ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5643/2004

Asupra recursului penal de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 891 din 29

iunie 2004 a Tribunalului București, secția I penală, a fost respinsă, ca

inadmisibilă, contestația la executare formulată de condamnatul S.M.I.

A fost obligat condamnatul la

300.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul avocatului din oficiu, în

sumă de 200.000 lei, s-a dispus a fi suportat din fondul Ministerului

Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut că, prin contestația la executare formulată,

condamnatul S.M.I. a invocat faptul că pedeapsa ce i-a fost aplicată prin

sentința penală nr. 1042 din 31 octombrie 2003 a Tribunalului București, secția

I penală, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 208 alin. (1) – art.

209 alin. (1) lit. c) și g) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., este

prea mare, că fapta reținută în sarcina sa nu a fost corect încadrată din punct

de vedere juridic și că, pe parcursul judecății nu au fost audiați toți

martorii și partea vătămată.

Tribunalul a reținut, că, potrivit

art. 461 C. proc. pen., pe calea contestației la executare se pot invoca doar

nelămuriri cu privire la hotărârea ce se execută, impedimente la executare sau

orice alte incidente ivite în cursul executării, prin urmare numai aspecte ce

privesc executarea propriu-zisă a dispozițiilor dintr-o hotărâre penală

definitivă. Pe această cale, nu pot fi invocate împrejurări ce țin de judecarea

fondului cauzei, în privința cărora hotărârea definitivă supusă executării are

autoritate de lucru judecat.

Or, încadrarea juridică a faptei,

individualizarea pedepsei și administrarea probelor pe parcursul procesului

penal sunt aspecte ce vizează judecata, iar nu punerea în executare a hotărârii

definitive prin care aceasta s-a finalizat, astfel încât prima instanță a

apreciat că motivele invocate de condamnat în susținerea cererii sale nu se

încadrează în nici unul dintre cazurile de contestație la executare prevăzute

de art. 461 C. proc. pen.

Față de aceste considerente,

tribunalul a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de

condamnatul S.M.I.

Împotriva acestei hotărâri, în

termen legal a declarat apel condamnatul S.M.I. care a considerat că soluția

instanței de fond este greșită, cererea formulată îndeplinind cerințele

prevăzute de art. 461 lit. c) C. proc. pen.

Prin decizia penală nr. 590 din 11

august 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în

dosarul nr. 2653/2004 a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de

condamnatul - contestator S.M.I.

A fost obligat apelantul – condamnat

la plata sumei de 550.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din

care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu s-a dispus a fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a declarat recurs condamnatul – contestator S.M.I. care a reiterat

motivele invocate în cererea inițială.

Înalta Curte examinând motivele de

recurs invocate, cât și din oficiu cauza, în conformitate cu prevederile art.

385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385

6

și

art. 385

7

alin. (1) C. proc. pen., constată următoarele:

Prin contestația la executare

formulată condamnatul S.M.I. a solicitat diminuarea cuantumului pedepsei ce i-a

fost aplicată, pe care a apreciat-o ca fiind excesiv de mare. Totodată, a

considerat că fapta reținută în sarcina sa nu a fost corect încadrată juridic,

iar pe parcursul judecății nu au fost audiați toți martorii și partea vătămată.

Înalta Curte constată că la dosar au

fost depuse copii de pe sentința penală nr. 1042 din 31 octombrie 2003 a

Tribunalului București, secția I penală și de pe M.E.P.I. nr. 1267 din 6

aprilie 2004 emis în baza acesteia, iar Biroul Executări Penale a întocmit un

referat cu privire la situația executării pedepsei aplicate condamnatului.

Prin sentința penală nr. 1042 din 31

octombrie 2003 a Tribunalului București, secția I penală, s-a dispus, în urma

schimbării încadrării juridice a faptei, condamnarea inculpatului S.M.I. la o

pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat,

prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. c) și g) C. pen., cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

Prin decizia penală nr. 1586 din 23

aprilie 2004, pronunțată în recurs de către Înalta Curte de Casație și

Justiție, a fost schimbată însă încadrarea juridică a faptei, din infracțiunea

de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. (1) lit. c)

și g) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în infracțiunea de

tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea

art. 37 lit. b) C. pen. și s-a dispus, în temeiul acestui text de lege,

condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 7 ani închisoare.

Potrivit art. 415 alin. (1) C. proc.

pen., hotărârile instanțelor penale devin executorii la data când au rămas

definitive.

În consecință, deși hotărârea de

condamnare a inculpatului, rămasă definitivă la instanța de recurs, s-a pus în

executare de către prima instanță de judecată, conform art. 418 alin. (1) C.

proc. pen., efectele executorii ale acesteia se produc numai cu privire la dispozițiile

din hotărârea definitivă, respectiv din decizia penală nr. 1586/23 aprilie 2004

a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Se constată astfel că, M.E.P.I. nr.

1267 din 6 aprilie 2004, în care se menționează încadrarea juridică dată faptei

de către instanța de recurs și pedeapsa aplicată inculpatului de instanța

respectivă, a fost în mod corect emis, neexistând nici o eroare sub acest

aspect, după cum a susținut condamnatul.

Contestația la executare este un

procedeu jurisdicțional de rezolvare a cererilor sau plângerilor ocazionate de

punerea în executare a hotărârilor penale.

Fiind un mijloc procesual prin care

se rezolvă incidentele privind executarea, legea a prevăzut expres cazurile în

care poate fi folosită contestația la executare.

Potrivit dispozițiilor art. 461 C.

proc. pen., contestația contra executării unei hotărâri penale se poate face în

următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o

hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată

împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu

privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.

d) când se invocă amnistia,

prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a

pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării.

Într-adevăr, din examinarea

conținutului cererii, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanță a

apreciat că nu sunt întrunite cerințele dispozițiilor art. 461 C. proc. pen.,

care limitează cazurile în care o sentință penală definitivă poate fi

contestată, fiind exclusă orice interpretare ori adăugare la lege.

Nici în apel contestatorul nu a

invocat incidența vreunuia din cazurile expres și limitativ prevăzute de textul

mai sus citat, referindu-se doar la aspecte, legate de temeinicia și

legalitatea hotărârii, aspecte avute deja în vedere cu ocazia judecării cauzei

în căile ordinare de atac.

Vinovăția ori nevinovăția

făptuitorului, încadrarea juridică a faptei, cuantumul sancțiunii aplicate la

judecata în fond a unei cauze, înlăturarea unui spor de pedeapsă ori a stării

de recidivă nu pot forma obiectul contestației la executare, deoarece nu sunt

expres prevăzute în dispozițiile art. 461 C. proc. pen. și pentru că s-ar creea

astfel un paralelism între căile ordinare de atac și aspecte vizând executarea

hotărârilor penale.

Față de cele menționate mai sus,

Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1)

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

contestatorul S.M.I. împotriva deciziei penale nr. 590 din 11 august 2004 a

Curții de Apel București, secția I penală.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., va obliga contestatorul să plătească suma de 1.200.000 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând

onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de contestatorul S.M.I. împotriva deciziei penale nr. 590 din 11

august 2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă contestatorul să plătească

suma de 1.200.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 1

noiembrie 2004.