ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2891/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1.223 din 12 decembrie 2002, Tribunalul București, secția a II–a penală, a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de condamnatul C.V.R., împotriva sentinței penale nr. 328 din 23 iunie 1999 a aceleiași instanțe, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3.375 din 14 septembrie 2000 a Curții Supreme de Justiție, secția penală.

S-a reținut că prin sentința penală nr. 328 din 23 iunie 1999 a Tribunalului București, secția a II–a penală, C.V.R. a fost condamnat la 10 ani  închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208, raportat la art. 209 alin. (1) lit. g) și i) și alin. ultim C. pen.

Motivele invocate în sprijinul contestației la executare, respectiv reaudierea unor martori ale căror declarații îi probau nevinovăția contestatorului condamnat, precum și netemeinicia pedepsei aplicată, s-a reținut, nu sunt dintre cele enumerate de art. 461 lit. d) C. proc. pen., text care prevede „când se invocă orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării”.

Privind pedeapsa, instanța a reținut că aceasta este legală și temeinică.

Împotriva sentinței, condamnatul contestator a declarat apel, nemotivat în scris, iar la termenul de judecată, apărătorul desemnat din oficiu pentru asistarea apelantului, a reluat motivele din contestația la executare.

Prin decizia penală nr. 66 din 14 februarie 2003, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de contestator.

În termenul legal, condamnatul contestator a declarat recurs, și în această cale de atac el susținând că vinovăția nu i-a fost stabilită prin considerarea tuturor probatoriilor și pedeapsa aplicată nu a fost individualizată în raport de toate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.

Recursul declarat nu este fondat.

Contestația la executare formulată, motivată pe neaudierea a mai multor martori care, prin declarațiile lor, erau în măsură să probeze nevinovăția condamnatului în săvârșirea infracțiunii de furt calificat, nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute de art. 461 C. proc. pen.

Invocarea faptului că instanța de fond a aplicat o pedeapsă prea mare în raport de pericolul social al faptei, nu se încadrează de asemenea, în dispozițiile textului procedural penal indicat mai sus.

Ca atare, recursul declarat de condamnatul contestator fiind nefondat, în baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.

În conformitate cu prevederile art. 192 C. proc. pen., condamnatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul contestator C.V.R. împotriva deciziei penale nr. 66 din 14 februarie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă pe recurent la plata sumei de 650.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 150.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 iunie 2003.