ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2970/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ,

reclamantul B.T. a chemat în judecată Autoritatea pentru Străini din cadrul

Ministerului Administrației și Internelor, solicitând anularea hotărârii emisă

de pârâtă și admiterea cererii de stabilire a domiciliului în România.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că îndeplinește condițiile prevăzute de lege și, în mod

nejustificat, Autoritatea pentru Străini i-a respins cererea.

Prin sentința civilă nr. 123

de la 26 ianuarie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ, a admis acțiunea formulată, motivat de faptul că reclamantul

îndeplinește condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 194/2002, modificată și

aprobată prin Legea nr. 357/2003.

Împotriva acestei soluții a

declarat recurs, Autoritatea pentru Străini din cadrul Ministerului

Administrației și Internelor, arătând că intimatul-reclamant nu a parcurs

procedura prealabilă prevăzută de dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990,

iar, pe fondul cauzei, consideră că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de

dispozițiile art. 71 alin. (1) lit. a) pct. II și lit. b) pct. II din O.U.G. nr.

194/2002, în sensul că intimatul-recurent nu a făcut dovada unei șederi

temporare legale și continue, precum și a mijloacelor de întreținere necesare.

Analizând motivele invocate,

în raport și cu prevederile art. 304 și 304

1

C. proc. civ., Curtea

constată nefondat, recursul formulat și urmează să-l respingă pentru

considerentele următoare:

În considerarea

dispozițiilor art. 71 din O.U.G. nr. 194/2002, „străinii își pot stabili

domiciliul în România, dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: o

ședere temporară legală și continuă de cel puțin 6 ani, fac dovada faptului că

dețin mijloace de întreținere, fac dovada deținerii legale a spațiului de

locuit, vorbesc limba română la nivel satisfăcător; sunt îndeplinite în

continuare condițiile cu privire la intrarea în România și nu a intervenit în

perioada șederii în România, vreunul din motivele de nepermitere a intrării pe

teritoriul României.

Din materialul probator

existent la dosar, rezultă că reclamantul a deținut vize succesive de ședere

temporară de la 27 august 1996, până la 19 aprilie 2004, pe teritoriul României

și nu i s-a refuzat prelungirea vizei de ședere (chiar dacă s-a prezentat cu

întârziere în 1997 și 2003).

În ceea ce privesc

mijloacele de întreținere, reclamantul a făcut pe deplin dovada acestora, așa

încât motivele de respingere a cererii de stabilire a domiciliului pe teritoriul

României formulate de Autoritatea pentru Străini, nu au suport legal.

Având în vedere

considerentele expuse, Curtea va respinge recursul formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Ministerului Administrației și Internelor - Autoritatea pentru Străini

împotriva sentinței civile nr. 123 din 26 ianuarie 2004 a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 mai 2005.