ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 760/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1215/ F din

5 octombrie 2005 a Tribunalului București, secția I penală, a fost respinsă, ca

neîntemeiată, contestația formulată de condamnatul K.R. contra executării

sentinței penale nr. 560 din 15 aprilie 2005 a aceluiași tribunal prin care a

fost condamnat, la 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie,

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

apreciat că solicitarea inculpatului de a fi achitat deoarece acuzațiile sunt

nefondate, că procesul nu a fost echitabil și că pedeapsa aplicată este

exagerat de severă, nu constituie motive de contestație la executare conform

art. 461 C. proc. pen.

Curtea de Apel București, secția I

penală, prin decizia penală nr. 836 din 1 noiembrie 2005, a respins, ca

nefondat, apelul declarat de condamnat împotriva sentinței primei instanțe,

apreciind, ca nefondată, critica formulată în sensul că soluția de respingere a

contestației la executare este greșită și a constatat că în cauză nu sunt

incidente dispozițiile art. 461 C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs condamnatul K.R. care a solicitat casarea hotărârilor atacate și

admiterea contestației la executare.

Examinând hotărârea atacată pe baza

lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, Înalta Curte de Casație și

Justiție constată că recursul este nefondat.

În conformitate cu dispozițiile art.

461 alin. (1) lit. a) – d) C. proc. pen., contra executării hotărârii penale se

poate face contestație în cazurile când: s-a pus în executare o hotărâre care

nu era definitivă; executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât

cea prevăzută în hotărârea de condamnare; se ivește vreo nelămurire cu privire

la hotărârea care se execută ori vreo împiedicare la executare sau se invocă

amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de

micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării.

Or, din examinarea contestației la

executare, nu rezultă temeiuri din cele arătate în cuprinsul textului de lege

evocat, ci se susține, că procesul nu a fost echitabil, că s-a comis o eroare

de judecată, condamnatul fiind nevinovat și că pedeapsa aplicată este prea

aspră.

Întrucât pe calea contestației la

executare nu pot fi soluționate decât incidente legate de executarea unei

hotărâri, fără posibilitatea de a se modifica hotărârea respectivă și a se

aduce atingere autorității lucrului judecat, soluția primei instanțe, de

respingere a contestației, a fost corect confirmată de instanța de apel.

În consecință, Înalta Curte de

Casație și Justiție, constatând nefondate criticile formulate de condamnatul K.R.,

urmează ca, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să

respingă, ca nefondat, recursul declarat de acesta.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul va fi obligat să plătească statului suma de 120 lei cheltuieli

judiciare, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul K.R. împotriva deciziei penale nr. 836 din 1 noiembrie

2005 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă pe recurent să plătească

statului suma de 120 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 6

februarie 2006.