ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5107/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5107/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 20

august 2009 pe rolul Tribunalului Suceava, reclamanții S.G. și S.D. au chemat

în judecată Statul Român, reprezentat de Ministerul Transporturilor prin

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA și au

solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună

anularea Hotărârii nr. 1/2009, emisă de Comisia de Acordare a Despăgubirilor în

urma exproprierii pentru realizarea lucrării de utilitate publică -

"Varianta de ocolire Suceava".

Prin Sentința civilă

nr. 1474 din 2 august 2011, Tribunalul Suceava a admis în parte acțiunea și a

modificat Hotărârea nr. 1/2009 a Comisiei de Acordare a Despăgubirilor din

comuna Moara, județul Suceava. S-a dispus plata, în favoarea reclamanților, a

sumei de 248.864 euro, la cursul oficial B.N.R. din ziua plății, cu titlu de

despăgubire pentru exproprierea imobilului situat în comuna Moara, județul

Suceava, identic cu parcela X din C.F. nr. X, constând în suprafața de 5.897 mp

teren liber de construcții.

Pârâtul a fost

obligat să plătească reclamanților suma de 2.100 RON cheltuieli de judecată.

Părțile au formulat

apel împotriva acestei sentințe, iar prin Decizia nr. 70 din 22 noiembrie 2011,

Curtea de Apel Suceava, secția civilă, a respins apelul reclamanților ca

nefondat, a admis apelul pârâtului și a schimbat sentința atacată în sensul că

a dispus plata, în favoarea reclamanților, a diferenței dintre suma de 206.398

euro, la cursul oficial B.N.R. din ziua plății, sumă stabilită cu titlu de

despăgubire pentru imobilul expropriat, situat în comuna Moara, județul

Suceava, identic cu parcela X din C.F. nr. X, în suprafață de 5.897 mp teren

liber de construcții, și suma de 476.000 RON, achitată cu titlu de despăgubire

pentru imobilul menționat mai sus și consemnată la C.B., conform recipisei din

5 octombrie 2009; a înlăturat dispoziția contrară deciziei din sentința atacată

și a menținut celelalte dispoziții din sentință care nu contravin deciziei

pronunțate.

Prin Decizia nr. 3666

din 23 mai 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis

recursurile declarate de reclamanții S.G., S.D. și de pârâtul Statul Român prin

Ministerul Transporturilor prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri

Naționale din România SA împotriva Deciziei nr. 70 din 22 noiembrie 2011 a

Curții de Apel Suceava, secția I civilă.

A casat decizia

atacată, precum și Sentința nr. 1474 din 2 august 2011 a Tribunalului Suceava,

secția civilă și a trimis cauza spre rejudecare la același tribunal.

Rejudecând cauza,

prin Sentința civilă nr. 2532 din 27 noiembrie 2012, Tribunalul Suceava a admis

în parte acțiunea formulată de reclamanți, a modificat în parte Hotărârea nr.

1/2009 a Comisiei de Acordare a Despăgubirilor a Comunei Moara, jud. Suceava, a

dispus plata, în favoarea reclamanților a diferenței dintre suma de 206.398

euro, la cursul oficial al B.N.R. din ziua plății, sumă stabilită cu titlu de

despăgubire pentru imobilul expropriat, situat în Comuna Moara, jud. Suceava,

identic cu parcela X din C.F. nr. Y în suprafață de 5.897 mp teren liber de

construcții și suma de 476.000 RON achitată cu titlu de despăgubire pentru

imobilul mai sus individualizat și consemnată la C.B., conform recipisei din 5

octombrie 2009, a respins ca neîntemeiate cererile reclamanților privind

obligarea pârâtului la plata sumei de 14.200 euro reprezentând lipsa de

folosință a terenului expropriat pentru perioada noiembrie 2008 - octombrie

2009, precum și a sumei în cuantum de 10% din valoarea despăgubirilor,

reprezentând cheltuieli administrative pentru achiziționarea unui teren de

aceeași natură și valoare și a obligat pârâtul să plătească reclamanților suma

de 2.100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu expert.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Prin Hotărârea nr.

1/2009 a Comisiei de Acordare a Despăgubirilor a Comunei Moara, județul

Suceava, reclamanților S.G. și S.D. le-a fost acordată suma de 476.000 RON cu

titlu de despăgubiri pentru exproprierea imobilului teren în suprafață de 5.899

mp situată în comuna Moara, județul Suceava, identic cu parcela nr. X din C.F

nr. Y.

