ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 44/2003

R  O  M    N  I  A

S-a

luat în examinare

recursul declarat de condamnatul  C.S.R. împotriva

deciziei penale nr.502 din 28 august 2002 a Curții de Apel București, secția I-a

penală.

S-a

prezentat: recurentul condamnat, în stare de arest, asistat de avocat V.M.,

apărător desemnat din oficiu.

Procedura

de citare a fost îndeplinită.

Apărătorul

declară că lasă soluția la aprecierea instanței.

Procurorul

a pus concluzii de admitere a recursului și trimiterea cauzei, spre rejudecare,

la instanța de fond întrucât cererea nu este admisibilă.

Inculpatul

arată că lasă soluția la aprecierea instanței.

C  U  R  T  E  A

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința nr.462 din 23 mai 2002, Tribunalul București, secția I-a penală, a

respins ca inadmisibilă contestația la executare formulată de condamnatul C.S.R.

dispunându-se obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat în

sumă de 400.000 lei, din care onorariul apărătorului din oficiu se va plăti din

fondul Ministerului Justiției.

S-a

reținut că petentul C.S.R. se află în executarea unei pedepse de 10 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art.211 alin.2 lit.a,

b, d, e  și alin.3  cu aplicarea art.75 lit.a, 74 și 76 Cod penal, dispusă prin

decizia penală nr.3964/25.09.2001 a Curții Supreme de Justiție.

Condamnatul

a formulat contestație la executare, invocând dispozițiile art.461 lit.c Cod

procedură penală referitoare la situația în care se ivește vreo nelămurire cu

privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.

El

a arătat că prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.207/2000 s-au modificat

prevederile art.146 Cod penal cu privire la conținutul noțiunii de „consecințe

deosebit de grave” prin care, în prezent, se înțelege o pagubă materială mai

mare de 2 miliarde lei sau o perturbare deosebit de gravă a activității cauzată

unei instituții publice.

Cum

prejudiciul cauzat de contestator prin comiterea infracțiunii de tâlhărie la

data de 3.02.1999 se situează sub această limită, sus-numitul a solicitat

aplicarea dispozițiilor art.15 Cod penal.

Instanța

de fond a considerat cererea ca inadmisibilă, întrucât contravine principiului

autorității de lucru judecat, tinzându-se la modificarea cuantumului unei

pedepse definitive.

Curtea

de Apel București, Secția I penală, prin decizia  nr.502 din 28 august 2002 a

admis apelul declarat de contestator, a desființat parțial sentința penală

nr.462/23.05.2002 și, pe fond, a respins, ca nefondată, contestația la

executare.

Pentru

a pronunța această soluție, instanța de apel a considerat că cererea

contestatorului este admisibilă în condițiile apariției Ordonanței de urgență a

Guvernului nr.207/2000, dar neîntemeiată pe fond deoarece nu sunt întrunite

cerințele art.15 Cod penal.

Examinând

recursul, Curtea constată că acesta nu este fondat.

Petentul

C.S.R. a fost condamnat în baza art.211 alin.2 lit.a, b, d, e Cod penal și

alin.3 Cod penal cu aplicarea art.75 lit.a, 74 și 76 Cod penal la  pedeapsa de

10 ani închisoare prin decizia penală nr.3964/25.09.2001 a Curții Supreme de

Justiție.

S-a

reținut, că la data de 3 februarie 1999, ora 22,00, împreună cu alte persoane a

atacat două angajate ale S.C.Astral TV, sustrăgând suma de 156 milioane lei.

Articolul

146 Cod penal stabilea – la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești

de condamnare – că prin „consecințe deosebit de grave” se înțelege o pagubă

materială mai mare de 50 milioane lei sau o perturbare deosebit de gravă a

activității, cauzată unei autorități publice sau oricăreia dintre unitățile la

care se referă articolul 145 Cod penal ori altei persoane juridice sau fizice.

Prin

Ordonanța de urgență a Guvernului  nr.207/2000, publicată în Monitorul Oficial

la data de 25 iulie 2001, conținutul noțiunii de „consecințe deosebit de grave”

a fost modificat în sensul stabilirii limitei inferioare a pagubei la un

miliard lei.

Apariția

acestui act normativ după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare a

contestatorului C.S.R. ridică problema juridică a aplicării legii penale mai

favorabile acestuia.

Articolul

15 din Codul penal stabilește că dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de

condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o

lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, iar sancțiunea aplicată este mai mică

decât maximul special prevăzut de legea nouă, ținându-se seama de infracțiunea

săvârșită, de persoana condamnatului, de conduita acestuia după pronunțarea

hotărârii sau în timpul executării pedepsei și de timpul cât a executat din

pedeapsă, se poate dispune fie menținerea, fie reducerea pedepsei.

Pedeapsa

nu poate fi coborâtă sub limita ce ar rezulta din reducerea acestei pedepse,

proporțional cu micșorarea maximului special, prevăzut pentru infracțiunea

săvârșită.

Potrivit

art.458 Cod procedură penală, în cazul intervenirii unei legi penale noi care

prevede o pedeapsă mai ușoară decât cea care se execută, instanța ia măsuri de

îndeplinire a dispozițiilor art.15 Cod penal.

Din

analiza celor două texte, ca și din titlul marginal al articolului 15 Cod

penal, rezultă că în cazul pedepsei definitive, aplicarea legii penale mai

favorabile are caracter facultativ, constituind o posibilitate, iar nu o

obligație a instanței care soluționează contestația la executare.

Din

examinarea actelor și lucrărilor dosarului, se constată că inculpatul C.S.R. a

fost condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni grave, de mai multe persoane

împreună, noaptea și în loc public și prin folosirea unui spray lacrimogen.

Prejudiciul cauzat este considerabil la nivelul anului 1999 și nu a fost

recuperat, iar cele două părți vătămate au suferit leziuni traumatice și au

trebuit internate în unități medicale de specialitate.

Condamnatul

C.S.R. a fost încarcerat la 22.10.1999, executând până în prezent doar 3 ani, 3

luni și 17 zile din pedeapsa aplicată.

Curtea

apreciază că în raport de infracțiunea săvârșită,  de persoana condamnatului,

de timpul scurs de la începerea executării pedepsei, menținerea pedepsei de 10

ani închisoare este pe deplin justificată și oportună.

Așa

fiind, recursul urmează a fi respins ca nefondat, în temeiul dispozițiilor

art.385

15

pct.1 lit.b Cod procedură penală cu obligarea recurentului

la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul C.S.R. împotriva

deciziei penale nr.502 din 28 august 2002 a Curții de Apel București, secția I

penală.

Obligă

pe recurentul condamnat să plătească statului 550.000 lei cheltuieli judiciare,

din care suma de 150.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată

în ședință publică, azi 8 ianuarie 2003.