ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7744/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 10 noiembrie 2006 Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat a se dispune restrângerea dreptului la liberă circulație al pârâtei C.C. în statele Uniunii Europene, pentru o perioadă de cel mult 3 ani. În motivarea acțiunii s-a arătat că pârâta a fost returnată din Belgia la data de 28 iulie 2006 în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, fiindu-i deci aplicabile prevederile art. 38 lit. a) și art. 52 din Legea nr. 248/2005. Prin sentința civilă nr. 319/C din 13 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, secția civilă, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prevederile art. 52 din Legea nr. 248/2005 și-au încetat aplicabilitatea după data de 1 ianuarie 2007 când România a devenit membră U.E., devenind aplicabile dispozițiile art. 2 pct. 1, 2 și 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Reclamanta a declarat apel împotriva acestei sentințe, susținând că nici autoritățile și nici instanțele române nu au competența de a cenzura actele și măsurile dispuse de autoritățile belgiene, măsura expulzării fiind de natură să facă dovada deplină că pârâta în cauză nu a respectat condițiile de intrarea și de ședere în Belgia. Prin decizia civilă nr. 206/A din 15 mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, apelul a fost respins ca nefondat.

În motivarea acestei decizii s-a reținut că începând cu data de 1 ianuarie 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, se poate face numai cu respectarea reglementărilor în domeniu, respectiv Directiva nr. 38/2004 și Regulamentul nr. 1612/1968, ale Parlamentului, respectiv Consiliului European, iar conform acestora, restrângerea dreptului la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene se poate face doar pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică, ceea ce nu este cazul în cauză. Reclamanta a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, solicitând schimbarea acesteia în sensul admiterii acțiunii.

În dezvoltarea motivelor de recurs se susține, în esență, că din dispozițiile art. 38 lit. a) și art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005 rezultă că singura condiție necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulație în străinătate este aceea a returnării cetățeanului român dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie.

Măsura dispusă prin art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, se arată în continuare, se circumscrie situațiilor expres prevăzute de art. 53 din Constituție, respectiv apărarea securității naționale și a ordinii publice, având în vedere că problema controlului migrației ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe plan intern, cât și extern, așa cum se arată și în Decizia Curții Constituționale nr. 855 din 28 noiembrie 2006. Legea nr. 248/2005 asigură implementarea prevederilor constituționale, a art. 29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, a art. 12 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și a art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Analizând recursul, în limita susținerilor recurentei care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că nu este fondat. Articolul 38 din Legea nr. 248/2005 prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii dreptului la liberă circulație în străinătate, pentru o perioadă de cel mult trei ani, în cazul persoanelor readmise în baza unui acord de readmisie, însă, odată cu semnarea actului de aderare a României, legea internă trebuie interpretată prin raportare la dreptul comunitar, care are prioritate. Această prioritate este stabilită de art. 148 alin. (2) și art. 4 din Constituția României , potrivit căruia prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării.

Conform dispozițiilor art. 307 alin. (1) și (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligația de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest tratat și convențiile încheiate înainte de data aderării ce au generat drepturi și obligații, iar, față de această prevedere, legislația comunitară este de imediată aplicare. De aceea, legea română trebuie interpretată în raport cu norma comunitară, iar dreptul la libera circulație pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului, din 29 aprilie 2004. Acest act normativ este cuprins în anexele protocolului de aderare, care cuprinde condițiile admiterii în Uniunea Europeană și care a devenit parte a tratatelor europene.

Potrivit legislației europene în materie, dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, însă, condițiile art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricționarea libertății de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie se dispune numai pentru motive de ordine publică, siguranță națională sau sănătate publică. În alin. (2), textul prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză. Și art. 6 din Tratatul instituind Uniunea Europeană statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, așa cum sunt garantate de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Prin urmare, deși calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libertatea de circulație a cetățenilor săi, limitarea nu se poate dispune numai pentru faptul că o persoană a fost returnată dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie, așa cum susține recurenta. Limitarea exercitării dreptului la liberă circulație trebuie supusă condițiilor prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislația comunitară, chiar dacă returnarea s-a produs anterior aderării României la Uniunea Europeană, cum este cazul în speță, deoarece dispozițiile dreptului comunitar sunt de imediată aplicare.

În cauză, așa cum corect s-a reținut prin decizia atacată, nu s-a dovedit că sunt îndeplinite condițiile art. 27 din Directivă. Intimatul-pârât a fost returnat din Belgia pentru ședere ilegală, fără să fi fost judecat și condamnat pentru săvârșirea vreunei fapte penale. Or, față de art. 27 alin. (2) din Directiva 2004/38/CE, care prevede că măsura trebuia să respecte principiul proporționalității și să se bazeze exclusiv pe conduita celui în cauză, prin restrângerea dreptului la liberă circulație a intimatului-pârât doar pe motiv de ședere ilegală în Belgia, ar fi încălcat principiul proporționalității. Pentru considerentele expuse, recursul declarat de reclamantă va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 206/2007 - A din 15 mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 noiembrie 2007.