ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3149/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 133 din 11 februarie 2003 a Tribunalului București, secția a II-a penală, a fost respinsă ca nefondată contestația la executare formulată de condamnatul C.M.R. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin contestația formulată condamnatul a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, având în vedere modificarea succesivă a dispozițiilor art. 146 C. pen., privind înțelesul noțiunii de „consecințe deosebit de grave”.

S-a mai reținut că prin sentința penală nr. 81 din 10 februarie 2000 Tribunalul București, secția I penală, definitivă prin decizia penală nr. 3187 din 5 iulie 2000 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, petentul a fost condamnat la o pedeapsă de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a), e) și i) și alin. (3) C. pen., prejudiciul fiind de 90.000.000 lei. Ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, s-a majorat cuantumul sumei avute în vedere de dispozițiile art. 146 C. pen., astfel încât, în prezent nu s-ar mai aplica alin. (3) al art. 209 C. pen., limitele pedepsei fiind de la 3 la 15 ani închisoare.

În raport de pedeapsa aplicată de instanță, care nu depășește maximul special sus-menționat, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 15 C. pen., privind aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile. În raport de cerințele acestui text, prima instanță a apreciat că nu este cazul a micșora cuantumul pedepsei aplicate condamnatului, având în vedere infracțiunea comisă și anume, furtul unei genți cu bani dintr-un autoturism, precum și de persoana acestuia, fiind recidivist. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel condamnatul C.M.R., arătând că sunt întrunite condițiile legale pentru a se dispune admiterea contestației și reducerea pedepsei în raport de modificările intervenite în ceea ce privește limitele prejudiciului la care se referă art. 146 C. pen.

Prin decizia penală nr. 173/ A din 26 martie 2003, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins, ca nefondat, apelul contestatorului C.M.R. obligându-l la plata sumei de 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150.000 lei onorariu avocat oficiu urmând să fie avansat din fondul Ministerului Justiției. În motivarea hotărârii, instanța de apel a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite toate criteriile prevăzute de art. 15 C. pen., pentru a fi redusă pedeapsa aplicată condamnatului. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs condamnatul C.M.R., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor și pe fond, admiterea contestației la executare și reducerea pedepsei aplicate, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 15 C. pen., referitor la aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile.

Recursul declarat nu este fondat, pentru considerentele ce urmează: Potrivit art. 15 C. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a executării închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, iar sancțiunea aplicată este mai mică decât maximul special prevăzut de legea nouă, ținându-se seama de infracțiunea săvârșită, de persoana condamnatului, de conduita acestuia după pronunțarea hotărârii sau executării pedepsei și de timpul cât a executat pedeapsa, se poate dispune fie menținerea, fie reducerea pedepsei. Examinând actele și lucrările dosarului se constată că deși formal condamnatul se încadrează în ipoteza avută în vedere de textul de lege sus-menționat, deoarece pedeapsa ce i-a fost aplicată este mai mică decât maximul special prevăzut de legea nouă (respectiv codul penal astfel cum a fost modificat prin O.U.G.

nr. 207/2000 și Legea nr. 456/2001) totuși, în cauză nu se impune reducerea pedepsei aplicate, având în vedere că acesta este recidivist, fiind condamnat anterior de două ori pentru fapte îndreptate împotriva patrimoniului, ultima săvârșită chiar prin violență, de împrejurarea că fapta pentru care a fost condamnat prezintă un grad ridicat de pericol social, ținând seama de modul în care a fost concepută și realizată, de faptul că prejudiciul, rămas în întregime nerecuperat, are o valoare mare, respectiv 90.000.000 lei.

Conform caracterizării emise de D.G.P., Penitenciarul de Maximă Siguranță Rahova și atașată la dosar, în perioada detenției condamnatul a avut un comportament civilizat, desfășurând diferite activități în cadrul penitenciarului, însă, așa cum au apreciat atât instanța de fond, cât și instanța de apel, acest unic aspect nu poate, în contextul celorlalte criterii prevăzute de art. 15 C. pen., să determine prin el însuși reducerea pedepsei ce i-a fost aplicată. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul declarat de condamnatul C.M.R. să fie respins, ca nefondat. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează ca recurentul condamnat să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul C.M.R. împotriva deciziei penale nr. 173/ A din 26 martie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă pe recurentul condamnat la plata sumei de 650.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 1 iulie 2003.