experți prin metoda comparației directe, aceștia
explicând metodologia folosită în ipoteza în care nu există tranzacții efective
și suficiente cu terenuri comparabile sau când datele obținute din tranzacțiile
efective nu pot fi verificate ori nu sunt credibile din diverse motive, caz în
care pot fi folosite și prețurile din ofertele de vânzare sau prețurile oferite
prin cererile de cumpărare pentru terenuri comparabile, cu efectuarea corecțiilor
corespunzătoare.
Nu s-au administrat
în cauză, de către intimată, dovezi contrare celor reținute de experți, privind
existența unor tranzacții efective cu terenuri comparabile din zona litigiului
și, respectiv, prețurile concrete practicate pe piață imobiliară în perioada de
referință. Tranzacțiile care fac obiectul contractelor depuse în dosarul de
apel sunt mult anterioare datei la care s-a întocmit raportul de expertiză,
respectiv anii 2008 - 2009. În contextul dat, s-a reținut că nu poate fi primită
susținerea apelantului potrivit căreia "concluziile raportului de
expertiză nu se justificau a fi valorificate", aceasta fiind în dezacord
cu dispozițiile art. 25 și 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Conform dispozițiilor
art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, la stabilirea valorilor trebuie avut
în vedere "prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același
fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de
expertiză", iar faptul că în anumite perioade se tranzacționează mai
puține terenuri nu poate fi imputat instanței sau beneficiarilor
despăgubirilor.
În schimb, Curtea a
apreciat că este întemeiat motivul de apel vizând includerea în cuantumul
despăgubirilor cuvenite reclamantului a sumei de 3.808,10 euro, ce reprezintă
valoarea unei suprafețe de 337 mp teren, care ar fi afectată de zona de
protecție a șoselei de centură.
Conform concluziilor
celor trei experți exprimate în răspunsul la obiectivul nr. 1 în raportul de
expertiză, lotul 3 arabil de 459 mp, este afectat de restricții, datorită
extinderii zonei de protecție față de zona expropriată, pe o lungime de 79,50 m
la deschiderea de 2,08 mp, suprafața afectată fiind de 337 mp, numai în
condițiile în care se schimbă categoria de folosință din teren extravilan arabil
în teren pentru construcții.
Față de dispozițiile
art. 17 alin. (2) din O.G. nr. 43/1997 și ținând seama de categoria de
folosință a parcelei de 337 mp, ca fiind teren agricol, instanța de apel a
apreciat că în mod greșit prima instanță a reținut că în privința acestei
suprafețe de teren a avut loc o expropriere în fapt.
Curtea nu a reținut
concluziile experților din suplimentul la raportul de expertiză, întrucât
experții nu s-au rezumat la a lămuri împrejurările de fapt ce fac obiectul
expertizei, ci și-au exprimat un punct de vedere cu privire la aplicabilitatea
în cauză a dispozițiilor art. 16 din O.G. nr. 43/1997.
În ceea ce privește
criticile formulate de apelant care vizează acordarea în totalitate a
cheltuielilor de judecată și nu numai în limita pretențiilor admise, se
constată că au fost apreciate ca fiind neîntemeiate, cu motivarea că, potrivit
art. 274 alin (1) C. proc. civ., "Partea care cade în pretenții va fi
obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată". Alin. (2) al
aceluiași articol arată că "Judecătorii nu pot micșora cheltuielile de
timbru, taxe de procedură și impozit proporțional, plata experților,
despăgubirea martorilor, precum și orice alte cheltuieli pe care partea care a
câștigat va dovedi că le-a făcut". Față de aceste dispoziții legale,
Curtea a apreciat că nu se pot reduce cheltuielile de judecată reprezentând
onorariu de expert, chiar dacă pretențiile reclamantului au fost admise în
parte. În ceea ce privește cheltuielile de judecată constând în onorariu de
avocat, Curtea a apreciat că în mod corect au fost acordate în integralitate,
deși instanța avea posibilitatea să dispună reducerea acestora în conformitate
cu dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., având în vedere complexitatea
cauzei și munca depusă de avocat, necontestate prin motivele de apel.
Împotriva acestei
decizii au declarat recurs reclamantul G.V. și pârâtul Statul Român prin
Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA București
- Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași.