Această parcelă nou

formată a rezultat din dezmembrarea parcelei nr. Y din C.F. nr. Y.

Imobilul a fost

expropriat conform H.G. nr. 735/2009 privind declanșarea procedurilor de

expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării

de utilitate publică "Varianta de Ocolire Suceava", fiind menționat

la nr. 68 în Anexa nr. 2 la hotărârea de expropriere și în tabelul imobilelor

supuse exproprierii.

Pentru stabilirea

valorii despăgubirilor, în conformitate cu dispozițiile art. 25 din Legea nr.

33/1994, instanța a încuviințat proba cu expertiză tehnică de specialitate

efectuată de o comisie de trei experți alcătuită din expert V.S. (propus de

reclamanți), expert P.V. (propus de pârât) și expertul C.S. (desemnat de

instanță).

Potrivit raportului

de expertiză efectuat în cauză, valoarea terenului expropriat la nivelul lunii

noiembrie 2009 este de 206.398 euro.

Pârâtul a formulat

obiecțiuni la raportul de expertiză, încuviințate de instanță prin încheierea

de ședință din 10 mai 2011, întocmindu-se un supliment la raportul de expertiză

care confirmă în totalitate concluziile raportului de expertiză, supliment care

nu a fost contestat de părți.

Concluzia comună a

celor trei experți se întemeiază pe Standardele Internaționale de Evaluare,

informații obținute de la agenții imobiliare și bănci, iar pentru determinarea

valorii terenului a fost utilizată metoda comparației directe, în conformitate

cu art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Valoarea terenului

reținută de experți are în vedere și faptul că pentru terenurile din zonă au

existat două tranzacții efective, documente care nu s-au putut anexa la raport

(pentru a se asigura confidențialitatea datelor), dar care există în exemplarul

de lucru al experților .

Referitor la momentul

privind calculul despăgubirilor, instanța a reținut că sunt incidente

dispozițiile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, modificată prin Legea nr.

184/2008, potrivit cărora la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții și

instanța de judecată se vor raporta la momentul transferului dreptului de

proprietate în condițiile art. 15 din același act normativ, moment care

coincide cu cel al plății despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, cu

cel al consemnării acestora în condițiile legii.

În speță,

despăgubirile au fost consemnate, la dispoziția reclamaților la C.B., la data

de 5 octombrie 2009, conform recipisei din 5 octombrie 2009, așa încât valoarea

terenului urmează a fi raportată la acest moment, respectiv 206.398 euro, conform

concluziilor raportului de expertiză.

Instanța a apreciat

că, în condițiile în care momentul privind calculul despăgubirilor este în mod

clar stabilit prin dispozițiile legale mai sus menționate, nu poate fi primită

susținerea reclamanților potrivit căreia exproprierea a început în anul 2008

(invocând în acest sens articolul publicat la data de 23 octombrie 2008, în

ziarul "M.S.").

Cu referire la

cererile subsecvente, instanța a apreciat că pârâții nu justifică acordarea de

despăgubiri în sumă de 14.200 euro reprezentând lipsa de folosință a terenului

expropriat pentru perioada noiembrie 2008 - octombrie 2009, perioadă în care

susțin că au fost expropriați de fapt și în care puteau obține acest avantaj

din închirierea terenului, deoarece nu au probat în niciun fel situația de fapt

prezentată (art. 1169 C. civ.).

De asemenea nu există

niciun element probator privind beneficiul realizat de reclamanți din

exploatarea terenului, anterior exproprierii.

Instanța a apreciat

că reclamanții nu justifică nici cheltuielile solicitate în cuantum de 10% din

valoarea despăgubirilor, reprezentând cheltuieli administrative pentru

achiziționarea unui teren de aceeași natură și valoare, în raport de art. 26

din Legea nr. 33/1994 care prevede că despăgubirea se compune din valoarea

reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane

îndreptățite.

Textul de lege are în

vedere un prejudiciu cert, determinat sau determinabil, condiție care nu este

îndeplinită în cauză, achiziționarea de către reclamanți a unui teren similar

pentru edificarea unei construcții cu destinație comercială, fiind absolut

incertă.

Împotriva acestei

sentințe au formulat apel atât reclamanții S.G. și S.D., cât și pârâtul Statul

Român, reprezentat prin Ministerul Transporturilor prin Compania Națională de

Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA.

