ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3090/2003

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Condamnatul S.I. a formulat contestație la executare prin care a solicitat reducerea pedepsei de 10 ani închisoare, aplicată prin sentința nr. 89 din 10 februarie 2000 a Tribunalului București, secția a II–a penală, având în vedere faptul că prin infracțiunile de furt cu consecințe deosebit de grave, comise de el, a cauzat un prejudiciu de 94.200.000 lei, iar prin O.U.G. nr. 207/2000, intrată în vigoare după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, s-a modificat art. 146 teza I C. pen., în sensul că prin „consecințe deosebit de grave se înțelege o pagubă materială mai mare de un miliard lei”. Tribunalul București, prin sentința penală nr. 88 din 30 ianuarie 2003, a respins, ca nefondată, cererea condamnatului, iar Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondat apelul declarat de petent împotriva hotărârii primei instanțe.

Împotriva deciziei instanței de apel, condamnatul S.I. a declarat recurs, solicitând micșorarea pedepsei, prin luarea în considerare a modificării art. 146 C. pen. și ținând seama că nu toate infracțiunile reținute în sarcina sa prin sentința de condamnare au fost dovedite. Recursul nu este fondat. În conformitate cu art. 15 alin. (1) C. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, iar sancțiunea aplicată este mai mică decât maximul special prevăzut de legea nouă, ținându-se seama de infracțiunea săvârșită, de persoana condamnatului, de conduita acestuia după pronunțarea hotărârii sau în timpul executării pedepsei și de timpul cât a executat din pedeapsă, se poate dispune fie menținerea, fie reducerea pedepsei.

În cauză, se constată că S.I. a fost condamnat prin sentința menționată la 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și la 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26, raportat la art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și i), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a stabilit pedeapsa rezultantă, de 10 ani închisoare. Instanța a reținut în fapt că S.I. a comis, în perioada 4 ianuarie 1999 – 12 mai 1999 un număr de 21 de furturi de autoturisme, cauzând părților vătămate un prejudiciu total de 94.200.000 lei.

Ținând seama de numărul mare de infracțiuni pentru care a fost condamnat S.I., de faptul că pedeapsa pe care o execută este rezultanta pedepselor pentru infracțiunile concurente pe care le-a săvârșit, ca și de faptul că, așa cum rezultă din mandatele de executare a pedepsei, depuse la dosar, acesta a mai fost condamnat de trei ori pentru infracțiuni de același gen, vădind perseverența petentului în încălcarea legii și, deci, periculozitatea lui, se constată că instanțele au respins în mod corect cererea acestuia de micșorare a pedepsei, neexistând temeiuri să se admită contestația la executare formulată în acest sens. În ce privește susținerea petentului recurent că nu i s-a stabilit prin probe concludente vinovăția pentru toate infracțiunile reținute în sarcina lui, se constată că, în raport cu prevederile art. 461 C. proc.

civ., care reglementează în mod limitativ cazurile în care se poate face contestație la executare, această susținere nu poate fi examinată în cadrul judecării cererii care formează obiectul cauzei de față. În consecință, recursul declarat de condamnatul S.I. urmează să fie respins ca nefondat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul S.I. împotriva deciziei penale nr. 166 din 26 martie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă pe recurent la plata sumei de 650.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 4 iulie 2003.