Prin recursul său,
reclamantul G.V., indicând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a arătat că, în mod
greșit, instanța de apel a apreciat că este întemeiat motivul de apel vizând
includerea în cuantumul despăgubirilor a sumei de 3.808,10 euro, reprezentând
valoarea unei suprafețe de 337 mp, teren, afectată de zona de protecția a
șoselei de centură, motivat de faptul că nu a avut loc o expropriere în fapt a
acestei suprafețe de teren.
Conform art. 17 alin.
(2) lit. b) din O.G.nr. 43/1997, persoanele juridice sau fizice care au în
administrare sau în proprietate zone de protecție au obligația ca, prin
activitatea lor, să nu aducă prejudicii drumului sau derulării în siguranță a
traficului prin executarea de construcții, împrejmuiri sau plantații care să provoace
înzăpezirea drumului sau să împiedice vizibilitatea pe drum.
Conform concluziilor
experților, lotul 3 arabil, de 459 mp, este afectat de aceste restricții
datorită extinderii zonei de protecție față de zona expropriată, suprafața
afectată fiind de 337 mp, ceea ce echivalează cu imposibilitatea reclamantului
de a folosi această suprafață de teren potrivit destinației sale de teren
agricol ca urmare a exproprierii celeilalte părți, daună produsă și apreciată
de experți la suma de 3.808,10 euro, ceea ce se include în noțiunea de daune
aduse proprietarului la care se referă art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
S-a concluzionat, că
aceste daune au fost respinse în mod greșit de instanța de apel, care nu a
reținut concluziile experților din suplimentul la raportul de expertiză, pe
motiv că aceștia și-ar fi exprimat și un punct de vedere cu privire la
aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 16 din O.G. nr. 43/1997, chiar dacă
s-au lămurit împrejurările de fapt ce fac obiectul expertizei, iar instanța nu
a respins concluziile experților din raport cu privire la acest aspect.
În condițiile în care
se va admite recursul, a arătat că solicită și acordarea cheltuielilor de
judecată din apel, reprezentând onorariu avocat.
Prin recursul său,
pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale
din România SA București - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași,
indicând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a arătat că în mod greșit a fost
înlăturată critica din memoriul de apel referitoare la procedura derogatorie
specială de stabilire a despăgubirilor consacrată de dispozițiile Legii nr.
255/2010 și de Normele Metodologice de aplicare a acestei legi.
Astfel, deși s-a
reținut în mod corect că, în raport cu Legea nr. 33/1994, care reprezintă dreptul
comun în materia exproprierii, Legea nr. 255/2010 reprezintă o lege specială ce
reglementează procedura de expropriere pentru realizarea obiectivelor prevăzute
la art. 1 din acest act normativ și că prevederile legii speciale sunt
aplicabile cu prioritate în cauză, potrivit principiului "specialia
generalibus derogant", instanța de apel a considerat fără temei că Legea
nr. 255/2010 nu ar conține dispoziții derogatorii sub aspectul stabilirii
despăgubirilor cuvenite persoanelor expropriate și că în această privință sunt
incidente dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994.
Concluzia
sus-menționată este consecința greșitei interpretări a legii, deoarece,
potrivit art. 11 alin. (7) și (8) din Legea nr. 255/2010, înainte de data
începerii activității comisiei abilitate să emită hotărârea de expropriere, un
expert evaluator specializat în evaluarea proprietăților imobiliare, membru al
Asociației Naționale a Evaluatorilor din România - ANEVAR, va întocmi un raport
de evaluare a imobilelor expropriate, iar acest raport de evaluare se
întocmește avându-se în vedere expertizele întocmite și actualizate de camerele
notarilor publici, potrivit art. 77 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind
Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, potrivit
art. 4 alin. (2) lit. f) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.
255/2010, prin hotărârea pentru aprobarea declanșării procedurii de
expropriere, în cazul lucrărilor de investiții, se aprobă și sumele individuale
aferente despăgubirilor estimate de către expropriator pe baza unui raport de
evaluare.
Potrivit
dispozițiilor art. 8 alin. (1) din același act normativ expertul evaluator va
întocmi raportul de evaluare prevăzut la art. 11 alin. (7) din lege, fiind
obligat să se raporteze la expertizele întocmite și actualizate de camerele
notarilor publici, potrivit art. 77 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind
Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
Din coroborarea
dispozițiilor legale sus-menționate, rezultă că în cadrul procedurii
administrative de expropriere despăgubirile se stabilesc prin raportul de
evaluare întocmit în baza expertizelor întocmite și actualizate de camerele
notarilor publici, aceste reglementari având un caracter imperativ.