Prin Decizia civilă

nr. 7 din 20 martie 2013, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, a respins,

ca nefondate, ambele apeluri.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:

În ceea ce privește

raportul de expertiză întocmit de experții F.J., M.M. și T.P., curtea de apel a

reținut că, deși experții au fost desemnați potrivit dispozițiilor art. 25 din

Legea nr. 33/1994, nu s-a întocmit un raport de expertiză de către comisia de

experți, ci s-a întocmit un raport de expertiză de către expertul F.J.,

desemnat de către instanță la termenul din data de 9 martie 2010, ca urmare a

refuzului mai multor experți de a efectua expertiza. Raportul nu este semnat de

experții desemnați de părți, T.P. și M.M. Conform adresei depusă la dosar,

expertul desemnat de reclamanți, T.P., a arătat că își însușește concluziile

raportului de expertiză întocmit de expert F.J. Expertul M.M., desemnat de

pârâtă, a depus o notificare în care arată că nu își însușește raportul

întocmit de expert F.J. decât după completarea și corectarea acestuia.

Raportul de expertiză

întocmit ulterior, este realizat de comisia compusă din cei trei experți

desemnați de părți și de instanță, V.S., C.S. și P.V. care au ajuns la o

concluzie comună privind evaluarea terenului. În ceea ce privește modalitatea

de evaluare a terenului, expertul F.J. a folosit pentru comparație o singură

informație de la o agenție imobiliară privind prețurile oferite în zonă pentru

anul 2008, iar nu data exproprierii (2009) sau data efectuării expertizei

(2010), a estimat un preț mediu, fără a arăta cum l-a stabilit, și nu a aplicat

nicio corecție.

Prin urmare, în mod

corect, prima instanță a avut în vedere în cauză raportul de expertiză întocmit

de experții C.S., V.S. și P.V. În expertiza întocmită, s-au folosit trei

elemente de comparație, dintre care un contract de vânzare-cumpărare și

informații de la agenții, făcându-se și corecții pentru condițiile de vânzare,

localizare, caracteristici fizice, unități disponibile, zonare. De asemenea,

prin acest raport, s-a stabilit valoarea despăgubirii și pentru anul 2009, cel

al emiterii deciziei de expropriere.

Valoarea despăgubirii

nu trebuie să se raporteze la anul 2008, ci, potrivit art. 26 alin. (2) din

Legea nr. 33/1994, la data întocmirii raportului de expertiză.

În ceea ce privește

solicitarea reclamanților apelanți de obligare a pârâtului la plata de

despăgubiri reprezentând chirie pentru folosirea terenului pentru perioada

octombrie 2008 - octombrie 2009, curtea de apel a reținut că, potrivit art. 9

alin. (4) din Legea nr. 255/2010, transferul dreptului de proprietate asupra

imobilelor din proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice în

proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale și

în administrarea expropriatorului operează de drept la data emiterii actului

administrativ de expropriere de către expropriator, ulterior consemnării

sumelor aferente despăgubirii.

În cauză decizia de

expropriere este Hotărârea nr. 1/2009 a Comisiei de Acordare a Despăgubirilor

din Comuna Moara, județul Suceava, iar despăgubirea a fost consemnată la data

de 5 octombrie 2009, astfel încât, nu există o justificare pentru a se acorda

despăgubiri anterior transferului dreptului de proprietate.

Nu există dovezi la

dosar privind efectuarea unei exproprieri de fapt, anterior acestei date, prin

urmare nu este aplicabilă în speță Hotărârea Curții Europene a Drepturilor

Omului în cazul Burghelea contra României din 27 ianuarie 2009 invocată de

reclamanții apelanți. Pe de altă parte, dacă s-ar fi dovedit exproprierea în

fapt, nu există probe la dosar pe baza cărora să se stabilească valoarea

chiriei solicitate pe această perioadă.

Curtea de apel a

apreciat ca neîntemeiată și critica apelanților privind neacordarea unor

cheltuieli administrative în vederea achiziționării unui teren identic, de 10%.

Exprimarea simplei intenții de achiziționare a unui teren nu este suficientă,

nu face dovada existenței unui prejudiciu. De asemenea, instanța nu poate

stabili aleatoriu o sumă drept contravaloare a cheltuielilor pe care le

presupune achiziționarea unui nou teren, astfel cum solicită reclamanții

apelanți.

Pârâtul apelant a

criticat cuantumul despăgubirilor stabilite de prima instanță, reiterând

obiecțiunile la raportul de expertiză întocmit de experții V.S., C.S. și P.V.,

susținând că nici experții în suplimentul la raportul de expertiză și nici

prima instanță în motivarea sentinței nu au răspuns în concret acestora,

solicitând efectuarea unei contraexpertize sau a unui supliment la raportul de

expertiză.

