ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 100/2006

Asupra recursului penal de față:

În baza lucrărilor de la dosar,

constată următoarele:

Contestatorul condamnat I.N., s-a

adresat cu cerere Tribunalului București, secția a II-a penală, ca instanță

competentă, solicitând ca pe calea contestației la executare și în conformitate

cu dispozițiile art. 461 lit. d) C. proc. pen., să se dispună reducerea

pedepsei la care a fost condamnat prin sentința penală nr. 149/2003 a

Tribunalului București, secția a II-a penală, precum și schimbarea încadrării

juridice a faptei, din infracțiunea de tâlhărie pentru care a fost condamnat,

în infracțiunea de furt.

Tribunalul București, secția a II-a penală,

a atașat dosarul în care s-a pronunțat sentința menționată și în raport de

actele dosarului, de motivele invocate, ca fiind dispozițiile art. 461 lit. d) C.

proc. pen., prin sentința penală nr. 1211 din 16 septembrie 2005, a respins

contestația la executare, ca inadmisibilă.

S-a arătat că, pe calea contestației

la executare nu se poate solicita redozarea pedepsei ori schimbarea încadrării

juridice a faptei, deoarece aceste aspecte nu sunt ivite în cursul executării,

ele țin de faza judecății și puteau fi făcute în faza căii de atac, a apelului

sau recursului.

Sentința a fost atacată cu apel de

către contestatorul condamnat, în termen legal, potrivit art. 362 și art. 363 C.

proc. pen., astfel că, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin

decizia penală nr. 764/ A din 10 octombrie 2005, a respins apelul, ca nefondat,

în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., pe considerent că hotărârea

instanței de fond este legală și temeinică, chestiunile invocate nu constituie

cazuri înscrise la art. 461 C. proc. pen., ele se puteau invoca în căile de

atac ordinare.

În conformitate cu art. 385

3

C. proc. pen., decizia și sentința au fost atacate cu recurs, pe motiv că sunt

vădit nelegale și esențial netemeinice, în sensul că pedeapsa aplicată este

exagerată și la individualizarea pedepsei nu s-a avut în vedere valoarea

pagubei, care a constat în sustragerea unei sacoșe de piersici, cum și

împrejurarea că are 5 copii minori în întreținere.

Examinând recursul declarat, în

raport de criticile invocate, de acte și lucrările de la dosar, de decizia și

sentința pronunțate în cauză, de cazurile de casare înscrise la art. 385

9

C. proc. pen., se constată că recursul de față este nefondat, pentru

considerente ce vor fi expuse mai jos.

Prin sentința penală nr. 149 din 12

februarie 2003, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală,

rămasă definitivă prin decizia penală nr. 4943 din 04 noiembrie 2003 a fostei

Curți Supreme de Justiție, recurentul a fost condamnat, la o pedeapsă de 10 ani

închisoare, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin.

(2) lit. h), cu aplicarea art. 13 C. pen.

Potrivit art. 461 C. proc. pen.,

contestația la executare se poate face în următoarele cazuri:

- când s-a pus în executare o

hotărâre care nu era definitivă;

- când executarea este îndreptată

împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

- când se ivește vreo nelămurire cu

privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

- când se invocă amnistia,

prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a

pedepsei, precum și orice alt incident ivit în timpul executării.

Având în vedere motivele invocate de

către recurent în contestația la executare, precum și în recurs, referitor la

greșita încadrare juridică a faptei și că pedeapsa aplicată este mare, se

constată că aspectele relevate nu constituie cazuri de contestație în anulare

și înscrise în prevederile art. 461 C. proc. pen.

Ca atare, cele două instanțe, prin

hotărârile pronunțate, în mod just au arătat că cele invocate de către recurent

nu se regăsesc printre cazurile de contestație la executare, ele puteau constitui

motive ce se puteau arăta în căile de atac pe care le-a avut la dispoziție și

pe care le-a folosit recurentul.

În consecință, fiind pronunțate

hotărâri legale și temeinice, recursul declarat se va respinge, ca nefondat, în

baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 189 și

urm. C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul I.N., împotriva deciziei penale nr. 764/ A din 10

octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și de familie.

Obligă pe recurentul condamnat să

plătească statului suma de 120 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 40

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică

astăzi, 10 ianuarie 2006.