ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4490/2004

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la 25 martie 2003, condamnatul S.C. a formulat contestație la

executare împotriva sentinței penale nr. 119 din 6 aprilie 1998 a Tribunalului

București, secția a II- penală, prin care a fost condamnat la 15 ani

închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 208 – art. 209 lit. a), e),

g) și i) și alin. ultim C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., invocând

legea penală mai favorabilă, avându-se în vedere prejudiciul cauzat de

63.000.000 lei.

Prin sentința penală nr. 189 din 10

februarie 2004, Tribunalul București, secția a II–a penală, a admis contestația

la executare, formulată de petentul condamnat S.C. și a redus pedeapsa de la 15

ani la 11 ani și 3 luni închisoare, cu motivarea că, după pronunțarea sentinței

penale nr. 119 din 6 aprilie 1998, prin O.U.G. nr. 207/2000, s-a majorat

cuantumul sumei considerată a reprezenta „consecințe deosebit de grave”, de la

50.000.000 lei la 2.000.000.000 lei, iar din caracterizarea depusă la dosar

rezultă că pe durata detenției petentul contestator a avut un comportament

corespunzător împotriva sentinței penale nr. 189 din 10 februarie 2004 au

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și petentul

contestator S.C.

Prin decizia penală nr. 297/ A din

26 aprilie 2004, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis apelul

Parchetului de pe lângă Tribunalul București și, pe fond, a respins, ca

nefondată, contestația la executare, formulată de petentul contestator.

Totodată a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de acesta.

Tribunalul București a motivat că,

în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 15 C. pen., deoarece, atât

înainte, cât și după apariția O.U.G. nr. 207/2000, pedeapsa, pentru

infracțiunea de furt cu consecințe deosebit de grave, a rămas între aceleași

limite, modificându-se numai valoarea pagubei. În consecință, nefiind

îndeplinită condiția existenței în timp a două legi, respectiv legea nouă care

să prevadă o pedeapsă mai ușoară, astfel că schimbarea încadrării juridice,

după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, nu este posibilă pe calea

contestației la executare.

Împotriva deciziei penale nr. 297/ A

din 26 aprilie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală, a declarat

recurs petentul contestator S.C., care a solicitat casarea hotărârii primei

instanțe și admiterea contestației la executare prin aplicarea dispozițiilor

art. 461 lit. d) și art. 458 C. proc. pen., precum și a art. 15 C. pen., cu

reducerea pedepsei aplicate.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 15 alin. (1) C. pen.,

invocat de condamnat în motivarea contestației la executare, când după

rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a

pedepsei închisorii, a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară și

sunt îndeplinite toate celelalte condiții prevăzute de acest text de lege, se

poate dispune, fie menținerea pedepsei, fie reducerea pedepsei.

În cauză, se constată că S.C. a fost

condamnat în 1998 la 15 ani închisoare, pentru infracțiunea de furt calificat,

cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 208 – art. 209 lit. a), e),

g) și i) și alin. ultim C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., pedeapsa

fiind stabilită în limitele prevăzute de lege, de data rămânerii definitive a

hotărârii de condamnare.

Modificarea art. 146 C. pen., în

sensul raportării definirii noțiunii de „consecințe deosebit de grave” la o

pagubă mai mare de 2.000.000.000 lei, a condus la modificarea implicită a

conținutului infracțiunii prevăzute de art. 209 alin. ultim C. pen., dar nu și

a pedepsei prevăzute pentru această infracțiune, care a rămas între aceleași

limite, de la 10 la 20 de ani închisoare.

Ținând seama de aceste prevederi

legale, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de

art. 461 lit. d) C. proc. pen. și de art. 15 alin. (1) C. pen., pentru a se

putea admite contestația la executare formulată de condamnat.

În consecință, recursul urmează să

fie respins, ca nefondat, cu obligarea condamnatului S.C. la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de condamnatul S.C. împotriva deciziei penale nr.

297/ A din 26 aprilie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul condamnat să

plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care 200.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

10 septembrie 2004.