În ceea ce privește

data în raport de care se stabilește valoarea despăgubirilor, în criticile

formulate, pârâtul apelant se referă la cea a exproprierii, apreciind că

experții trebuiau să aibă în vedere prețurile practicate pe piața imobiliară la

acea dată, prin urmare metoda comparației a fost greșit aplicată.

Însă, valoarea

despăgubirilor trebuie stabilită în funcție de prețurile practicate pe piața

imobiliară la data întocmirii raportului de expertiză, astfel cum prevede în

mod expres art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Faptul că transferul

dreptului de proprietate are loc, conform art. 9 alin. (4) din Legea nr.

255/2010, la data emiterii deciziei de expropriere, după consemnarea

despăgubirilor, nu poate duce la o altă concluzie, din moment ce, același act

normativ permite contestarea ulterioară a cuantumului despăgubirii la instanța

de judecată [art. 22 alin. (1) și (3)].

Din examinarea

raportului de expertiză criticat, rezultă că, într-adevăr, experții au avut în

vedere în mod greșit ca elemente de comparații tranzacții sau oferte de vânzare

din anul 2007 - 2008, iar nu din anul 2011, când s-a efectuat raportul de

expertiză, stabilind o valoare pentru anul 2008 și apoi aplicând un coeficient

de corecție pentru a stabili valoarea pentru anul 2009, ca urmare a unei

scăderi a prețurilor solicitate de vânzători și o reducere a cererii. Prima

instanță a stabilit, iar pârâtul apelant nu a contestat, faptul că valoarea

despăgubirii este cea de la data exproprierii în anul 2009. Prin urmare, curtea

de apel a constatat că, neputând modifica această dispoziție din sentință,

fiind ținută de criticile apelanților, față de prevederile art. 295 alin. (1)

C. proc. civ., cererea pârâtului apelant de efectuare a unei contraexpertize nu

era utilă soluționării cauzei și nu ar fi dus la o aplicare corectă a

dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Experții au folosit

ca elemente de comparație prețurile terenurilor situate în intravilanul

municipiului Suceava, în zona M. și în apropierea drumului european E 85 din

perioada 2007 - 2008, rezultate dintr-un contract de vânzare-cumpărare sau din

oferte de vânzare, folosind și informații privind piața imobiliară în anul 2009.

Este real faptul că experții nu au folosit pentru comparație, potrivit

tabelului comparativ din raport, prețurile terenurilor de la data exproprierii,

la care se raportează pârâtul și prima instanță, dar nici pârâtul nu a

demonstrat că s-au pus la dispoziția experților contracte de vânzare-cumpărare

de la data menționată având ca obiect terenuri din intravilan din localitatea

Moara, pe care experții nu le-au avut în vedere. În ceea ce privește procentul

de corecție folosit, de 10%, contestat de pârâtul apelant, nu s-au adus

argumente pertinente în sensul că acesta este eronat stabilit de experți

potrivit Standardelor Internaționale de Evaluare.

Curtea de apel nu a

reținut nici critica privind unitatea administrativ-teritorială în care se

aflau terenurile folosite ca elemente de comparație, municipiul Suceava,

terenul expropriat fiind în prezent în extravilanul comunei Moara, conform

extrasului de C.F. nr. Z, întrucât comparația s-a făcut cu terenuri din zone

învecinate, fapt demonstrat chiar de extrasul din C.F. nr. Y, în care este

înscris dreptul de proprietate asupra terenului expropriat în extravilanul

municipiului Suceava; în plus experții au ținut seama de acest aspect, aplicând

corecție pentru zonare. Mai mult, în raportul de evaluare întocmit pentru stabilirea

despăgubirilor oferite de expropriator la data de 25 februarie 2009, s-a avut

în vedere că terenul se află în extravilanul municipiului Suceava. De asemenea,

alte elemente de comparație ale proprietăților comparabile (condițiile de

vânzare, localizarea, caracteristicile fizice, utilitățile suprafeței) au fost

luate în considerare de către cei trei experți, care au corectat prețul

proprietății comparabile prin aplicarea diferitelor procente, apreciere corectă

în condițiile în care nu s-au adus de către pârâtul apelant alte argumente

pertinente pentru modificarea acestor procente, evaluatorii, potrivit

Standardelor Internaționale de Evaluare, aplicând metode cantitative și/sau

calitative pentru analiza diferențelor și estimarea corecțiilor.

