ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5503/2004

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 311 din 2 martie 2004, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe inculpatul M.M. la: - 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (3) și (4) C. pen.; - 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea și anume 7 ani închisoare. Conform art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei inculpatului i-a fost interzis exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen., din pedeapsa de executat, s-a dedus timpul reținerii și al arestării preventive de la 7 mai 2003, la zi. S-a luat act că părțile vătămate L.I.I. și G.A. nu s-au constituit părți civile În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 2.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt, următoarele: La data de 7 mai 2003, în jurul orelor 22,00, un echipaj de poliție al secției 8, format din S.M., agent șef adjunct, B.L., agent șef adjunct și G.A., agent șef principal, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu la intersecția Șoselei Mihai Bravu cu Calea Călărașilor, au procedat la supravegherea inculpatului M.M.

ce se afla împreună cu numitul R., întrucât se uitau insistent în interiorul autoturismelor parcate. După un timp, numitul R. a deschis două autoturisme (Dacia Nova și Cielo) fără însă a sustrage vreun bun din interior. În continuare cei doi, inculpatul și numitul R. s-au deplasat pe str. Baba Novac, unde prin efracție, numitul R. a pătruns în autoturismul Dacia 1310, proprietatea părții vătămate L.I.I., de unde a sustras un radiocasetofon marca Renault. După sustragerea radiocasetofonului, numitul R. l-a dat inculpatului M.M. care, până în acel moment asigurase paza, iar acesta l-a pus în rucsacul pe care îl avea asupra sa. Observând cele întâmplate, lucrătorii de poliție au procedat la urmărirea celor două persoane.

Polițistul G.A. s-a despărțit de ceilalți doi colegi cu intenția de a-i surprinde pe cei doi, printr-un traseu ocolit. Când a ajuns în apropierea celor doi făptuitori, G.A. i-a somat spunând „Stai” „Poliția”, iar pentru a-i imobiliza i-a împins în zona unde era un gard viu. Lucrătorul de poliție G.A. a încercat să-l imobilizeze pe inculpatul M.M., asupra căruia se afla radiocasetofonul, moment în care atât inculpatul cât și numitul R. au început să-l lovească cu picioarele în zona corpului. În aceste împrejurări, lucrătorul de poliție a fost nevoit să-i dea drumul numitului R. În timp ce se afla imobilizat, inculpatul M.M. a început să strige către R. să scoată cuțitul și să „îl taie” pe lucrătorul de poliție.

Cu puțin timp mai înainte, în momentul în care s-a încercat imobilizarea, numitul R. a pulverizat spre fața polițistului un spray lacrimogen. La scurt timp, în ajutorul polițistului G.A. au venit și ceilalți doi polițiști și anume S.M. și B.L. Ulterior numitul R. a fost identificat în persoana lui N.R.A., pentru care s-a dispus disjungerea cauzei. În urma percheziției corporale efectuată asupra inculpatului M.M. a fost găsit radiocasetofonul sustras, care a fost restituit părții vătămate L.I.I. Cu ocazia cercetării la fața locului, pe exteriorul portierei stângi față, autoturismului aparținând părții vătămate L.I.I., au fost prelevate trei urme papilare care, în urma expertizării dactiloscopice, s-au dovedit că aparțineau inculpatului M.M.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul M.M., pe care a contestat-o referitor la: - fapta de tâlhărie, solicitând schimbarea încadrării juridice a acesteia din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de furt calificat, deoarece în momentul sustragerii radiocasetofonului la locul faptei nu se afla nici o persoană; - achitarea pentru infracțiunea de ultraj, deoarece nu se face vinovat de săvârșirea acesteia, în cauză nefiind îndeplinite elementele constitutive ale acestei infracțiuni. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 335 din 11 mai 2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, pe care l-a obligat la plata sumei de 500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În motivarea acestei decizii, instanța de apel a arătat că „din ansamblul probator administrat în cauză, în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, rezultă că s-a reținut corect situația de fapt, s-a stabilit vinovăția inculpatului privind săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa, stabilindu-se și o corectă încadrare juridică a faptelor”.

