ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5107/2013

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 20 august 2009 pe rolul Tribunalului Suceava, reclamanții S.G. și S.D. au chemat în judecată Statul Român, reprezentat de Ministerul Transporturilor prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA și au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea Hotărârii nr. 1/2009, emisă de Comisia de Acordare a Despăgubirilor în urma exproprierii pentru realizarea lucrării de utilitate publică - "Varianta de ocolire Suceava". Prin Sentința civilă nr. 1474 din 2 august 2011, Tribunalul Suceava a admis în parte acțiunea și a modificat Hotărârea nr. 1/2009 a Comisiei de Acordare a Despăgubirilor din comuna Moara, județul Suceava.

S-a dispus plata, în favoarea reclamanților, a sumei de 248.864 euro, la cursul oficial B.N.R. din ziua plății, cu titlu de despăgubire pentru exproprierea imobilului situat în comuna Moara, județul Suceava, identic cu parcela X din C.F. nr. X, constând în suprafața de 5.897 mp teren liber de construcții. Pârâtul a fost obligat să plătească reclamanților suma de 2.100 RON cheltuieli de judecată. Părțile au formulat apel împotriva acestei sentințe, iar prin Decizia nr. 70 din 22 noiembrie 2011, Curtea de Apel Suceava, secția civilă, a respins apelul reclamanților ca nefondat, a admis apelul pârâtului și a schimbat sentința atacată în sensul că a dispus plata, în favoarea reclamanților, a diferenței dintre suma de 206.398 euro, la cursul oficial B.N.R.

din ziua plății, sumă stabilită cu titlu de despăgubire pentru imobilul expropriat, situat în comuna Moara, județul Suceava, identic cu parcela X din C.F. nr. X, în suprafață de 5.897 mp teren liber de construcții, și suma de 476.000 RON, achitată cu titlu de despăgubire pentru imobilul menționat mai sus și consemnată la C.B., conform recipisei din 5 octombrie 2009; a înlăturat dispoziția contrară deciziei din sentința atacată și a menținut celelalte dispoziții din sentință care nu contravin deciziei pronunțate. Prin Decizia nr. 3666 din 23 mai 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursurile declarate de reclamanții S.G., S.D. și de pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA împotriva Deciziei nr. 70 din 22 noiembrie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă.

A casat decizia atacată, precum și Sentința nr. 1474 din 2 august 2011 a Tribunalului Suceava, secția civilă și a trimis cauza spre rejudecare la același tribunal. Rejudecând cauza, prin Sentința civilă nr. 2532 din 27 noiembrie 2012, Tribunalul Suceava a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți, a modificat în parte Hotărârea nr. 1/2009 a Comisiei de Acordare a Despăgubirilor a Comunei Moara, jud. Suceava, a dispus plata, în favoarea reclamanților a diferenței dintre suma de 206.398 euro, la cursul oficial al B.N.R. din ziua plății, sumă stabilită cu titlu de despăgubire pentru imobilul expropriat, situat în Comuna Moara, jud. Suceava, identic cu parcela X din C.F.

nr. Y în suprafață de 5.897 mp teren liber de construcții și suma de 476.000 RON achitată cu titlu de despăgubire pentru imobilul mai sus individualizat și consemnată la C.B., conform recipisei din 5 octombrie 2009, a respins ca neîntemeiate cererile reclamanților privind obligarea pârâtului la plata sumei de 14.200 euro reprezentând lipsa de folosință a terenului expropriat pentru perioada noiembrie 2008 - octombrie 2009, precum și a sumei în cuantum de 10% din valoarea despăgubirilor, reprezentând cheltuieli administrative pentru achiziționarea unui teren de aceeași natură și valoare și a obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 2.100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu expert.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele: Prin Hotărârea nr. 1/2009 a Comisiei de Acordare a Despăgubirilor a Comunei Moara, județul Suceava, reclamanților S.G. și S.D. le-a fost acordată suma de 476.000 RON cu titlu de despăgubiri pentru exproprierea imobilului teren în suprafață de 5.899 mp situată în comuna Moara, județul Suceava, identic cu parcela nr. X din C.F nr. Y. Această parcelă nou formată a rezultat din dezmembrarea parcelei nr. Y din C.F. nr. Y. Imobilul a fost expropriat conform H.G. nr. 735/2009 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Varianta de Ocolire Suceava", fiind menționat la nr. 68 în Anexa nr. 2 la hotărârea de expropriere și în tabelul imobilelor supuse exproprierii.

