ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5503/2004

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 311 din 2

martie 2004, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe inculpatul

M.M. la:

- 5 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (3) și (4) C.

pen.;

- 7 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și

c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea și

anume 7 ani închisoare.

Conform art. 71 C. pen., pe durata

executării pedepsei inculpatului i-a fost interzis exercițiul drepturilor

prevăzute de art. 64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., a

fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen.,

din pedeapsa de executat, s-a dedus timpul reținerii și al arestării preventive

de la 7 mai 2003, la zi.

S-a luat act că părțile vătămate

L.I.I. și G.A. nu s-au constituit părți civile

În baza art. 191 alin. (1) C. proc.

pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 2.000.000 lei cu

titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut în fapt, următoarele:

La data de 7 mai 2003, în jurul

orelor 22,00, un echipaj de poliție al secției 8, format din S.M., agent șef

adjunct, B.L., agent șef adjunct și G.A., agent șef principal, în timp ce se

aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu la intersecția Șoselei Mihai

Bravu cu Calea Călărașilor, au procedat la supravegherea inculpatului M.M. ce

se afla împreună cu numitul R., întrucât se uitau insistent în interiorul

autoturismelor parcate.

După un timp, numitul R. a deschis

două autoturisme (Dacia Nova și Cielo) fără însă a sustrage vreun bun din

interior. În continuare cei doi, inculpatul și numitul R. s-au deplasat pe str.

Baba Novac, unde prin efracție, numitul R. a pătruns în autoturismul Dacia

1310, proprietatea părții vătămate L.I.I., de unde a sustras un radiocasetofon

marca Renault. După sustragerea radiocasetofonului, numitul R. l-a dat

inculpatului M.M. care, până în acel moment asigurase paza, iar acesta l-a pus

în rucsacul pe care îl avea asupra sa.

Observând cele întâmplate,

lucrătorii de poliție au procedat la urmărirea celor două persoane.

Polițistul G.A. s-a despărțit de

ceilalți doi colegi cu intenția de a-i surprinde pe cei doi, printr-un traseu

ocolit. Când a ajuns în apropierea celor doi făptuitori, G.A. i-a somat spunând

„Stai” „Poliția”, iar pentru a-i imobiliza i-a împins în zona unde era un gard

viu.

Lucrătorul de poliție G.A. a

încercat să-l imobilizeze pe inculpatul M.M., asupra căruia se afla

radiocasetofonul, moment în care atât inculpatul cât și numitul R. au început

să-l lovească cu picioarele în zona corpului. În aceste împrejurări, lucrătorul

de poliție a fost nevoit să-i dea drumul numitului R. În timp ce se afla imobilizat,

inculpatul M.M. a început să strige către R. să scoată cuțitul și să „îl taie”

pe lucrătorul de poliție.

Cu puțin timp mai înainte, în

momentul în care s-a încercat imobilizarea, numitul R. a pulverizat spre fața

polițistului un spray lacrimogen.

La scurt timp, în ajutorul

polițistului G.A. au venit și ceilalți doi polițiști și anume S.M. și B.L.

Ulterior numitul R. a fost

identificat în persoana lui N.R.A., pentru care s-a dispus disjungerea cauzei.

În urma percheziției corporale

efectuată asupra inculpatului M.M. a fost găsit radiocasetofonul sustras, care

a fost restituit părții vătămate L.I.I.

Cu ocazia cercetării la fața

locului, pe exteriorul portierei stângi față, autoturismului aparținând părții

vătămate L.I.I., au fost prelevate trei urme papilare care, în urma

expertizării dactiloscopice, s-au dovedit că aparțineau inculpatului M.M.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel inculpatul M.M., pe care a contestat-o referitor la:

- fapta de tâlhărie, solicitând

schimbarea încadrării juridice a acesteia din infracțiunea de tâlhărie în

infracțiunea de furt calificat, deoarece în momentul sustragerii

radiocasetofonului la locul faptei nu se afla nici o persoană;

- achitarea pentru infracțiunea de

ultraj, deoarece nu se face vinovat de săvârșirea acesteia, în cauză nefiind

îndeplinite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

Curtea de Apel București, secția I

penală, prin decizia penală nr. 335 din 11 mai 2004, a respins, ca nefondat,

apelul declarat de inculpat, pe care l-a obligat la plata sumei de 500.000 lei

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În motivarea acestei decizii,

instanța de apel a arătat că „din ansamblul probator administrat în cauză, în

cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, rezultă că s-a reținut

corect situația de fapt, s-a stabilit vinovăția inculpatului privind săvârșirea

infracțiunilor reținute în sarcina sa, stabilindu-se și o corectă încadrare

juridică a faptelor”.

