ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2366/2006
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2366/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 3793/1/2006, petentul G.P. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 646 din1 februarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 21043/1/2005, arătând că aceasta este nelegală și netemeinică, nefiind pronunțată în concordanță cu probele existente la dosar. În drept, contestația în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. c) C. proc. pen. În vederea soluționării cauzei a fost atașat dosarul nr. 21043/1/2005 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în care s-a pronunțat decizia a cărei anulare se cere.
Examinând actele și lucrările dosarului, în raport cu susținerile contestatorului, Înalta Curte constată că nu este întemeiată contestația în anulare formulată. Contestația în anulare este o cale de atac prin care se pot repara erori de neînlăturat pe alte căi, fiind o cale de anulare pentru vicii, nulități privind actele de procedură, neputând fi invocată pentru un motiv de nulitate care ar privi fondul cauzei. Fiind o cale extraordinară, legiuitorul a prevăzut, expres și limitativ, cazurile în care poate fi folosită. În cauză, contestatorul G.P. și-a întemeiat cererea pe cazul de contestație în anulare, prevăzut de art. 386 lit. c) C. proc. pen., referitor la situația când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i 1 ) C. proc.
pen., cu privire la care existau probe în dosar. Se constată că motivul de contestație în anulare invocat nu este aplicabil în cauză în condițiile în care prin decizia nr. 646 din 1 februarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a fost respins recursul formulat de contestator împotriva hotărârii prin care a fost respinsă plângerea împotriva rezoluției procurorului de netrimitere în judecată, întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen. De altfel, se constată că prin motivele scrise, contestatorul critică decizia pronunțată în recurs pentru aspecte de netemeinicie, care privesc, în fapt, fondul cauzei și nu un motiv de nelegalitate. În consecință, se constată că motivele invocate de contestator nu se încadrează în nici unul din cazurile de contestație în anulare prevăzute în art. 386 C. proc.
pen., astfel că urmează să fie respinsă ca nefondată cererea formulată în cauză. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul G.P. împotriva deciziei penale nr. 646 din 1 februarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Obligă contestatorul la plata sumei de 60 RON, cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 aprilie 2006.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.