ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2651/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1196 din 17

decembrie 2003 a Tribunalului București s-a respins, ca nefondată, contestația

la executare formulată de D.C. împotriva sentinței penale nr. 572 din 18 iunie

2002 a Tribunalului București prin care a fost condamnat la pedeapsa de 11 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Apelul declarat de condamnat a fost,

de asemenea, respins, ca nefondat, de Curtea de Apel București prin decizia

penală nr. 49 din 27 ianuarie 2004.

Ambele instanțe au reținut că nu

sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 461 lit. d) C. proc. pen., raportat

la art. 15 C. pen., invocate de contestator.

Împotriva deciziei curții de apel

condamnatul a declarat recurs solicitând admiterea contestației și reducerea

pedepsei de 11 ani închisoare ca urmare a modificării dispozițiilor art. 146 C.

pen., prin O.U.G. nr. 207/2000 aprobată prin Legea nr. 456/2001.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 15 alin. (1) C. pen.,

invocat de condamnat în motivarea contestației la executare, când după

rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a

pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară și

sunt îndeplinite toate celelalte condiții prevăzute de acest text de lege, se

poate dispune fie menținerea, fie reducerea pedepsei.

În cauza de față, se constată că

D.C. a fost condamnat în anul 2002 la 11 ani închisoare, pentru infracțiunea de

furt calificat cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 208 și art.

209 lit. a), i) și g) și alin. ultim C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) și

art. 75 lit. c) C. pen. Pedeapsa a fost stabilită în limitele prevăzute de lege

la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

Modificarea art. 146 C. pen., în

sensul raportării definirii noțiunii de consecințe deosebit de grave la o

pagubă mai mare de 2 miliarde lei, a condus la modificarea implicită a

conținutului infracțiunii prevăzute de art. 208 și art. 209 alin. ultim C.

pen., iar nu și a pedepsei prevăzute pentru această infracțiune, care a rămas

între aceleași limite, de la 10 la 20 ani închisoare.

Ținând deci, seama de aceste

prevederi legale, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 461 lit. d) C. proc. pen. și de art. 15 alin. (1) C. pen.,

pentru a se putea admite contestația la executare formulată de condamnat.

În consecință, urmează să se

respingă recursul declarat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor

judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul D.C. împotriva deciziei penale nr. 49 din 27 ianuarie

2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă pe recurentul condamnat la

plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat. din care suma de

200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

14 mai 2004.