ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4504/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 183 din 5 martie

2002, Tribunalul București l-a condamnat pe inculpatul S.M., în baza art. 211

alin. (2) lit. a), b) și d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la 7

ani închisoare.

În baza art. 83 C. pen., a fost

revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de un an și 6 luni

aplicată prin sentința penală nr. 709 din 15 mai 1998 a Judecătoriei sector 1

București și adăugată această pedeapsă la cea aplicată prin prezenta,

inculpatul având de executat, în total 8 ani și 6 luni închisoare, cu aplicarea

art. 64 și art. 71 C. pen.

A fost menținută starea de arest a

inculpatului și dedus timpul reținerii și al arestării de la 24 octombrie 2000

la zi.

A fost aplicată inculpatului

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

și b) C. pen., pe o durată de 4 ani.

Inculpatul a fost obligat la

3.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Instanța a reținut, în esență, că în

noaptea de 14 septembrie 2000, inculpatul S.M., însoțit de o altă persoană, a

pătruns în locuința în construcție din com. Ciorogârla, jud. Ilfov, aparținând

părții vătămate C.E., în care dormeau mai mulți muncitori.

Înarmat cu un topor, inculpatul i-a

amenințat pe cei prezenți, creându-le o stare de temere și în acest context a

sustras mai multe obiecte (topor, baros, ciocan, cablu electric), cu care a

părăsit locul faptei.

Cablul electric care aparținea

părții vătămate C.E., a fost recuperat, fiind găsit în autoturismul, ulterior

abandonat, cu care s-au deplasat făptuitorii.

Împotriva acestei hotărâri au declarat

apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, criticând-o pentru

nelegalitate constând în greșita încadrare juridică și aplicare a dispozițiilor

art. 116 C. pen., precum și inculpatul, care a solicitat achitarea, nefiind

participant la săvârșirea infracțiunii iar, în subsidiar, schimbarea încadrării

juridice în infracțiunea de furt.

Prin decizia penală nr. 425 din 22

iulie 2002, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis apelurile

declarate în cauză, desființând hotărârea atacată și trimițând cauza spre

rejudecare la instanța de fond.

Instanța de control judiciar a

constatat că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la existența

concursului real de infracțiuni „atâta timp cât, în speță, există o pluralitate

de persoane fizice vătămate în drepturile lor prin aceeași activitate

infracțională manifestată de inculpat”.

Pronunțându-se „pe o singură

infracțiune de tâlhărie deși, în cauză, astfel cum rezultă din acte există 3

părți vătămate, deci, trei infracțiuni în concurs real”, hotărârea este lovită

de nulitate absolută, conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

Rejudecând în fond, Tribunalul

București prin sentința penală nr. 211 din 27 februarie 2003 l-a condamnat pe

inculpatul S.M., în baza art. 211 alin. (2) lit. a), b) și d) C. pen., cu

aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 13 C. pen., la 9 ani închisoare.

A fost revocată suspendarea

condiționată a executării pedepsei de un an și 6 luni închisoare, aplicată prin

sentința penală nr. 709 din 15 mai 1998 a Judecătoriei sector 1, pe care a

adăugat-o la pedeapsa aplicată în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să

execute 10 ani și 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 64 și art. 71 C. pen.

În conformitate cu art. 65 C. pen.,

a fost aplicată pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 4 ani.

Conform art. 116 C. pen., a fost

interzis dreptul inculpatului de a se afla în București pe o perioadă de 5 ani.

A fost confiscată de la inculpat

suma de 380.000 lei.

S-a dispus scăderea, din pedeapsa

aplicată, a timpului reținerii și arestării preventive.

S-a luat act că părțile vătămate

C.E., G.S.J. și J.V. nu s-au constituit părți civile.

Împotriva acestei hotărâri

inculpatul S.M. a declarat apel, criticând-o pentru greșita încadrare juridică,

fapta, în opinia apelantului, întrunind elementele constitutive ale

infracțiunii de furt, solicitând în subsidiar reducerea pedepsei.

Prin decizia penală nr. 238 din 7

mai 2003, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis apelul

inculpatului, desființând parțial hotărârea atacată și reducând pedeapsa de la

9 ani închisoare, la 7 ani închisoare. A dispus revocarea suspendării

condiționate a executării pedepsei de un an și 6 luni închisoare, aplicată prin

sentința penală nr. 709 din 15 mai 1998 a Judecătoriei sector 1 București,

inculpatul urmând să execute în total 8 ani și 6 luni închisoare.

A fost înlăturată aplicarea art. 116

C. pen. și au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii.

Decizia penală sus-menționată a fost

atacată cu recurs de către inculpat, solicitând, oral, reducerea pedepsei.

Verificând hotărârea atacată în baza

lucrărilor și materialului de la dosar, Curtea constată că aceasta este supusă

casării pentru cazul prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 3 C. proc.

pen., respectiv caz de incompatibilitate și care, în conformitate cu alin. (3)

al aceluiași text de lege, se ia în considerare totdeauna din oficiu.

În adevăr, așa cum rezultă din

hotărârile pronunțate în cauză, ca instanță de apel, Curtea de Apel București a

judecat cauza având atât în compunerea completului care a pronunțat decizia

penală nr. 425 din 22 iulie 2002, când a dispus, după desființarea hotărârii

instanței de fond, trimiterea cauzei spre rejudecare, cât și a celui care a

pronunțat decizia penală nr. 238 din 7 mai 2003, în prezent recurată, același

judecător, respectiv E.P.

Așa cum s-a reținut prin

considerentele deciziei penale nr. 425 din 22 iulie 2002 a Curții de Apel

București, completul de judecată, având în compunere și judecătorul E.P., a

motivat desființarea hotărârii instanței de fond și trimiterea spre rejudecare

prin existența concursului real de infracțiuni și nu a unei singure infracțiuni

de tâlhărie, ceea ce înseamnă exprimarea explicită a părerii cu privire la

soluția care s-ar impune a fi dată în cauză.

Ori, potrivit art. 47 alin. (2) C.

proc. pen., nu mai poate participa la judecarea cauzei judecătorul care și-a

exprimat anterior părerea cu privire la soluția care ar putea fi dată în acea

cauză.

Făcând parte din completul care a

judecat ulterior cauza prin decizia penală nr. 238 din 7 mai 2003 a Curții de

Apel București, ca instanță de apel, judecătorul E.P. se află, în raport cu

dispozițiile art. 47 C. proc. pen., în poziții procesuale inconciliabile, de

incompatibilitate, astfel că va fi luat în considerare, din oficiu, cazul de

casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 3 C. proc. pen. și, de

urmare, admițând recursul inculpatului, va fi casată decizia penală atacată și

se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc.

pen., va fi menținută și prelungită arestarea preventivă a inculpatului de la

16 octombrie 2003, la 14 noiembrie 2003.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul S.M. împotriva deciziei penale nr. 238 din 7 mai 2003 a Curții de

Apel București, secția I penală.

Casează decizia atacată.

Trimite cauza, spre rejudecare,

Curții de Apel București.

Menține starea de arest a

inculpatului și prelungește arestarea preventivă a acestuia de la 16 octombrie

2003, la 14 noiembrie 2003.

Pronunțată în ședință publică, azi

15 octombrie 2003.