În ceea ce privește
sintagma de la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, care se referă la
"sumele individuale aferente despăgubirilor estimate de către
expropriator", s-a arătat că respectiva sintagmă nu justifică aprecierea
instanței de apel potrivit căreia procedura specială de stabilire a
despăgubirilor reglementată de Legea nr. 255/2010 ar avea un caracter
orientativ, care ar putea conduce la stabilirea unor despăgubiri care să
corespundă sau nu prețului de piață, aceasta deoarece reglementarea
sus-menționată se referă la aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai
investiției pentru realizarea căreia se declanșează procedurile de expropriere,
în timp ce dispozițiile art. 11 alin. (7) - (8) din lege și art. 8 alin. (1)
din Normele Metodologice reglementează în mod imperativ modalitatea de evaluare
a imobilelor expropriate, obligând expertul evaluator să se raporteze la
expertizele actualizate ale Camerelor Notarilor Publici.
Pe de altă parte, s-a
arătat că este real faptul că dispozițiile art. 22 din Legea nr. 255/2010 fac
trimitere la dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, însă această
trimitere se referă la dispozițiile de drept procedural din actul normativ ce
constituie dreptul comun în materie, iar nu la modalitatea de evaluare și de
stabilire a despăgubirilor.
Concluzia
sus-menționată este justificată de faptul că, potrivit art. 22 din Legea nr.
255/2010, acțiunea prin care persoana expropriată contestă cuantumul
despăgubirii se soluționează potrivit art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, fiind
astfel evident că aceste din urmă reglementări sunt aplicabile doar sub aspect
procedural, adică sub aspectul modului de desemnare a comisiei de experți și de
întocmire a expertizei, iar nu și sub aspectul metodei de evaluare, care are o
reglementare specială în cuprinsul dispozițiilor Legii nr. 255/2010.
În raport de cele
arătate, s-a conchis că, având în vedere faptul că prin raportul de evaluare
întocmit de evaluatorul C.C. valoarea terenului expropriat a fost stabilită în
cadrul procedurii administrative la suma de 0,3 euro/mp, corespunzător valorii
determinate prin expertiza întocmită de Camera Notarilor Publici Suceava pentru
terenurile arabile extravilane situate pe raza com. Șcheia, cu respectarea
dispozițiilor art. 11 alin. (7) - (8) din Legea nr. 255/2010 și ale art. 8
alin. (1) din Normele metodologice, cererea reclamantului de anulare a
hotărârii de expropriere nu se justifica a fi admisă.
S-a mai arătat, că,
în măsura în care instanța va statua că incidența în cauză a dispozițiilor art.
26 din Legea nr. 33/1994 este corectă, această dispoziție legală a fost greșit
interpretată și aplicată de instanța de apel, întrucât, în mod greșit,
instanțele de fond și apel au valorificat concluziile raportului de expertiză
efectuat în cauză în condițiile în care acest raport nu reflectă prețul cu care
se vând în mod obișnuit imobilele de același fel, câtă vreme experții nu au
verificat și identificat niciun fel de tranzacții concrete cu privire la
imobile cu caracteristici similare terenului expropriat, ci au avut în vedere
doar oferte de vânzare postate pe internet sau la agențiile imobiliare pentru
terenuri asemănătoare, valoarea despăgubirilor fiind calculată în raport de
aceste oferte, după aplicarea unor coeficienți de corecție care ar fi trebuit
să reflecte deosebirile existente între terenul expropriat și parcelele la care
se referă anunțurile de vânzare avute în vedere.
Din această
perspectivă, contrar celor reținute de experți și de instanțe, s-a arătat că
există tranzacții efective pe piața imobiliară la care experții aveau obligația
să se raporteze și în raport de care se poate stabili prețul de circulație în
concordanță cu dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, tranzacții
atestate de contractele de vânzare cumpărare autentice invocate prin memoriul
de apel, depuse în copie la dosar și care reflectă, pentru terenurile situate
pe raza com. Șcheia, o valoare de circulație medie de cca. 10 ori mai mică
decât cea stabilită prin raportul de expertiză, valoare practicată într-o
perioadă în care piața imobiliară era mult mai activă decât la data
exproprierii, ceea ce înseamnă, în mod evident, că metoda pentru care au optat
experții (respectiv comparația directă doar cu oferte de vânzare, nu și cu
oferte de cumpărare sau cu tranzacții efective) nu reflectă situația reală a
prețurilor practicate pe piața imobiliară.
