ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 290/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 144/F din

28 decembrie 2004, Curtea de Apel Brașov, secția comercială și de contencios

administrativ, a respins acțiunea reclamantului F.F., prin care se solicita

anularea Ordinului nr. 976 din 17 mai 2004, emis de Autoritatea Națională a

Vămilor, reintegrarea sa în funcția deținută anterior și obligarea pârâtei, la

plata drepturilor salariale cuvenite de la de data destituirii.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a apreciat că reclamantul s-a folosit de calitatea sa de lucrător

vamal, în vederea obținerii de informații care, într-adevăr, nu au caracter

secret, dar a căror obținere se face cu respectarea procedurilor strict

prevăzute de lege. S-a mai reținut că, în lipsa calității de lucrător vamal și

a relațiilor pe care le avea cu persoana de la Vama Nădlac, reclamantul nu ar fi solicitat sprijin în obținerea informațiilor respective,

precum și faptul că reclamantul a făcut uz de legitimația de lucrător vamal,

rezultând, astfel, intenția de a-l scoate din țară pe numitul G.B., dat în

consemn la frontieră. În consecință, instanța de fond a reținut că este legală

și temeinică, măsura dispusă prin ordinul contestat.

Împotriva sentinței civile nr. 144/F

din 28 decembrie 2004, a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de

contencios administrativ, a declarat recurs, F.F., în termenul legal și în baza

dispozițiilor art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs,

recurentul-reclamant a criticat sentința civilă atacată, pentru nelegalitate și

netemeinicie, susținând aspectele ce vor fi arătate în continuare.

Se susține de către recurent, faptul

că a fost apreciată greșit situația de fapt dedusă judecății, iar instanța nu

s-a pronunțat cu privire la toate probele administrate și nu a luat în

considerare declarațiile martorilor, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea

pricinii.

Recurentul-reclamant mai susține că

nu s-a folosit de calitatea de lucrător vamal, nu a făcut uz de legitimația de

serviciu, nu a fost contactat de G.B., în virtutea calității pe care o deținea

și a acționat în afara programului de lucru, toate acestea rezultând din

declarațiile aflate la dosar, din notele explicative și din răspunsul la

interogatoriu al pârâtei Autoritatea Națională a Vămilor, care a afirmat că

faptele nu au fost săvârșite în exercitarea atribuțiilor de serviciu, iar

reclamantul, în demersul său, nu s-a folosit de calitatea de controlor vamal.

Recurentul-reclamant arată că fapta

invocată nu constituie abatere disciplinară, deoarece existența unui consemn la

frontieră nu face parte din informațiile care nu au caracter public, această

informație neavând caracter de secret profesional, nici față de recurent și

nici față de celelalte persoane implicate.

A mai arătat recurentul-reclamant că

sancțiunea disciplinară anterioară ce i-a fost aplicată în anul 2002, constând

în avertisment, a fost radiată de drept, potrivit art. 70 alin. (1) din Legea

nr. 188/1999, astfel că nu poate fi luată în considerare la fundamentarea

deciziei de destituire din funcție.

În apărarea sa, recurentul-reclamant

a mai invocat prevederile art. 6 pct. 2 din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cu referire la prezumția de

nevinovăție.

Recursul este nefondat și va fi

respins.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului și în raport cu

dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și

Justiție reține următoarele:

Prin ordinul contestat, Autoritatea Națională a Vămilor a

dispus destituirea recurentului-reclamant din funcția publică deținută,

constatând săvârșirea de către acesta a unor abateri disciplinare grave.

Aceste fapte au fost constatate de organele în drept și

sancționate conform Legii nr. 188/1999, ele fiind săvârșite în timpul

exercitării îndatoririlor de serviciu, astfel cum rezultă din probatoriile

administrate.

Recurentul, care avea funcția de controlor vamal, a fost

sancționat și după dispozițiile Codului de conduită și disciplină al

personalului vamal, legea privind Statutul funcționarilor publici

completându-se cu acest Cod de conduită, respectiv cu Legea nr. 7/2004.

Fără putință de tăgadă, astfel cum a reținut în mod corect

prima instanță, faptele comise de recurent și enumerate în actul administrativ

contestat, au fost comise în legătură cu exercitarea funcției publice deținute,

este drept prin încălcarea unor norme care nu au legătură directă cu funcția

publică, dar o afectează în mod direct.

De altfel, prima instanță a avut în vedere și Raportul

Comisiei de disciplină nr. 73/2004, însă și probele administrate în dosarul penal

în care recurentul a fost cercetat, apreciind în mod corect că sunt întrunite

condițiile angajării răspunderii disciplinare a acestuia.

Nici apărarea recurentului referitoare la dispozițiile art.

6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu poate fi avută în vedere de

Înalta Curte de Casație și Justiție care apreciază că procesul acestuia s-a

desfășurat în mod echitabil, instanța de fond permițându-i să-și facă toate

apărările pentru a-și dovedi susținerile.

Dreptul stabilit prin acest text, este un drept de ordin

procesual, apărarea tuturor drepturilor personale și patrimoniale urmând a fi

realizată prin garanții care trebuiesc să se înscrie în coordonatele unui

proces echitabil.

Recurentul-reclamant a avut acces la un astfel de proces,

bucurându-se de toate aceste garanții și prin urmare, de un proces echitabil,

în sensul dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Față de toate aceste considerente, Curtea apreciază că

sentința atacată este legală și temeinică, motiv pentru care, conform art. 312 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de F.F.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de F.F. împotriva

sentinței civile nr. 144/F din 28 decembrie 2004 a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 31 ianuarie 2006.