ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5547/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor aflate la dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, la data de 18 martie 2005, reclamantul B.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Străini din cadrul Ministerului Administrației și Internelor , anularea hotărârii nr. 611752 din 4 martie 2005, emisă de pârâtă și, pe fond, să se constate legalitatea cererii sale de stabilire a domiciliului în România, conform prevederilor O.U.G. nr. 194/2002, privind regimul străinilor în România . În susținerea acțiunii, reclamantul a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă, hotărârea atacată, certificatul de înregistrare a firmei și pașaportul.

A arătat reclamantul că, la data de 8 septembrie 2004, a depus la pârâtă, cererea de stabilire a domiciliului în România, conform prevederilor art. 69-72 din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cerere care, prin hotărârea comunicată la data de 11 martie 2005, i-a fost respinsă, invocându-se prevederile art. 70 alin. (1) lit. a) pct. 1 din actul normativ sus menționat, care nu erau în vigoare la data formulării cererii . Prin sentința civilă nr. 1167 din 16 iunie 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea și a anulat hotărârea emisă de pârâtă, obligând-o să-i recunoască reclamantului, dreptul de a-și stabili domiciliul în România.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că la data depunerii cererii, reclamantul îndeplinea condițiile prevăzute de art. 71-72 din O.U.G. nr. 194/2002, în forma în vigoare la data formulării cererii. A mai reținut instanța de fond, că cerința pentru a cărei neîndeplinire i-a fost respinsă solicitarea reclamantului, este ulterioară depunerii cererii respective, iar nelegalitatea acesteia urmează a fi apreciată la data de 8 septembrie 2004, iar nu la data de 4 martie 2004, când a fost emis răspunsul către reclamant. Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond a declarat recurs, pârâta Autoritatea pentru Străini din cadrul Ministerului Administrației și Internelor , criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, și arătând că în mod corect au fost aplicate prevederile O.U.G.

nr. 194/2002, în forma în vigoare la data analizării cererii, întrucât, dacă s-ar fi procedat altfel, ar fi însemnat să fie aplicate prevederi legale abrogate . Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu criticile invocate, cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare. Potrivit art. 70 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 194/2002, privind regimul străinilor în România, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 482/2004, străinii își pot stabili domiciliul în România, dacă au o ședere temporară continuă și legală în ultimii 5 ani anteriori depunerii cererii.

Conform prevederilor O.U.G. nr. 194/2002, atât în forma în vigoare la data formulării cererii [art. 73 alin. (2)], cât și în forma în vigoare la data analizării cererii [art. 72 alin. (3)] , t ermenul de soluționare a unei cereri de stabilire a domiciliului este de 6 luni de la data înregistrării. Cum data emiterii de către pârâtă a hotărârii de respingere a cererii formulate de petent se situează înăuntrul termenului de 6 luni, menționat mai sus, rezultă că soluționarea cererii a fost făcută în termenul legal prevăzut în acest sens. Întrucât la data analizării cererii formulate de reclamant, în vigoare era O.U.G. nr. 194/2002, privind regimul străinilor în România, în forma modificată prin Legea nr. 482/2004, în mod corect soluționarea cererii s-a făcut în raport cu noile prevederi ale acestui act normativ, în conformitate cu principiul activității legii civile, autoritatea pârâtă neputând face aplicarea unor prevederi legale abrogate.

Mai mult decât atât, condiția șederii temporare legale și continue în România era prevăzută de O.U.G. nr. 194/2002 și în forma anterioară modificării și completării prin Legea 482/2004 care, la art. 71 alin. (1) lit. a) pct. ii, impunea în acest sens o perioadă de cel puțin 6 ani. Cum în această perioadă, petentul a fost ieșit din țară, 697 de zile, așa cum rezultă din raportul întocmit de către autoritatea pârâtă și nu este contestat de către intimatul-reclamant, șederea acestuia pe teritoriul României pierzându-și caracterul continuu cerut de lege, în mod corect a fost respinsă de către pârâtă, cererea sa de stabilire a domiciliului în România . Față de cele arătate, întrucât instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, se va admite recursul și se va modifica sentința atacată, în sensul că va fi respinsă acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Străini din cadrul Ministerului Administrației și Internelor împotriva sentinței civile nr. 1167 din 16 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal . Modifică sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea reclamantului B.M., ca neîntemeiată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2005.