În consecință, pentru
aplicarea corectă a dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, s-a
arătat că era necesar să fie avute în vedere prețurile concrete de
tranzacționare cuprinse în contracte autentice încheiate cu privire la imobile
similare, iar evaluarea parcelei în discuție să se raporteze la aceste prețuri,
iar nu la oferte care reflectă doar prețurile solicitate de potențialii
vânzători.
De asemenea, s-a
arătat că, în mod nelegal, a fost înlăturată și critica subsidiară referitoare
la cuantumul cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina recurentului pârât.
Astfel, deși instanța
de apel a reținut că se justifică suportarea în totalitate de către pârât a
cheltuielilor de judecată efectuate de reclamant, cu motivarea că probele
pentru administrarea cărora au fost efectuate aceste cheltuieli au servit
integral la pronunțarea soluției, dispozițiile art. 276 C. proc. civ. anterior
erau aplicabile în cauză în condițiile în care pretențiile reclamantului au
fost admise doar în parte, aceasta deoarece textul de lege sus-menționat nu
distinge după cum cheltuielile de judecată au fost suportate pentru
administrarea unor probe care au fundamentat sau nu hotărârea instanței, ci
reglementează posibilitatea compensării cheltuielilor de judecată sau a
acordării lor parțiale în ipoteza în care pretențiile fiecărei părți au fost
încuviințate doar în parte.
Examinând decizia în
limita criticilor formulate de reclamantul G.V. și de pârâtul Statul Român prin
Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA București
- Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, ce permit încadrarea în art.
304 pct. 9 C. proc. civ., instanța constată următoarele:
Critica formulată de
recurentul reclamant potrivit căreia decizia recurată este nelegală, întrucât
în noțiunea de daune aduse proprietarului, potrivit art. 26 (2) din Legea nr.
33/1994, este inclusă și dauna apreciată de experți la suma de 3.808,10 euro,
ce reprezintă valoarea suprafeței de 337 mp teren, afectată de zona de
protecție a șoselei de centură și care nu a fost expropriată, se constată că
este neîntemeiată.
Potrivit art. 22
alin. (1) din Legea nr. 255/2010 "expropriatul nemulțumit de cuantumul
despăgubirii (...) se poate adresa instanței judecătorești competente (...)
fără a putea constata transferul dreptului de proprietate, către expropriator,
asupra imobilului supus exproprierii", iar potrivit alin. (3) din același
text de lege "acțiunea formulată în conformitate cu prevederile
prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din
Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în
ceea ce privește stabilirea despăgubirii."
Prin urmare, acțiunea
formulată în condițiile acestui text de lege se soluționează potrivit
dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru
cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.
Totodată, se constată
că, în materia exproprierii, Legea nr. 33/1994 (r) privind exproprierea pentru
cauză de utilitate publică, reprezintă cadrul normativ general, în timp ce
Legea nr. 255/2010 are un caracter special în raport cu legea ce reprezintă
cadrul general.
Folosind sintagma
"în ceea ce privește stabilirea despăgubirii" în situația acțiunilor
formulate în conformitate cu prevederile prezentului articol, art. 22(3) din
Legea nr. 255/2010, legiuitorul a dorit ca, în acest domeniu, controlul
jurisdicțional să se facă doar în privința stabilirii cuantumului despăgubirii.
Prin urmare, critica
formulată de reclamant potrivit căreia decizia recurată, prin care s-a
înlăturat obligația pârâtului de a plăti cu titlu de despăgubire suma de
3.808,10 euro, ce reprezintă valoarea terenului în suprafață de 337 mp, este
dată cu încălcarea dispozițiilor art. 26 (2) din Legea nr. 33/1994, se constată
că este nefondată, câtă vreme terenul în suprafață de 337 mp, pentru care s-au
stabilit despăgubiri în cuantum de 3.808,10 euro, nu a fost expropriat, iar în
acest domeniu controlul jurisdicțional vizează numai stabilirea cuantumului
despăgubirilor pentru terenul expropriat.
