ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1471/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin contestația introdusă la

Tribunalul București, condamnatul P.I.D. a solicitat să se facă aplicarea legii

penale mai favorabile, respectiv, O.U.G. nr. 207/2000, cu consecința reducerii

pedepselor de câte 10 ani închisoare stabilite prin sentința penală nr. 350 din

30 iunie 1999 a Tribunalului București, secția a II-a penală, pentru săvârșirea

infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzute de

art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) din

același cod.

A susținut contestatorul că, după

rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare mai sus-menționată, prin O.U.G.

nr. 207/2000 a Guvernului României s-a modificat art. 146 C. pen., în sensul că

prin „consecințe deosebit de grave” se înțelege o pagubă mai mare de

1.000.000.000 lei, iar prin Legea nr. 456/2001 de aprobare a ordonanței

arătate, plafonul valoric a fost majorat la 2.000.000.000 lei, astfel că, în

prezent, încadrarea juridică a faptelor de înșelăciune este în art. 215 alin.

(1), (2) și (3) C. pen., cu limite de pedepse între 3 și 15 ani.

Prin sentința penală nr. 545 din 13

septembrie 2001, Tribunalul București, secția I penală, a respins, ca

inadmisibilă cererea condamnatului, reținându-se că o asemenea cerere nu

îndeplinește cerințele art. 461 alin. (1) C. proc. pen.

Apelul condamnatului a fost respins

de Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia nr. 634 din 22

noiembrie 2001.

Prin decizia nr. 1372 din 14 martie

2002, Curtea Supremă de Justiție, secția penală, a admis recursul

condamnatului, a casat hotărârile atacate și a trimis cauza spre rejudecare la

prima instanță, reținând că, atâta timp, cât este permisă aplicarea, în anumite

condiții, a legii penale mai favorabile și în cazul pedepselor definitive, este

evident că soluția de respingere a cererii ca inadmisibilă este contrară legii.

Rejudecând cauza, Tribunalul

București, secția I penală, prin sentința nr. 974 din 24 octombrie 2000, a

respins ca nefondată, contestația formulată de condamnat.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că, în raport de maximul special al pedepsei

prevăzut de legea mai favorabilă și de dispozițiile art. 15 C. pen., avându-se

în vedere gravitatea infracțiunilor, dedus din modul de operare și cuantumul

prejudiciului și persoana condamnatului care a mai fost condamnat, fiind

recidivist, contestația apare ca nefondată.

Apelul declarat de condamnat a fost

respins ca nefondat, prin decizia nr. 783 din 4 decembrie 2002 a Curții de Apel

București, secția I penală.

Împotriva acestor hotărâri s-a

declarat recurs de către condamnat, susținându-se că sunt netemeinice și

nelegale, deoarece instanțele trebuiau să admită contestația și să reducă

pedepsele.

Recursul este nefondat.

Este adevărat că, prin noua

încadrarea juridică a faptelor de înșelăciune comise de condamnat nu i se mai

pot reține „consecințele deosebit de grave” prevăzute în art. 215 alin. (5) C.

pen.

Însă, potrivit art. 14 C. pen., este

obligatorie aplicarea legii penale mai favorabile, când maximul special al

legii mai favorabile este mai mare decât pedeapsa aplicată, caz în care se

reduce obligatoriu pedeapsa la nivelul maximului prevăzut de noua lege.

În cazul condamnatului contestator,

maximul special al legii mai favorabile este mai mare decât pedepsele aplicate.

Instanțele au făcut o corectă

aplicare a dispozițiilor art. 15 C. pen., deoarece aplicarea legii penale mai

favorabile este facultativă și au ținut seama de infracțiunile comise, conduita

condamnatului, perioada efectiv executată și cuantumul mare al prejudiciului,

apreciind că nu se impune în cauză reducerea pedepselor aplicate.

Motivul de casare invocat nefiind

fondat și cum alte cauze de casare, susceptibile de a fi invocate din oficiu nu

se constată, recursul condamnatului urmează a fi respins, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul P.I.D. împotriva deciziei penale nr. 783 din 4

decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă pe recurent la plata sumei de

750.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 250.000 lei,

reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

21 martie 2003.