ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3010/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul Giurgiu prin sentința

penală nr. 235 din 27 iunie 2005, a respins, ca inadmisibilă, contestația la

executare formulată de condamnatul C.V.

Această sentință a fost apelată de

condamnat și care a reluat motivele contestației la executare.

Curtea de Apel București, prin

decizia penală nr. 735/ A din 29 septembrie 2005, a respins, ca nefondat,

apelul condamnatului C.V. împotriva sentinței penale nr. 235 din 27 iunie 2005

a Tribunalului Giurgiu.

În motivarea deciziei, Curtea de

Apel București, ca de altfel și instanța de fond, au reținut următoarele:

Condamnatul C.V. execută pedeapsa de

11 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211

alin. (2) lit. a) și e) și alin. (3) C. pen., aplicată prin sentința penală nr.

743 din 20 iunie 2001 a Judecătoriei sector 2 și definitivă prin decizia penală

nr. 1728 din 21 noiembrie 2001 a Curții de Apel București.

Pe timpul executării pedepsei de mai

sus, a intervenit Legea nr. 456/2001 și care modifică prevederile art. 27 pct. 1

C. proc. pen., ce reglementează competența tribunalelor în judecarea

infracțiunii de tâlhărie ca instanță de fond și nu de apel cum s-a petrecut în

cazul său și de aceea acest condamnat a promovat contestația la executare de

față.

În final, el a cerut a i se admite contestația

sa și să fie rejudecat, recursul său de către Înalta Curte de Casație și

Justiție.

Cum, instanțele au apreciat că în

cauză, nu se regăsesc nici una din situațiile prevăzute expres și limitativ

prin dispozițiile art. 461 C. proc. pen., s-a respins, contestația ca

inadmisibilă, soluție menținută de Curtea de Apel București prin decizia penală

sus-menționată, respectiv nr. 735/ A din 29 septembrie 2005.

Condamnatul nemulțumit și de această

hotărâre, în termenul legal a declarat recursul de față, reluând motivele

contestației la executare.

La primul termen 15 decembrie 2005

stabilit pentru soluționarea recursului de față, condamnatul a ridicat excepția

de neconstituționalitate, a prevederilor art. 2

1

alin. (2) pct. 9

din Legea nr. 456/2001 în raport de art. 21 din Constituție referitoare la

accesul liber la justiție.

În aceste condiții a fost sesizată

Curtea Constituțională în vederea soluționării excepției și a fost suspendată

judecarea recursului prin încheierea din 15 decembrie 2005.

Curtea Constituțională, prin decizia

nr. 290 din 28 martie 2006, a respins excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. I pct. 9 – II

2

din Legea nr. 456/2001 pentru

aprobarea O.U.G. nr. 207/2000 privind modificarea și completarea codului penal

și a codului de procedură penală, excepție ridicată de C.V. în dosarul nr. 6251/2005

al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

De îndată ce s-a comunicat această

decizie, Înalta Curte a reluat judecarea recursului de față.

Verificându-se actele dosarului, în raport

de criticile formulate de recurentul condamnat, Curtea reține că hotărârea

atacată este temeinică și legală și ca atare va fi menținută iar recursul va fi

respins, ca nefondat.

Astfel, contestația la executare,

împotriva executării unei hotărâri penale definitive (în speță sentința penală nr.

743 din 20 iunie 2001 a Judecătoriei sector 2 rămasă definitivă prin decizia

penală nr. 1728 din 21 noiembrie 2001 a Curții de Apel București, secția I

penală) nu poate fi admisă, decât pentru situațiile expres și limitativ

prevăzute de art. 461 lit. a) – d) C. proc. pen.

Cum motivul invocat de condamnat nu

poate fi inclus în nici una din situațiile expres prevăzute de textul

sus-menționat, temeinic și legal prima instanță a respins, ca inadmisibilă,

contestația la executare, formulată de condamnatul C.V.

Aceasta se va reține cu atât mai

mult cu cât, nemulțumirea condamnatului și pentru care a promovat contestația

la executare de față, a fost reverificată și prin intermediul excepției

ridicată de condamnat, privitoare la competența de soluționare a infracțiunii

de tâlhărie în fond, apel și recurs, după modificările Codului de procedură

penală aduse prin Legea nr. 456/2001.

Așa fiind, se reține că

reglementarea intervenită prin Legea nr. 456/2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 207/2000

de modificare și completarea codului penal și a codului de procedură penală, au

caracter tranzitoriu, și trebuie înțeleasă în sensul voit de legiuitor și anume

că „acele cauze care înainte de modificarea competenței după materie, au fost

judecate în primă instanță de judecătorii, apelurile vor fi judecate de

tribunale, chiar dacă acestea au devenit competente să judece acele cauze, în

primă instanță”.

Așa fiind, apelul nu poate fi

rejudecat de către Curtea de apel, după cum pretinde condamnatul recurent,

deoarece în desfășurarea etapelor ierarhice de jurisdicții penale, căile de

atac nu pot fi parcurse decât în ordinea ierarhică, stabilită de lege.

Așa deci, tribunalul corect și legal

a soluționat la acea dată, apelul declarat împotriva hotărârii pronunțată de

judecătorie și în continuare, recursul a fost, de asemenea, legal soluționat,

de către Curtea de Apel iar condamnatul a avut asigurat accesul liber la

justiție și la folosirea, în concret a tuturor căilor de atac, potrivit legii

în vigoare, de la data sesizării instanței.

Pentru aceste considerente, recursul

de față va fi respins, ca nefondat, în baza art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen. și menținută hotărârea atacată ca temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul C.V. împotriva deciziei penale nr. 735 din 29

septembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și familie.

Obligă pe recurent să plătească

statului suma de 120 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

11 mai 2006.