ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 600/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1370 din 27 octombrie 2004, Tribunalul București, secția I penală, a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de condamnatul Ș.Ș.O. împotriva sentinței penale nr. 310 din 8 iunie 1999, pronunțată de același tribunal, prin care a fost condamnat la 12 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen. Hotărârea a reținut că inculpatul a săvârșit infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 – art. 209 lit. a), e) și g) alin. ultim C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. c) C. pen.

și art. 37 lit. b) din același cod, prejudiciul creat prin faptele sale fiind mai mare de 50.000.000 lei. Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut că este admisibilă o contestație la executare prin care se invocă dispozițiile O.U. nr. 207/2000 de modificare a art. 146 C. pen., ca fiind o lege penală mai favorabilă a cărei aplicare ar putea duce la o micșorare a pedepsei aplicată anterior, putând fi incidente prevederile art. 14 sau art. 15 C. pen., după caz. Dar în cauză, dispozițiile art. 14 C. pen., nu sunt aplicabile întrucât s-ar schimba încadrarea juridică a faptei, în aceeași infracțiune prevăzută de art. 209 alin. (4) C. pen., pentru care pedeapsa este închisoare de la 10 ani la 20 ani.

S-a mai reținut că pedeapsa aplicată fiind de 12 ani închisoare, deci mai mică decât maximul special prevăzut pentru infracțiunea ce s-ar putea reține prin aplicarea legii mai favorabile (15 ani închisoare). De asemenea, instanța a reținut că față de dispozițiile art. 15 C. pen., teoretic aplicabile în cauză, raportat la art. 72 C. pen., și având în vedere și scopul pedepsei, astfel cum stipulează art. 52 din același cod, pedeapsa de 12 ani închisoare este temeinică. Împotriva sentinței condamnatul contestator a declarat apel motivul invocat fiind în această cale de atac aplicabilitatea art. 461 C. proc. pen. și a art. 15 C. pen. Prin decizia nr. 899/ A din 25 noiembrie 2004, Curtea de Apel București, secția II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de contestatorul condamnat.

Nemulțumit de această din urmă hotărâre, condamnatul contestator a declarat recurs, motivul invocat fiind nelegalitatea și netemeinicia hotărârii instanței de apel. Recursul declarat nu este fondat. Art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., prevede că împotriva executării hotărârii penale, contestația se poate face când se invocă orice altă cauză de micșorare a pedepsei. Potrivit art. 14 C. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim. Alin. ultim al acestui text de lege, prevede că atunci când o dispoziție din legea nouă se referă la pedepse definitiv aplicate se ține seama în cazul pedepselor executate până la data intrării în vigoare a acesteia, de pedeapsa redusă sau înlocuită.

În altă ordine de idei, art. 15 C. pen., text de lege care prevede aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea pedepsei a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, iar sancțiunea aplicată este mai mică decât maximul special prevăzut de legea nouă, ținându-se seama de infracțiunea săvârșită, de persoana condamnatului, de conduita acestuia după pronunțarea hotărârii sau în timpul executării pedepsei și de timpul cât a executat din pedeapsă se poate dispune fie menținerea, fie reducerea pedepsei. Din verificarea lucrărilor cauzei, se constată că reținerea alini. ultim.

al art. 209 C. pen., a fost determinată de valoarea pagubei cauzată, mai mare de 50.000.000 lei, limită prevăzută de art. 146 C. pen., care definește înțelesul noțiunii de „consecințe deosebit de grave”. Prin Legea nr. 456/2001 de aprobare și modificare a O.U. nr. 207/2000, art. 146 C. pen., „consecințe deosebit de grave” înțeleg o pagubă ce depășește 2.000.000.000 lei sau o perturbare deosebit de gravă a activității cauzată altei persoane juridice sau fizice. Dar dacă s-ar face o aplicare a acestei legi penale mai favorabilă s-ar schimba încadrarea juridică a faptei pentru care a fost condamnat contestatorul, iar pentru noua încadrare juridică, respectiv infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 – art. 209 lit. a), e) și g) alin. (4) C. pen., pedeapsa este de la 10 ani la 20 ani închisoare.

Or, pedeapsa aplicată este de 12 ani închisoare, deci mai mică decât maximul special prevăzut pentru infracțiunea ce s-ar putea reține prin aplicarea legii mai favorabile și deci nu ne aflăm în condițiile art. 14 C. pen. Aplicând însă criteriile de apreciere prevăzute de art. 15 C. pen., în raport și de dispozițiile art. 72 din același cod și de art. 52 se reține că pedeapsa de 12 ani închisoare nu se impune a fi redusă. Condamnatul contestator a săvârșit în stare de recidivă postcondamnatorie un număr însemnat de fapte de furt din locuințe și societăți comerciale împreună cu alți inculpați într-o perioadă relativ scurtă. Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., recursul declarat de condamnatul contestator va fi respins ca nefondat. Conform art. 192 C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul contestator Ș.Ș.O. împotriva deciziei penale nr. 899/ A din 25 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă condamnatul contestator la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 ianuarie 2005.