ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 720/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1127

din 15 septembrie 2004 a Tribunalului București, secția a II-a penală, a fost

respinsă, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de contestatorul

condamnat V.P. împotriva sentinței penale nr. 1244 din 18 decembrie 2002 a

Tribunalului București, secția a II-a penală, definitivă prin decizia nr. 4227

din 3 octombrie 2003 a Curții Supreme de Justiție.

Contestatorul a fost obligat

la cheltuieli judiciare statului.

Instanța de fond a reținut,

în esență, că inculpatul V.P. a fost condamnat prin sentința penală

sus-menționată, definitivă, la 9 ani închisoare.

Împotriva sentinței penale

respective, condamnatul a formulat contestație la executare cu motivarea că nu

se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, ci de furt și că nu i

s-au reținut circumstanțe atenuante, iar pedeapsa aplicată este prea mare.

Tribunalul București, secția

a II-a penală, ca instanță de fond, a respins, ca neîntemeiată, contestația la

executare formulată, întrucât motivele invocate sunt de fapt aspecte ce au fost

anterior deduse judecății și nu mai pot face obiectul unei noi discuții în

fond, căci s-ar încălca autoritatea de lucru judecat, iar dispozițiile art. 461

C. proc. pen., sunt de strictă și limitativă aplicare.

Apelul declarat de

contestatorul condamnat împotriva acestei sentințe a fost respins, ca nefondat,

de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 759/

A din 14 octombrie 2004.

Împotriva acestei decizii,

condamnatul a declarat în termen legal, recurs, solicitând admiterea contestației

și în baza art. 461 lit. c) C. proc. pen., rejudecarea cauzei și achitarea sa,

întrucât nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

Recursul nu este fondat.

Înalta Curte, în raport de

motivele invocate de condamnatul V.P., constată că în mod corect instanțele au

apreciat că cererea de contestație la executare nu este fondată, întrucât nu

sunt întrunite cerințele prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 461

C. proc. pen., iar susținerile sale constante că ar fi nevinovat pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie au făcut deja obiectul unei judecăți

anterioare, iar soluția dată putea fi atacată cu apel și apoi recurs, căi de

atac prevăzute în textele de procedură penală.

Pentru aceste considerente,

în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează că recursul

declarat de condamnatul contestator să fie respins ca nefondat.

În baza art. 192 alin. (2)

C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de condamnatul V.P. împotriva deciziei penale nr.

759/ A din 14 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă pe recurent la plata

sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 200.000

lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 31 ianuarie 2005.