S-a mai arătat că „Din mijloacele de

probă administrate în cauză: proces-verbal de constatare a infracțiunii

flagrante, declarațiile părților vătămate; declarații de martori,

procesul-verbal de percheziție corporală, declarațiile inculpatului a rezultat,

că inculpatul deși nu a recunoscut săvârșirea faptei, precizează că a fost doar

participant la sustragerea radiocasetofonului alături de numitul R.

Această susținere, precizează

instanța de apel, este contrazisă de faptul că la percheziția corporală

radiocasetofonul a fost găsit asupra inculpatului, iar urmele papilare

identificate pe autoturismul de unde a fost sustras radiocasetofonul aparțin

tot inculpatului, precum și de declarația lucrătorului de poliție care a arătat

că a fost lovită atât de inculpat cât și de numitul R. cu picioarele în zona

laterală a corpului și a fost pulverizat cu un spray lacrimogen.

Referitor la critica inculpatului

prin care s-a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din

infracțiunea de tâlhărie în cea de furt calificat, s-a arătat că nu poate fi

primită întrucât din probele administrate în cauză rezultă fără echivoc că

acesta, pentru a-și păstra bunul sustras, radiocasetofonul, dar și pentru a-și

asigura scăparea, a folosit amenințarea directă asupra lucrătorului de poliție,

cât și violență verbală, solicitându-i în final numitului R. să scoată cuțitul

și „să-l taie” pe G.A.

S-a concluzionat că procedând în

acest fel, fapta comisă de inculpat în mod corect a fost încadrată în

infracțiunea de tâlhărie, fiind întrunite toate elementele constitutive ale

acestei infracțiuni.

Cu privire la susținerea inculpatului

potrivit căreia nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de ultraj și prin

urmare s-ar impune achitarea, întrucât nu a avut cunoștință că G.A. era

lucrător de poliție, s-a arătat că nu poate fi primită „atâta vreme cât acesta

l-a somat: „Stai, Poliția” și în încercarea de a-l imobiliza atât inculpatul,

cât și numitul R. l-au lovit cu picioarele în zona coastelor”.

Sub aspectul individualizării

pedepselor aplicate inculpatului, instanța de apel a arătat că „se apreciază

că, în cauză, s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C.

pen., coroborate cu circumstanțele personale ale inculpatului, iar prin

aplicarea unor pedepse orientate spre mediu, se constată că scopul sancționator

al acesteia poate fi atins, astfel cum este definit de art. 52 C. pen.”.

Decizia curții de apel a fost

atacată cu recurs de către inculpatul M.M., pe care, prin apărătorul său, a

criticat-o pentru aceleași motive invocate și la instanța de apel și anume:

Greșita încadrare juridică a faptei

constând în sustragerea radiocasetofonului în infracțiunea de tâlhărie, în

realitate fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt

calificat;

- greșita condamnare pentru

săvârșirea infracțiunii de ultraj, întrucât nu sunt îndeplinite elementele constitutive

ale acestei infracțiuni și pentru care se impune a se dispune achitarea.

- ca o consecință a celor mai

sus-arătate se impune și o nouă reindividualizare a pedepselor pe care le

consideră prea severe.

Recursul declarat de inculpatul M.M.

este nefondat.

Așa cum s-a arătat, prin motivele de

recurs de față, inculpatul reiterează criticile aduse hotărârii pronunțată de

prima instanță și la judecata în apel.

Întrucât din verificarea actelor și

lucrărilor de la dosar, se constată că atât instanța de fond, cât și cea de

apel au reținut o corectă situație de fapt și a dat o încadrare juridică

faptelor, pentru care i-a aplicat inculpatului pedepse just individualizate,

având în vedere și faptul că în prezenta decizia au fost expuse pe larg

considerentele pentru care s-a respins apelul declarat de acesta, considerente

pe care instanța de recurs și le însușește pe deplin, ca fiind în acord cu

materialul probator existent la dosar și a căror reluare nu se mai impune

ținând seama și de faptul că verificând decizia atacată în raport și cu

prevederile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., nu se constată

existența și a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare,

urmează a se constata că recursul este nefondat și a fi respins ca atare în

temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., și a se dispune

potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul M.M. împotriva deciziei penale nr. 335 din 11 mai 2004 a

Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată, timpul

reținerii și al arestării preventive de la 7 mai 2003, la 26 octombrie 2004.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

26 octombrie 2004.