ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2207/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1157 din 28

noiembrie 2002, pronunțată în dosarul nr. 4684/2002 a Tribunalului București, secția

a II-a penală, a fost respinsă ca nefondată contestația la executare formulată

de condamnatul G.B.V. privind pedeapsa de 10 ani închisoare, aplicată prin

sentința penală nr. 363/1999, pronunțată de același tribunal, pentru săvârșirea

infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 și art. 209 alin. (1)

lit. e) alin. (2) lit. c) și alin. (3) C. pen., reținându-se că prin acea faptă

s-a cauzat un prejudiciu de 4.000 dolari S.U.A. (aproximativ 100 milioane lei).

Prima instanță a respins ca

nefondată cererea reținând că nu sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 15

C. pen., urmând a fi menținută pedeapsa aplicată ținându-se seama de

infracțiunea săvârșită și de conduita necorespunzătoare în timpul executării

pedepsei.

Apelul declarat de condamnat a fost respins

prin decizia nr. 3/ A din 13 ianuarie 2003, pronunțată de secția penală de la

Curtea de Apel București.

Împotriva acestei decizii ca și a

hotărârii primei instanțe a declarat recurs în termen legal condamnatul, care

prin cerere trimisă la dosar a susținut că pedeapsa pe care ar trebui să o

execute este de 7 ani și nu 10 ani cum au reținut cele două instanțe.

Recursul declarat de condamnat este nefondat.

Din actele și lucrările dosarului se

constată că inculpatul a săvârșit infracțiunea de furt înainte de modificările

aduse prin O.U.G. nr. 207/2000, încadrarea juridică fiind cea prevăzută de

dispozițiile art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. e) alin. (2) lit. c)

și alin. (3) C. pen., față de prejudiciul cauzat în cuantum de 4.000 dolari S.U.A.

în anul 1999, aproximativ 100 milioane lei, care potrivit dispozițiilor art. 146

C. pen., prin consecințe deosebit de grave se înțelegea la acea dată o pagubă materială

mai mare de 50 milioane lei.

Ca urmare a adoptării O.U.G. nr. 207/2000

conținutul articolului 146 C. pen., a suferit modificări, respectiv cuantumul

pagubei materiale fiind stabilit la un miliard lei.

În consecință, prin această majorare

a cuantumului pagubei de la 50 milioane lei, la un miliard lei, fapta

inculpatului prin care s-a cauzat un prejudiciu de 100.000 lei, se încadrează în

limitele de pedeapsă ale art. 208 și art. 209 alin. (1) lit. e) și alin. (2) lit.

c) C. pen., situație în care maximul pedepsei este de 15 ani.

Cum pedeapsa aplicată inculpatului a

fost de 10 ani închisoare, deși mai mică decât maximul special, se constată că,

în speță ar putea fi aplicabile prevederile art. 15 C. pen.

Totuși art. 15 C. pen.,

reglementează un numai condițiile minimale în care ar fi posibilă aplicarea

legii penale mai favorabile, dar și a serie de împrejurări precum: persoana

condamnatului, conduita acestuia după pronunțare, dar și în timpul executării

etc.

Cele două instanțe au apreciat și

motivat corect că recurentul nu întrunește aceste din urmă condiții referitoare

la circumstanțierea sa personală, hotărârile fiind temeinice și legale.

În consecință, secția penală a

Curții Supreme de Justiție, constatând recursul nefondat îl va respinge în

conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Recurentul va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul G.B.V. împotriva deciziei penale nr. 3 din 13 ianuarie

2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul la 650.000 lei

cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu, în sumă de 150.000 lei, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

13 mai 2003.