Critica referitoare

la faptul că experții au avut în vedere pentru evaluare cea mai bună utilizare

a terenului în cauză, folosind metoda valorii reziduale, nu a fost reținută,

instanța de apel apreciind că nu se încălcă dispozițiile art. 26 alin. (2) din

Legea nr. 33/1994 întrucât, atunci când se stabilește prețul unui teren pe

piața imobiliară, atât vânzătorul cât și cumpărătorul au în vedere în mod

firesc potențialul de exploatare al terenului, prin urmare și experții au avut

în vedere aceste aspecte, față de zona în care se află terenul și modul în care

sunt folosite terenurile aflate în aproprierea acestuia. Prin urmare, este

irelevant dacă reclamanții aveau sau nu posibilitatea ridicării unei

construcții pe acest teren.

Curtea de apel a

apreciat că hotărârea atacată cuprinde motivele de fapt și de drept care au

stat la baza soluției pronunțate, instanța arătând de ce își însușește

concluziile raportului de expertiză întocmit de experții V.S., C.S. și P.V.,

fără a analiza însă punctual obiecțiunile pârâtului la acest raport de

expertiză, lipsă suplinită de instanța de apel prin decizia pronunțată.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal au declarat și motivat recurs reclamanții S.D. și S.G.

Prin motivele de

recurs, se formulează următoarele critici pe care recurenții le întemeiază pe

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:

În mod greșit,

instanța de apel nu a luat în considerare expertiza întocmită de F.J., T.P. și

M.M.

fost întocmit de comisia numită de către instanță, și nu de către un singur

expert (F.J.), toți experții deplasându-se în teren și întocmind lucrarea, pe

care, ulterior, toți au semnat-o. Faptul că, ulterior semnării, expertul

desemnat de pârât a retractat semnătura, făcând trimitere la niște calcule fără

legătură cu cauza, nu poate avea ca efect înlăturarea raportului de expertiză.

terenului trebuie raportată la noiembrie 2008, atunci când, pe terenul

recurenților s-au instalat utilajele pârâtului și au început lucrările de

modificare ireversibilă a terenului lor. Pârâtul nu a negat niciodată acest

aspect, iar recurenții au dovedit cu extras din cotidianul local

"M.S." că lucrările au început în anul 2008.

În aceste condiții,

instanța trebuie să aplice cu prioritate jurisprudența Curții Europene a

Drepturilor Omului, cauza Burghelea contra României, și constatând că

exproprierea de fapt a avut loc în anul 2008, să se raporteze la acest moment

pentru stabilirea despăgubirilor.

îmbrățișează acest punct de vedere, pentru acoperirea prejudiciului, conform

art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, trebuie acordată contravaloarea

chiriei pentru perioada cuprinsă între luna noiembrie 2008 (ocuparea terenului)

și luna octombrie 2009 (consemnarea despăgubirilor).

Nelegal s-a stabilit

că reclamanții nu pot beneficia de cheltuielile administrative pentru

achiziționarea unui teren identic în cuantum de 10% din valoarea imobilului.

Afirmarea acestei

intenții și oferta de construire a unei hale depozit făcută de ofertantul SC G.

SRL sunt suficiente pentru acordarea acestei despăgubiri.

arată că terenul este situat la intrarea în municipiul Suceava, în zona unor

importante reprezentanțe auto și este lipsit de importanță dacă, cadastral,

este situat în municipiul Suceava sau localitatea limitrofă, Moara și, potrivit

planului de situație ce însoțește Planul urbanistic zonal, are o înclinație de

3%.

Analizând decizia

recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte

constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele

considerente:

intitulată "Raport de expertiză tehnică", aflată la dosarul primei

instanțe a fost semnată numai de expertul F.J.

Prin încheierea de la

termenul de judecată din data de 12 octombrie 2010, Tribunalul Suceava a admis

excepția nulității raportului de expertiză întocmit de acest expert pentru

considerente legate de aplicarea și interpretarea art. 14 alin. (1) din O.U.G.

nr. 2/2000 și art. 4 alin. (8) din Legea nr. 198/2004, reținând lipsa calității

de evaluator A.N.E.V.A.R. a expertului F.J.

Prin urmare, nu

împrejurarea indicată de recurenți prin cererea de recurs - și anume aceea că

expertul desemnat de pârât și-ar fi retractat, ulterior, semnătura - a

constituit cauza nulității raportului de expertiză, ci neîndeplinirea unei

condiții pe care tribunalul a apreciat-o ca fiind determinantă pentru

valabilitatea expertizei, respectiv aceea ca expertul să aibă calitatea de

evaluator A.N.E.V.A.R.