Pentru stabilirea valorii despăgubirilor, în conformitate cu dispozițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, instanța a încuviințat proba cu expertiză tehnică de specialitate efectuată de o comisie de trei experți alcătuită din expert V.S. (propus de reclamanți), expert P.V. (propus de pârât) și expertul C.S. (desemnat de instanță). Potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, valoarea terenului expropriat la nivelul lunii noiembrie 2009 este de 206.398 euro. Pârâtul a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, încuviințate de instanță prin încheierea de ședință din 10 mai 2011, întocmindu-se un supliment la raportul de expertiză care confirmă în totalitate concluziile raportului de expertiză, supliment care nu a fost contestat de părți.

Concluzia comună a celor trei experți se întemeiază pe Standardele Internaționale de Evaluare, informații obținute de la agenții imobiliare și bănci, iar pentru determinarea valorii terenului a fost utilizată metoda comparației directe, în conformitate cu art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Valoarea terenului reținută de experți are în vedere și faptul că pentru terenurile din zonă au existat două tranzacții efective, documente care nu s-au putut anexa la raport (pentru a se asigura confidențialitatea datelor), dar care există în exemplarul de lucru al experților . Referitor la momentul privind calculul despăgubirilor, instanța a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, modificată prin Legea nr. 184/2008, potrivit cărora la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții și instanța de judecată se vor raporta la momentul transferului dreptului de proprietate în condițiile art. 15 din același act normativ, moment care coincide cu cel al plății despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, cu cel al consemnării acestora în condițiile legii.

În speță, despăgubirile au fost consemnate, la dispoziția reclamaților la C.B., la data de 5 octombrie 2009, conform recipisei din 5 octombrie 2009, așa încât valoarea terenului urmează a fi raportată la acest moment, respectiv 206.398 euro, conform concluziilor raportului de expertiză.

Instanța a apreciat că, în condițiile în care momentul privind calculul despăgubirilor este în mod clar stabilit prin dispozițiile legale mai sus menționate, nu poate fi primită susținerea reclamanților potrivit căreia exproprierea a început în anul 2008 (invocând în acest sens articolul publicat la data de 23 octombrie 2008, în ziarul "M.S."). Cu referire la cererile subsecvente, instanța a apreciat că pârâții nu justifică acordarea de despăgubiri în sumă de 14.200 euro reprezentând lipsa de folosință a terenului expropriat pentru perioada noiembrie 2008 - octombrie 2009, perioadă în care susțin că au fost expropriați de fapt și în care puteau obține acest avantaj din închirierea terenului, deoarece nu au probat în niciun fel situația de fapt prezentată (art. 1169 C. civ.).

De asemenea nu există niciun element probator privind beneficiul realizat de reclamanți din exploatarea terenului, anterior exproprierii. Instanța a apreciat că reclamanții nu justifică nici cheltuielile solicitate în cuantum de 10% din valoarea despăgubirilor, reprezentând cheltuieli administrative pentru achiziționarea unui teren de aceeași natură și valoare, în raport de art. 26 din Legea nr. 33/1994 care prevede că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. Textul de lege are în vedere un prejudiciu cert, determinat sau determinabil, condiție care nu este îndeplinită în cauză, achiziționarea de către reclamanți a unui teren similar pentru edificarea unei construcții cu destinație comercială, fiind absolut incertă.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel atât reclamanții S.G. și S.D., cât și pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Transporturilor prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA. Prin Decizia civilă nr. 7 din 20 martie 2013, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, a respins, ca nefondate, ambele apeluri. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente: În ceea ce privește raportul de expertiză întocmit de experții F.J., M.M. și T.P., curtea de apel a reținut că, deși experții au fost desemnați potrivit dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994, nu s-a întocmit un raport de expertiză de către comisia de experți, ci s-a întocmit un raport de expertiză de către expertul F.J., desemnat de către instanță la termenul din data de 9 martie 2010, ca urmare a refuzului mai multor experți de a efectua expertiza.