S-a mai arătat că „Din mijloacele de probă administrate în cauză: proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, declarațiile părților vătămate; declarații de martori, procesul-verbal de percheziție corporală, declarațiile inculpatului a rezultat, că inculpatul deși nu a recunoscut săvârșirea faptei, precizează că a fost doar participant la sustragerea radiocasetofonului alături de numitul R. Această susținere, precizează instanța de apel, este contrazisă de faptul că la percheziția corporală radiocasetofonul a fost găsit asupra inculpatului, iar urmele papilare identificate pe autoturismul de unde a fost sustras radiocasetofonul aparțin tot inculpatului, precum și de declarația lucrătorului de poliție care a arătat că a fost lovită atât de inculpat cât și de numitul R. cu picioarele în zona laterală a corpului și a fost pulverizat cu un spray lacrimogen.

Referitor la critica inculpatului prin care s-a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tâlhărie în cea de furt calificat, s-a arătat că nu poate fi primită întrucât din probele administrate în cauză rezultă fără echivoc că acesta, pentru a-și păstra bunul sustras, radiocasetofonul, dar și pentru a-și asigura scăparea, a folosit amenințarea directă asupra lucrătorului de poliție, cât și violență verbală, solicitându-i în final numitului R. să scoată cuțitul și „să-l taie” pe G.A. S-a concluzionat că procedând în acest fel, fapta comisă de inculpat în mod corect a fost încadrată în infracțiunea de tâlhărie, fiind întrunite toate elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

Cu privire la susținerea inculpatului potrivit căreia nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de ultraj și prin urmare s-ar impune achitarea, întrucât nu a avut cunoștință că G.A. era lucrător de poliție, s-a arătat că nu poate fi primită „atâta vreme cât acesta l-a somat: „Stai, Poliția” și în încercarea de a-l imobiliza atât inculpatul, cât și numitul R. l-au lovit cu picioarele în zona coastelor”. Sub aspectul individualizării pedepselor aplicate inculpatului, instanța de apel a arătat că „se apreciază că, în cauză, s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., coroborate cu circumstanțele personale ale inculpatului, iar prin aplicarea unor pedepse orientate spre mediu, se constată că scopul sancționator al acesteia poate fi atins, astfel cum este definit de art. 52 C. pen.”.

Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs de către inculpatul M.M., pe care, prin apărătorul său, a criticat-o pentru aceleași motive invocate și la instanța de apel și anume: Greșita încadrare juridică a faptei constând în sustragerea radiocasetofonului în infracțiunea de tâlhărie, în realitate fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat; - greșita condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, întrucât nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale acestei infracțiuni și pentru care se impune a se dispune achitarea. - ca o consecință a celor mai sus-arătate se impune și o nouă reindividualizare a pedepselor pe care le consideră prea severe. Recursul declarat de inculpatul M.M.

este nefondat. Așa cum s-a arătat, prin motivele de recurs de față, inculpatul reiterează criticile aduse hotărârii pronunțată de prima instanță și la judecata în apel. Întrucât din verificarea actelor și lucrărilor de la dosar, se constată că atât instanța de fond, cât și cea de apel au reținut o corectă situație de fapt și a dat o încadrare juridică faptelor, pentru care i-a aplicat inculpatului pedepse just individualizate, având în vedere și faptul că în prezenta decizia au fost expuse pe larg considerentele pentru care s-a respins apelul declarat de acesta, considerente pe care instanța de recurs și le însușește pe deplin, ca fiind în acord cu materialul probator existent la dosar și a căror reluare nu se mai impune ținând seama și de faptul că verificând decizia atacată în raport și cu prevederile art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., nu se constată existența și a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul este nefondat și a fi respins ca atare în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., și a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.M. împotriva deciziei penale nr. 335 din 11 mai 2004 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată, timpul reținerii și al arestării preventive de la 7 mai 2003, la 26 octombrie 2004. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 octombrie 2004.