ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3010/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Giurgiu prin sentința penală nr. 235 din 27 iunie 2005, a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de condamnatul C.V. Această sentință a fost apelată de condamnat și care a reluat motivele contestației la executare. Curtea de Apel București, prin decizia penală nr. 735/ A din 29 septembrie 2005, a respins, ca nefondat, apelul condamnatului C.V. împotriva sentinței penale nr. 235 din 27 iunie 2005 a Tribunalului Giurgiu. În motivarea deciziei, Curtea de Apel București, ca de altfel și instanța de fond, au reținut următoarele: Condamnatul C.V. execută pedeapsa de 11 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) și e) și alin. (3) C. pen., aplicată prin sentința penală nr. 743 din 20 iunie 2001 a Judecătoriei sector 2 și definitivă prin decizia penală nr. 1728 din 21 noiembrie 2001 a Curții de Apel București.

Pe timpul executării pedepsei de mai sus, a intervenit Legea nr. 456/2001 și care modifică prevederile art. 27 pct. 1 C. proc. pen., ce reglementează competența tribunalelor în judecarea infracțiunii de tâlhărie ca instanță de fond și nu de apel cum s-a petrecut în cazul său și de aceea acest condamnat a promovat contestația la executare de față. În final, el a cerut a i se admite contestația sa și să fie rejudecat, recursul său de către Înalta Curte de Casație și Justiție. Cum, instanțele au apreciat că în cauză, nu se regăsesc nici una din situațiile prevăzute expres și limitativ prin dispozițiile art. 461 C. proc. pen., s-a respins, contestația ca inadmisibilă, soluție menținută de Curtea de Apel București prin decizia penală sus-menționată, respectiv nr. 735/ A din 29 septembrie 2005. Condamnatul nemulțumit și de această hotărâre, în termenul legal a declarat recursul de față, reluând motivele contestației la executare.

La primul termen 15 decembrie 2005 stabilit pentru soluționarea recursului de față, condamnatul a ridicat excepția de neconstituționalitate, a prevederilor art. 2 1 alin. (2) pct. 9 din Legea nr. 456/2001 în raport de art. 21 din Constituție referitoare la accesul liber la justiție. În aceste condiții a fost sesizată Curtea Constituțională în vederea soluționării excepției și a fost suspendată judecarea recursului prin încheierea din 15 decembrie 2005. Curtea Constituțională, prin decizia nr. 290 din 28 martie 2006, a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 9 – II 2 din Legea nr. 456/2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 207/2000 privind modificarea și completarea codului penal și a codului de procedură penală, excepție ridicată de C.V.

în dosarul nr. 6251/2005 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. De îndată ce s-a comunicat această decizie, Înalta Curte a reluat judecarea recursului de față. Verificându-se actele dosarului, în raport de criticile formulate de recurentul condamnat, Curtea reține că hotărârea atacată este temeinică și legală și ca atare va fi menținută iar recursul va fi respins, ca nefondat. Astfel, contestația la executare, împotriva executării unei hotărâri penale definitive (în speță sentința penală nr. 743 din 20 iunie 2001 a Judecătoriei sector 2 rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1728 din 21 noiembrie 2001 a Curții de Apel București, secția I penală) nu poate fi admisă, decât pentru situațiile expres și limitativ prevăzute de art. 461 lit. a) – d) C. proc.

pen. Cum motivul invocat de condamnat nu poate fi inclus în nici una din situațiile expres prevăzute de textul sus-menționat, temeinic și legal prima instanță a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare, formulată de condamnatul C.V. Aceasta se va reține cu atât mai mult cu cât, nemulțumirea condamnatului și pentru care a promovat contestația la executare de față, a fost reverificată și prin intermediul excepției ridicată de condamnat, privitoare la competența de soluționare a infracțiunii de tâlhărie în fond, apel și recurs, după modificările Codului de procedură penală aduse prin Legea nr. 456/2001. Așa fiind, se reține că reglementarea intervenită prin Legea nr. 456/2001 pentru aprobarea O.U.G.

nr. 207/2000 de modificare și completarea codului penal și a codului de procedură penală, au caracter tranzitoriu, și trebuie înțeleasă în sensul voit de legiuitor și anume că „acele cauze care înainte de modificarea competenței după materie, au fost judecate în primă instanță de judecătorii, apelurile vor fi judecate de tribunale, chiar dacă acestea au devenit competente să judece acele cauze, în primă instanță”. Așa fiind, apelul nu poate fi rejudecat de către Curtea de apel, după cum pretinde condamnatul recurent, deoarece în desfășurarea etapelor ierarhice de jurisdicții penale, căile de atac nu pot fi parcurse decât în ordinea ierarhică, stabilită de lege.

Așa deci, tribunalul corect și legal a soluționat la acea dată, apelul declarat împotriva hotărârii pronunțată de judecătorie și în continuare, recursul a fost, de asemenea, legal soluționat, de către Curtea de Apel iar condamnatul a avut asigurat accesul liber la justiție și la folosirea, în concret a tuturor căilor de atac, potrivit legii în vigoare, de la data sesizării instanței. Pentru aceste considerente, recursul de față va fi respins, ca nefondat, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și menținută hotărârea atacată ca temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul C.V. împotriva deciziei penale nr. 735 din 29 septembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 120 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 mai 2006.