ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 342/2003
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 342/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
S-a
luat în examinare recursul declarat de condamnatul P.D. împotriva deciziei
penale nr.453 din 19 iulie 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a
penală.
S-a
prezentat recurentul condamnat, aflat în stare de arest, asistat de avocat T.I.,
apărător din oficiu.
Apărătorul
a cerut admiterea recursului și aplicarea Ordonanței de Urgență a Guvernului
nr.207/2000 cu privire la înțelesul expresiei de „consecințe deosebit de
grave”.
Procurorul
a pus concluzii de respingere a recursului, nefiind cazul aplicării OUG
207/2000, pe calea contestației la executare.
La
ultimul cuvânt, condamnatul recurent a cerut admiterea recursului, aplicarea
OUG 207/2000 și schimbarea calificării juridice a faptelor prin înlăturarea
noțiunii „consecințe deosebit de grave”.
C
U R T E A
Asupra
recursului de față;
În
baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
sentința penală nr.551 din 13 iunie 2002, Tribunalul București a respins, ca
neîntemeiată, contestația la executare formulată de condamnatul P.D. referitoare
la pedeapsa de 11 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.294
din 7 iunie 1999 a Tribunalului București pentru săvârșirea infracțiunii de
înșelăciune prevăzută de art.215 alin.1,3,4 și 5 Cod penal cu aplicarea art.37
lit.a Cod penal, definitivă prin respingerea apelului și a recursului declarat
în cauză.
Pentru
a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că deși contestația la executare
prin care condamnatul a invocat prevederile OUG nr.207/2000 și art.15 Cod
penal, este admisibilă, având în vedere gradul de pericol social sporit al
infracțiunii comise, cât și persoana inculpatului, care este recidivist, nu se
justifică reducerea pedepsei aplicată în cauză.
Curtea
de Apel București, prin decizia penală nr.453/A din 19 iulie 2002, a respins,
ca nefondat, apelul prin care condamnatul solicita aplicarea în cauză a legii
mai favorabile și reducerea corespunzătoare a pedepsei, apreciind că motivarea
instanței de fond este corectă.
Împotriva
menționatelor hotărâri, condamnatul P.D. a declarat recurs, în temeiul art.385
9
alin.1 pct.17
1
Cod procedură penală, susținând că cele două instanțe
au interpretat în mod greșit prevederile art.461 lit.d Cod procedură penală.
Recursul
este nefondat.
Potrivit
art.461 lit.d Cod procedură penală, pe calea contestației la executare se poate
invoca, printre altele, și orice cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.
Pe
de altă parte, art.15 Cod penal reglementează principiul aplicării legii mai
favorabile în cazul pedepselor definitive, aceasta presupunând intervenția unei
legi care prevede o pedeapsă mai ușoară, situație care poate fi invocată pe
calea contestației la executare, prevăzută de art.401 lit.d Cod procedură
penală.
Cum
însă, în cazul pedepselor definitive, aplicarea legii mai favorabile este
facultativă, în mod corect, cele două instanțe au apreciat, în raport de
gravitatea sporită a infracțiunii săvârșite și de conduita inculpatului, care
este recidivist, că reducerea pedepsei aplicată acestuia nu se justifică.
În
consecință, recursul formulat de condamnatul P.D., nefiind întemeiat, în baza
art.385
15
pct.1 lit.b Cod procedură penală, urmează a fi respins, ca
atare, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Onorariul
cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului
Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge,
ca nefondat, recursul declarat de condamnatul P.D. împotriva deciziei penale
nr.453 din 19 iulie 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.
Obligă
recurentul să plătească statului suma de 650.000 lei cheltuieli judiciare, din
care 150.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea sa din oficiu, se va
avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată,
în ședință publică, azi 23 ianuarie 2003.