Raportul nu este semnat de experții desemnați de părți, T.P. și M.M. Conform adresei depusă la dosar, expertul desemnat de reclamanți, T.P., a arătat că își însușește concluziile raportului de expertiză întocmit de expert F.J. Expertul M.M., desemnat de pârâtă, a depus o notificare în care arată că nu își însușește raportul întocmit de expert F.J. decât după completarea și corectarea acestuia. Raportul de expertiză întocmit ulterior, este realizat de comisia compusă din cei trei experți desemnați de părți și de instanță, V.S., C.S. și P.V. care au ajuns la o concluzie comună privind evaluarea terenului. În ceea ce privește modalitatea de evaluare a terenului, expertul F.J. a folosit pentru comparație o singură informație de la o agenție imobiliară privind prețurile oferite în zonă pentru anul 2008, iar nu data exproprierii (2009) sau data efectuării expertizei (2010), a estimat un preț mediu, fără a arăta cum l-a stabilit, și nu a aplicat nicio corecție.

Prin urmare, în mod corect, prima instanță a avut în vedere în cauză raportul de expertiză întocmit de experții C.S., V.S. și P.V. În expertiza întocmită, s-au folosit trei elemente de comparație, dintre care un contract de vânzare-cumpărare și informații de la agenții, făcându-se și corecții pentru condițiile de vânzare, localizare, caracteristici fizice, unități disponibile, zonare. De asemenea, prin acest raport, s-a stabilit valoarea despăgubirii și pentru anul 2009, cel al emiterii deciziei de expropriere. Valoarea despăgubirii nu trebuie să se raporteze la anul 2008, ci, potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, la data întocmirii raportului de expertiză.

În ceea ce privește solicitarea reclamanților apelanți de obligare a pârâtului la plata de despăgubiri reprezentând chirie pentru folosirea terenului pentru perioada octombrie 2008 - octombrie 2009, curtea de apel a reținut că, potrivit art. 9 alin. (4) din Legea nr. 255/2010, transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor din proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice în proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale și în administrarea expropriatorului operează de drept la data emiterii actului administrativ de expropriere de către expropriator, ulterior consemnării sumelor aferente despăgubirii. În cauză decizia de expropriere este Hotărârea nr. 1/2009 a Comisiei de Acordare a Despăgubirilor din Comuna Moara, județul Suceava, iar despăgubirea a fost consemnată la data de 5 octombrie 2009, astfel încât, nu există o justificare pentru a se acorda despăgubiri anterior transferului dreptului de proprietate.

Nu există dovezi la dosar privind efectuarea unei exproprieri de fapt, anterior acestei date, prin urmare nu este aplicabilă în speță Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cazul Burghelea contra României din 27 ianuarie 2009 invocată de reclamanții apelanți. Pe de altă parte, dacă s-ar fi dovedit exproprierea în fapt, nu există probe la dosar pe baza cărora să se stabilească valoarea chiriei solicitate pe această perioadă. Curtea de apel a apreciat ca neîntemeiată și critica apelanților privind neacordarea unor cheltuieli administrative în vederea achiziționării unui teren identic, de 10%. Exprimarea simplei intenții de achiziționare a unui teren nu este suficientă, nu face dovada existenței unui prejudiciu.

De asemenea, instanța nu poate stabili aleatoriu o sumă drept contravaloare a cheltuielilor pe care le presupune achiziționarea unui nou teren, astfel cum solicită reclamanții apelanți. Pârâtul apelant a criticat cuantumul despăgubirilor stabilite de prima instanță, reiterând obiecțiunile la raportul de expertiză întocmit de experții V.S., C.S. și P.V., susținând că nici experții în suplimentul la raportul de expertiză și nici prima instanță în motivarea sentinței nu au răspuns în concret acestora, solicitând efectuarea unei contraexpertize sau a unui supliment la raportul de expertiză. În ceea ce privește data în raport de care se stabilește valoarea despăgubirilor, în criticile formulate, pârâtul apelant se referă la cea a exproprierii, apreciind că experții trebuiau să aibă în vedere prețurile practicate pe piața imobiliară la acea dată, prin urmare metoda comparației a fost greșit aplicată.

