ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 44/2003

R O M Â N I A S-a luat în examinare recursul declarat de condamnatul C.S.R. împotriva deciziei penale nr.502 din 28 august 2002 a Curții de Apel București, secția I-a penală. S-a prezentat: recurentul condamnat, în stare de arest, asistat de avocat V.M., apărător desemnat din oficiu. Procedura de citare a fost îndeplinită. Apărătorul declară că lasă soluția la aprecierea instanței. Procurorul a pus concluzii de admitere a recursului și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanța de fond întrucât cererea nu este admisibilă. Inculpatul arată că lasă soluția la aprecierea instanței. C U R T E A Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr.462 din 23 mai 2002, Tribunalul București, secția I-a penală, a respins ca inadmisibilă contestația la executare formulată de condamnatul C.S.R.

dispunându-se obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 400.000 lei, din care onorariul apărătorului din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției. S-a reținut că petentul C.S.R. se află în executarea unei pedepse de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art.211 alin.2 lit.a, b, d, e și alin.3 cu aplicarea art.75 lit.a, 74 și 76 Cod penal, dispusă prin decizia penală nr.3964/25.09.2001 a Curții Supreme de Justiție. Condamnatul a formulat contestație la executare, invocând dispozițiile art.461 lit.c Cod procedură penală referitoare la situația în care se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.

El a arătat că prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.207/2000 s-au modificat prevederile art.146 Cod penal cu privire la conținutul noțiunii de „consecințe deosebit de grave” prin care, în prezent, se înțelege o pagubă materială mai mare de 2 miliarde lei sau o perturbare deosebit de gravă a activității cauzată unei instituții publice. Cum prejudiciul cauzat de contestator prin comiterea infracțiunii de tâlhărie la data de 3.02.1999 se situează sub această limită, sus-numitul a solicitat aplicarea dispozițiilor art.15 Cod penal. Instanța de fond a considerat cererea ca inadmisibilă, întrucât contravine principiului autorității de lucru judecat, tinzându-se la modificarea cuantumului unei pedepse definitive.

Curtea de Apel București, Secția I penală, prin decizia nr.502 din 28 august 2002 a admis apelul declarat de contestator, a desființat parțial sentința penală nr.462/23.05.2002 și, pe fond, a respins, ca nefondată, contestația la executare. Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a considerat că cererea contestatorului este admisibilă în condițiile apariției Ordonanței de urgență a Guvernului nr.207/2000, dar neîntemeiată pe fond deoarece nu sunt întrunite cerințele art.15 Cod penal. Examinând recursul, Curtea constată că acesta nu este fondat. Petentul C.S.R. a fost condamnat în baza art.211 alin.2 lit.a, b, d, e Cod penal și alin.3 Cod penal cu aplicarea art.75 lit.a, 74 și 76 Cod penal la pedeapsa de 10 ani închisoare prin decizia penală nr.3964/25.09.2001 a Curții Supreme de Justiție.

S-a reținut, că la data de 3 februarie 1999, ora 22,00, împreună cu alte persoane a atacat două angajate ale S.C.Astral TV, sustrăgând suma de 156 milioane lei. Articolul 146 Cod penal stabilea – la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de condamnare – că prin „consecințe deosebit de grave” se înțelege o pagubă materială mai mare de 50 milioane lei sau o perturbare deosebit de gravă a activității, cauzată unei autorități publice sau oricăreia dintre unitățile la care se referă articolul 145 Cod penal ori altei persoane juridice sau fizice. Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.207/2000, publicată în Monitorul Oficial la data de 25 iulie 2001, conținutul noțiunii de „consecințe deosebit de grave” a fost modificat în sensul stabilirii limitei inferioare a pagubei la un miliard lei.

Apariția acestui act normativ după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare a contestatorului C.S.R. ridică problema juridică a aplicării legii penale mai favorabile acestuia. Articolul 15 din Codul penal stabilește că dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, iar sancțiunea aplicată este mai mică decât maximul special prevăzut de legea nouă, ținându-se seama de infracțiunea săvârșită, de persoana condamnatului, de conduita acestuia după pronunțarea hotărârii sau în timpul executării pedepsei și de timpul cât a executat din pedeapsă, se poate dispune fie menținerea, fie reducerea pedepsei.

Pedeapsa nu poate fi coborâtă sub limita ce ar rezulta din reducerea acestei pedepse, proporțional cu micșorarea maximului special, prevăzut pentru infracțiunea săvârșită. Potrivit art.458 Cod procedură penală, în cazul intervenirii unei legi penale noi care prevede o pedeapsă mai ușoară decât cea care se execută, instanța ia măsuri de îndeplinire a dispozițiilor art.15 Cod penal. Din analiza celor două texte, ca și din titlul marginal al articolului 15 Cod penal, rezultă că în cazul pedepsei definitive, aplicarea legii penale mai favorabile are caracter facultativ, constituind o posibilitate, iar nu o obligație a instanței care soluționează contestația la executare. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, se constată că inculpatul C.S.R.

a fost condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni grave, de mai multe persoane împreună, noaptea și în loc public și prin folosirea unui spray lacrimogen. Prejudiciul cauzat este considerabil la nivelul anului 1999 și nu a fost recuperat, iar cele două părți vătămate au suferit leziuni traumatice și au trebuit internate în unități medicale de specialitate. Condamnatul C.S.R. a fost încarcerat la 22.10.1999, executând până în prezent doar 3 ani, 3 luni și 17 zile din pedeapsa aplicată. Curtea apreciază că în raport de infracțiunea săvârșită, de persoana condamnatului, de timpul scurs de la începerea executării pedepsei, menținerea pedepsei de 10 ani închisoare este pe deplin justificată și oportună.

Așa fiind, recursul urmează a fi respins ca nefondat, în temeiul dispozițiilor art.385 15 pct.1 lit.b Cod procedură penală cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul C.S.R. împotriva deciziei penale nr.502 din 28 august 2002 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă pe recurentul condamnat să plătească statului 550.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 150.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 8 ianuarie 2003.