ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 290/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 144/F din 28 decembrie 2004, Curtea de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea reclamantului F.F., prin care se solicita anularea Ordinului nr. 976 din 17 mai 2004, emis de Autoritatea Națională a Vămilor, reintegrarea sa în funcția deținută anterior și obligarea pârâtei, la plata drepturilor salariale cuvenite de la de data destituirii. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a apreciat că reclamantul s-a folosit de calitatea sa de lucrător vamal, în vederea obținerii de informații care, într-adevăr, nu au caracter secret, dar a căror obținere se face cu respectarea procedurilor strict prevăzute de lege.

S-a mai reținut că, în lipsa calității de lucrător vamal și a relațiilor pe care le avea cu persoana de la Vama Nădlac, reclamantul nu ar fi solicitat sprijin în obținerea informațiilor respective, precum și faptul că reclamantul a făcut uz de legitimația de lucrător vamal, rezultând, astfel, intenția de a-l scoate din țară pe numitul G.B., dat în consemn la frontieră. În consecință, instanța de fond a reținut că este legală și temeinică, măsura dispusă prin ordinul contestat. Împotriva sentinței civile nr. 144/F din 28 decembrie 2004, a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, a declarat recurs, F.F., în termenul legal și în baza dispozițiilor art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc.

civ. Prin motivele de recurs, recurentul-reclamant a criticat sentința civilă atacată, pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând aspectele ce vor fi arătate în continuare. Se susține de către recurent, faptul că a fost apreciată greșit situația de fapt dedusă judecății, iar instanța nu s-a pronunțat cu privire la toate probele administrate și nu a luat în considerare declarațiile martorilor, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

Recurentul-reclamant mai susține că nu s-a folosit de calitatea de lucrător vamal, nu a făcut uz de legitimația de serviciu, nu a fost contactat de G.B., în virtutea calității pe care o deținea și a acționat în afara programului de lucru, toate acestea rezultând din declarațiile aflate la dosar, din notele explicative și din răspunsul la interogatoriu al pârâtei Autoritatea Națională a Vămilor, care a afirmat că faptele nu au fost săvârșite în exercitarea atribuțiilor de serviciu, iar reclamantul, în demersul său, nu s-a folosit de calitatea de controlor vamal. Recurentul-reclamant arată că fapta invocată nu constituie abatere disciplinară, deoarece existența unui consemn la frontieră nu face parte din informațiile care nu au caracter public, această informație neavând caracter de secret profesional, nici față de recurent și nici față de celelalte persoane implicate.

A mai arătat recurentul-reclamant că sancțiunea disciplinară anterioară ce i-a fost aplicată în anul 2002, constând în avertisment, a fost radiată de drept, potrivit art. 70 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, astfel că nu poate fi luată în considerare la fundamentarea deciziei de destituire din funcție. În apărarea sa, recurentul-reclamant a mai invocat prevederile art. 6 pct. 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cu referire la prezumția de nevinovăție. Recursul este nefondat și va fi respins. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului și în raport cu dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Prin ordinul contestat, Autoritatea Națională a Vămilor a dispus destituirea recurentului-reclamant din funcția publică deținută, constatând săvârșirea de către acesta a unor abateri disciplinare grave.

Aceste fapte au fost constatate de organele în drept și sancționate conform Legii nr. 188/1999, ele fiind săvârșite în timpul exercitării îndatoririlor de serviciu, astfel cum rezultă din probatoriile administrate. Recurentul, care avea funcția de controlor vamal, a fost sancționat și după dispozițiile Codului de conduită și disciplină al personalului vamal, legea privind Statutul funcționarilor publici completându-se cu acest Cod de conduită, respectiv cu Legea nr. 7/2004. Fără putință de tăgadă, astfel cum a reținut în mod corect prima instanță, faptele comise de recurent și enumerate în actul administrativ contestat, au fost comise în legătură cu exercitarea funcției publice deținute, este drept prin încălcarea unor norme care nu au legătură directă cu funcția publică, dar o afectează în mod direct.

De altfel, prima instanță a avut în vedere și Raportul Comisiei de disciplină nr. 73/2004, însă și probele administrate în dosarul penal în care recurentul a fost cercetat, apreciind în mod corect că sunt întrunite condițiile angajării răspunderii disciplinare a acestuia. Nici apărarea recurentului referitoare la dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu poate fi avută în vedere de Înalta Curte de Casație și Justiție care apreciază că procesul acestuia s-a desfășurat în mod echitabil, instanța de fond permițându-i să-și facă toate apărările pentru a-și dovedi susținerile. Dreptul stabilit prin acest text, este un drept de ordin procesual, apărarea tuturor drepturilor personale și patrimoniale urmând a fi realizată prin garanții care trebuiesc să se înscrie în coordonatele unui proces echitabil.

Recurentul-reclamant a avut acces la un astfel de proces, bucurându-se de toate aceste garanții și prin urmare, de un proces echitabil, în sensul dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Față de toate aceste considerente, Curtea apreciază că sentința atacată este legală și temeinică, motiv pentru care, conform art. 312 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de F.F.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de F.F. împotriva sentinței civile nr. 144/F din 28 decembrie 2004 a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2006.