ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2801/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1034 din 7

noiembrie 2002, Tribunalul București, făcând aplicarea art. 449 C. proc. pen.,

a admis cererea formulată de petentul P.E.V., a constatat concurente

infracțiunile săvârșite de condamnat, pentru care a fost tras la răspundere

penală prin sentința penală nr. 506 din 19 mai 1999, a Judecătoriei sector 2

București și sentința penală nr. 80 din 5 februarie 2001, a Tribunalului

București.

În baza art. 36 alin. (1) C. pen., a

descontopit pedepsele aplicate lui P.E.V., a repus în individualitatea lor

pedepsele de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art.

208 și art. 209 lit. a), g) și i) C. pen. și 3 ani închisoare, pentru

infracțiunea prevăzută de art. 208 și art. 209 lit. g) și i) C. pen., pe de o

parte și pedepsele de 7 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art.

211 alin. (2) lit. a), b), d) și e), cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen.

și un an și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 293 C.

pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen., pe de altă parte s-a făcut

aplicarea art. 33 și art. 34 lit. b) C. pen. și s-au contopit pedepsele, urmând

să execute pedeapsa de 7 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C.

pen.

S-a dispus emiterea unui nou mandat

și s-a computat prevenția de la 7 decembrie 1999, la 8 decembrie 1999 și de la

7 mai 2002, la zi.

Prin decizia penală nr. 162/ A din

18 martie 2003, Curtea de Apel București, a admis apelul condamnatului P.E.V.

și al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, a casat sentința primei

instanțe și rejudecând a constatat concurente infracțiunile, pentru care a fost

condamnat petentul prin sentința penală nr. 505/1999, a Judecătoriei sector 2

București și sentința penală nr. 80 din 5 februarie 2001, a Tribunalului

București.

A descontopit pedepsele de 3 ani și

6 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) și art.

209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.;

3 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) și art.

209 alin. (1) lit. g) și i) C. pen., aplicate prin sentința penală nr.

506/1999, a Judecătoriei sector 2 București; 7 ani închisoare și 3 ani

interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru

infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), b), d) și e) C. pen., cu

aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.; un an și 6 luni închisoare, pentru

infracțiunea prevăzută de art. 293 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C.

pen. și restul de pedeapsă de 434 zile rămas neexecutat din pedeapsa aplicată,

prin sentința penală nr. 297/1999, a Judecătoriei sector 5 București și revocat

conform art. 61 C. pen., prin sentința penală nr. 80 din 5 februarie 2001, a

Tribunalului București.

În baza art. 36 alin. (1) C. pen., a

contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, iar

conform art. 35 alin. (1) C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute

de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe durata de 3 ani după executarea pedepsei.

S-a computat din pedeapsă perioada

executată.

S-a dispus emiterea unui nou mandat.

Împotriva deciziei a declarat recurs

inculpatul, care o critică pentru greșita nededucere din pedeapsă a perioadei

executate în perioada 20 ianuarie 1997, 12 mai 1999.

Recursul nu este fondat.

Din actele dosarului rezultă că

inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 297 din 27 ianuarie 1999,

la 3 ani și 6 luni închisoare, din care a executat perioada dintre 20 ianuarie

1997 și 12 mai 1999, după care a fost liberat condiționat, rămânând neexecutate

434 zile. În raport de această condamnare, prin sentința penală nr. 80/2001,

care l-a condamnat pe petent la 7 ani închisoare, pentru tâlhărie s-a constatat

că inculpatul era recidivist. Concomitent s-a făcut și aplicarea art. 61 C.

pen. și s-a revocat restul neexecutat de 434 zile din pedeapsa anterioară,

rămasă din liberarea condiționată.

În raport de această situație

inculpatul, în mod greșit înțelege că din pedeapsa rezultantă de 7 ani, trebuie

dedusă perioada executată din pedeapsa ce constituie primul termen al

recidivei, deoarece potrivit prevederilor art. 88 alin. (1) C. pen., deducerea

este permisă numai în situația infracțiunilor concurente nu și în cazul

recidivei cum este cauza de față.

Este adevărat că decizia din apel,

în mod eronat descontopește alături de pedepsele concurente și restul

neexecutat de 434 zile rămas neexecutat din pedeapsa aplicată, prin sentința

penală nr. 297/1999, deși cum s-a arătat pedeapsa din această sentință se află

din relație de recidivă și nu de concurs cu celelalte infracțiuni.

În final însă pedeapsa rezultantă de

7 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit.

a) și b) C. pen., cu computarea duratei detenției preventive de la 7 decembrie

1999, la zi, este temeinică și legală.

Așa fiind, Curtea în temeiul art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul ca nefondat

și-l va obliga pe recurent la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul P.E.V., împotriva deciziei nr. 162 din 18 martie 2003,

a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă pe recurentul condamnat la

plata sumei de 650.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

150.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

11 iunie 2003.