ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4490/2004

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 25 martie 2003, condamnatul S.C. a formulat contestație la executare împotriva sentinței penale nr. 119 din 6 aprilie 1998 a Tribunalului București, secția a II- penală, prin care a fost condamnat la 15 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 208 – art. 209 lit. a), e), g) și i) și alin. ultim C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., invocând legea penală mai favorabilă, avându-se în vedere prejudiciul cauzat de 63.000.000 lei. Prin sentința penală nr. 189 din 10 februarie 2004, Tribunalul București, secția a II–a penală, a admis contestația la executare, formulată de petentul condamnat S.C.

și a redus pedeapsa de la 15 ani la 11 ani și 3 luni închisoare, cu motivarea că, după pronunțarea sentinței penale nr. 119 din 6 aprilie 1998, prin O.U.G. nr. 207/2000, s-a majorat cuantumul sumei considerată a reprezenta „consecințe deosebit de grave”, de la 50.000.000 lei la 2.000.000.000 lei, iar din caracterizarea depusă la dosar rezultă că pe durata detenției petentul contestator a avut un comportament corespunzător împotriva sentinței penale nr. 189 din 10 februarie 2004 au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și petentul contestator S.C. Prin decizia penală nr. 297/ A din 26 aprilie 2004, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul București și, pe fond, a respins, ca nefondată, contestația la executare, formulată de petentul contestator.

Totodată a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de acesta. Tribunalul București a motivat că, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 15 C. pen., deoarece, atât înainte, cât și după apariția O.U.G. nr. 207/2000, pedeapsa, pentru infracțiunea de furt cu consecințe deosebit de grave, a rămas între aceleași limite, modificându-se numai valoarea pagubei. În consecință, nefiind îndeplinită condiția existenței în timp a două legi, respectiv legea nouă care să prevadă o pedeapsă mai ușoară, astfel că schimbarea încadrării juridice, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, nu este posibilă pe calea contestației la executare. Împotriva deciziei penale nr. 297/ A din 26 aprilie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală, a declarat recurs petentul contestator S.C., care a solicitat casarea hotărârii primei instanțe și admiterea contestației la executare prin aplicarea dispozițiilor art. 461 lit. d) și art. 458 C. proc.

pen., precum și a art. 15 C. pen., cu reducerea pedepsei aplicate. Recursul nu este fondat. Potrivit art. 15 alin. (1) C. pen., invocat de condamnat în motivarea contestației la executare, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii, a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară și sunt îndeplinite toate celelalte condiții prevăzute de acest text de lege, se poate dispune, fie menținerea pedepsei, fie reducerea pedepsei. În cauză, se constată că S.C. a fost condamnat în 1998 la 15 ani închisoare, pentru infracțiunea de furt calificat, cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 208 – art. 209 lit. a), e), g) și i) și alin. ultim C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., pedeapsa fiind stabilită în limitele prevăzute de lege, de data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

Modificarea art. 146 C. pen., în sensul raportării definirii noțiunii de „consecințe deosebit de grave” la o pagubă mai mare de 2.000.000.000 lei, a condus la modificarea implicită a conținutului infracțiunii prevăzute de art. 209 alin. ultim C. pen., dar nu și a pedepsei prevăzute pentru această infracțiune, care a rămas între aceleași limite, de la 10 la 20 de ani închisoare. Ținând seama de aceste prevederi legale, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 461 lit. d) C. proc. pen. și de art. 15 alin. (1) C. pen., pentru a se putea admite contestația la executare formulată de condamnat. În consecință, recursul urmează să fie respins, ca nefondat, cu obligarea condamnatului S.C.

la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul S.C. împotriva deciziei penale nr. 297/ A din 26 aprilie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul condamnat să plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 septembrie 2004.