Pe de altă parte, se
constată că suprafața de 337 mp, teren, rămasă în proprietatea reclamantului,
ar fi afectată de restricții doar dacă i s-ar schimba categoria de folosință,
de teren agricol, pe care a avut-o la momentul exproprierii, astfel că
susținerea reclamantului potrivit căreia în urma exproprierii terenul în
suprafață de 337 mp, nu ar mai putea fi folosit potrivit destinației sale,
"de teren agricol", ceea ce i-ar produce acestuia o pagubă, în
condițiile art. 26(2) din Legea nr. 33/1994, este nefondată.
Față de aceste
considerente, se constată că recursul declarat de recurentul reclamant este
nefondat, urmând a fi respins în consecință.
În ceea ce privește
recursul declarat de recurentul pârât, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.
9 C. proc. civ., instanța constată următoarele:
Este adevărat că
Legea nr. 255/2010 are caracter special în raport cu Legea nr. 33/1994, care
reprezintă cadrul normativ general în materia exproprierii.
Prin Legea nr.
255/2010, lege cu caracter special, se reglementează regimul juridic al
terenurilor expropriate pentru efectuarea lucrărilor de construcție de drumuri
de interes național, județean și local, iar prin dispozițiile acestui act
normativ, art. 22(3), s-a prevăzut că acțiunea promovată de expropriatul
nemulțumit de cuantumul despăgubirii stabilit de către Comisia de Verificare a
Drepturilor de Proprietate și Acordare a Despăgubirilor, se soluționează
potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea
pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.
Prin urmare, în
cadrul contestației formulate împotriva Hotărârii nr. 2 din 17 octombrie 2011
emisă de Comisia de Verificare a Drepturilor de Proprietate și Acordare a
Despăgubirilor a com. Șcheia, stabilirea cuantumului despăgubirii ce i se
cuvine reclamantului pentru terenurile expropriate se face, în instanță, în
raport de dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, la care fac trimitere
dispozițiile art. 22(3) din Legea nr. 255/2010.
Nu poate fi primită
susținerea recurentului pârât în sensul că instanțele de judecată trebuiau să
stabilească cuantumul despăgubirilor ce i se cuvin reclamantului pentru
terenurile expropriate în raport de dispozițiile art. 5 (1) și art. 11 alin.
(7) și (8) din Legea nr. 255/2010, potrivit cărora sumele ce i se cuvin
reclamantului pentru terenurile expropriate se stabilesc printr-un raport de
evaluare ce se realizează având în vedere expertizele întocmite de camerele
notarilor publici, câtă vreme, pe de o parte, aceste dispoziții legale
reglementează evaluarea terenurilor anterior începerii activității comisiei
abilitate să emită hotărârea de expropriere, în cadrul procedurii prealabile
emiterii acesteia, iar pe de altă parte, pentru că dispozițiile art. 22 din
același act normativ prevăd că acțiunea în instanță formulată în conformitate
cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit art. 21 - 27 din
Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește stabilirea despăgubirilor. Cu alte
cuvinte, contestația formulată de expropriatul nemulțumit de cuantumul
despăgubirii, stabilit prin hotărâre de expropriere, se soluționează potrivit
art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994.
În ceea ce privește
critica formulată de pârât potrivit căreia decizia recurată s-a dat cu
încălcarea dispozițiilor art. 26 (3) din Legea nr. 33/1994, întrucât, contrar
celor reținute de experți și de instanță, există tranzacții efective pe piața
imobiliară la care experții aveau obligația să se raporteze pentru stabilirea
prețului de circulație a terenului în litigiu, se constată că este nefondată.
Astfel, instanțele de
fond și apel, legal, au omologat raportul de expertiză efectuat în primă
instanță, prin care s-a stabilit cuantumul despăgubirii pentru terenurile
expropriate raportându-se la ofertele de vânzare în lipsa tranzacțiilor
concrete pentru terenuri similare sau comparabile, față de faptul că experții
au dovedit, prin sursele de informare aflate la dispoziția lor, că la momentul
efectuării raportului de expertiză, piața imobiliară era inactivă raportat la
perioada anilor 2008 - 2010, iar puținele tranzacții efective nu sunt credibile
datorită diferențelor nejustificat de mari de prețuri de vânzare.
