ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 646/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 16 mai 2005, reclamantul B.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Străini din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, anularea deciziei de respingere a cererii de stabilire a domiciliului în România, cu nr. 612338/VG/S.I.V. din 24 martie 2005, comunicată la data de 30 martie 2005. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, deși a depus toate documentele necesare și îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege, cererea sa de stabilire a domiciliului a fost respinsă, întrucât, ulterior depunerii acesteia, au fost modificate condițiile pentru aprobarea unei astfel de cereri, prin Legea nr. 482/2004.

Prin sentința civilă nr. 1228 din 22 iunie 2005, a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, acțiunea formulată a fost admisă, instanța anulând adresa nr. 612338/G/S.I.V. din 24 martie 2005 și obligând pârâta, să aprobe cererea de stabilire a domiciliului reclamantului și să elibereze acestuia, permisul de ședere permanent. Pentru a se pronunța astfel, instanța de judecată a reținut că reclamantul îndeplinea la momentul formulării cererii, condiția legală prevăzută de art. 71 lit. g) din O.U.G. nr. 194/2002, act normativ în vigoare la acea dată, modificarea ulterioară a prevederilor legale neputând constitui motiv legal de respingere a cererii, întrucât prevederile în speță nu pot fi aplicate retroactiv.

Totodată, așa cum a rezultat din raportul întocmit de până la 11 martie 2005, în cazul reclamantului erau îndeplinite și toate celelalte condiții prevăzute de lege pentru aprobarea cererii reclamantului de stabilire a domiciliului în România. În termen legal, împotriva sus-menționatei sentințe a declarat recurs, pârâta Autoritatea pentru Străini din Ministerul Administrației și Internelor. Fără a se indica temeiul de drept al recursului, recurenta a arătat, în principal, că normele legale în vigoare la data emiterii deciziei contestate de intimatul reclamant, respectiv 11 martie 2005, erau cele conținute de O.U.G. nr. 194/2002, cu modificările aduse prin Legea nr. 482/2004, iar decizia Comisiei împuternicite cu soluționarea cererilor de stabilire a domiciliului în România are un caracter constitutiv de drepturi.

Examinând cauza, în raport cu critica adusă de recurentă, prin prisma art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursul este nefondat. Instanța fondului a reținut corect situația de fapt și a raportat aplicarea normelor legale incidente, la momentul depunerii cererii de stabilire a domiciliului în România, de către reclamant, respectiv la data de 6 octombrie 2004. Soluția a fost justificată de necesitatea respectării principiului neretroactivității legii civile. Cererea formulată de intimatul-reclamant la data de 6 octombrie 2004 trebuia analizată potrivit normelor în vigoare la acea dată, mai exact conform dispozițiilor O.U.G. nr. 194/2002, în formă nemodificată prin Legea nr. 482/2004 (M. Of.

nr. 1116/27.11.2004). În raport cu toate acestea, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Autoritatea pentru Străini din Ministerul Administrației și Internelor împotriva sentinței civile nr. 1228 din 22 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie 2006.