ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5643/2004

Asupra recursului penal de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 891 din 29 iunie 2004 a Tribunalului București, secția I penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de condamnatul S.M.I. A fost obligat condamnatul la 300.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 200.000 lei, s-a dispus a fi suportat din fondul Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin contestația la executare formulată, condamnatul S.M.I.

a invocat faptul că pedeapsa ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 1042 din 31 octombrie 2003 a Tribunalului București, secția I penală, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. c) și g) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., este prea mare, că fapta reținută în sarcina sa nu a fost corect încadrată din punct de vedere juridic și că, pe parcursul judecății nu au fost audiați toți martorii și partea vătămată. Tribunalul a reținut, că, potrivit art. 461 C. proc. pen., pe calea contestației la executare se pot invoca doar nelămuriri cu privire la hotărârea ce se execută, impedimente la executare sau orice alte incidente ivite în cursul executării, prin urmare numai aspecte ce privesc executarea propriu-zisă a dispozițiilor dintr-o hotărâre penală definitivă.

Pe această cale, nu pot fi invocate împrejurări ce țin de judecarea fondului cauzei, în privința cărora hotărârea definitivă supusă executării are autoritate de lucru judecat. Or, încadrarea juridică a faptei, individualizarea pedepsei și administrarea probelor pe parcursul procesului penal sunt aspecte ce vizează judecata, iar nu punerea în executare a hotărârii definitive prin care aceasta s-a finalizat, astfel încât prima instanță a apreciat că motivele invocate de condamnat în susținerea cererii sale nu se încadrează în nici unul dintre cazurile de contestație la executare prevăzute de art. 461 C. proc. pen. Față de aceste considerente, tribunalul a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de condamnatul S.M.I.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel condamnatul S.M.I. care a considerat că soluția instanței de fond este greșită, cererea formulată îndeplinind cerințele prevăzute de art. 461 lit. c) C. proc. pen. Prin decizia penală nr. 590 din 11 august 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. 2653/2004 a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul - contestator S.M.I. A fost obligat apelantul – condamnat la plata sumei de 550.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu s-a dispus a fi avansat din fondul Ministerului Justiției. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs condamnatul – contestator S.M.I.

care a reiterat motivele invocate în cererea inițială. Înalta Curte examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, în conformitate cu prevederile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385 6 și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată următoarele: Prin contestația la executare formulată condamnatul S.M.I. a solicitat diminuarea cuantumului pedepsei ce i-a fost aplicată, pe care a apreciat-o ca fiind excesiv de mare. Totodată, a considerat că fapta reținută în sarcina sa nu a fost corect încadrată juridic, iar pe parcursul judecății nu au fost audiați toți martorii și partea vătămată. Înalta Curte constată că la dosar au fost depuse copii de pe sentința penală nr. 1042 din 31 octombrie 2003 a Tribunalului București, secția I penală și de pe M.E.P.I.

nr. 1267 din 6 aprilie 2004 emis în baza acesteia, iar Biroul Executări Penale a întocmit un referat cu privire la situația executării pedepsei aplicate condamnatului. Prin sentința penală nr. 1042 din 31 octombrie 2003 a Tribunalului București, secția I penală, s-a dispus, în urma schimbării încadrării juridice a faptei, condamnarea inculpatului S.M.I. la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. c) și g) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

Prin decizia penală nr. 1586 din 23 aprilie 2004, pronunțată în recurs de către Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost schimbată însă încadrarea juridică a faptei, din infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. (1) lit. c) și g) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și s-a dispus, în temeiul acestui text de lege, condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 7 ani închisoare. Potrivit art. 415 alin. (1) C. proc. pen., hotărârile instanțelor penale devin executorii la data când au rămas definitive. În consecință, deși hotărârea de condamnare a inculpatului, rămasă definitivă la instanța de recurs, s-a pus în executare de către prima instanță de judecată, conform art. 418 alin. (1) C. proc.

pen., efectele executorii ale acesteia se produc numai cu privire la dispozițiile din hotărârea definitivă, respectiv din decizia penală nr. 1586/23 aprilie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Se constată astfel că, M.E.P.I. nr. 1267 din 6 aprilie 2004, în care se menționează încadrarea juridică dată faptei de către instanța de recurs și pedeapsa aplicată inculpatului de instanța respectivă, a fost în mod corect emis, neexistând nici o eroare sub acest aspect, după cum a susținut condamnatul. Contestația la executare este un procedeu jurisdicțional de rezolvare a cererilor sau plângerilor ocazionate de punerea în executare a hotărârilor penale. Fiind un mijloc procesual prin care se rezolvă incidentele privind executarea, legea a prevăzut expres cazurile în care poate fi folosită contestația la executare.

Potrivit dispozițiilor art. 461 C. proc. pen., contestația contra executării unei hotărâri penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare. d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării. Într-adevăr, din examinarea conținutului cererii, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanță a apreciat că nu sunt întrunite cerințele dispozițiilor art. 461 C. proc.

pen., care limitează cazurile în care o sentință penală definitivă poate fi contestată, fiind exclusă orice interpretare ori adăugare la lege. Nici în apel contestatorul nu a invocat incidența vreunuia din cazurile expres și limitativ prevăzute de textul mai sus citat, referindu-se doar la aspecte, legate de temeinicia și legalitatea hotărârii, aspecte avute deja în vedere cu ocazia judecării cauzei în căile ordinare de atac. Vinovăția ori nevinovăția făptuitorului, încadrarea juridică a faptei, cuantumul sancțiunii aplicate la judecata în fond a unei cauze, înlăturarea unui spor de pedeapsă ori a stării de recidivă nu pot forma obiectul contestației la executare, deoarece nu sunt expres prevăzute în dispozițiile art. 461 C. proc.

pen. și pentru că s-ar creea astfel un paralelism între căile ordinare de atac și aspecte vizând executarea hotărârilor penale. Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul S.M.I. împotriva deciziei penale nr. 590 din 11 august 2004 a Curții de Apel București, secția I penală. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul să plătească suma de 1.200.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul S.M.I. împotriva deciziei penale nr. 590 din 11 august 2004 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă contestatorul să plătească suma de 1.200.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 1 noiembrie 2004.