Însă, valoarea despăgubirilor trebuie stabilită în funcție de prețurile practicate pe piața imobiliară la data întocmirii raportului de expertiză, astfel cum prevede în mod expres art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Faptul că transferul dreptului de proprietate are loc, conform art. 9 alin. (4) din Legea nr. 255/2010, la data emiterii deciziei de expropriere, după consemnarea despăgubirilor, nu poate duce la o altă concluzie, din moment ce, același act normativ permite contestarea ulterioară a cuantumului despăgubirii la instanța de judecată [art. 22 alin. (1) și (3)]. Din examinarea raportului de expertiză criticat, rezultă că, într-adevăr, experții au avut în vedere în mod greșit ca elemente de comparații tranzacții sau oferte de vânzare din anul 2007 - 2008, iar nu din anul 2011, când s-a efectuat raportul de expertiză, stabilind o valoare pentru anul 2008 și apoi aplicând un coeficient de corecție pentru a stabili valoarea pentru anul 2009, ca urmare a unei scăderi a prețurilor solicitate de vânzători și o reducere a cererii.

Prima instanță a stabilit, iar pârâtul apelant nu a contestat, faptul că valoarea despăgubirii este cea de la data exproprierii în anul 2009. Prin urmare, curtea de apel a constatat că, neputând modifica această dispoziție din sentință, fiind ținută de criticile apelanților, față de prevederile art. 295 alin. (1) C. proc. civ., cererea pârâtului apelant de efectuare a unei contraexpertize nu era utilă soluționării cauzei și nu ar fi dus la o aplicare corectă a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Experții au folosit ca elemente de comparație prețurile terenurilor situate în intravilanul municipiului Suceava, în zona M. și în apropierea drumului european E 85 din perioada 2007 - 2008, rezultate dintr-un contract de vânzare-cumpărare sau din oferte de vânzare, folosind și informații privind piața imobiliară în anul 2009. Este real faptul că experții nu au folosit pentru comparație, potrivit tabelului comparativ din raport, prețurile terenurilor de la data exproprierii, la care se raportează pârâtul și prima instanță, dar nici pârâtul nu a demonstrat că s-au pus la dispoziția experților contracte de vânzare-cumpărare de la data menționată având ca obiect terenuri din intravilan din localitatea Moara, pe care experții nu le-au avut în vedere.

În ceea ce privește procentul de corecție folosit, de 10%, contestat de pârâtul apelant, nu s-au adus argumente pertinente în sensul că acesta este eronat stabilit de experți potrivit Standardelor Internaționale de Evaluare. Curtea de apel nu a reținut nici critica privind unitatea administrativ-teritorială în care se aflau terenurile folosite ca elemente de comparație, municipiul Suceava, terenul expropriat fiind în prezent în extravilanul comunei Moara, conform extrasului de C.F. nr. Z, întrucât comparația s-a făcut cu terenuri din zone învecinate, fapt demonstrat chiar de extrasul din C.F. nr. Y, în care este înscris dreptul de proprietate asupra terenului expropriat în extravilanul municipiului Suceava; în plus experții au ținut seama de acest aspect, aplicând corecție pentru zonare.

Mai mult, în raportul de evaluare întocmit pentru stabilirea despăgubirilor oferite de expropriator la data de 25 februarie 2009, s-a avut în vedere că terenul se află în extravilanul municipiului Suceava. De asemenea, alte elemente de comparație ale proprietăților comparabile (condițiile de vânzare, localizarea, caracteristicile fizice, utilitățile suprafeței) au fost luate în considerare de către cei trei experți, care au corectat prețul proprietății comparabile prin aplicarea diferitelor procente, apreciere corectă în condițiile în care nu s-au adus de către pârâtul apelant alte argumente pertinente pentru modificarea acestor procente, evaluatorii, potrivit Standardelor Internaționale de Evaluare, aplicând metode cantitative și/sau calitative pentru analiza diferențelor și estimarea corecțiilor.

