ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 982/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1622 din 23

decembrie 2004, Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 211 alin.

(2) lit. c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul

S.C.C. la pedeapsa de 10 ani închisoare.

În temeiul art. 85 alin. (1) C.

pen., a dispus anularea beneficiului suspendării condiționate a executării

pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 730 din 4 iunie

2002 a Judecătoriei sectorului 2 București, din dosar nr. 9471/2001, rămasă

definitivă, prin neapelare pe data de 25 iunie 2002.

A descontopit pedeapsa rezultantă de

5 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 4832 din 28 martie

2003 a Judecătoriei sector 2 București, rămasă definitivă prin decizia penală nr.

546 din 18 martie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, dosar nr.

698/2004, repunând în individualitatea lor pedepsele de 5 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin.

(1) lit. a), e), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și

de 3 ani închisoare prin anularea suspendării condiționate a executării

aplicată prin sentința penală nr. 730 din 4 iunie 2002 a Judecătoriei

sectorului 2 București din dosar nr. 947/2001.

A descontopit prin decizia penală nr.

711 din 21 septembrie 2005, Curtea de Apel București, secția I penală, a

respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, apreciind ca legală și

temeinică soluția pronunțată de prima instanță.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a declarat recurs inculpatul S.C.C. solicitând, în principal, achitarea

întrucât nu a săvârșit infracțiunea reținută în sarcina sa, iar în subsidiar,

schimbarea încadrării juridice în sensul înlăturării agravantei prevăzută de alin.

(2

1

) a art. 211 C. pen., din infracțiunea de tâlhărie și reducerea

corespunzătoare a pedepsei.

Examinând hotărârile pronunțate prin

prisma motivelor de recurs formulate cât și din oficiu, sub toate aspectele de

fapt și de drept ale cauzei, Înalta Curte constată următoarele:

Instanța de fond a stabilit corect

situația de fapt și vinovăția inculpatului, procedând la încadrarea juridică

corespunzătoare a faptelor săvârșite de către acesta așa încât, instanța de

control judiciar a pronunțat o hotărâre legală și temeinică prin care a respins

apelul inculpatului.

Cu privire la primul motiv de recurs

formulat de inculpat care vizează achitarea întrucât nu a comis fapta,

susținerile inculpatului sunt infirmate de probele administrate în cauză care

dovedesc că acesta, în data de 18 mai 2002, a săvârșit infracțiunea prevăzută

de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen.

Astfel, sunt de reținut în acest

sens declarațiile date de în faza de urmărire penală de către martorii A.M. și

Z.M., din conținutul cărora rezultă că inculpatul a fost văzut în fața

magazinului de bijuterii SC G.P. SRL, în jurul orelor 11,00, în data de 18

februarie 2005; partea vătămată a fost auzită țipând și luptându-se cu un

bărbat pentru recuperarea unui stativ cu bijuterii din aur, iar acesta din urmă

a fost văzut urcând într-o mașină în care mai era o persoană.

De asemenea, declarațiile părții

vătămate Z.L. sunt constante, aceasta recunoscându-l pe inculpat, din grup și

din albumul cu fotografii judiciare, fără nici o reținere.

Pe de altă parte, declarațiile date

de inculpat cu privire la ceea ce a făcut, în ziua de 18 februarie 2005, sunt

contradictorii, iar martorii propuși de el (B.E. și T.P.T.) nu au confirmat susținerile

sale prin care intenționa să dovedească că nu este autorul infracțiunii de

tâlhărie în cauză.

La toate acestea se adaugă și

raportul de expertiză efectuat de I.C.L.P. care a concluzionat că inculpatul a

prezentat un comportament simulat.

În consecință, solicitarea

inculpatului de achitare nu poate fi admisă.

Cu privire la cel de-al doilea motiv

de recurs care vizează înlăturarea agravantei prevăzută de alin. (2

1

)

lit. a) C. pen., care stabilește limite mai mari de pedeapsă pentru

infracțiunea de tâlhărie săvârșită de două sau mai multe persoane împreună, se

constată că această solicitare nu poate fi primită.

Astfel, s-a dovedit în cauză că

inculpatul a părăsit locul faptei urcându-se într-o mașină în care era o

persoană (declarația martorului Z.M., procesul verbal de cercetare la fața

locului, care a evidențiat urmele de cauciuc lăsate).

În consecință, încadrarea juridică

este corectă și nu se impune schimbarea acestuia.

Nici solicitarea inculpatului de

reducere a pedepsei nu este întemeiată, avându-se în vedere că, în cauză, s-au

respectat criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen.,

respectiv gradul deosebit de ridicat al infracțiunii săvârșite, împrejurările

și modalitatea de comitere a faptei, circumstanțele personale ale inculpatului

(este tânăr, are un grad redus de pregătire, 8 clase, nu are ocupație și loc de

muncă, este consumator de droguri, are un bogat „bagaj infracțional” reliefat

de multitudinea infracțiunilor săvârșite), aspecte ce au condus la aplicarea

unei pedepse care, prin cuantum și  modalitate de executare, asigură atingerea

scopurilor pedepsei potrivit dispozițiilor art. 52 C. pen.

Pentru aceste considerente, urmează

ca, în baza dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., să fie respins recursul declarat de inculpat ca nefondat.

În temeiul dispozițiilor art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul S.C.C. împotriva deciziei penale nr. 711 din 21

septembrie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală.

Constată că inculpatul este arestat

în altă cauză.

Obligă recurentul inculpat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 120 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

15 februarie 2006.