ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4504/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 183 din 5 martie 2002, Tribunalul București l-a condamnat pe inculpatul S.M., în baza art. 211 alin. (2) lit. a), b) și d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la 7 ani închisoare. În baza art. 83 C. pen., a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de un an și 6 luni aplicată prin sentința penală nr. 709 din 15 mai 1998 a Judecătoriei sector 1 București și adăugată această pedeapsă la cea aplicată prin prezenta, inculpatul având de executat, în total 8 ani și 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 64 și art. 71 C. pen. A fost menținută starea de arest a inculpatului și dedus timpul reținerii și al arestării de la 24 octombrie 2000 la zi.

A fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 4 ani. Inculpatul a fost obligat la 3.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Instanța a reținut, în esență, că în noaptea de 14 septembrie 2000, inculpatul S.M., însoțit de o altă persoană, a pătruns în locuința în construcție din com. Ciorogârla, jud. Ilfov, aparținând părții vătămate C.E., în care dormeau mai mulți muncitori. Înarmat cu un topor, inculpatul i-a amenințat pe cei prezenți, creându-le o stare de temere și în acest context a sustras mai multe obiecte (topor, baros, ciocan, cablu electric), cu care a părăsit locul faptei. Cablul electric care aparținea părții vătămate C.E., a fost recuperat, fiind găsit în autoturismul, ulterior abandonat, cu care s-au deplasat făptuitorii.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, criticând-o pentru nelegalitate constând în greșita încadrare juridică și aplicare a dispozițiilor art. 116 C. pen., precum și inculpatul, care a solicitat achitarea, nefiind participant la săvârșirea infracțiunii iar, în subsidiar, schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de furt. Prin decizia penală nr. 425 din 22 iulie 2002, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis apelurile declarate în cauză, desființând hotărârea atacată și trimițând cauza spre rejudecare la instanța de fond. Instanța de control judiciar a constatat că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la existența concursului real de infracțiuni „atâta timp cât, în speță, există o pluralitate de persoane fizice vătămate în drepturile lor prin aceeași activitate infracțională manifestată de inculpat”.

Pronunțându-se „pe o singură infracțiune de tâlhărie deși, în cauză, astfel cum rezultă din acte există 3 părți vătămate, deci, trei infracțiuni în concurs real”, hotărârea este lovită de nulitate absolută, conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen. Rejudecând în fond, Tribunalul București prin sentința penală nr. 211 din 27 februarie 2003 l-a condamnat pe inculpatul S.M., în baza art. 211 alin. (2) lit. a), b) și d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 13 C. pen., la 9 ani închisoare. A fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de un an și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 709 din 15 mai 1998 a Judecătoriei sector 1, pe care a adăugat-o la pedeapsa aplicată în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute 10 ani și 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 64 și art. 71 C. pen.

În conformitate cu art. 65 C. pen., a fost aplicată pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 4 ani. Conform art. 116 C. pen., a fost interzis dreptul inculpatului de a se afla în București pe o perioadă de 5 ani. A fost confiscată de la inculpat suma de 380.000 lei. S-a dispus scăderea, din pedeapsa aplicată, a timpului reținerii și arestării preventive. S-a luat act că părțile vătămate C.E., G.S.J. și J.V. nu s-au constituit părți civile. Împotriva acestei hotărâri inculpatul S.M. a declarat apel, criticând-o pentru greșita încadrare juridică, fapta, în opinia apelantului, întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de furt, solicitând în subsidiar reducerea pedepsei.

Prin decizia penală nr. 238 din 7 mai 2003, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis apelul inculpatului, desființând parțial hotărârea atacată și reducând pedeapsa de la 9 ani închisoare, la 7 ani închisoare. A dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de un an și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 709 din 15 mai 1998 a Judecătoriei sector 1 București, inculpatul urmând să execute în total 8 ani și 6 luni închisoare. A fost înlăturată aplicarea art. 116 C. pen. și au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii. Decizia penală sus-menționată a fost atacată cu recurs de către inculpat, solicitând, oral, reducerea pedepsei. Verificând hotărârea atacată în baza lucrărilor și materialului de la dosar, Curtea constată că aceasta este supusă casării pentru cazul prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 3 C. proc.

pen., respectiv caz de incompatibilitate și care, în conformitate cu alin. (3) al aceluiași text de lege, se ia în considerare totdeauna din oficiu. În adevăr, așa cum rezultă din hotărârile pronunțate în cauză, ca instanță de apel, Curtea de Apel București a judecat cauza având atât în compunerea completului care a pronunțat decizia penală nr. 425 din 22 iulie 2002, când a dispus, după desființarea hotărârii instanței de fond, trimiterea cauzei spre rejudecare, cât și a celui care a pronunțat decizia penală nr. 238 din 7 mai 2003, în prezent recurată, același judecător, respectiv E.P.

Așa cum s-a reținut prin considerentele deciziei penale nr. 425 din 22 iulie 2002 a Curții de Apel București, completul de judecată, având în compunere și judecătorul E.P., a motivat desființarea hotărârii instanței de fond și trimiterea spre rejudecare prin existența concursului real de infracțiuni și nu a unei singure infracțiuni de tâlhărie, ceea ce înseamnă exprimarea explicită a părerii cu privire la soluția care s-ar impune a fi dată în cauză. Ori, potrivit art. 47 alin. (2) C. proc. pen., nu mai poate participa la judecarea cauzei judecătorul care și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluția care ar putea fi dată în acea cauză. Făcând parte din completul care a judecat ulterior cauza prin decizia penală nr. 238 din 7 mai 2003 a Curții de Apel București, ca instanță de apel, judecătorul E.P.

se află, în raport cu dispozițiile art. 47 C. proc. pen., în poziții procesuale inconciliabile, de incompatibilitate, astfel că va fi luat în considerare, din oficiu, cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 3 C. proc. pen. și, de urmare, admițând recursul inculpatului, va fi casată decizia penală atacată și se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., va fi menținută și prelungită arestarea preventivă a inculpatului de la 16 octombrie 2003, la 14 noiembrie 2003.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul S.M. împotriva deciziei penale nr. 238 din 7 mai 2003 a Curții de Apel București, secția I penală. Casează decizia atacată. Trimite cauza, spre rejudecare, Curții de Apel București. Menține starea de arest a inculpatului și prelungește arestarea preventivă a acestuia de la 16 octombrie 2003, la 14 noiembrie 2003. Pronunțată în ședință publică, azi 15 octombrie 2003.