Critica referitoare la faptul că experții au avut în vedere pentru evaluare cea mai bună utilizare a terenului în cauză, folosind metoda valorii reziduale, nu a fost reținută, instanța de apel apreciind că nu se încălcă dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 întrucât, atunci când se stabilește prețul unui teren pe piața imobiliară, atât vânzătorul cât și cumpărătorul au în vedere în mod firesc potențialul de exploatare al terenului, prin urmare și experții au avut în vedere aceste aspecte, față de zona în care se află terenul și modul în care sunt folosite terenurile aflate în aproprierea acestuia. Prin urmare, este irelevant dacă reclamanții aveau sau nu posibilitatea ridicării unei construcții pe acest teren.

Curtea de apel a apreciat că hotărârea atacată cuprinde motivele de fapt și de drept care au stat la baza soluției pronunțate, instanța arătând de ce își însușește concluziile raportului de expertiză întocmit de experții V.S., C.S. și P.V., fără a analiza însă punctual obiecțiunile pârâtului la acest raport de expertiză, lipsă suplinită de instanța de apel prin decizia pronunțată. Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat și motivat recurs reclamanții S.D. și S.G. Prin motivele de recurs, se formulează următoarele critici pe care recurenții le întemeiază pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.: În mod greșit, instanța de apel nu a luat în considerare expertiza întocmită de F.J., T.P.

și M.M. 1. Acest raport a fost întocmit de comisia numită de către instanță, și nu de către un singur expert (F.J.), toți experții deplasându-se în teren și întocmind lucrarea, pe care, ulterior, toți au semnat-o. Faptul că, ulterior semnării, expertul desemnat de pârât a retractat semnătura, făcând trimitere la niște calcule fără legătură cu cauza, nu poate avea ca efect înlăturarea raportului de expertiză. 2. Evaluarea terenului trebuie raportată la noiembrie 2008, atunci când, pe terenul recurenților s-au instalat utilajele pârâtului și au început lucrările de modificare ireversibilă a terenului lor.

Pârâtul nu a negat niciodată acest aspect, iar recurenții au dovedit cu extras din cotidianul local "M.S." că lucrările au început în anul 2008. În aceste condiții, instanța trebuie să aplice cu prioritate jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, cauza Burghelea contra României, și constatând că exproprierea de fapt a avut loc în anul 2008, să se raporteze la acest moment pentru stabilirea despăgubirilor. 3. Dacă instanța nu îmbrățișează acest punct de vedere, pentru acoperirea prejudiciului, conform art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, trebuie acordată contravaloarea chiriei pentru perioada cuprinsă între luna noiembrie 2008 (ocuparea terenului) și luna octombrie 2009 (consemnarea despăgubirilor).

Nelegal s-a stabilit că reclamanții nu pot beneficia de cheltuielile administrative pentru achiziționarea unui teren identic în cuantum de 10% din valoarea imobilului. Afirmarea acestei intenții și oferta de construire a unei hale depozit făcută de ofertantul SC G. SRL sunt suficiente pentru acordarea acestei despăgubiri. 4. Recurenții mai arată că terenul este situat la intrarea în municipiul Suceava, în zona unor importante reprezentanțe auto și este lipsit de importanță dacă, cadastral, este situat în municipiul Suceava sau localitatea limitrofă, Moara și, potrivit planului de situație ce însoțește Planul urbanistic zonal, are o înclinație de 3%. Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente: 1. Lucrarea intitulată "Raport de expertiză tehnică", aflată la dosarul primei instanțe a fost semnată numai de expertul F.J.

Prin încheierea de la termenul de judecată din data de 12 octombrie 2010, Tribunalul Suceava a admis excepția nulității raportului de expertiză întocmit de acest expert pentru considerente legate de aplicarea și interpretarea art. 14 alin. (1) din O.U.G. nr. 2/2000 și art. 4 alin. (8) din Legea nr. 198/2004, reținând lipsa calității de evaluator A.N.E.V.A.R. a expertului F.J. Prin urmare, nu împrejurarea indicată de recurenți prin cererea de recurs - și anume aceea că expertul desemnat de pârât și-ar fi retractat, ulterior, semnătura - a constituit cauza nulității raportului de expertiză, ci neîndeplinirea unei condiții pe care tribunalul a apreciat-o ca fiind determinantă pentru valabilitatea expertizei, respectiv aceea ca expertul să aibă calitatea de evaluator A.N.E.V.A.R.

