ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2730/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 561 din 22

octombrie 2002, Tribunalul Iași a condamnat pe inculpatul P.M., arestat

preventiv în cauză la:

- 3 ani și 6 luni închisoare, pentru

infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 și art. 209 lit. a), g)

și e), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și

- 5 ani închisoare, pentru

infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e), cu

aplicarea art. 13 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., instanța a contopit pedepsele, dispunând ca inculpatul să execute

pedeapsa cea mai grea de 5 ani, pe care a sporit-o cu 3 luni, urmând ca

inculpatul să execute 5 ani și 3 luni închisoare.

A făcut aplicarea art. 64 și art. 71

C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., a

menținut starea de arest, iar conform art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsă

perioada reținerii și arestării preventive de la 12 ianuarie 2002, la zi.

În temeiul art. 14 și art. 346 C.

proc. pen. și art. 998 C. civ., l-a obligat pe inculpat să plătească

despăgubiri părților civile, astfel: 2.500.000 lei către M.S., 1.500.000 lei

către C.S., 500.000 lei către B.C. și 2.000.000 lei către Ș.C.

În fine, l-a mai obligat pe inculpat

să plătească suma de 600.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

S-a reținut că, în ziua de 17

noiembrie 2000, în jurul orelor 20,00, inculpatul P.M. împreună cu numitul H.A.G.

(trimis în judecată și condamnat într-un dosar separat) au acostat lângă

Teatrul Național din Iași, pe C.S. și i-au cerut telefonul mobil, iar la

refuzul acestuia, l-au lovit și deposedat de geaca din piele cu care era îmbrăcat.

S-a mai reținut că acționând în baza

unei rezoluții delictuoase unice, cei doi mai sus-menționați, în seara zilei de

13 noiembrie 2000, au sustras de la un cămin studențesc, telefonul mobil al

studentului M.S.

Apoi în seara zilei de 17 noiembrie

2000 (după săvârșirea infracțiunii de tâlhărie), tot cei doi, au sustras o

pereche de blugi aparținând studentului B.C., dintr-un cămin studențesc și, în

continuare, au cerut studentului Ș.C., care mergea la cursuri, să le dea

telefonul mobil pentru a telefona la o cunoștință, iar după primirea

telefonului, inculpatul P.M. a primit telefonul de la celălalt inculpat, și

ambii s-au urcat într-un taxi și au plecat de la locul faptei.

Curtea de Apel iași, prin decizia

penală nr. 39 din 4 februarie 2003, a admis apelul declarat de inculpatul P.M. împotriva

sentinței pronunțată de Tribunalul Iași, pe care a desființat-o în parte, în

latura penală, numai în ce privește sporul de pedeapsă aplicat.

Rejudecând în aceste limite,

instanța a descontopit pedepsele, a înlăturat sporul de pedeapsă și recontopind

pedepsele, a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani

închisoare.

A menținut celelalte dispoziții ale

sentinței.

Totodată, a menținut starea de arest

și a dedus din durata pedepsei, timpul arestării preventive de la data

sentinței, la zi.

Împotriva acestei decizii inculpatul

a declarat recurs, criticând ambele hotărâri pronunțate în cauză, în ceea ce

privește încadrarea juridică a faptei, susținând că s-au reținut eronat în

sarcina sa infracțiunile de tâlhărie și furt calificat, deși nu este autorul

faptelor, ci numai inculpatul H.A.G., iar el nu poate fi decât tăinuitor,

solicitând schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de tăinuire și drept

urmare, reconsiderarea pedepselor.

Critica nu este formulată.

Se constată că instanțele de

judecată au reținut corect situația de fapt și au încadrat faptele în textele

de lege corespunzătoare.

În declarația inculpatului P.M., la

prima instanță, acesta a recunoscut faptele de furt reținute în sarcina sa,

menționând că inițiativa de a sustrage bunuri a aparținut lui H.A.G. și că

banii obținuți din valorificarea bunurilor furate i-au cheltuit împreună.

Referitor la fapta de tâlhărie, a susținut

că a fost vorba doar de un schimb de geci cu partea vătămată.

Această susținere nu este reală,

partea vătămată C.S. declarând că nici nu-l cunoștea pe inculpatul P.M.

În raport de cele recunoscute de

inculpat cu privire la infracțiunea continuată de furt calificat, recunoașteri

coroborate cu celelalte probe ale dosarului și de cele cert stabilite cu

probele administrate referitor la infracțiunea de tâlhărie, s-a reținut corect

coautorul la cele două infracțiuni, deoarece inculpatul P.M., în baza unei

înțelegeri prealabile cu celălalt inculpat, a participat direct la actele de

furt și de tâlhărie.

Critica fiind nefondată și cum nu se

constată nici motive care se iau în considerare din oficiu, recursul urmează a

se respinge ca atare, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. și se va deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la

12 ianuarie 2002, la data pronunțării prezentei decizii.

Totodată, urmează a-l obliga pe

recurent la plata cheltuielilor judiciare, avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul P.M. împotriva deciziei penale nr. 39 din 4 februarie

2003 a Curții de Apel Iași.

Deduce din durata pedepsei perioada

arestării preventive de la 12 ianuarie 2002, la 6 iunie 2003.

Obligă pe recurent să plătească

statului 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.

Pronunțată în ședință publică, azi 6

iunie 2003.