ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2615/2003

Asupra recursului penal de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1084 din 12

noiembrie 2002, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, a

fost respinsă contestația la executare formulată de contestatorul G.V., ca

nefondată.

Pentru a pronunța această sentință

instanța de fond a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:

Contestatorul G.V. a fost condamnat

la pedeapsa de 12 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt

calificat cu consecințe deosebit de grave, prin sentința penală nr. 27 din 25

ianuarie 1999 a Tribunalului București, secția I penală.

S-a mai reținut că motivul invocat

de contestator pentru reaprecierea pedepsei aplicate, și anume modificarea

dispozițiilor art. 146 C. pen., prin O.U.G. nr. 207 din 22 noiembrie 2000, nu

este fondat întrucât pedeapsa stabilită se încadrează în noile limite prevăzute

de legea penală, iar pe de altă parte, fiind un caz de aplicare facultativă a

legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive, instanța a avut în

vedere infracțiunea săvârșită, persoana condamnatului, conduita acestuia după

pronunțarea hotărârii în timpul executării pedepsei, precum și timpul executat

din pedeapsă.

Curtea de Apel București, secția I

penală, prin decizia penală nr. 36 din 31 ianuarie 2003, a respins apelul

formulat de contestator.

Împotriva acestor hotărâri

condamnatul a declarat recurs fără a preciza în scris sau oral motivele pentru

care le consideră nelegale și netemeinice.

Examinând cererea din oficiu,

conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că

recursul nu este fondat.

Este adevărat că prin noua încadrare

juridică a faptei de furt comisă de condamnat nu i se mai pot reține

„consecințe deosebit de grave”, prevăzute în art. 209 alin. (3) C. pen.,

(raportat la prejudiciul cauzat la data săvârșirii infracțiunii, în cuantum de

135.000.000 lei) însă, potrivit art. 14 din același cod, este obligatorie

aplicarea legii penale mai favorabile când maximul special prevăzut în legea

mai favorabilă este mai mare decât pedeapsa aplicată, caz în care se reduce

obligatoriu pedeapsa la nivelul maxim prevăzut de noua lege.

În cazul condamnatului contestator,

maximul special al legii mai favorabile este mai mare decât pedeapsa aplicată.

Instanța de fond ca și cea de apel au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.

15 C. pen., deoarece aplicarea legii mai favorabile este facultativă și,

totodată au avut în vedere infracțiunea comisă, persoana condamnatului,

conduita acestuia în timpul executării pedepsei și timpul executat din

pedeapsă, considerente în raport de care justificat au apreciat că nu este

fondată contestația la executate formulată de condamnat.

În consecință, hotărârile pronunțate

fiind temeinice și legale, recursul declarat va fi respins ca nefundat, conform

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În baza art. 192 alin. (2) din

același cod, recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul G.V., împotriva deciziei penale nr. 36 din 31 ianuarie

2003 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul la 650.000 lei

cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu, în sumă de 150.000 lei, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

30 mai 2003.