ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 646/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel București, la data de 16 mai 2005, reclamantul B.I. a solicitat,

în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Străini din cadrul Ministerului

Administrației și Internelor, anularea deciziei de respingere a cererii de

stabilire a domiciliului în România, cu nr. 612338/VG/S.I.V. din 24 martie

2005, comunicată la data de 30 martie 2005.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că, deși a depus toate documentele necesare și îndeplinește toate

condițiile prevăzute de lege, cererea sa de stabilire a domiciliului a fost

respinsă, întrucât, ulterior depunerii acesteia, au fost modificate condițiile

pentru aprobarea unei astfel de cereri, prin Legea nr. 482/2004.

Prin sentința civilă nr. 1228 din 22

iunie 2005, a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, acțiunea formulată a fost admisă, instanța anulând

adresa nr. 612338/G/S.I.V. din 24 martie 2005 și obligând pârâta, să aprobe

cererea de stabilire a domiciliului reclamantului și să elibereze acestuia,

permisul de ședere permanent.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de judecată a reținut că reclamantul îndeplinea la momentul formulării

cererii, condiția legală prevăzută de art. 71 lit. g) din O.U.G. nr. 194/2002,

act normativ în vigoare la acea dată, modificarea ulterioară a prevederilor

legale neputând constitui motiv legal de respingere a cererii, întrucât

prevederile în speță nu pot fi aplicate retroactiv. Totodată, așa cum a

rezultat din raportul întocmit de până la 11 martie 2005, în cazul

reclamantului erau îndeplinite și toate celelalte condiții prevăzute de lege

pentru aprobarea cererii reclamantului de stabilire a domiciliului în România.

În termen legal, împotriva

sus-menționatei sentințe a declarat recurs, pârâta Autoritatea pentru Străini

din Ministerul Administrației și Internelor.

Fără a se indica temeiul de drept al

recursului, recurenta a arătat, în principal, că normele legale în vigoare la

data emiterii deciziei contestate de intimatul reclamant, respectiv 11 martie

2005, erau cele conținute de O.U.G. nr. 194/2002, cu modificările aduse prin

Legea nr. 482/2004, iar decizia Comisiei împuternicite cu soluționarea

cererilor de stabilire a domiciliului în România are un caracter constitutiv de

drepturi.

Examinând cauza, în raport cu

critica adusă de recurentă, prin prisma art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursul este nefondat.

Instanța fondului a reținut corect

situația de fapt și a raportat aplicarea normelor legale incidente, la momentul

depunerii cererii de stabilire a domiciliului în România, de către reclamant,

respectiv la data de 6 octombrie 2004. Soluția a fost justificată de

necesitatea respectării principiului neretroactivității legii civile.

Cererea formulată de

intimatul-reclamant la data de 6 octombrie 2004 trebuia analizată potrivit

normelor în vigoare la acea dată, mai exact conform dispozițiilor O.U.G. nr.

194/2002, în formă nemodificată prin Legea nr. 482/2004 (M. Of. nr.

1116/27.11.2004).

În raport cu toate acestea, în

temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Autoritatea pentru Străini din Ministerul Administrației și Internelor

împotriva sentinței civile nr. 1228 din 22 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 23 februarie 2006.