ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 720/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1127 din 15 septembrie 2004 a Tribunalului București, secția a II-a penală, a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de contestatorul condamnat V.P. împotriva sentinței penale nr. 1244 din 18 decembrie 2002 a Tribunalului București, secția a II-a penală, definitivă prin decizia nr. 4227 din 3 octombrie 2003 a Curții Supreme de Justiție. Contestatorul a fost obligat la cheltuieli judiciare statului. Instanța de fond a reținut, în esență, că inculpatul V.P. a fost condamnat prin sentința penală sus-menționată, definitivă, la 9 ani închisoare. Împotriva sentinței penale respective, condamnatul a formulat contestație la executare cu motivarea că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, ci de furt și că nu i s-au reținut circumstanțe atenuante, iar pedeapsa aplicată este prea mare.

Tribunalul București, secția a II-a penală, ca instanță de fond, a respins, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată, întrucât motivele invocate sunt de fapt aspecte ce au fost anterior deduse judecății și nu mai pot face obiectul unei noi discuții în fond, căci s-ar încălca autoritatea de lucru judecat, iar dispozițiile art. 461 C. proc. pen., sunt de strictă și limitativă aplicare. Apelul declarat de contestatorul condamnat împotriva acestei sentințe a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 759/ A din 14 octombrie 2004. Împotriva acestei decizii, condamnatul a declarat în termen legal, recurs, solicitând admiterea contestației și în baza art. 461 lit. c) C. proc.

pen., rejudecarea cauzei și achitarea sa, întrucât nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. Recursul nu este fondat. Înalta Curte, în raport de motivele invocate de condamnatul V.P., constată că în mod corect instanțele au apreciat că cererea de contestație la executare nu este fondată, întrucât nu sunt întrunite cerințele prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 461 C. proc. pen., iar susținerile sale constante că ar fi nevinovat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie au făcut deja obiectul unei judecăți anterioare, iar soluția dată putea fi atacată cu apel și apoi recurs, căi de atac prevăzute în textele de procedură penală. Pentru aceste considerente, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., urmează că recursul declarat de condamnatul contestator să fie respins ca nefondat. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul V.P. împotriva deciziei penale nr. 759/ A din 14 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă pe recurent la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 31 ianuarie 2005.