ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4802/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 597 din 19 iunie 2003, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe inculpatul B.F. la: - 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. g) și i) și alin. (3) lit. h) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen., din pedeapsa de executat, a dedus timpul arestării preventive de la 31 martie 2003, la zi. În baza art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei inculpatului i-a fost interzis exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen.

În baza art. 61 C. pen., a dedus revocarea liberării condiționate a restului de 341 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1262/2002 a Judecătoriei Tulcea și contopirea acestuia cu pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa de 6 ani închisoare. În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească părții civile R. SA, suma de 11.130.000 lei cu titlu de despăgubiri civile plus dobânda legală aferentă, calculată de la data săvârșirii faptei și până la achitarea integrală a prejudiciului. În temeiul art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a unui cuțit, corp delict.

În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul B.F. a fost obligat să plătească statului suma de 2.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt următoarele: În dimineața zilei de 15 februarie 2003, în jurul orelor 4,00, inculpatul B.F. a pătruns, prin escaladarea gardului, în incinta SC V.C. 97 situată în București, cu intenția de a sustrage fier vechi. Ajuns în incinta curții societății, s-a urcat pe stâlpii de susținere a cablului telefonic și a secționat cablul cu un cuțit de bucătărie ce-l avea asupra sa. Fiind văzut de agenții de pază ai societății și anume, numiții C.V., P.M. și H.L.N. și la somația acestora de a sta pe loc, inculpatul a fugit sărind gardul societății alăturate Cooperativa Bobinaj, lăsând lângă gard, în incinta celeilalte societăți, cablul telefonic sustras, iar cuțitul l-a aruncat, nemaiputând fi recuperat.

Cei aproximativ 40 m de cablu telefonic secționat și sustras de inculpat a fost recuperat de către R. SA. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul pe care a criticat-o cu privire la pedeapsa aplicată pe care a considerat-o prea mare, solicitând reducerea acesteia în raport cu circumstanțele personale.

Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 499/ A din 3 septembrie 2003, a respins, ca nefondat, apelul declarat cu motivarea că „la individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, în mod corect tribunalul a evaluat condițiile generale prevăzute de art. 72 C. pen., în contextul cauzei, având în vedere gradul de pericol social în concret al faptei comise, agravat de modalitatea săvârșirii ei, de celelalte circumstanțe reale, dar și cele personale, respectiv atitudinea relativ sinceră a inculpatului, împrejurarea că este recidivist, anterior fiind condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1262/2002 a Judecătoriei Tulcea, anterior fiind condamnat tot pentru infracțiuni de furt calificat dovedind perseverență infracțională în săvârșirea aceluiași gen de infracțiuni, prejudiciul produs are o valoare relativ ridicată și nu este acoperit” și că „Prin cuantumul pedepsei aplicate, cu executare în regim de detenție, Curtea consideră că în mod just tribunalul a apreciat că numai aceasta este singura în măsură să asigure realizarea scopurilor educativ și de exemplaritate ale pedepsei”.

Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs de către inculpatul B.F. pe care a criticat-o, în principal, cu privire la greșita sa condamnare solicitând a se dispune achitarea sa, întrucât nu el este persoana care a tăiat cablul în discuție, iar în subsidiar, reducerea pedepsei pe care o consideră prea severă. Recursul declarat de inculpat este nefondat. Analizând actele și lucrările de la dosar se constată că atât prima instanță, cât și instanța de apel au reținut o corectă situație de fapt, confirmată de probele administrate în cauză, încadrând fapta în textele de lege corespunzătoare, pentru care i-a aplicat inculpatului o pedeapsă just individualizată cu respectarea prevederilor art. 72 C. pen.

1. Susținerea inculpatului, în calea de atac a recursului, potrivit căreia nu este autorul faptei, motiv pentru care solicită a se dispune achitarea, se constată că este nefondată. Atât în declarațiile date în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței de fond acesta a recunoscut comiterea faptei imputată, arătând că nu are de făcut nici un fel de probe în apărarea sa. Recunoașterea inculpatului este confirmată și de celelalte probe administrate în cauză și anume: procesul-verbal de cercetare la fața locului, precum și de declarațiile numiților C.V., P.M., H.L.N. și C.C. care confirmă cele declarate de inculpat și anume că el este acela care a sustras cablul telefonic în discuție. În acest context revenirea inculpatului, în sensul că respinge acuzația ce i se aduce fără însă a indica vreo probă în sensul acestor susțineri, nu poate fi luată în seamă și prin urmare critica potrivit căreia nu este autorul faptei să fie înlăturată.

Cât privește critica formulată în subsidiar și anume faptul că pedeapsa aplicată este prea mare, se constată că este, de asemenea, nefondată. Stabilită în imediata apropiere a limitei minime a textului de lege incriminator, pedeapsa de 6 ani închisoare nu poate fi considerată severă dacă se are în vedere, pe lângă pericolul social al faptei și împrejurarea că inculpatul are statutul de recidivist, anterior fiind condamnat tot pentru săvârșirea unei fapte de furt. Față de cele ce preced, având în vedere că verificând decizia atacată în raport și cu prevederile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existența și a altor motive de casare care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul B.F.

este nefondat și a fi respins ca atare, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.F. împotriva deciziei penale nr. 499 A din 3 septembrie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 31 martie 2003, la 28 octombrie 2003. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.400.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 28 octombrie 2003.