ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3090/2003

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Condamnatul S.I. a formulat

contestație la executare prin care a solicitat reducerea pedepsei de 10 ani

închisoare, aplicată prin sentința nr. 89 din 10 februarie 2000 a Tribunalului

București, secția a II–a penală, având în vedere faptul că prin infracțiunile

de furt cu consecințe deosebit de grave, comise de el, a cauzat un prejudiciu

de 94.200.000 lei, iar prin O.U.G. nr. 207/2000, intrată în vigoare după

rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, s-a modificat art. 146 teza I

C. pen., în sensul că prin „consecințe deosebit de grave se înțelege o pagubă

materială mai mare de un miliard lei”.

Tribunalul București, prin sentința

penală nr. 88 din 30 ianuarie 2003, a respins, ca nefondată, cererea

condamnatului, iar Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca

nefondat apelul declarat de petent împotriva hotărârii primei instanțe.

Împotriva deciziei instanței de

apel, condamnatul S.I. a declarat recurs, solicitând micșorarea pedepsei, prin

luarea în considerare a modificării art. 146 C. pen. și ținând seama că nu

toate infracțiunile reținute în sarcina sa prin sentința de condamnare au fost

dovedite.

Recursul nu este fondat.

În conformitate cu art. 15 alin. (1)

C. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la

executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o

pedeapsă mai ușoară, iar sancțiunea aplicată este mai mică decât maximul

special prevăzut de legea nouă, ținându-se seama de infracțiunea săvârșită, de

persoana condamnatului, de conduita acestuia după pronunțarea hotărârii sau în

timpul executării pedepsei și de timpul cât a executat din pedeapsă, se poate

dispune fie menținerea, fie reducerea pedepsei.

În cauză, se constată că S.I. a fost

condamnat prin sentința menționată la 10 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) și

alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și la 7 ani

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26, raportat la

art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și i), cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a

stabilit pedeapsa rezultantă, de 10 ani închisoare. Instanța a reținut în fapt

că S.I. a comis, în perioada 4 ianuarie 1999 – 12 mai 1999 un număr de 21 de

furturi de autoturisme, cauzând părților vătămate un prejudiciu total de

94.200.000 lei.

Ținând seama de numărul mare de

infracțiuni pentru care a fost condamnat S.I., de faptul că pedeapsa pe care o

execută este rezultanta pedepselor pentru infracțiunile concurente pe care le-a

săvârșit, ca și de faptul că, așa cum rezultă din mandatele de executare a

pedepsei, depuse la dosar, acesta a mai fost condamnat de trei ori pentru

infracțiuni de același gen, vădind perseverența petentului în încălcarea legii

și, deci, periculozitatea lui, se constată că instanțele au respins în mod

corect cererea acestuia de micșorare a pedepsei, neexistând temeiuri să se

admită contestația la executare formulată în acest sens.

În ce privește susținerea petentului

recurent că nu i s-a stabilit prin probe concludente vinovăția pentru toate

infracțiunile reținute în sarcina lui, se constată că, în raport cu prevederile

art. 461 C. proc. civ., care reglementează în mod limitativ cazurile în care se

poate face contestație la executare, această susținere nu poate fi examinată în

cadrul judecării cererii care formează obiectul cauzei de față.

În consecință, recursul declarat de

condamnatul S.I. urmează să fie respins ca nefondat, cu obligarea recurentului

la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul S.I. împotriva deciziei penale nr. 166 din 26 martie

2003 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă pe recurent la plata sumei de

650.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150.000 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 4

iulie 2003.