ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 462/2003
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 462/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
S-a
luat în examinare recursul declarat de condamnatul C.V.R. împotriva deciziei
penale nr.660 din 9 noiembrie 2002 a Curții de Apel București – Secția I
penală.
Recurentul
a fost prezent în stare de arest, asistat de apărător din oficiu, avocat B.G.
Procedura
de citare a fost îndeplinită.
Apărătorul,
invocând motivele scrise depuse la dosar de către condamnat, a solicitat
admiterea recursului, casarea hotărârilor și reducerea pedepsei.
Procurorul
a pus concluzii de respingere.
Recurentul
a solicitat reducerea pedepsei.
C U R T E
A
Asupra
recursului de față;
In
baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
sentința penală nr.801 din 5 septembrie 2002, Tribunalul București, Secția a
II-a penală, a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de
condamnatul C.V.R. prin care a solicitat reducerea pedepsei de 10 ani
închisoare aplicată prin sentința penală nr.328 din 23 iunie 1999 a aceluiași
tribunal, definitivă prin decizia penală nr.3375 din 14 septembrie 2000 a
Curții Supreme de Justiție.
S-a
reținut, în esență, că, deși, ulterior rămânerii definitive a hotărârii de
condamnare, prin O.G. nr.207 din 15 noiembrie 2000, s-a modificat înțelesul
noțiunii de „consecințe deosebit de grave” (prin majorarea valorii pagubei
care atrage o asemenea calificare la peste 1 miliard lei), ceea ce ar impune o
schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art.208 – 209
alin.1 lit.a și i și alin.ultim Cod penal, în infracțiunea prevăzută de
art.208 alin.1 – 209 alin.1 lit.a și i Cod penal, nu se impune reducerea
pedepsei, în raport de pericolul social ridicat al infracțiunii săvârșite,
cuantumul pedepsei aplicate nedepășind maximul special prevăzut de lege pentru
infracțiunea prevăzută de art.208 – 209 alin.1 lit.a și i Cod penal.
Curtea
de Apel București, prin decizia penală nr.660 din 19 octombrie 2002, a respins,
ca nefondat, apelul contestatorului.
Recursul
declarat de contestator este nefondat, dar nu pentru considerentele reținute în
sentință și reluate în decizia din apel.
Textul
art.15 Cod penal, invocat de contastator și reținut de instanțe, prevede că
pentru aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile, în primul rând
trebuie să se dovedească că, privitor la aceeași infracțiune, încadrată în
dispozițiile unui text încriminator, ulterior rămânerii definitive a hotărârii
de condamnare, a intervenit o altă lege care, pentru aceeași infracțiune
prevede o pedeapsă mai ușoară.
Or,
în cauză, nu este realizată condiția rezultată din textul sus-menționat, aceea
ca, ulterior aplicării pedepsei de 10 ani închisoare pentru infracțiunea
prevăzută de art.208 alin.1 – 209 alin.1 lit.a, i și alin.ultim Cod penal, să
fi intervenit o dispoziție legală care, exact pentru aceeași infracțiune
încadrată juridic în prevederile aceluiași text, să fi prevăzut alte limite de
pedeapsă mai ușoare.
Numai
în această situație, ne-am fi aflat sub incidența textului art.15 Cod penal.
Or,
în realitate, contestatorul invocă și solicită schimbarea încadrării juridice
din infracțiunea prevăzută de art.208 – 209 alin.1 lit.a și i și alin.ultim Cod
penal în infracțiunea prevăzută de art.208 alin.1 – 209 alin.1 lit.a, i Cod
penal, ceea ce evident ar presupune modificarea autorității de lucru definitiv
judecat și care deci nu poate avea loc pe calea contestației la executare, ci
numai pe calea unui recurs în anulare.
In
concluzie, urmează ca recursul să fie respins ca nefondat cu obligarea
recurentului la cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de condamnatul C.V.R. împotriva
deciziei nr.660 din 9 noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a
penală, ca nefondat.
Obligă pe recurent
să plătească statului 750.000 lei cheltuieli
judiciare în care se include și
onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 150.000 lei ce va fi avansat din
fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată
în ședință publică,azi 30 ianuarie 2003.