ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5547/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor aflate la dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea

de Apel București, la data de 18 martie 2005, reclamantul B.M. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta

Autoritatea

pentru Străini din cadrul Ministerului Administrației și Internelor

, anularea hotărârii nr. 611752 din

4 martie 2005, emisă de pârâtă și, pe fond, să se constate legalitatea cererii

sale

de stabilire a

domiciliului în România, conform prevederilor O.U.G. nr. 194/2002, privind

regimul străinilor în România

.

În susținerea acțiunii, reclamantul a depus, în

copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă, hotărârea

atacată, certificatul de înregistrare a firmei și pașaportul. A arătat

reclamantul că, la data de 8 septembrie 2004, a depus la pârâtă, cererea

de stabilire a domiciliului în

România, conform prevederilor art. 69-72 din O.U.G. nr. 194/2002 privind

regimul străinilor în România, cerere care, prin hotărârea comunicată la

data de 11 martie 2005, i-a fost

respinsă, invocându-se

prevederile

art. 70

alin. (1) lit. a) pct. 1 din

actul normativ sus menționat, care nu erau în vigoare la data

formulării cererii

.

Prin sentința civilă nr.

1167 din 16 iunie 2005, Curtea de

Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal,

a admis acțiunea și a anulat

hotărârea emisă de pârâtă, obligând-o să-i recunoască reclamantului, dreptul de

a-și stabili domiciliul în România.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut că la data depunerii cererii, reclamantul îndeplinea

condițiile prevăzute de art. 71-72 din

O.U.G. nr. 194/2002, în forma în vigoare la data formulării

cererii. A mai reținut instanța de fond, că cerința pentru a cărei

neîndeplinire i-a fost respinsă solicitarea reclamantului, este ulterioară

depunerii cererii respective, iar nelegalitatea acesteia urmează a fi apreciată

la data de 8 septembrie 2004, iar nu la data de 4 martie 2004, când a fost emis

răspunsul către reclamant.

Împotriva sentinței pronunțate de

instanța de fond a declarat recurs, pârâta

Autoritatea pentru Străini din cadrul Ministerului

Administrației și Internelor

, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, și arătând că în mod

corect au fost aplicate prevederile

O.U.G. nr. 194/2002, în forma în vigoare la data analizării

cererii, întrucât, dacă s-ar fi procedat altfel, ar fi însemnat să fie aplicate

prevederi legale abrogate

.

Examinând cauza și sentința atacată,

în raport cu criticile invocate, cu actele și lucrările dosarului, precum și cu

dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C.

proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în

continuare.

Potrivit art. 70 alin. (1) lit. a)

din O.U.G.

nr.

194/2002, privind regimul străinilor în România, astfel cum a fost modificată

și completată prin Legea nr. 482/2004,

străinii își pot stabili domiciliul în România,

dacă au o ședere temporară continuă și legală în ultimii 5 ani anteriori

depunerii cererii.

Conform prevederilor O.U.G.

nr. 194/2002, atât în forma în

vigoare la data formulării cererii [art. 73 alin. (2)], cât și în forma în

vigoare la data analizării cererii [art. 72 alin. (3)]

, t

ermenul de soluționare a unei cereri de

stabilire a domiciliului este de 6 luni de la data înregistrării.

Cum data emiterii de către pârâtă a

hotărârii de respingere a cererii formulate de petent se situează înăuntrul

termenului de 6 luni, menționat mai sus, rezultă că soluționarea cererii a fost

făcută în termenul legal prevăzut în acest sens. Întrucât la data analizării

cererii formulate de reclamant, în vigoare era O.U.G.

nr. 194/2002, privind regimul

străinilor în România, în forma modificată prin Legea nr. 482/2004, în mod

corect soluționarea cererii s-a făcut în raport cu noile prevederi ale acestui

act

normativ, în

conformitate cu principiul activității legii civile, autoritatea pârâtă neputând

face aplicarea unor prevederi legale abrogate.

Mai mult decât atât, condiția

șederii temporare legale și continue în România era prevăzută de O.U.G.

nr. 194/2002

și în forma anterioară modificării

și completării prin Legea 482/2004 care, la art. 71 alin. (1) lit. a) pct. ii,

impunea în acest sens o perioadă de cel puțin 6 ani.

Cum în această perioadă, petentul a

fost ieșit din țară, 697 de zile, așa cum rezultă din raportul întocmit de

către autoritatea pârâtă și nu este contestat de către intimatul-reclamant,

șederea acestuia pe teritoriul României pierzându-și caracterul continuu cerut

de lege, în mod corect a fost respinsă de către pârâtă, cererea sa de stabilire

a domiciliului în România

.

Față de cele arătate, întrucât

instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, se va admite

recursul și se va modifica

sentința atacată, în sensul că va fi respinsă acțiunea

reclamantului, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

pârâta Autoritatea pentru Străini

din cadrul Ministerului Administrației și Internelor împotriva sentinței civile

nr. 1167 din 16 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal

.

Modifică sentința atacată, în sensul că respinge

acțiunea reclamantului B.M., ca neîntemeiată.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 18 noiembrie 2005.