ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 600/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1370

din 27 octombrie 2004, Tribunalul București, secția I penală, a respins, ca

nefondată, contestația la executare formulată de condamnatul Ș.Ș.O. împotriva

sentinței penale nr. 310 din 8 iunie 1999, pronunțată de același tribunal, prin

care a fost condamnat la 12 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a

interzicerii exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C.

pen.

Hotărârea a reținut că

inculpatul a săvârșit infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 –

art. 209 lit. a), e) și g) alin. ultim C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen., art. 75 lit. c) C. pen. și art. 37 lit. b) din același cod,

prejudiciul creat prin faptele sale fiind mai mare de 50.000.000 lei.

Pentru a pronunța hotărârea,

instanța a reținut că este admisibilă o contestație la executare prin care se

invocă dispozițiile O.U. nr. 207/2000 de modificare a art. 146 C. pen., ca

fiind o lege penală mai favorabilă a cărei aplicare ar putea duce la o

micșorare a pedepsei aplicată anterior, putând fi incidente prevederile art. 14

sau art. 15 C. pen., după caz.

Dar în cauză, dispozițiile

art. 14 C. pen., nu sunt aplicabile întrucât s-ar schimba încadrarea juridică a

faptei, în aceeași infracțiune prevăzută de art. 209 alin. (4) C. pen., pentru

care pedeapsa este închisoare de la 10 ani la 20 ani.

S-a mai reținut că pedeapsa

aplicată fiind de 12 ani închisoare, deci mai mică decât maximul special

prevăzut pentru infracțiunea ce s-ar putea reține prin aplicarea legii mai

favorabile (15 ani închisoare).

De asemenea, instanța a

reținut că față de dispozițiile art. 15 C. pen., teoretic aplicabile în cauză,

raportat la art. 72 C. pen., și având în vedere și scopul pedepsei, astfel cum

stipulează art. 52 din același cod, pedeapsa de 12 ani închisoare este temeinică.

Împotriva sentinței

condamnatul contestator a declarat apel motivul invocat fiind în această cale

de atac aplicabilitatea art. 461 C. proc. pen. și a art. 15 C. pen.

Prin decizia nr. 899/ A din

25 noiembrie 2004, Curtea de Apel București, secția II-a penală și pentru cauze

cu minori și familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de contestatorul

condamnat.

Nemulțumit de această din

urmă hotărâre, condamnatul contestator a declarat recurs, motivul invocat fiind

nelegalitatea și netemeinicia hotărârii instanței de apel.

Recursul declarat nu este

fondat.

Art. 461 alin. (1) lit. d)

C. proc. pen., prevede că împotriva executării hotărârii penale, contestația se

poate face când se invocă orice altă cauză de micșorare a pedepsei.

Potrivit art. 14 C. pen.,

când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea

completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai

ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea

nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.

Alin. ultim al acestui text

de lege, prevede că atunci când o dispoziție din legea nouă se referă la

pedepse definitiv aplicate se ține seama în cazul pedepselor executate până la

data intrării în vigoare a acesteia, de pedeapsa redusă sau înlocuită.

În altă ordine de idei, art.

15 C. pen., text de lege care prevede aplicarea facultativă a legii penale mai

favorabile în cazul pedepselor definitive când după rămânerea definitivă a

hotărârii de condamnare și până la executarea pedepsei a intervenit o lege care

prevede o pedeapsă mai ușoară, iar sancțiunea aplicată este mai mică decât

maximul special prevăzut de legea nouă, ținându-se seama de infracțiunea

săvârșită, de persoana condamnatului, de conduita acestuia după pronunțarea

hotărârii sau în timpul executării pedepsei și de timpul cât a executat din

pedeapsă se poate dispune fie menținerea, fie reducerea pedepsei.

Din verificarea lucrărilor

cauzei, se constată că reținerea alini. ultim. al art. 209 C. pen., a fost determinată

de valoarea pagubei cauzată, mai mare de 50.000.000 lei, limită prevăzută de

art. 146 C. pen., care definește înțelesul noțiunii de „consecințe deosebit de

grave”.

Prin Legea nr. 456/2001 de

aprobare și modificare a O.U. nr. 207/2000, art. 146 C. pen., „consecințe

deosebit de grave” înțeleg o pagubă ce depășește 2.000.000.000 lei sau o

perturbare deosebit de gravă a activității cauzată altei persoane juridice sau

fizice.

Dar dacă s-ar face o

aplicare a acestei legi penale mai favorabilă s-ar schimba încadrarea juridică

a faptei pentru care a fost condamnat contestatorul, iar pentru noua încadrare

juridică, respectiv infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 –

art. 209 lit. a), e) și g) alin. (4) C. pen., pedeapsa este de la 10 ani la 20 ani

închisoare.

Or, pedeapsa aplicată este

de 12 ani închisoare, deci mai mică decât maximul special prevăzut pentru

infracțiunea ce s-ar putea reține prin aplicarea legii mai favorabile și deci

nu ne aflăm în condițiile art. 14 C. pen.

Aplicând însă criteriile de

apreciere prevăzute de art. 15 C. pen., în raport și de dispozițiile art. 72

din același cod și de art. 52 se reține că pedeapsa de 12 ani închisoare nu se

impune a fi redusă.

Condamnatul contestator a

săvârșit în stare de recidivă postcondamnatorie un număr însemnat de fapte de

furt din locuințe și societăți comerciale împreună cu alți inculpați într-o

perioadă relativ scurtă.

Pentru considerentele

expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., recursul declarat de condamnatul contestator va fi respins ca

nefondat.

Conform art. 192 C. proc.

pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul contestator Ș.Ș.O. împotriva deciziei penale nr. 899/ A

din 25 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă condamnatul

contestator la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800.000

lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de

200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 26 ianuarie 2005.