De aceea, cenzurarea

dezlegării date excepției de nulitate a raportului de expertiză din perspectiva

unei cauze de nulitate pe care instanța de apel nu a avut-o în vedere, excede

controlului de legalitate pe care instanța de recurs îl poate efectua prin

intermediul acestei căi de atac.

alin. (2) din Legea nr. 33/1994: "La stabilirea cuantumului

despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care

se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și

de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite,

luând în considerare și dovezile administrate de aceștia".

Prin urmare, dată

fiind prevederea expresă a legii în acest sens, valoarea despăgubirii trebuie

să se raporteze la data întocmirii raportului de expertiză, iar nu la luna

noiembrie 2008, astfel cum susțin recurenții prin cererea de recurs.

În ceea ce privește

aplicarea în cauză a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului

rezultată din cauza Burghelea contra României, în mod corect instanța de apel a

reținut că aceasta nu este incidentă în prezentul litigiu atâta timp cât nu s-a

probat împrejurarea pretinsă de recurenți - și care constituie premisa cauzei

menționate - anume aceea a unei exproprieri de fapt.

Reaprecierea probelor

și verificarea concluziilor instanței de apel sub aspectul situației de fapt nu

sunt posibile pe calea recursului, date fiind dispozițiile art. 304 din C.

proc. civ. care permit exercitarea controlului judiciar prin intermediul

acestei căi de atac exclusiv pentru aspecte ce țin de legalitatea deciziei

recurate.

nici critica prin care recurenții susțin că, potrivit art. 26 alin. (1) din

Legea nr. 33/1994, instanța trebuia să le acorde contravaloarea chiriei pentru

perioada cuprinsă între luna noiembrie 2008 (ocuparea terenului) și luna

octombrie 2009 (consemnarea despăgubirilor), precum și cheltuielile

administrative pentru achiziționarea unui teren identic în cuantum de 10% din

valoarea imobilului, având în vedere afirmarea acestei intenții și oferta de

construire a unei hale depozit făcută de ofertantul SC G. SRL.

Este adevărat că,

potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994: "Despăgubirea se compune

din valoarea reală a terenului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau

altor persoane îndreptățite".

Însă, pentru a

beneficia de acordarea despăgubirilor reprezentând prejudiciul cauzat, partea

care le pretinde trebuie să facă dovada existenței unui prejudiciu cert și a

întinderii acestuia. Or, este evident că exprimarea unei intenții de

achiziționare a unui teren identic și o ofertă de construire din partea unui

terț nu constituie dovezi pertinente în acest sens.

Înalta Curte reține,

de asemenea, că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a art. 9 alin. (4)

din Legea nr. 255/2010 în ceea ce privește cererea reclamanților de acordare a

chiriei pentru perioada cuprinsă între luna noiembrie 2008 și luna octombrie

cât timp decizia de expropriere este Hotărârea nr. 1/2009 a Comisiei de

Acordare a Despăgubirilor din Comuna Moara, județul Suceava, iar despăgubirea a

fost consemnată la data de 5 octombrie 2009, nu există temei pentru acordarea

de despăgubiri pentru perioada anterioară transferului dreptului de

proprietate.

situarea terenului la intrarea în municipiul Suceava, în zona unor importante

reprezentanțe auto ori înclinația terenului rezultată din planul de situație ce

însoțește Planul urbanistic zonal, nu învestesc în mod legal instanța de recurs

cu analizarea lor.

Cât timp aceste

susțineri nu dezvoltă argumente vizând aplicarea ori interpretarea greșită a

unor dispoziții legale, ele nu constituie critici de nelegalitate în sensul

art. 304 din C. proc. civ., ci reprezintă obiecțiuni la raportul de expertiză,

susțineri referitoare la probele administrate.

Or, dispozițiile art.

304 pct. 11 din C. proc. civ., care permiteau instanței de recurs să modifice

hotărârea recurată dacă aceasta s-a bazat pe o gravă greșeală de fapt, rezultată

dintr-o apreciere eronată a probelor administrate au fost abrogate prin O.U.G.

nr. 138/2000, astfel încât Înalta Curte nu mai este legal sesizată cu analiza

criticilor care au un astfel de conținut.

Pentru considerentele

expuse, în baza art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

ca nefondat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanții S.D. și S.G. împotriva Deciziei civile nr. 7

din 20 martie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 noiembrie 2013.

Procesat de GGC - AS