De aceea, cenzurarea dezlegării date excepției de nulitate a raportului de expertiză din perspectiva unei cauze de nulitate pe care instanța de apel nu a avut-o în vedere, excede controlului de legalitate pe care instanța de recurs îl poate efectua prin intermediul acestei căi de atac. 2. Potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994: "La stabilirea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile administrate de aceștia". Prin urmare, dată fiind prevederea expresă a legii în acest sens, valoarea despăgubirii trebuie să se raporteze la data întocmirii raportului de expertiză, iar nu la luna noiembrie 2008, astfel cum susțin recurenții prin cererea de recurs.

În ceea ce privește aplicarea în cauză a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului rezultată din cauza Burghelea contra României, în mod corect instanța de apel a reținut că aceasta nu este incidentă în prezentul litigiu atâta timp cât nu s-a probat împrejurarea pretinsă de recurenți - și care constituie premisa cauzei menționate - anume aceea a unei exproprieri de fapt. Reaprecierea probelor și verificarea concluziilor instanței de apel sub aspectul situației de fapt nu sunt posibile pe calea recursului, date fiind dispozițiile art. 304 din C. proc. civ. care permit exercitarea controlului judiciar prin intermediul acestei căi de atac exclusiv pentru aspecte ce țin de legalitatea deciziei recurate.

3. Nu este întemeiată nici critica prin care recurenții susțin că, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, instanța trebuia să le acorde contravaloarea chiriei pentru perioada cuprinsă între luna noiembrie 2008 (ocuparea terenului) și luna octombrie 2009 (consemnarea despăgubirilor), precum și cheltuielile administrative pentru achiziționarea unui teren identic în cuantum de 10% din valoarea imobilului, având în vedere afirmarea acestei intenții și oferta de construire a unei hale depozit făcută de ofertantul SC G. SRL. Este adevărat că, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994: "Despăgubirea se compune din valoarea reală a terenului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite". Însă, pentru a beneficia de acordarea despăgubirilor reprezentând prejudiciul cauzat, partea care le pretinde trebuie să facă dovada existenței unui prejudiciu cert și a întinderii acestuia.

Or, este evident că exprimarea unei intenții de achiziționare a unui teren identic și o ofertă de construire din partea unui terț nu constituie dovezi pertinente în acest sens. Înalta Curte reține, de asemenea, că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a art. 9 alin. (4) din Legea nr. 255/2010 în ceea ce privește cererea reclamanților de acordare a chiriei pentru perioada cuprinsă între luna noiembrie 2008 și luna octombrie 2009. Cât timp în cauză nu s-a reținut existența unei exproprieri de fapt și cât timp decizia de expropriere este Hotărârea nr. 1/2009 a Comisiei de Acordare a Despăgubirilor din Comuna Moara, județul Suceava, iar despăgubirea a fost consemnată la data de 5 octombrie 2009, nu există temei pentru acordarea de despăgubiri pentru perioada anterioară transferului dreptului de proprietate.

4. Susținerile vizând situarea terenului la intrarea în municipiul Suceava, în zona unor importante reprezentanțe auto ori înclinația terenului rezultată din planul de situație ce însoțește Planul urbanistic zonal, nu învestesc în mod legal instanța de recurs cu analizarea lor. Cât timp aceste susțineri nu dezvoltă argumente vizând aplicarea ori interpretarea greșită a unor dispoziții legale, ele nu constituie critici de nelegalitate în sensul art. 304 din C. proc. civ., ci reprezintă obiecțiuni la raportul de expertiză, susțineri referitoare la probele administrate. Or, dispozițiile art. 304 pct. 11 din C. proc. civ., care permiteau instanței de recurs să modifice hotărârea recurată dacă aceasta s-a bazat pe o gravă greșeală de fapt, rezultată dintr-o apreciere eronată a probelor administrate au fost abrogate prin O.U.G.

nr. 138/2000, astfel încât Înalta Curte nu mai este legal sesizată cu analiza criticilor care au un astfel de conținut. Pentru considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții S.D. și S.G. împotriva Deciziei civile nr. 7 din 20 martie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2013. Procesat de GGC - AS