Pe de altă parte, se
constată că pârâtul a anexat cererii de apel contracte de vânzare-cumpărare
pentru terenuri similare, care însă nu s-au perfectat la data întocmirii
raportului de expertiză ci anterior, astfel că, legal, instanța de apel nu a
primit susținerea pârâtului potrivit căreia cuantumul despăgubirii ce i se
cuvine reclamantului trebuia să se stabilească în raport de prețul de vânzare
ce rezultă din aceste contracte.
În concluzie,
susținerea pârâtului potrivit căreia stabilirea cuantumului despăgubirii pentru
terenurile expropriate trebuia să se facă ținând cont de prețul de
tranzacționare, așa cum rezultă din tranzacțiile efective realizate pe piața
imobiliară anexate cererii de apel, este nefondată, față de cele reținute de
instanțele de fond și apel, de pe o parte, iar pe de altă parte, față de faptul
că pârâtul nu a probat existența unor tranzacții efective pe piața imobiliară
pentru terenuri similare la momentul efectuării raportului de expertiză în
primă instanță.
În ceea ce privește
critica formulată de recurentul pârât potrivit căreia, nelegal, instanța de
apel a înlăturat critica formulată de acesta referitoare la cuantumul
cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina sa, cu încălcarea dispozițiilor
art. 276 C. proc. civ., întrucât în cauză aceste dispoziții erau aplicabile în
condițiile în care pretențiile reclamantului au fost admise doar în parte, se
constată că sunt întemeiate.
Astfel, criticile
formulate în apel de către pârât potrivit cărora greșit s-a stabilit în sarcina
acestuia obligația de a suporta integral cheltuielile de judecată avansate de
reclamant au fost analizate de instanța de apel numai prin raportare la
dispozițiile art. 274 (1) și (3) C. proc. civ., deși apelantul pârât a susținut
că soluționarea acestei cereri de către prima instanță s-a făcut cu încălcarea
dispozițiilor art. 276 C. proc. civ.
Potrivit art. 276 C.
proc. civ. "Când pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai în
parte, instanța va aprecia în ce măsură fiecare din ele poate fi obligată la
plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor."
În speță, reclamantul
a solicitat obligarea pârâtului la despăgubiri în cuantum de 25.551 euro, prin
precizarea de acțiune din 3 aprilie 2012.
Instanța de fond a
admis în parte acțiunea, obligând pârâtul la despăgubiri către reclamant în
cuantum de 20.792,1 euro, iar instanța de apel, prin decizia recurată, a admis
apelul pârâtului a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a obligat
pe pârât la plata sumei de 16.984 euro, cu titlu de despăgubiri civile.
Prin urmare, prin
hotărârea recurată, ce are caracter definitiv, acțiunea reclamantului a fost
admisă în parte, iar poziția juridică de partea câștigătoare în proces a
reclamantului este determinată de raportul dintre conținutul obiectului
acțiunii și rezultatul obținut prin hotărârea definitivă de soluționare a
litigiului, astfel că, fiind admise pretențiile reclamantului ce formează
obiectul litigiului parțial, instanța trebuia să acorde reclamantului partea
din cheltuielile de judecată corespunzătoare pretențiilor admise, în speță suma
de 2400 RON.
Pentru considerentele
expuse, instanța, în baza art. 312 (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat,
recursul declarat de reclamantul G.V., va admite recursul declarat de
recurentul pârât, va modifica decizia recurată, în sensul că, urmare a
admiterii apelului pârâtului și schimbării în parte a sentinței primei
instanțe, va obliga pe pârât la plata sumei de 2400 RON cheltuieli de judecată
în primă instanță, către reclamant. Se vor păstra celelalte dispoziții ale
deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat
recursul declarat de reclamantul G.V. împotriva Deciziei nr. 8 din 26 martie
2013 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă.
Admite recursul
declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și
Drumuri Naționale din România SA București - Direcția Regională de Drumuri și
Poduri Iași împotriva aceleiași decizii, pe care o modifică în sensul că,
urmare a admiterii apelului pârâtului și schimbării în parte a sentinței primei
instanțe, obligă pe pârât la plata sumei de 2400 RON cheltuieli de judecată în
primă instanță către reclamant.
Păstrează celelalte
dispoziții ale deciziei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 28 noiembrie 2013.
Procesat de GGC - GV