ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4507/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1004 din 11

noiembrie 2003, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat pe

inculpatul M.M. la:

- 16 ani închisoare și 8 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru

săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174,

raportat la art. 176 lit. a) C. pen.

Pe durata executării pedepsei,

conform art. 71 C. pen., inculpatului i-a fost interzis exercițiul drepturilor

prevăzute de art. 64 C. pen.

În temeiul art. 116 C. pen., s-a

luat față de inculpat, măsura interzicerii dreptului de a se afla în municipiul

București pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 350 C. proc. pen., a

fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen.,

din pedeapsa de executat, s-a dedus timpul arestării preventive de la 15

decembrie 2001 la zi.

S-a luat act că în cauză nu a

existat constituire de parte civilă.

În baza art. 118 lit. b) C. pen.,

s-a dispus confiscarea de la inculpat a două bucăți de lemn, o coadă de topor,

o lamă de topor și un obiect tăietor.

În temeiul art. 191 C. proc. pen.,

inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 4.000.000 lei cu titlu

de cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul

de avocat cuvenit pentru apărarea din oficiu, urmează să se suporte din fondul

Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță, a reținut, în fapt, următoarele:

La data de 15 decembrie 2001,

organele de urmărire penală au fost sesizate de către inculpatul M.M. cu

privire la faptul că, în aceeași zi, pe fondul unei crize de gelozie și al

consumului de alcool și-a lovit în mod repetat concubina, victima S.M.,

lovituri în urma cărora aceasta a decedat.

S-a reținut că inculpatul conviețuia

cu victima, în calitate de concubină, de aproximativ 6 ani și că, din această

relație s-a născut un copil minor.

Pe parcursul timpului, relațiile

dintre cei doi concubini s-au deteriorat din cauza infidelității victimei,

între ei având loc o serie de certuri.

Pe fondul acestei stări tensionate,

la data de 14 decembrie 2001, între inculpat și victimă a avut loc o

altercație, în cadrul căreia, cel dintâi a aplicat celei de-a doua, în mod

repetat, lovituri cu o bucată de lemn atât în zona capului cât și în alte zone

ale corpului.

A doua zi, respectiv, 15 decembrie

2001, pe fondul aceleiași stări conflictuale, inculpatul a lovit-o din nou și

în mod repetat pe victimă, atât cu o bucată de lemn cât și cu o coadă de topor

până când aceasta a decedat.

Raportul de autopsie medico-legală,

întocmit în cauză a concluzionat că moartea victimei S.M.L. a fost violentă și

s-a datorat șocului traumatic și hemoragic consecutiv unui politraumatism, cu

plăgi multiple, hematoame întinse și fracturi costale stânga.

S-a mai arătat că leziunile de

violență constatate la autopsie, s-au putut produce prin loviri repetate cu

corpuri dure (unele de formă alungită), prin lovire cu corp tăietor-înțepător

ca și prin contact cu un corp fierbinte și sunt în legătură de cauzalitate

directă necondiționată cu decesul.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel inculpatul M.M. pe care a criticat-o în principal, cu privire la

insuficiența materialului probator, solicitând reaudierea martorilor propuși în

apărare, cât și a celorlalte probe, iar în subsidiar, referitor la pedeapsa

aplicată pe care o consideră ca fiind exagerat de mare.

Curtea de Apel București, secția I

penală, prin decizia penală nr. 762 din 16 decembrie 2003, a respins, ca

nefondat, apelul declarat de inculpat.

În motivarea acestei decizii, s-a

arătat că din probele existente la dosar rezultă că în cursul cercetării

judecătorești, inculpatul a solicitat, în circumstanțiere audierea a două

persoane în calitate de martori pentru a dovedi că victima, concubina sa,

întreținea relații și cu alți bărbați, dar că în mod justificat a fost respinsă

administrarea acestei probe câtă vreme, această afirmație a fost înlăturată cu

depoziția martorului B.I. care, în declarația dată a arătat că atâta timp cât

victima a conviețuit cu inculpatul nu a văzut-o în compania altor bărbați,

același lucru fiind confirmat și de fiul lui, și anume M.I., audiat de

asemenea, în calitate de martor.

Față de cele mai sus-arătate, a

apreciat instanța de apel că în cauză au fost respectate prevederile art. 323 –

art. 327 C. proc. pen., vizând cercetarea judecătorească, așa încât, cererea de

trimitere a cauzei pentru rejudecare a fost respinsă ca neîntemeiată.

Cu privire la critica privind

greșita individualizare a pedepsei, instanța de apel a arătat că în cauză, au

fost respectate prevederile art. 72 C. pen., în sensul că s-a ținut seama de

limitele de pedeapsă prevăzute de lege, de modul și împrejurările în care a

fost săvârșită fapta, de gradul concret de pericol social  al infracțiunii

săvârșite, cât și de valoarea socială ocrotită de lege, toate coroborate cu

circumstanțele personale ale inculpatului care a recunoscut fapta săvârșită și

nu este cunoscut cu antecedente penale, concluzionând că executarea pedepsei în

limitele stabilite de prima instanță este în măsură să realizeze prevederile

art. 52 C. pen.

Împotriva deciziei pronunțată de

curtea de apel a declarat recurs inculpatul, pe care a criticat-o pentru unul

din motivele invocate și la judecata în apel și anume, severitatea pedepsei

aplicate, solicitând redozarea acesteia, în sensul reducerii prin reaprecierea

criticilor de individualizare.

Recursul declarat de inculpat este

nefondat.

Analizând actele și lucrările de la

dosar, se constată că atât instanța de fond, cât și cea de apel au reținut o

corectă situație de fapt confirmată de probele administrate în cauza din care

rezultă că inculpatul este autorul faptei pe care a încadrat-o în textele de

lege corespunzătoare și pentru care i-a aplicat o pedeapsă just individualizată

cu respectarea prevederilor art. 72 și art. 52 C. pen.

Aplicând inculpatului o pedeapsă de

16 ani închisoare, cu numai un an peste limita minimă a textului de lege

incriminator, nu se poate susține că aceasta este severă, având în vedere

modalitățile în care fapta a fost comisă, respectiv, prin aplicarea victimei,

în mod repetat, de lovituri cu corpuri dure, cauzarea de leziuni cu corpuri

tăietoare, cât și prin alăturarea de corpuri fierbinți, prin care i-a produs

suferințe neomenești și care relevă un sporit grad de pericol social.

Faptul că inculpatului i s-a aplicat

pedeapsa amintită se datorează și datelor ce caracterizează pozitiv persoana

sa, respectiv, lipsa antecedentelor penale și recunoașterea comiterii faptei,

fără ca acestea din urmă să poată fi reținute drept circumstanțe atenuante.

Pentru considerentele arătate, având

în vedere și faptul că, verificând decizia atacată în raport și cu prevederile

art. 385

9

alin. (2) C. proc. pen., nu se constată existența și a

altor motive care, analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se

constata că recursul declarat de inculpatul M.M. este nefondat și a fi respins

ca atare, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. pen. și

a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul M.M. împotriva deciziei penale nr. 762 din 16 decembrie

2003 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 15 decembrie 2001, la 14 septembrie

2004.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de

400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

14 septembrie 2004.