ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 462/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de condamnatul C.V.R. împotriva deciziei penale nr.660 din 9 noiembrie 2002 a Curții de Apel București – Secția I penală. Recurentul a fost prezent în stare de arest, asistat de apărător din oficiu, avocat B.G. Procedura de citare a fost îndeplinită. Apărătorul, invocând motivele scrise depuse la dosar de către condamnat, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și reducerea pedepsei. Procurorul a pus concluzii de respingere. Recurentul a solicitat reducerea pedepsei. C U R T E A Asupra recursului de față; In baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr.801 din 5 septembrie 2002, Tribunalul București, Secția a II-a penală, a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de condamnatul C.V.R.

prin care a solicitat reducerea pedepsei de 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.328 din 23 iunie 1999 a aceluiași tribunal, definitivă prin decizia penală nr.3375 din 14 septembrie 2000 a Curții Supreme de Justiție. S-a reținut, în esență, că, deși, ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, prin O.G.

nr.207 din 15 noiembrie 2000, s-a modificat înțelesul noțiunii de „consecințe deosebit de grave” (prin majorarea valorii pagubei care atrage o asemenea calificare la peste 1 miliard lei), ceea ce ar impune o schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art.208 – 209 alin.1 lit.a și i și alin.ultim Cod penal, în infracțiunea prevăzută de art.208 alin.1 – 209 alin.1 lit.a și i Cod penal, nu se impune reducerea pedepsei, în raport de pericolul social ridicat al infracțiunii săvârșite, cuantumul pedepsei aplicate nedepășind maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea prevăzută de art.208 – 209 alin.1 lit.a și i Cod penal. Curtea de Apel București, prin decizia penală nr.660 din 19 octombrie 2002, a respins, ca nefondat, apelul contestatorului.

Recursul declarat de contestator este nefondat, dar nu pentru considerentele reținute în sentință și reluate în decizia din apel. Textul art.15 Cod penal, invocat de contastator și reținut de instanțe, prevede că pentru aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile, în primul rând trebuie să se dovedească că, privitor la aceeași infracțiune, încadrată în dispozițiile unui text încriminator, ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, a intervenit o altă lege care, pentru aceeași infracțiune prevede o pedeapsă mai ușoară. Or, în cauză, nu este realizată condiția rezultată din textul sus-menționat, aceea ca, ulterior aplicării pedepsei de 10 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art.208 alin.1 – 209 alin.1 lit.a, i și alin.ultim Cod penal, să fi intervenit o dispoziție legală care, exact pentru aceeași infracțiune încadrată juridic în prevederile aceluiași text, să fi prevăzut alte limite de pedeapsă mai ușoare.

Numai în această situație, ne-am fi aflat sub incidența textului art.15 Cod penal. Or, în realitate, contestatorul invocă și solicită schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art.208 – 209 alin.1 lit.a și i și alin.ultim Cod penal în infracțiunea prevăzută de art.208 alin.1 – 209 alin.1 lit.a, i Cod penal, ceea ce evident ar presupune modificarea autorității de lucru definitiv judecat și care deci nu poate avea loc pe calea contestației la executare, ci numai pe calea unui recurs în anulare. In concluzie, urmează ca recursul să fie respins ca nefondat cu obligarea recurentului la cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E : Respinge recursul declarat de condamnatul C.V.R. împotriva deciziei nr.660 din 9 noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, ca nefondat. Obligă pe recurent să plătească statului 750.000 lei cheltuieli judiciare în care se include și onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 150.000 lei ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică,azi 30 ianuarie 2003.